anthony-wongScandalul pozelor indecente in care a fost implicat Edison Chen a afectat vietile unor celebritati din Hong Kong precum Bobo Chan, Gillian Chung sau Cecilia Cheung. Acum, un nou nume greu din industria de film din Hong Kong pare a fi impins in centrul presei de scandal in urma unui incident in care a fost implicat, pasiv… tot Edison Chen. Este vorba de actorul veteran Anthony Wong, o figura emblematica a filmului din insula. Wong, care a luat masa cu mama lui si cu Edison, a fost provocat de un grup de reporteri, moment in care si-a pierdut cumpatul si l-a lovit pe unul din acestia cu o pereche de betigase. Gestul l-a determinat pe respectivul reporter sa-l actioneze in instanta pe actor pentru agresare.

In timpul recentei calatorii de afaceri in Hong Kong, Edison Chen s-a intalnit cu nasul sau, Anthony Wong, luand masa cu acesta. Un reporter al Apple Daily i-a urmat in incinta restaurantului, inregistrandu-i cu o camera de la 2 mese distanta. wong-si-chenDeranjat vizibil de „intrus”, Wong s-a indreptat spre acesta si l-a lovit in mana cu o pereche de betigase, inainte de a parasi restaurantul. Conform relatarilor, o multime de reporteri se aflau, in acel moment, la fata locului, relatand ca reporterul cu pricina s-a apropiat prea mult de actor, starnindu-i furia. Wong a rabufnit in fata colegilor acestuia: „Reporterul era prea aproape, aproape lovindu-ma cu camera de luat vederi. Filma fara incetare. Acesta este un loc privat !” Asistenta lui Wong, Maggie, a spus: „Actiunile lui Anthony nu erau intentionate. Era de fata si mama lui. Erau aproximativ 10 reporteri prezenti pe atunci, acolo. Situatia era haotica iar gestul lui Anthony a fost unul reflex. Nu e de mirare ca accidental a lovit si camera”. Ulterior, Wong a clarificat aspectul legat de betigasele buclucase, spunand ca acestea nu au avut contact fizic cu reporterul: „Reporterul parea a fi in regula si a continuat sa filmeze, as aca sunt ferm convins ca i-am lovit doar camera, nu si mana. Daca l-as fi lovit in mana, de ce nu a strigat sau de ce nu a scapat din mana camera ?”

Este doar inca un episod din numeroasele care demonstreaza inca o data presiunea la care sunt supuse vedetele, oriunde s-ar afla acestea. Fara indoiala nimeni nu avea nimic cu Anthony Wong, toti paparazzi se stransesera in fata respectivului restaurant pentru a face cateva fotografii lui Edison Chen, care tocmai primisese niste scrisori de amenintare cu moartea ce se aflau in centrul atentiei presei de scandal. In aceasta situatie, nu e greu de inteles ca insistenta lipsita de orice limite a acelor asa-zisi reporteri poate duce la astfel de situatii. S-a intamplat si la case mai mari. Insa este inca o stire care a asigurat vanzari importante pentru publicatiile de scandal cel putin pentru inca o zi din acest an.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>