In momentele cand Kiha naste, Dam-Duk desi la distanta de ea, sufera de simptome ingrijoratoare si inexplicabile. Fiul Regelui Jooshin se naste prin propriile puteri, fiindca mama lui fugara nu mai are forta de a-l aduce pe lume. Sa-Ryang, care ar fi trebuit sa-l ucida din ordinul batranului vrajitor, incredinteaza nou-nascutul lui Sujini, spunandu-i adevarul despre originea copilului dar si faptul ca Kiha e sora ei.
Cand isi revine, Kiha nu-si gaseste copilul si seful Hwachunului, el insusi indus in eroare de Sa-Ryang, ii spune ca a fost ucis pentru ca sangele Regelui Jooshin care curge prin mica lui inimiora sa invie cele patru simboluri ajunse in posesia Hwachunului. Disperata, Kiha vrea sa il ucida pe seful cel malefic, dar ii cade victima Sa-Ryang, care moare inainte de a putea spune adevarul.
Regele isi revine din boala inexplicabila, si intra in tabara lui Ho-Gae, aclamat de soldati si intampinat in genunchi de generali. E victorios, dar victoria e amara. Ho-Gae e fugar, iar seniorul din Gwanmi se intoarce cu mainile goale, cu vestea dureroasa ca Sujini nu vrea sa fie gasita.
Insa dezamagirea nu il impiedica sa porneasca pe urmele lui Ho-Gae. Regele porneste pe urma lui Ho-Gae. Confruntarea personala dintre cei doi e iminenta.
Puştiul vedetă din „Slumdog Millionaire” s-a mutat în casă nouă
Azharuddin Ismail, copilul vedeta din filmul premiat cu Oscar in acest an, „Slumdog Millionaire” are o casa noua intr-o suburbie cu pretentii din Mumbai. Pustiul, care l-a interpretat pe tanarul Salim in filmul regizat de Danny Boyle, a fost exuberant in privinta noului sau apartament: „Imi place aici, e cu adevarat frumos. Insa imi va fi dor de vechii mei prieteni din Bandra. Poate ca am sa merg sa-i vizitez din cand in cand”, a spus Ismail. Ismail si familia acestuia s-au mutat intr-o locuinta situata la etajul unui imobil, a carei suprafata totala este de 250 mp. Acesta a primit doar o parte din banii pe care i-a castigat de la producatorii lui „Slumdog Millionaire” pentru prestatia din film, urmand ca restul de bani sa-i primeasca la implinirea varstei de 18 ani. Noii vecini ai noilor locatari au declarat ca sunt fericiti ca au ocazia sa vada o vedeta mutandu-se in vecinatatea lor.
Un film grandios a deschis calea marilor productii istorice chinezesti, in 1998: „Emperor and the Assasssin”. Inceputul ultimului deceniu al secolului trecut a avut parte de cateva productii chinezesti de amploare, premiate la festivalurile internationale de film, insa acest film a reprezentat un punct de referinta pentru viitorul productiilor epice din China. Filme precum „Red Cliff” si „Red Cliff Part Two” au fost anticipate, cu un deceniu inainte, de stralucitul Chen Kaige. Reputatul regizor (Farewell my concubine, The Promise, Mei Lanfang) a fost, in acest film nu doar co-scenarist si regizor, ci si actor, interpretandu-l extraordinar pe primul ministru al dinastiei Qin din secolul 3 i.e.n, Lu Buwei. Chen Kaige a fost nominalizat la Palme D’Or, iar filmul a castigat Marele Premiu Tehnic la acelasi festival, in 1999. Cu doua premii internationale si 8 nominalizari, „Emperror and the Assassin” a confirmat talentul frumoasei actrite Gong Li (interpreta doamnei Zhao), considerata o „Meryl Streep a Chinei” de Michael Mann, si care ani mai tarziu impresiona lumea filmului mondial prin prestatiile de sanzatie din „2046”, „Memoirs of a Geisha” sau „Curse of the Golden Flower”.
Dupa ani de razboaie civile neincetate, in 221 i.e.n, au ramas doar 7 regate dominate pe teritoriul Chinei de astazi. Regatul Qin, condus de excentricul si ambitiosul rege Ying Zheng, va incerca o unificare a celor 7 regate intr-unul singur, sub conducerea lui Ying, prin campanii sangeroase de cucerire. Dar Ying a transformat aceasta misiune dictata de stramosii sai intr-o problema personala, actionand asemeni unui sangeros dictator. Acesta nu ezita sa o trimita pe prietena lui din copilarie, doamna Zhao (Gong Li), devenita concubina care ii imblanzeste sufletul in momentele de singuratate, in regatul Yan, impreuna cu fiul regelui din Yan, tinut pana atunci ostatic la curtea din Qin. Scopul este unul diabolic: gasirea unui pretext pentru atacarea si anexarea regatului Yan. Doamna Zhao avea misiunea de a-l convinge pe fiul regelui din Yan ca, odata revenit in tara lui, sa angajeze un asasin pentru a-l ucide pe regele Qin-ului si a indeparta, astfel, iminenta anexarii. Dar cand este gasit acest asasin, lucrurile capata o turnura neasteptata, dand peste cap toate planurile regelui din Qin.
O ecranizare de exceptie care demonstreaza, daca mai era nevoie, valoarea deosebita a cinematografiei chineze. Nu este un film comercial, accentul nu este pus neaparat pe scenele de lupta sau efectele speciale deosebite, ci pe maretia imaginilor, a scenografiei, a jocului actorilor si pe viziunea deosebita a unui regizor dintre cei mai marei ai Chinei contemporane. Regizorul Chen Kaige spunea, la momentul premierei filmului la Cannes, ca evenimentele din film au o mare legatura, prin similitudini flagrante, cu evenimentele care in acei ani se petreceau in Balcani. „Emperor and the Assassin” e genul de film pe care nu-l uiti usor, si pe care la scurt timp de la vizionare iti vei dori sa il revezi. Doar filmele mari au aceasta putere asupra spectatorilor… Asadar, savurati povestea minunata a unui imparat excentric, a unei concubine puternice si a unui asasin sensibil, intr-un film pictat de mana unui maestru.
