Starul coreean Bae Yong-joon (Dam-duk din „The Great King”) a fost numit custode onorific al muzeului de arta ceramica Uwayama din Japonia. Conducerea muzeului e exercitata de artistul coreean specializat in acest domeniu, Jun Yong-bok, ce si-a castigat recunoasterea intregii lumi, muzeul condus de acesta fiind cel mai mare specializat pe astfel de arta din intreaga lume. Agentia lui Bae, BOF, spune ca actorul scrie in prezent o carte despre cultura coreeana si ca a vizitat in secret Japonia in februarie, pentru a invata arta picturii in ceramica de la maestrul Jun: „Bae Yong-joon a invatat mai intai intregul proces de realizare a unei picturi in ceramica, iar ca custode onorific al muzeului e hotarat sa faca publicitate acestui domeniu si sa-si perfectioneze indemanarea in vederea aducerii artei ceramice pictate mai aproape de public”.
In prezent, Bae si-a imprumutat vocea in realizarea versiunii animate a serialului melodramatic de succes „Winter Sonata”, alaturi de actrita Choi Ji-woo, si intentioneaza sa publice o carte la sfarsitul acestui an.
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com
„Iris” va inaugura un nou gen de serial in Coreea: actiune/spionaj. Noul serial se asteapta sa aiba premiera in septembrie, fanii lui anticipand o realimentare a pasiunii pentru Hallyu. „Iris” nu este un serial inspirat doar de blockbuster-ul din 1998 „Shiri”, ci si un film in care vor fi distribuiti cativa din cei mai cunoscuti actori coreeni ai momentului. Lee Byeong-Heon, Kim Tae-hee, Jeong Jonn-ho, Kim Seung-woo sau Kim So-yeon vor aparea in acest „blockbuster melodramatic de actiune”, cum a fost deja numit. Insisi actorii isi faceau griji legat de maniera in care regizorii din lumea serialelor vor reusi sa puna in valoare talentul unor actori consacrati in filmele pentru marele ecran. „Ne-am apropiat de „Iris” ca si cum ar fi fost un film de spionaj, astfel ca telespectatorii vor privi scenele filmate in maniera unui film pentru marele ecran, cu detaliile emotionale care au facut serialele coreene atat de populare de-a lungul anilor„, a spus Kim Gyoo-tae, regizorul serialului.
Una din cele mai interesante probleme abordate de serial este separarea Coreei in doua: Nord si Sud. E ceva de care lumea este interesata, insa am evitat sa mentionam cazul la care se face referire. „Iris” se desfasoara in mijlocul a toate astea, asa ca cred ca acesta e unul din motivele pentru care primim recunoasterea internationala„, a adaugat colegul regizorului, Yang Yoon-ho. Povestea serialului se desfasoara in Coreea de Sud, unde Kim Hyun-jun si Jin Sa-woo sunt agenti ai NSS (National Security System) si cei mai buni prieteni. Amandoi se indragostesc de aceeasi fata, colega lor, agenta Choi, insa Kim isi ignora sentimentele fata de aceasta si spera la bucuria prietenului lui alaturi de colega lui. Lucrurile iau o turnura radicala cand Kim e trimis intr-o misiune secreta „solo” si pierde tot, inclusiv prietenia cu cel mai bun prieten al sau si cu iubita acestuia, Choi, si descopera o societate secreta numita „Iris”.