Soundtrack:
Miyazaki va ajunge în Statele Unite în această lună
„The Los Angeles Times” a scris ca regizorul japonez castigator al premiului Oscar, Hayao Miyazaki, (Spirited Away, Howl’s Moving Castle, Nausicaä of the Valley of the Wind) va aparea, la sfarsitul acestei luni, la San Diego’s Comic-Con International (CCI). Conform publicatiei, co-fondatorul studiourilor Ghibli va prezenta, la aceasta manifestare, secvente din ultima lui animatie, „Ponyo”, in scopul promovarii acesteia in Statele Unite. Pe 25 iulie, Miyazaki va fi prezent la Universitatea din California, Berkeley, pentru a primi al doilea premiu anual acordat unei personalitati din Japonia, prilej cu care acesta va participa la o discutie cu cei prezenti. Dupa incheierea manifestarii, Miyazaki se va deplasa in Beverly Hills, pentru a fi prezent la sediul Academiei americane de film pentru o omagiere, unde va participa si directorul studiourilor Pixar, John Lasseter.
„Ponyo” va rula in cinematografele din Statele Unite incepand cu 14 august, dupa ce, anterior, filmul va avea premiera, subtitrat in engleza, la Festivalul de Film de la Los Angeles.
Reputatul regizor coreean Yu Hyeon-mok a incetat din viata duminica trecuta datorita unui atac cerebral in combinatie cu diabet, in timpul tratamentului administrat in spitalul Universitatii Dongguk din Ilsan. Avea varsta de 84 de ani. Cineastul veteran va primi post-mortem cea mai inalta distinctie a Ministerului Culturii, Sportului si Turismului, ordinul Geum-Gwan.
Nascut in Sariwon (astazi parte a Coreei de Nord) in 1925, Yu a urmat liceul Whimoon si a studiat literatura coreeana la Universitatea Dongguk. A debutat in 1956 cu „The Crossroads” si in scurt timp s-a impus ca o figura proeminenta a neo-realismului din cinematografia postbelica coreeana, alaturi de un Shin Sang-ok, Kim Ki-young sau Kim Soo-young. La 30 de ani era la apogeul carierei si era eliberat de presiunea ideologica de a realiza filme de propaganda sau anti-comuniste. Filmografia lui extinsa include in jurul a 40 de filme care reflecta perspectivele regizorului in privinta nedreptatii sociale, a crizei existentiale, nihilismului si a pustiului consecinta a razboiului, atat sub aspect religios cat si umanist.
Filmul lui Yu din 1961, „An Aimless Bullet”, e considerat alaturi de „Mother and a Guest” (al lui Shin, din 1961) si „The Housemaid (al lui Kim Ki-young, din 1960) unul din cele trei mari filme coreene ale cinematografiei de dupa razboiul coreean (1950-1953). Inspirat de o schita a lui Lee Bum-sun, filmul lui Yu e privit de critici ca fiind unul care a contribuit decisiv la dezvoltarea filmului coreean intru realism. Site-ul koreanfilm.org spune ca acest film „a fost in mod repetat votat drept cel mai bun film coreean al tuturor timpurilor in topurile criticilor coreeni de film”. Dupa lovitura militara de stat din 16 mai 1961, „Bullet” a fost interzis in Coreea datorita realismului descrierii societatii contemporane. In 1963, Yu a participat cu „An Aimless Bullet” la Festivalul international de film de la San Francisco, unde „Variety” elogia „An Aimless Bullet” ca fiind „un film remarcabil”, realizat intr-un stil demn de lauda.
Tot in anii ’60, Yu (foto, in tinerete) a luat parte la crearea primelor productii color din Coreea, participand active la scrierea istoriei cinematografiei din aceasta tara. Pe langa filme cu un puternic mesaj de critica sociala, Yu s-a aventurat si in pretentiosul gen al filmelor de epoca, regizand drama istorica „Great Hero, Lee Sun-sin” (1962). Alte filme notabile au fost „Lim Kkeok-jeong” (1961), „The Extra Mortals” (1962), „Bun-Rye’s Story” (1971) – care recent a fost recuperate de Arhiva Coreeana de Film si remasterizat. „The Empty Dream” din 1965 a tulburat apele (e vorba de povestea unui dentist sadic si a relatiei acestuia cu o femeie) datorita temei suprarealiste si experimentale, regizorul fiind influentat de montajul sovietic si punerea in scena expresionista germana.
In anii ’70, Yu a trecut de la perioada nihilista la chestiuni care priveau viata umana, moartea si religia. Se spune ca ar fi fost puternic influentat de regizorul suedez Ernst Ingmar Bergman si de maestrul rus Andrei Tarkovsky. Dedicarea regizorului pentru latura intelectuala a filmului, ca si independenta lui de anumite orientari politice la moda in acele vremuri l-au dus la dificultati in colaborarea cu producatorii interesati de succesul financiar adus la box-office de un film, dar si la problemele amintite deja cu autoritatile guvernului militar. Criticii de film sunt de parere ca stilul lui de a regiza era in traditia neo-realismului Italian, insa termeni precum „modernist” si „expresionist” sunt oricand aplicabili operei sale cinematografice. Pe langa activitatea de regizor, Yu Hyeon-mok i-a invatat si pe altii cum sa faca film, avand o importanta contributie in istoria animatiei coreene, producand in 1976 „Robot Taekwon V”. O retrospectiva a carierei marelui regizor s-a tinut la cea de-a patra editie a festivalului de film de la Pusan, in 1999. In mai multe randuri Yu a castigat Grand Bell Awards pentru regie, Blue Dragon Awards, dar si premiul criticilor coreeni de film.
O ceremonie funerara a avut loc la spitalul Sfanta Maria din Banpo-dong, in Seul. O zi mai tarziu, trupul neinsufletit al acestuia a ajuns in centrul Seulului, in Chungmuro, care e considerat locul de nastere al filmului coreean, si unde Yu si-a produs filmele sale. Incinerarea a avut loc in Maseok, la ea participand regizorul Kim Soo-young (care a si condus ceremonia), actorul Lee Deok-hwa si presedintele Uniunii regizorilor coreeni. In urma lui a ramas sotia lui, pictorita Park Geun-ja.
Scrisoarea amara, de ramas bun a seniorului Yon ajunge in mainile regelui, Prea tarziu, caci cele trei simboluri ale regelui sunt deja in mainile lui Ho-Gae. Insa regele nu are timp sa se gandeasca la ele. Destul ca ii revin mereu in minte, tulburandu-l, fraze si intamplari legate de Sujini. A reusit sa creeze primele contacte cu triburile de khitani, si tratativele avanseaza pas cu pas, insa conditiile ce i se impun sunt extrem de riscante.
Dam-Duk, print-un plan secret, dus la indeplinire cu ajutorul dicipolilor Guh Mool, reuseste sa intoarca evenimentele in favoarea sa si sa inceapa tratative serioase si responsabile. Desi la inceput conditia de baza pentru tratative este capul lui Ho-Gae, pana la urma obtine chiar promisiunea ca pedepsirea lui Ho-Gae sa o faca doar el, asemeni unui rege ce isi pedepseste un supus razvratit. In acest fel, salveaza de la haituire si ucidere viata celor 40.000 de oameni din tabara dusmanului sau.
In schimb in tabara lui Ho-Gae incertitudine si dezordinea e tot mai mare. Generalii sunt inca alaturi de el, dar Ho-Gae e convins ca regele nu doreste ca el sa se predea, ci dimpotriva, sa se poarte ca un razvratit, pentru ca actiunile sale de rege razbunator sa aiba justificare. Tot mai multi dezertori parasesc tabara pentru a se alatura regelui, declansand haosul.
O recenta prezentare de moda a readus-o in centrul atentiei (daca mai era nevoie) pe Charlene Choi (Ah Sa). Nu doar ca vedeta a aratat copiilor cum sa defileze pe podiumul de prezentare, ci l-a si invatat pe directorul firmei pentru care se facea prezentarea cateva cuvinte in cantoneza. Presa nu a scapat ocazia de a ii pune intrebari indiscrete. Astfel, intrebata daca intentioneaza sa procedeze ca Gillian Chung, care isi face injectii cu botox pentru a face ca picioarele sa arate mai slabe, Ah Sa a spus: „Momentan nu simt impulsul de a face asta si nici nu cred ca e necesar. Gillian e o persoana activa, care ca purtatoare de cuvant trebuie sa arate bine. Intotdeauna si-a dorit sa-si imbunatateasca forma picioarelor. Am intrebat-o daca a fost dureros, insa cel mai important e ca ea e fericita„.
In timpul evenimentului, prezentatoarea a intrebat-o pe vedeta care sunt cele 3 lucruri care au facut-o cel mai fericita in acest an ? Aceasta a spus: „Primul lucru e ca ma voi duce in Danemarca sa filmez o reclama. Al doilea e ca-mi voi folosi propriul nume pentru a-mi lansa un nou album.” Cat priveste al treilea lucru, aceasta a marturisit ca ar fi intalnirea cu Clive Owen la festivalul de film de la Shanghai: „Cand l-am vazut, nu mi-a venit sa cred ochilor. Cand am facut cateva poze impreuna, m-am simtit foarte fericita. Niciodata sufletul nu mi-a batut atat de tare !”
Actrita Masami Nagasawa, in varsta de 22 de ani, s-a aflat printre cele 4 celebritati care au primit premii la cea dea zecea editie a premiilor „Cel mai bun inotator” organizate de Asociatia japoneza de inot din Tokyo. Premiile anuale sunt acordate celebritatilor care au contribuit la dezvoltarea inotului in Japonia, si care arata bine in costume de baie. Premii au mai primit Mokomichi Hayami (24 ani), Koji Higashino (comediant de 41 de ani) si actrita de comedie Shizuyo Yamasaki (30 ani) din comedia Nankai Candies. Nagasawa si Hayami au primit critici favorabile pentru prestatia lor ca scafandru, respective inotator in filmul „Rough”, lansat in Japonia in august 2006. Nahasawa si-a petrecut o luna in India, in 2007, filmand pentru un serial japonez intitulat „Butterfly at the Ganges”, in care inoata imbracata in raul sfant.
ShizuyoYamasaki (cunoscuta in special din comedia Hula Girls) a spus despre eveniment: „Nu am habar pentru ce am fost aleasa sa accept un premiu, insa m-am lamurit in momentul in care am vazut-o si pe Masami la festivitate. Cand lumea isi inchipuie niste doamne in costume de baie, cred ca se gandesc la mine si apoi la Masami„, a glumit actrita.
Masami Nagasawa este cunoscuta publicului de la noi pentru prestatia din „The Last Princess”, unde o interpreteaza pe tanara printesa, dar si din „Crying out love, in the center of the world” sau „Yomigaeri”. Ca un fapt divers, actrita a absolvit acelasi liceu urmat de alte actuale mari vedete japoneze, precum Jun Matsumoto, Ayase Haruka sau Aya Ueto.