Un scurt documentar de prezentare al serialului, difuzat la televiziunea coreeana KBS, arata castingul si debutul filmarilor care au avut loc in Japonia. Lee Byeong-Heon (foto) este, indiscutabil, marea vedeta a serialului, fiind recent distribuit in 2 productii hollywoodiene ce vor aparea in acest an: „G.I. Joe: Rise of the Cobra” si „I Come With Rain”, avand la active roluri principale in mari succese, precum „A Bittersweet Life” sau „Joint Security Area”. Filmarile la serial s-au facut in mai multe locatii din intreaga lume, inclusiv in locuri in care pana acum nu s-au mai filmat scene in vreun serial coreean, precum Ungaria, echipa spunand ca a fost primita cu bratele deschise. De altfel, acest lucru nu este de mirare, fiind cunoscuta in lume afinitatea vecinilor unguri pentru serialele coreene, Ungaria fiind tara cea mai atasata de aceste seriale din Estul Europei. „Nu stiu cum au aflat, dar peste tot erau fani si niciodata nu m-am simtit mai recunoscator pentru interesul lor„, a adaugat Lee. Sustinerea a fost una mai mult decat speciala, mai ales in Japonia, unde Lee a un mare star Hallyu. Spre exemplu, prefecture Akita a sustinut echipa de filmare si actorii gazduindu-i gratuit pe toata durata filmarilor.
Kim Seung-woo (foto), care la cariera lui a avut cu precadere roluri comice, interpreteaza in serial rolul unui agent nord coreean. Intrebat de reporteri cum se simte in acest rol, singurul actor casatorit si in varsta din distributia serialului a raspuns cu umor: „Agentii nord coreeni sunt foarte diferiti de ceea ce lumea isi poate imagina. Nu folosesc diferite dialecte ale limbii coreene si sunt foarte chipesi, ca mine. Cand am vazut dvd-ul cu popularul serial de televiziune „24” acasa la un prieten de-al meu, m-am simtit putin dezamagit si trist. Vreau ca acest serial sa devina ca „24”, adica ceva pe care sa vrei sa-l pastrezi si la care sa te uiti din cand in cand„.
Tara: China
Interpreta: Lee Sun Hee
Lee Sun Hee este interpreta melodiei „Destin” de pe coloana sonora a blockbuster-ului coreean „The King and the Clown”. Nu e doar o simpla cantareata din industria muzicala coreeana, ci o veterana, debutand in 1984. In anii de debut a fost extrem de populara, fiind considerata una din cele mai bune cantarete din Coreea. Dintr-un simplu zvon, anuntat de KBS in 2006, in 2007 stirea a fost confirmata: Lee Sun Hee a anuntat ca se va retrage din cariera muzicala. Aceasta a decis, acum 2 ani, sa isi incheie cariera in Coreea, plecand sa traiasca in Statele Unite. S-a dus sa studieze engleza si sa-si continue studiile muzicale la o scoala americana. In varsta de 45 de ani, Lee a debutat in 1984 cu superba melodie „To J”, care a ajuns, intr-un top all time al al melodiilor pop coreene pe pozitia a doua. Pana in zilele noastre, Lee Sun Hee e considerata cea mai buna vocalist ape care a avut-o vreodata Coreea.
ABS-CBN, o retea de canale de televiziune importanta din Filipine, a achizitionat drepturile pentru un al cincilea remake dupa „Hana Yori Dango”. Cel putin asa apare pe pagina de wikipedia dedicata respectivei companii de televiziune, la proiecte viitoare. Insa se pare ca, spre deosebire de versiunea coreeana, care s-a inspirat din j-dorama, remake-ul filipinez va urma formatul lui „Meteor Garden”. Difuzat in 2001, „Meteor Garden” a fost prima adaptare pentru televiziune a benzilor desenate „HYD”. A devenit imediat un succes in intreaga Asie, in special in Filipine.
In 2005, un film coreean spargea toate recordurile de incasari, fascinand cu povestea sa. „The King and the Clown” a obtinut in doar o luna incasari de peste 70 milioane de dolari, devenind unul din cele mai profitabile filme facute vreodata in Coreea. Si astazi, la 4 ani de la lansarea lui, acesta ramane un punct de referinta atat sub aspectul succesului financiar cat si a celui al povestii sale. Regizorul Lee Jun-ik revenea pe ecran la 2 ani dupa succescul cu filmul de debut „Hwangsanbul”, si aduce cu el o pleiada de actori care astazi au devenit niste nume in filmul coreean: Jeong Jin-yeong (interpretul regelui Yuri din serialul de succes „Kingdom of the Winds”, sau al afaceristului fara scrupule din „Sunny”), Lee Jun-Gi (Lee Jun Ki) – din Virgin Snow, May 18 sau Iljimae si Kam Woo-seong din serialul „Alone in Love”. Pana in prezent, „The King and the Clown” a ramas cel mai de succes film din istoria cinematografiei coreene. Filmul este inspirat din fapte reale si are o structura dramatica aproape shakespeariana; rolul clovnilor se aseamana cu cel al bufonilor din piesele lui Shakespeare ce-si satirizau lorzii, insa succesul mare pe care filmul l-a avut se datoreaza si acestui fapt. In realitate, satirizarea regelui de catre clovni aminteste, coreenilor, de perioada dictaturii militare care s-a sfarsit abia in 1992.
O poveste frumoasa si plina de umanism, unul din filme coreene de mare succes. Jocul actorilor este fascinant, o adevarata demonstratie de arta pura, iar costumele amintesc de filmele lui Im Kwon-taek care slavesc traditiile si etnografia Coreei. Filmul are adanci radacini in istoria si cultura coreeana, iar pentru ca toate aceste lucruri sa ajunga nealterate la publicul occidental, filosoful coreean Kim Yong-ok s-a oferit voluntar sa traduca acest film pentru „release-ul” aparut in Occident. Actuala subtitrare in limba romana cuprinde multe date suplimentare preluate din aceasta traducere in engleza, tocmai pentru o redare cat mai exacta a sensurilor unor cuvinte si situatii. Cine nu a vazut acest film, nu trebuie sa-l scape, iar cine l-a vazut, il poate revedea cu o subtitrare de calitate, asa cum aceasta capodopera o merita din plin. Vizionare placuta !
Peste o luna se va desfasura in Coreea de Sud PiFan, Festivalul International de Film Fantastic din Puchon. Juriul festivalului este format, la aceasta a 13-a editie, din actorul si regizorul Yang Ik-joon, al carui film de debut „Breathless” a castigat premiul Tigrul la festivalul de la Rotterdam din acest an, si Lee Hanna, producatorul lui „Secret Sunshine”, castigator la Cannes anul trecut. De peste hotare, din juriu va face parte Todd Brown, fondatorul si editorul popularului site de film „Twitch”.
Dupa ce, in doua zile, regele Dam-Duk cucereste fortareata Sukhyun cu 4.000 de oameni, prin siretlic si printr-o strategie de atac fulgeratoare, urmeaza fortaretele Okchun, Eulmi, Aphae si Yuhgoon. Peste tot, duce o politica de protejare a populatiei civile impotriva atrocitatilor si abuzurilor, precum si de ajutorare a acesteia prin deschiderea magaziilor oficiale de alimente, politica ce aduce locuitorii cuceriti de partea sa.
Cea de-a doua coproductie realizata in China de Mediacorp Raintree Pictures, „14 Blades”, a inceput filmarile in Hengdian pe 16 mai, asteptandu-se ca aceastea sa continue pana la mijlocul lui august. Regizat si produs de Daniel Lee (regizorul din Hong Kong al celebrei productii „Three Kingdoms: Resurrection of the Dragon” ), acest film wuxia de actiune are in distributie nume grele, precum Donnie Yen sau Zhao Wei. Cu actiunea plasata spre sfarsitul dinastiei Ming, filmul se concentreaza pe un luptator de elita al imparatului, obligat sa lupte cu fostii sai tovarasi de arme cu scopul de a proteja imperiul. Anuntat pentru lansarea in primul trimestru al anului viitor, despre „14 Blades” se spune ca ar fi „raspunsul Asiei la „Identitatea lui Bourne”.