In 1950, Akira Kurosawa revenea in atentia lumii cinematografice cu o noua productie desprinsa din realitatile contemporane ale Japoniei postbelice: „Scandal”. Filmul este unul la care criticii s-au referit mai putin, de-a lungul timpului si s-au ferit sa il ridice in slavi atat datorita subiectului (un atac fatis la adresa presei) cat si a prestatiei actorilor, deseori criticata (nu neaparat datorita calitatii interpretarii, care pe alocuri este de-a dreptul senzationala in cazul catorva actori). Nici faptul ca filmul s-a lansat dupa succesul urias al lui „Rashomon” nu a constituit un imbold pentru critici in a-l considera vreodata o adevarata capodopera. In rolurile principale au fost distribuiti legendarul Toshiro Mifune, actorul de suflet al lui Kurosawa; frumoasa Shirley Yamaguchi (un nume cunoscut la acea data, retrasa din cariera cinematografica la nici 40 de ani, ajunsa in prezent are venerabila varsta de 89 de ani) si, nu in ultimul rand, Takashi Shimura) al actor obisnuit al filmelor lui Kurosawa), un mare actor japonez (peste 200 filme la activ), care are, in „Scandal”, o prestatie care i-a adus numeroase elogii, peste 2 ani maestrul distribuindu-l in rolul lui Kanji Watanabe din extraordinarul „Ikiru”.
Toshiro Mifune
In Japonia postbelica, Aoe (Aoye) (interpretat de Toshiro Mifune) este un cunoscut pictor, care are obiceiul de a se deplasa cu motocicleta lui zgomotoasa in natura, pentru a picta peisaje. In timpul unei asemenea escapade o cunoaste pe Miyako Saijo (Shirley Yamaguchi), o cantareata la fel de celebra. Cum drumul lor de intoarcere ducea spre aceeasi statiune montana, Aoe decide sa o conduca cu motocicleta pe frumoasa Miyako. Cazati la acelasi hotel, in timp ce cei doi stau si admira peisajul in balcon, doi ziaristi de la o revista de scandal, „Intrigi amoroase”, ii surprind intr-o fotografie, care a doua zi ajunge sa tina prima pagina a ziarului, starnind curiozitatea intregii opinii publice. In fata insinuarilor presei cum ca intre cei doi ar exista ceva, Aoe decide sa dea in judecata revista „Intrigi amoroase”, convins ca isi va spala reputatia astfel patata. Din senin apare un avocat ratat, Hiruta (Takashi Shimura), care se ofera sa-l apere in acest proces. Dar Hiruta, mai mereu beat si macinat de patima pariurilor sportive, incheie un „pact cu diavolul” sub pretextul binelui fiicei sale.
Filmul aduce in prim plan poate mai mult decat o idee de actualitate (cea a hartuirii vedetelor de catre presa de scandal) portretul unui om simplu, corect, care ajunge sa fie macinat de propriile vicii. Hiruta, „avocatul diavolului”, este un om bland, docil, insa incapabil sa ia decizia potrivita in conformitate cu firea sa si mai ales cu sufletul sau. In momentele de betie atinge sinceritatea maxima, realizand ca „oamenii simt nevoia de a-si descarca sufletul. Daca ar tine totul in inima lor, n-ar mai putea sa traiasca„. Aceasta slabiciune il va macina de la inceput pana la sfarsit, constituindu-se intr-o povara mult prea apasatoare pentru sufletul sau greu incercat.
Takashi Shimura, interpretul lui Hiruta
Kurosawa aduce, prin personajele sale, foarte multe idei generale pe care le imbraca in haina sufletului personajelor sale. Deseori acestea ajung la o dilema, si trebuie sa se descurce cu orice pret; in „Scandal”, ca si in alte filme ale sale, cei slabi si corecti au mentalitatea eternilor invinsi in fata celor puternici si descurcareti. Hiruta incearca sa se elibereze de aceasta prejudecata, dar realizeaza ca nu are cum. De fapt, prin aceasta boala pe care regizorul o transfera intentionat asupra personajelor sale, asistam la o radiografie a lumii in cateva cuvinte intelepte puse in gura unui om ce-si recunoaste infrangerea si neputinta in fata vietii. Nu de putine ori spectatorul asista, privindu-l pe acest neputincios avocat, la dezumanizarea acestuia. La un moment dat, Hiruta are un moment de luciditate, in betie, si spune: „Asta e drama omului… e o fiinta vrednica de mila. Si foarte fragila. Dar cu toate ca e fragil, se preface a fi puternic. Si asta e periculos„. Asumarea unor calitati absente duce la dezumanizare, la transformare psihica si morala intr-o umbra a fiintei de altadata. O meditatie tipic iluminista inserata perfect, cu talentul unui mare cineast, de Kurosawa, intr-o adevarata capodopera cinematografica mereu de actualitate.
Shirley Yamaguchi, personajul feminin
Dar in tot acest peisaj sumbru intervine Aoe, care are o cu totul alta gandire, pe cea a unui luptator care niciodata nu are ce pierde. El aduce ideea salvatoare, care are sarcina de a insufla speranta si incredere nefericitului Hiruta. El e cel care crede ca fiecare om este o stea, si ca va veni o zi in care steaua fiecaruia va straluci.
Filmul a fost descris de Kurosawa insusi ca un protest la adresa „cresterii puterii presei in Japonia si a obisnuitei confuzii pe care aceasta o face intre libertate si ceea ce e permis„. Oarecum subiectul reflectat in film este inspirat dintr-o experienta personala a regizorului, care in 1941, cand colabora cu actrita Hideko Takamine la filmul „Horses”, a avut de suferit din partea presei acuze similare cu cele aduse in „Scandal” la adresa lui Aoe. Astfel ca nu e intamplatoare coincidenta ca Aoe e, in film, pictor (insusi Kurosawa picta, inainte de a se apuca de regizorat), acest amanunt marcand nota de implicare personala a lui Kurosawa in aceasta realizare. Una peste alta ramane un film memorabil, captivant si impresionant sub aspectul prestatiei lui Takashi Shimura. Si, nu in ultimul rand, un film de actualitate, care incearca sa stabileasca o granita pana unde poate merge libertatea cuvantului pentru a nu se ajunge la manipulare.
Francis Ford Coppola, unul din marii admiratori americani ai lui Kurosawa, spuna odata: „Cei mai multi regizori au o capodopera dupa care sunt cunoscuti, sau posibil doua. Kurosawa are cel putin opt sau noua„. A determina care din filmele lui Kurosawa sunt acestea poate fi un interesant joc al imaginatiei fanilor regizorului de pretutindeni. Insa nu ar duce niciunde, deoarece fiecare persoana ar avea filmul sau preferat, caruia i-ar lua apararea in fata celorlalte realizari cu valente de capodopere ale cinematografiei mondiale. Scurta lista a preferintelor majoritatii fanilor cu siguranta ar cuprinde doua titluri obligatorii: „Ikiru” si „Seven Samurai”. Ambele au fost realizate de Kurosawa intr-o scurta succesiune de timp, in 1952 si 1954, si ambele se regasesc in lista criticilor din intreaga lume cu cele mai frumoase 10 sau 20 de filme din toate timpurile ale omenirii.
Takashi Shimura in Ikiru
Desi au fost realizate de acelasi regizor, aproximativ in decursul aceleiasi perioade de timp, cele doua filme sunt total diferite unul de altul. „Ikiru” este o drama moderna personala si atent structurata, un portret existential al unui angajat simplu si singur, care infrunta perspectiva mortii si obsesia oferirii unui sens propriei sale vieti. E vorba de o fabula plasata in Japonia postbelica, realizata in niste vremuri in care intreaga societate japoneza isi cauta o noua identitate si un nou scop de a exista. In schimb, „Seven Samurai” e o saga coplesitoare, cu o vigoare artistica inimaginabila si o distributie numeroasa cu personaje eroice surprinse intr-o actiune de proportii enorme, o realizare fara precedent la acea vreme pentru cinematografia japoneza. La vremea cand a fost realizat, aceasta productie monumentala aproape a falimentat compania de productie cu costurile ei, si a stors actorii si echipa de realizatori de toate energiile si talentul de care dispuneau. Astazi, insa, „Seven Samurai”, la 55 de ani de la realizare, pare nou la fiecare revizionare si are, inca, puterea de a oferi lectii regizorilor de filme contemporane.
Fanii lui Kurosawa fara indoiala se vor contrazice la infinit in privinta caror filme realizate de maestru li s-ar putea oferi apelativul de „capodopere”. Multi ar fi tentati sa nominalizeze „Rashomon” (1950), deoarece a fost filmul care a trezit atentia lumii filmului mondial in privinta puterii artistice a filmului japonez. Altii ar opta pentru „Stray Dog” (1949) sau „High and Low” (1963) pentru stralucirea narativa a discursului intr-o drama cu accente de film „noir”. Unii ar considera „Yojimbo” (1961) si „Sanjuro” (1962) cele mai bune filme de actiune realizate vreodata, pe cand alti fani vad in „Throne of Blood” (1957) si „Ran” (1985) cele mai bune adaptari ale dramelor shakespeariene pe ecran, in ciuda faptului ca amandoua sunt plasate in Japona medievala. In sfarsit, pentru altii, filme precum „The Bad Sleep Well” (1960), „Red Beard” (1965) si „Dodes’ka-den” (1970) ofera surse de umanism si strigate disperate pentru dreptate sociala care le confera un loc special in istoria filmului clasic mondial. Indiferent care din aceste filme si-ar gasi locul pe lista capodoperelor genialului regizor, toti fanii lui recunosc in munca acestuia o putere si o autoritate pe masura calitatilor unor putini regizori de pe mapamond, indiferent de perioada de timp in care acestia ar fi activat.
Akira Kurosawa a avut uriasa sansa de a beneficia de sustinerea unei companii si a unei echipe de tehnicieni si actori talentati care l-au ajutat sa-si implinesca viziunea artistica. Prestatiile senzationale ale unor actori ca Toshiro Mifune, Isuzu Yamada, Takashi Shimura sau Kyo Machiko (pentru a-i numi doar pe cativa) s-au intiparit pentru eternitate in memoria cinefililor din intreaga lume. In paralel, munca scenaristilor, a cameramanilor, compozitorilor, scenografilor si a celorlalti veritabili artisti din echipa lui Kurosawa a ridicat la un nivel foarte inalt standardele de excelenta in industria de film in ansamblul ei. Numele a doar catorva dintre acestia au trecut dincolo de zidurile studiourilor de film japoneze, insa dedicarea acstor sute de oameni necunoscuti, aproape anonimi este inca o masura a grandorii lui Kurosawa. Unii ziaristi l-au numit „Tenno” („Imparatul”) oarecum sfidatori la adresa autoritatii imperiale pe care maestrul o manifesta pe platourile de filmare. Insa cei care il cunosteau mai bine, i-au recunoscut intotdeauna indemanarea iesita din comun de care dadea dovada, luptand ca un adevarat general in complexa lupta care este realizarea unui film, si geniul acestuia de a scoate din „soldatii” sai stradanii chiar mai mari decat se simtea el capabil sa extraga din sine.
In Khitan, Ho-Gae se intoarce in tabara sa cu simbolul Tigrului Alb si cu cele doua prizoniere indurerate. Acolo afla vestea ca e considerat razvratit de Dam-Duk, si ca acesta a pornit in Khitan cu 5.000 de oameni. Generalii sai sunt revoltati ca regele, cu doar 5.000 de soldati, indrazneste sa ii considere pe ei, 40.000 de soldati sub comanda, razvratiti. Insa multi dintre ei sunt nemultumiti de faptul ca comandantul lor suprem e manipulat de o femeie, fie ea chiar si gardiana Fenixului, si de de aceea incep sa comploteze. Pe pamantul Khitanului, doua expeditii din Goguryeo pasesc pe un teren incert…
Soldatii sunt speriati de ideea razvratirii si infricosati de oamenii lui Jumuchi, care a mers sa le elibereze pe prizoniere si sa creeze panica printre soldatii lui Ho-Gae. Desi e descoperit de Ho-Gae, acesta nu il pedepseste pe Jumuchi ci ii da prozonierele. Insa Jumuchi nu are incredere in el. „Am invatat de la Majestatea Sa cand trebuie sa lupt, si cand sa fug.” spune el plin de respect pentru regele sau. Si se dovedeste ca a procedat corect, mica lui trupa fiind atacata de oamenii lui Ho-Gae.