Pe atunci, insa, Mendoza nu stia ca „Masahista”, primul lui film, va castiga Leopardul de Aur la sectiunea video a celei de-a 58-a editii a festivalului international de film de la Locarno. Cu tot acest premiu, filmul nu a fost un succes deplin. Pentru unii critici, povestea lui Masahista e prea simpla: Iliac, un maseur de 20 de ani, e obligat sa se intoarca in provincie pentru a ajuta la riturile funerale ale tatalui sau. Acesta se resemneza, pana la urma, in a isi indeplini aceasta datorie, amintindu-si de imaginea tatalui care si-a abandonat familia si a cazut in patima alcoolului. Fara a avea un punct culminant, unii critici au numit povestea „plana”. Mendoza, insa, s-a contrazis cu acestia, sustinand ca a realizat „o oglinda a realitatii”. Acesta a spus ca daca o poveste care se petrece in viata reala este „plana”, cum zic criticii, atunci asa trebuie sa fi reiesit din acest film. „Cand te bazezi pe fapte, pe adevar, filmul nu mai este doar pura imaginatie. E ceva nesfarsit. Exista multe lucruri care se petrec in viata reala sip e care nu ni le putem imagina vreodata„, a spus acesta.
Mendoza s-a nascut in San Fernando, Pampanga, in Filipine, si si-a facut studiile la Universitatea din Santo Tomas. Cu un orizont diferit in educatie, acesta admitea ca era un autodidact cand s-a apropiat de lumea filmului. „Am invatat doar observand diferiti regizori„, a spus acesta. „Desigur, experienta in Arte Frumoase m-a ajutat, intr-un fel. M-a ajutat sa manevrez culoarea„. Brillante a inceput sa lucreze in industria filmului ca designer. Si asa, insa, a avut parte de norocul incepatorului. La primele doua filme la care a lucrat a castigat premii; este vorba de „Private Show” (regizat de Chito Roño) si „Takaw Tukso” (regizat de William Pascual). In timp, si-a facut un nume ca „production designer” pentru reclame si videoclipuri. Pe atunci, numele lui era… Dante Mendoza, astfel aparea in credite. Astazi, Brillante zambeste cand isi aminteste de acele vremuri, si incearca sa faca o comparatie intre Dante, „production designer”-ul si Brillante, regizorul care cauta adevarul, in filmele sale: „Ce contrastant ! In reclame, tinzi sa faci lucrururile mult mai stralucitoare, pentru a le vinde !” (e vorba de un joc de cuvinte, Dante fiind un nume mult mai potrivit pentru un regizor care cauta adevarul, dar pe care l-a abandonat, in timp ce Brillante ar fi fost un nume mult mai potrivit pentru designerul care incerca sa faca totul sa… straluceasca). Cu toate acestea, Mendoza recunoaste ca nu intentioneaza sa renunte la design, chiar si acum, dup ace a cunoscut succesul ca regizor de film. „Nu pot renunta la reclamele pentru televiziune pentru ca din ele imi castig existenta. Insa sufletul meu e in filme„.
Multe din scenele din filmele sale sunt preluate din intamplari reale pentrecute in viata de zi cu zi. Conform lui, conceptele filmelor sale s-au schimbat in functie de lucrurile invatate dupa o cercetare prealabila. Mendoza crede ca un concept bine gandit este esential pentru un cineast. „Cel mai mult ma preocupa conceptul. E foarte important, deoarece el este esenta fiecaru film pe care il fac„. In privinta filmelor independente, Mendoza e de parere ca prezenta lor in peisajul cinematografic din Filipine arata o expansiune evidenta a lor. CineManila e principalul studio creditat de regizor pentru aceasta dezvoltare a filmului independent. Cu toate acestea, expansiunea filmului independent contrasteaza cu declinul cinematografiei din Filipine: „Exista multi cineasti talentati in lumea filmului independent. In general, industria nationala de film nu e moarta. E doar neexplorata„. Acesta conchidea ca unul din motivele din spatele declinului e faptul ca „cei mai multi cineasti incearca sa fie Hollywood, ceea ce nu suntem si nu vom fi vreodata„. De asemenea, moda introducerii fanteziei in productiile de televiziune, a supranaturalului, „e rea si nu duce niciunde„, asta deoarece tehnologia si efectele speciale, considera el, distrug filmele.