Dupa ce trece granitele Khiatiului, Dam-duk si suita sa da peste tot de urmele atrocitatilor comise de armata lui Ho-Gae. Desi se justificau tactic, ele ingrozesc chiar si pe batranii generali Go si Heuk-Gae. Triburile neamului Biryu, ale caror sate au fost facute una cu pamantul, precum si triburile din Khitan sunt cu ochii pe noii veniti.
Iscoadele regelui aduc vesti ingrijoratoare. Dar Dam-Duk, spre exasperarea generalilor sai, face totul cum il taie capul si nu pare ingrijorat. Toate actiunile sale vor sa arate ca vine cu ganduri pasnice, si vrea sa ajunga la masa tratativelor. Dar ura celor atacati de Ho-Gae e prea mare, si nu poate fi alinata asa de usor.
So Ji-sub şi Kong Hyo-jin, recompensaţi la New York cu premiul Rising Star Asia
Actorul So Ji-sub si actrita Kong Hyo-jin au fost recompensati cu „Rising Star Asia Award” la festivalul de film asiatic de la New York, pe 24 iunie. Ceremonia de premiere a fost organizata de organizatorii festivalului si de prestigioasa revista de film „Hollywood Reporter”, marcand totodata si 30 de ani de la infiintarea Centrului cultural coreean din metropola. Kong Hyo-jin a castigat, inaintea acestui premiu, pe cel pentru cea mai buna interpretare feminina din Coreea anului 2008 pentru rolul extraordinar din „Crush and Blush”, in timp ce So Ji-sub a castigat premiul pentru cel mai bun debutant la festivalul „Blue Dragon”, pentru rolul din „Rough Cut”.
La ceremonia de premiere au participat coreeni stabiliti in Statele Unite, reprezentanti din industria filmului si ziaristi din media americana si asiatica. O ceremonie ce a marcat 30 de ani de la infiintarea Centrului Cultural Coreean si o Noapte a filmului coreean au intregit evenimentul. Kong a declarat ca e onorata de faptul ca este prima actrita care a primit un premiu la un festival de film dedicat in exclusivitate filmului asiatic desfasurat in afara Asiei, si a promis ca va da, pe viitor, tot ce are mai bun, ca actrita. Actrita a spus ca ramane recunoscatoare pentru premiul primit si a impartit premiul cu echipa de productie si fanii, care au sustinut-o tot timpul.
Festivalul de Film Asiatic de la New York, care in acest an a ajuns la a 8-a editie, se va desfasura pana pe 5 iulie. Printre filmele coreene care vor fi proiectate in cadrul festivalului se vor afla si „Rough Cut”, „Crush and Blush”, „Antique” si „Go Go 70s”. Alte filme celebre din China, Japonia, Taiwan si Hong Kong vor fi, de asemenea, proiectate in cadrul festivalului. Centrul de Cultura Coreean din New York a organizat, tot cu prilejul acestui eveniment, intre 26 si 27 iunie, o proiectie de scurt-metraje coreene, 10 la numar, acestea fiind recompensate cu premii la Mise-en-scene Short Film Festival.
B.M. E foarte ironic ceea ce facem. As fi un mare ipocrit daca nu v-as spune asta. In ceea ce fac, intotdeauna exista un context social, de cele mai multe ori construit in jurul unor persoane sarace sau obisnuite care nazuiesc la ceva mai bun. Exista 90 de milioane de filipinezi. Exista un numar foarte restrans de oameni care imi vor intelege filmele. Acestia sunt cei cititi, cei cu educatie. Ceeace incerc sa fac acum e sa aduc filmele mele in mijlocul unui anume grup social, cum sunt, spre exemplu, studentii. Nici macar nu intentionez sa prezint filmele mele publicului general. Nu voi prezenta „Kinatay” in mall-uri sau cinematografe. Ma voi duce cu el direct in scoli si universitati. Asta pentru ca pot vorbi, dupa proiectii, cu studentii si elevii, si-i pot face sa inteleaga mesajul filmului.
R: Cand ati venit in Manila, care a fost primul film, independent de filmele de la Hollywood, pe care l-ati vazut si care v-a spus ca si dvs puteti face asa ceva ?
B.M. Am venit in Manila pentru a studia Artele Frumoase si advertising. Mi-am dat seama ca eram bun la desenat, la pictat si la fotografie. Pe atunci imi placeau filmele cu supereroi ca „Superman”, si filme ca „Saturday Night Fever”. Apoi am vazut un film in tagalog, „Relasyon” („Affair”), despre o casnicie destramata, regizat de raposatul Ishmael Bernal. M-a tulburat, pentru ca exista ceva sambure de adevar in acel film. Sotul si sotia, in film, se certau efectiv in pat, strigand unul la celalalt. Mi-am amintit imediat de vecinii mei si de comportamentul lor, si stiam ca exista o umbra de onestitate in acel film. Pe urma am inceput sa vad filmele lui Lino Brocka. Daca era sa fiu regizor, acestea trebuiau sa fie genul de povesti pe care as fi vrut sa le spun. Nu vroiam sa fac filme comerciale, mi-am spus mie insumi atunci. Nu spun ca acestea nu imi plac, insa nu sunt genul de filme pe care sa le pot face.
R: Vin studentii la dvs sa va spuna: „Vreau sa fiu regizor” ?
B.M. Da, o multime de studenti o fac. Ceea ce e cu adevarat uimitor sa fii cineast e atunci cand vezi studentii venind la tine, dup ace iti vad munca si iti asculta obiectivele si de ce faci filme, iar apoi realizeaza ca nu e un lucru atat de usor de facut si ca esti singur impotriva tuturor. E un sentiment placut sa-i vezi ca te inteleg cu adevarat si iti apreciaza munca. Poti vedea cat de sinceri sunt cand iti spun asta.
R: Deci, aveti un support moral, dar exista suficienta sustinere financiara in Filipine ?
B.M. Din nefericire, probabil ca nu. Nu vreau sa para ca o vorbesc de rau, dar aceasta institutie guvernamentala care ar fi trebuit san e ajute nun e ajuta in proportie de 100%. Sunt norocos cu faptul ca filmele mele sunt selectate la principalele festivaluri internationale de filme, astfel ca guvernul nu are de ales daca nu ii place de filmul pe care il fac. Anul trecut, cu „Service”, am aflat ca celor din guvern nu le-a placut filmul meu, dar au fost obligate sa ma sustina din cauza faptului ca am primit aprecieri pozitive, ca am castigat premii si mereu am tinut prima pagina a ziarelor. E o rusine faptul ca nu ne acorda o sustinere reala. Banii care ni-i dau noua vin din taxe pe care oamenii din industria filmului le platesc, nu de la alte institutii. Taxele provenite din show-biz depasesc 30%.
R: Care e cursul politicii din Filipine, in zilele noastre ?
B.M. Oamenii care ajung la putere in general abuzeaza de statutul lor, iar cei din preajma lui mereu ii tin partea, indiferent ce s-ar intampla. Nimeni nu este suficient de curajos pentru a trece de cealalta parte.
R: O schimbare politica in stilul Obama e posibila in Filipine ?
B.M. Probabil nu in aceasta generatie. Nu vreau sa fiu pesimist, vreau sa fiu realist. Pana si opozitia, in Filipine, nu se suporta intre ei. Cum poti avea o adeavarata opozitie, cand ei se cearta intre ei ? Uneori chiar fac front comun cu administratia. E dezolant.
R: Ce inseamna Cannes pentru dvs ?
B.M. Sa am premiera unui film de-al meu acolo e un lucru de care numai mandru pot fi. Venind dintr-o tara a lumii a treia, uneori, cei ramasi acasa, in Filipine, nu au de ales decat sa se uite la filmele mele. E pacat pentru asta, dar realist vorbind, cam asa stau lucrurile. Se uita la filmul tau pentru ca filmul a fost vizionat de o tara dezvoltata. Daca aceasta e o modalitate de a-mi propulsa genul meu de film, astfel incat acesta sa fie vizionat in Filipine, nu voi fi ipocrit sin u va voi spune ca nu ma doare acest lucru; bad a, ma doare. Dar nu am de ales. Nu e usor sa faci acest gen de filme intr-o tara a lumii a treia. Nu e usor sa gasesti un producator. Deseori simti pe pielea ta ca esti pe cont propriu. Cateodata ajung acasa, dupa editari video, pe la 2-3 dimineata atat de obosit incat ma intreb: „Este cu adevarat, asta, ceea ce vreau sa fac ?” Dar apoi pot sa adorm linistit si sa ma simt fericit, deoarece nu am nici un regret pentru alegerea ce am facut-o.
Dupa ce stirea despre moartea Regelui Pop, Michael Jackson, a facut inconjurul lumii, artisti de pretutindeni si-au exprimat regretul pentru disparitia acestuia. Andy Lau, care l-a intalnit pe Michael Jackson o singura data, in Seul, a afirmat ca e un lucru ingrozitor de trist faptul ca scena muzicii a pierdut un superstar de talia lui Regelui. La sfarsitul lui iunie 1999, exact in urma cu 10 ani, Andy a urcat pe aceeasi scena cu Michael in cadrul unui concert caritabil. Si-a amintit ca a stat fata in fata cu el, pe aceeasi scena, salutand publicul strans intr-un numar impresionant la spectacolul organizat in Seul. Andy e de parere ca disparitia lui Michael e o pierdere uriasa pentru lumea muzicii, mai ales ca acesta intentiona organizarea unui turneu de adio care sa marcheze revenirea lui in atentia tuturor, dupa atatia ani de pauza.
Michael Jackson este, alaturi de formatia Boyz 2 Men, interpretul preferat al starului filmului din Hong Kong. Stirea despre moartea acestuia a fost cea mai difuzata in presa din intreaga lume, dupa cum relateaza Mediafax, nu insa si in… China. Desi autoritatile chineze au ocolit aceasta stire mai mult sau mai putin voit, fanii starului decedat au luat cu asalt forumurile din intreaga Asie, nu doar din China, exprimandu-si regretul pentru nefericitul eveniment.
Realizatorii chinezi nu se dezmint si par a nu se lasa pana nu vor epuiza cam toate domeniile unde un titlu precum „Kung Fu” poate atrage atentia. Dupa „Kung Fu Mahjong”, „Kung Fu Dunk” si „Kung Fu Hip Hop”, cel mai nou film din Hong Kong cu acest termen in titlu este „Kung Fu Chefs”. Din salile de mahjong, de pe strazile din cartierele rau famate sau de pe terenul de baschet, actiunea se muta tocmai in… bucatarie ! Filmul, regizat de debutantul Wing Kin Yip (care pana la acest film s-a ocupat doar de cascadorii in filme ca FeardotCom sau Dragon Blade), ii are in rolurile principale pe Sammo Hung (de aceasta data cu un rol potrivit, cel de bucatar sef expert in arte martiale) Vanness Wu (care pe langa actor – Three Kingdoms sau serialul Meteor Garden – este un interpret de muzica extrem de popular in lumea asiatica, nascut in Los Angeles, avand colaborari chiar cu Beyonce sau Coco Lee) si Barbie Hsu (din „Connected” si din viitorul mult asteptat film al lui Andy Lau, „Future X-Cops”). Filmul poate fi inscris intr-o tematica abordata deja de cinematografia asiatica, si ne referim aici la „God of Cookery” a lui Stephen Chow, sau la „Le grand Chef”, productia coreeana de succes.