Tara: Japonia
Dupa ce primul festival de film a fost inchis de politie in 1997, „Lesbian Gay Bisexual and Transgender Film Festival” de la Seul (SELFF) a celebrat 10 ani de existenta la inceputul acestei luni. Festivalul, care a fost considerat „inacceptabil” de catre autoritati in urma cu un deceniu, a reusit sa depaseasca aceasta provocare. In acest an, datorita crizei financiare, bugetul festivalului a fost foarte mic, iar numarul filmelor prezentate – similar. In ciuda acestui fapt, festivalul a reusit sa aduca spre prezentare filme de pe intreg mapamondul, din tari precum Japonia, Germania, Taiwan, Statele Unite, Franta, Norvegia, Thailanda, Mexic, Israel si Australia. La acestea se adauga un numar de premiere autohtone, care incud si documentarul „The Era of Lesbian Political Challenge” despre lesbiana Choi Hyeon-sook care anul trecut a candidat fara succes pentru un loc in Congresul coreean. O alta premiera coreeana a festivalului a fost filmul „Two Way to Love”, despre o femeie ce lucreaza ca animatoare intr-un bar pentru a strange bani pentru fratele ei autist.
„Kinta 1881” este primul film de arte martiale din Malayezia, in fapt, o co-productie Malayezia-Vietnam-Thailanda regizata de C.L.Hor. Este primul film regizat de Hor, care scrie si scenariul, de scenele de lupta fiind responsabil un veteran din domeniu din Hong Kong, Chin Kar-lok. Filmul e produs de Absolutely Black, o companie de productie formata in urma fuziunii a doua companii mai mici, dintre care una este chiar a lui Hor. In film au fost distribuiti cativa campioni autohtoni de wushu, precum Robin Ho (fost campion mondial de wushu), Michael Chin sau Shawn Lee (campioni nationali de wushu) si, lucru interesant, desi filmarile au fost facute in Malayezia sau Vietnam, limba filmului este cantoneza. Filmul a fost proiectat la Cannes si se pare ca va fi primul film malayezian care va rula in cinematografele din America.
Proiectul a inceput cu surle si trambite in 2007, dorindu-se a fi, dupa spusele regizorului, o fresca a vietii emigrantilor chinezi stabilit in Malayezia in perioada „goanei dupa cositor”, scenele de arte martiale trebuind doar sa sporeasca atractivitatea filmului. Lucrurile s-au schimbat mult de la proiectul initial de pe hartie: numai un film istoric nu a rezultat, cum isi dorea regizorul, nota comerciala predominand. Filmul a fost redenumit in „Kinta” (disparitia lui „1881” fiind explicabila, nemaifiind un film istoric), iar bugetul lui, de doar 800.000 de ringgit (aproximativ 220.000 dolari), a fost deposit, filmul ajungand sa coste, in final, aproape 4 milioane de ringgit (1.150.000 dolari). In plus, premiera lui a fost amanata cu nu mai putin de 7 luni, datorata taierilor si editarilor ulterioare. Din promisul film de epoca wuxia despre trecutul chinezilor din Malayezia, „Kinta” a devenit un simplu film de actiune cu o poveste a unor frati tradati ce cauta razbunare. De altfel, chiar Hor a recunoscut, in ziua premierei, ca a rezultat un film comercial, pentru piata internationala de film, deoarece costurile initiale au fost cu mult depasite (aproape de 3 ori) iar investitia trebuia recuperata, ceea ce un film artistic nu ar fi reusit. Iar proiectia de la Cannes a deschis portile acestei productii catre piete unde initial nu existau asteptari de distribuire: Europa si America.
Pentru a concluziona, cuvintele lui Hor par cele mai potrivite: „Trebuie sa spun ca sunt mandru de acest film. Sunt mandru pentru ca am facut un film care poate fi vandut pe piata internationala, pretutindeni in lume. Sunt mandru ca pot convinge investitorii sa cumpere filmul, chiar daca regizorul e un necunoscut, iar in film nu au fost distribuite vedete„. Fanii artelor martiale nu vor fi dezamagiti, chiar daca stilul acestui film este putin diferit de cel al filmelor cu arte martiale facute in Hong Kong. Unele efecte vizuale sunt de-a dreptul exagerate (este vorba de sangele care ar fi trebuit sa curga in momentul in care personajele sunt serios ranite, si care este pus pe imagine cu ajutorul unor efecte speciale probabil inedited, ce amintesc de animatii), iar coloana sonora in cea mai mare parte este in neconcordanta cu atmosfera filmului. Si, nu in ultimul rand, tricourile albe ale personajelor arata ca malayezienii de rand se imbracau acum 2 secole precum contemporanii nostri. Probabil daca ar fi fost un film istoric regizorul nu ar fi fost iertat pentru asta. Per ansamblu ramane un film acceptabil, o poveste care prinde si nu te plictiseste.
Regizorul si scenaristul lui „Desert Dream” („Hyazgar”), chinezul Lu Zhang, nominalizat la Ursul de aur pentru regia acestui film, revine in atentia cinefililor cu o noua productie de calitate, „Iri”, filmata in Coreea de Sud, cu actori coreeni. Ca in cazul precedentului sau film, Zhang este si co-scenarist, iar in rolurile principale au fost distribuiti doi actori, Tae-woong Eom si Yun Jin-seo care si-au pastrat numele reale pentru rolurile interpretate, un lucru mai putin intalnit intr-un film. „Iri” este inspirat din evenimente reale petrecute pe 11 noiembrie 1977, cand o explozie devestatoare a avut loc la gara Iri din Jeolla de Nord. Accidentul s-a petrecut in conditiile in care, un tren ce transporta dinamita de la Incheon-ul de Sud in Gwangju a luat foc, in niste conditii mai putin clare. Explozia a ucis 57 de persoane aflate in gara in acel moment, ramanand in istorie drept una din marile tragedii ale Coreei contemporane.
Frumusetea acestui film sta in naturaletea scenelor; viata curge normal, fara a interveni nimic care sa-i schimbe cursul, aparent. Absolut totul pare de un firesc iesit din comun. Fiecare zi pare la fel, insa monotonia cotidiana reuseste sa atraga prin simplitatea ei. Personajele vorbesc putin sau folosind un limbaj extrem de simplu, deseori fara a transmite ceva special privitorului. Insa adunate toate la un loc, reiese tabloul unei vieti obisnuite a unor oameni desi nenorociti, deosebiti prin ceea ce ascunde sufletul lor. Acest film reuseste sa scoata aceasta traire interioara e fiecarui personaj si sa o transpuna in relatia lui cu societatea si cu semenii care il inconjoara. Omul nu este, in acest film, decat un simplu purtator al unor drame personale inabusite in tacere. Iar tacerea este ceva sublim, pentru ca transmite tot ceea ce cuvintele nu pot spune.
Lu Zhang este extrem de talentat in a crea o atmosfera cu ajutorul unei camere statice, reusind sa induca ideea unei existente imobile, stagnante. Exista, insa, o linie pe care acest gen de filme trebuie sa fie atente sa nu il treaca: e vorba de linia dintre lamentarea elegiaca si caricaturizarea suferintei. „Iri” rataceste dincolo de aceasta linie, si niciodata nu reuseste sa-si mai gaseasca calea de intoarcere. Estetic, „Iri” isi atinge telurile. Personajele par mai mult decat reale, interpretarea actorilor este sincera si deseori devastatoare. Stilul lui Zhang aminteste de initiatorul genului de filme abordat de acesta, in Coreea: Lee Chang-dong. In fapt, „Iri” este un mars al suferintei de zi cu zi, intr-o lume imobila; viata pare un lung sir de suferinte inutile, pe care nimic nu-l poate opri (chiar exista la un moment dat o scena sugestiva, cand Tae-woong ajunge la o biserica crestina si primeste un pliant de la o credincioasa, pliant pe care nu il ia in seama, o scena care transmite ideea ca nici macar credinta nu poate schimba destinul acestor personaje). Un film deosebit, recomandat doar fanilor genului „arthouse”, cu aplecare spre astfel de realizari pe care le regasim prezente prin salile de proiectie ale festivalurilor de film internationale. Nu este un film comercial, ci mai degraba un tablou al unei drame contemporane in care s-ar putea regasi oricine, oricand.
Scandalul pozelor indecente in care a fost implicat Edison Chen a afectat vietile unor celebritati din Hong Kong precum Bobo Chan, Gillian Chung sau Cecilia Cheung. Acum, un nou nume greu din industria de film din Hong Kong pare a fi impins in centrul presei de scandal in urma unui incident in care a fost implicat, pasiv… tot Edison Chen. Este vorba de actorul veteran Anthony Wong, o figura emblematica a filmului din insula. Wong, care a luat masa cu mama lui si cu Edison, a fost provocat de un grup de reporteri, moment in care si-a pierdut cumpatul si l-a lovit pe unul din acestia cu o pereche de betigase. Gestul l-a determinat pe respectivul reporter sa-l actioneze in instanta pe actor pentru agresare.
Deranjat vizibil de „intrus”, Wong s-a indreptat spre acesta si l-a lovit in mana cu o pereche de betigase, inainte de a parasi restaurantul. Conform relatarilor, o multime de reporteri se aflau, in acel moment, la fata locului, relatand ca reporterul cu pricina s-a apropiat prea mult de actor, starnindu-i furia. Wong a rabufnit in fata colegilor acestuia: „Reporterul era prea aproape, aproape lovindu-ma cu camera de luat vederi. Filma fara incetare. Acesta este un loc privat !” Asistenta lui Wong, Maggie, a spus: „Actiunile lui Anthony nu erau intentionate. Era de fata si mama lui. Erau aproximativ 10 reporteri prezenti pe atunci, acolo. Situatia era haotica iar gestul lui Anthony a fost unul reflex. Nu e de mirare ca accidental a lovit si camera”. Ulterior, Wong a clarificat aspectul legat de betigasele buclucase, spunand ca acestea nu au avut contact fizic cu reporterul: „Reporterul parea a fi in regula si a continuat sa filmeze, as aca sunt ferm convins ca i-am lovit doar camera, nu si mana. Daca l-as fi lovit in mana, de ce nu a strigat sau de ce nu a scapat din mana camera ?”
Episodul 12 incepe cu duelul dintre regele Dam-Duk si Jumuchi, mercenarul cel tepos, pentru ca Dam-Duk incearca sa castige de partea sa oamenii valorosi din cetatea Gungnae, in scopul de a-si duce la indeplinire cat mai bine sarcinile de rege, chiar daca e numit, deocamdata, doar pana se va decide cine e adevaratul Rege Jooshin. Atat el, cat si Ho-Gae, care e un adversar loial, trebuie sa caute celelalte simboluri, si fiecare dintre ei face planuri in acest scop. Numai ca fiecare o face in felul lui: Ho-Gae e omul faptelor, iar Dam-Duk e un strateg, ce are pe umeri si povara tarii.
Actorul Yoon Tae-yeong din serialul „The Great King” a suferit un accident in timpul filmarilor la serialul produs de MBC, „Strike Love”. Vedeta care l-a interpretat pe Ho-Gae in „The Great King” joaca rolul principal in „Strike Love”, iar in timpul filmarii unei scene din serial, in care acesta se afla pe terenul de baseball, trebuind sa alunece spre prima baza, acesta s-a lovit cu genunchiul de pamant, ranindu-l serios. Yoon a fost dus degraba la spital, unde un test cu rezonanta magnetica a scos la iveala necesitatea unei operatii urgente la genunchi. Cu toate acestea, datorita programului extrem de incarcat, Yoon a hotarat sa amane operatia pana cand se vor incheia filmarile. Acesta a spus ca pana atunci va lua calmante in masura a-i alunga senzatia de durere. Doctorii au spus ca ii va lua 8 saptamani acestuia sa se recupereze in urma operatiei sis a paseasca fara probleme, ca inainte.
Joo Ji-hoon a aparut pe 9 iunie in fata Curtii districtuale din Seul pentru o audiere, dupa ce a fost prins consumand droguri (ecstasy si ketamina) alaturi de inca cativa tineri actori coreeni. Acuzarea a cerut 1 an de inchisoare si la plata unei amenzi de 440.000 woni (350 dolari) pentru Joo Ji-hoon. Joo, actrita Yoon Seol-hee si modelul Yeh Hak-young au recunoscut cu totii greseala pe care au comis-o, iar Joo a spus: „Regret profund greseala comisa”. In declaratia lui finala, a adaugat: „Ca orice persoana care reactioneaza la un moment dat, nu mi-am putut stavili curiozitatea si am sfarsit prin a rani multa lume. Am jurat sa nu mai fac vreodata asa ceva”. Avocatul lui a adaugat: „Joo Ji-hoon a luat drogurile in timp ce era foarte ametit, iar dupa incidentul din aprilie anul trecut nu a mai consumat asa ceva. Si-a amanat data recrutarii in armata pentru octombrie 2009, insa se va intoarce o persoana noua dupa ce isi va satisface stagiul militar obligatoriu”.
In India, istoricul de film S.M.M. Ausaja, in varsta de doar 36 de ani, a reusit sa stranga la un loc un volum imens cu postere, unele vechi chiar din timpul primelor filme realizate in India. Acesta a colectionat, timp de 20 de ani, postere ale filmelor indiene, unele desenate de mana, avand, in prezent, aproximativ 5.000 de astfel de exemplare. Totul a inceput de la fascinantul Amitabh Bachchan, tanarul rebel al cinematografiei indiene. „Pe cand eram un tanar elev de liceu, stateam la coada pentru a prinde un billet la filmele lui, si atunci a inceput totul. Am inceput sa merg la toate cinematografele unde rulau filme cu el si ii imploram sa-mi dea postere de film. Totul a pornit de la fascinatia pentru acest actor”, a spus Ausaja, amintindu-si de vremurile de altadata. 
Colectia lui cuprinde nu doar postere de film, ci si mii de resturi de bilete de acces rare la cinematograf, reviste de film de pe vremuri si afise. Spre exemplu, in colectia lui exista un numar din 1949 al revistei „Film India”, primul numar, de altfel, al publicatiei; un poster desenat de insusi Satyajit Ray la filmul „Charulata” din 1964, sau o brosura din 1946 a filmului „Aap Ki Sewa Mein”, in care Lata Mangeshkar a cantat si a interpretat in aceeasi masura un rol. Lata, astazi in varsta de 78 de ani, a intrat intre 1974 si 1991 in Cartea Recordurilor, fiind persoana cu cele mai multe inregistrari audio din lume (peste 20.000 !!!). Pe colectia impresionanta de raritati a lui Ausaja probabil ar fi invidioasa orice biblioteca din India sau chiar din lume, insa Ausaja nu e dispus sa o vand nimanui, pentru nici un pret.
In prezent, Ausaja lucreaza la 2 carti: una despre filmografia actorului Dev Anand si cealalta, aproape finalizata, despre cele mai bune filme ale Bollywood-ului. Cea din urma a fost lansata in aceste zile in India. In prefata ei, Amitabh Bachchan scria: „Posterele au fost ingredientul cel mai important in domeniul informarii si al marketingului filmelor. Ele ne spun, in spatiul restrans al catorva cm, despre ce este vorba in produsul finit si de ce e important pentru spectator sa cumpere acel ravnit bilet pentru a ne regasi in acea sala intunecata, unde hartia si desenele se vor transforma, printr-o magie, in imagini in miscare”. Bachchan este bine cunoscut pentru reactia sa la utilizarea termenului „Bollywood” in descrierea industriei indiene de film, in ciuda raspandirii pe scara larga a lui in intreaga lume de astazi. Mai mult, chiar a scris pe blogul sau despre aceasta aversiune. De aceea, Amitabh a preferat sa nu foloseasca termenul „Bollywood” referindu-se la titlul cartii lui Ausaja, pe care l-a evitat, inlocuindu-l, elegant, cu :industria indiana de film”.