Wong Ping-yee (Sammo Hung) este un bucatar de renume in China, care stie ce inseamna respectul pentru o mancare buna si pentru traditie in arta culinara. Si, in acelasi timp, este si un expert in arte martiale. In urma unei inscenari, acesta este dat afara dintr-un mare restaurant si ajunge pe drumuri. Ken (Vanness Wu) e un tanar absolvent al scolii de arte martiale si de bucatari „Tai-tung”, arogant si aparent cu capul in nori. Destinul acestuia se intersecteaza cu cel al lui Wong si a doua tinere care se ocupa de un mic restaurant al unui fost mare bucatar. In momentul in care cineva incearca sa compromita restaurantul, acestia decid sa se inscrie la concursul national „Cel mai bun bucatar” pentru a-si recastiga prestigiul si onoarea patate de rivali. Artele martiale isi au rolul lor in aceasta poveste, imbinandu-se perfect cu arta culinara.
Un film comercial in stilul in care producatorii chinezi ne-au obisnuit deja: o poveste simpla care aparent nu duce la nimic, dar care pe parcurs reuseste sa devina captivanta. Desigur, apare si un element care aduce supranaturalul in poveste, o sabie (mai degraba un satar) a(l) Capului Dragonului, a carei (carui) magie se trezeste la viata in mainile unui adevarat maestru culinar. Un lucru interesant e faptul ca intr-una din scenele de lupta in care Sammo si Vanness se bat cu mai multi adversari, in acest grup apare si fiul lui Sammo, Timmy Hung, care isi incepe cariera in lumea filmului pornind de jos. In rolul negativ il veti recunoaste pe Fan Siu-Wong, nimeni altul decat acel nepotrivit adversar ingamfat al lui Donnie Yen din filmul „Ip Man” (ce va aparea si in „Ip Man 2”), sau criminalul cu sange rece din „Connected”. O comedie cu arte martiale antrenanta, nu iesita din comun, insa una digerabila. Cel putin sub aspectul artei culinare filmul poate impresiona, fiind o adevarata carte de bucate exotica despre bucataria chinezeasca traditionala.
Am lasat-o, in episodul anterior, pe Sujini si pe protectorul ei tacut din Gwanmi in Templu, cerand socoteala Kihei pentru viata parintilor ei. Sub influenta amanuntelor date de Sujini, Kiha isi reaminteste trecutul ascuns cu atata grija de batranul vrajitor, dar trebuie sa faca fata atacurilor sorei sale orbite de furie, care nu isi poate stapani sentimentele, asa cum nici Sae-Oh nu si le-a putut stapani cu 2.000 de ani in urma. In lupta ce se desfasoara, Kiha il arde grav cu puterea sa pe Chuh-Ro, dar spre uimirea tuturor, nu e capabila sa stinga focul. Acesta e stins fara sa stie cum, chiar de disperata Sujini, demonstrand astfel ca intr-adevar are in ea latenta puterea de a influenta focul. Sujini si cei din Guh Mool sunt plini de amaraciune, caci spectrul Fenixului Negru e acum o realitate de netagaduit, si pericolul trebuie indepartat imediat prin moartea fetei. Sujini vrea sa il vada pentru ultima oara pe regele ei…
Fara sa stie nimic din toate astea, Dam Duk pregateste o mica expeditie in Khitai, la Attila, noul han. Planuieste sa porneasca incarcat de daruri, fara intentii de razboi, pentru a aduce pacea acolo unde Ho-Gae a presarat locul cu cadavre, si pentru a-l prinde pe razvratit si armata lui uriasa. Nu isi ascunde planul de seniorul Yon,care intelege in sfarsit ca adversarul fiului sau e mai de temut decat si-a imaginat vreodata.”E viclean ca un sarpe” a avertizat demult doamna Yon, dar nici tatal, nici fiul nu au luat-o in seama. Seniorul Yon intelege ca fiul sau e doar un pion pe marea tabla de sah a destinului, si il avertizeaza pe acesta de planurile regelui.
Disputa dintre cei doi printi nascuti in noapte stelei Jooshin depaseste iar granitele Goguryeoului, influentand destinele oamenilor…
„Fall In Love With You In 7 Days” – un „Love Story” modern din Asia Extremă
La cea de-a 62-a editie a festivalului de la Cannes, o data in plus piata de film din China si-a aratat roadele. Nu doar filmul de epoca „Confucius” sau „Storm Riders 2” a atras atentia distribuitorilor de film, ci si povestea de iubire din „Fall in Love with You in 7 Days”. Aceasta a atras interesul distribuitorilor de peste ocean intr-un numar neasteptat de mare. Poate si pentru ca filmul pretinde a fi un „Love Story” in varianta chinezeasca. Conform distribuitorilor de film din China, prezenti la standul de prezentare al productiilor chinezesti, la Cannes, asemanarile dintre posterul american si cel al versiunii chinezesti sunt proeminente. Multi distribuitori din diferite tari, cand au vazut posterul, au cerut mai multe detalii despre compania distribuitoare chineza. Se pare ca stilul chinezesc de a imita a asigurat pana acum succesul acestui film, cel putin 30 de companii de distributie intentionand sa cumpere dreptul de difuzare al filmului in tarile lor.
„Fall in Love with You in 7 Days” e regizat de regizorul din Hong-Kong Alfred Cheung, fiind al doilea film al acestuia filmat in China continentala. Filmul se afla inca in faza de productie, filmarile continuand in Beijing. In rolurile principale sunt distribuiti Mike He Jun Xiang, un star taiwanez care se bucura de mare popularitate peste Ocean, si Li Xiao Lu, actrita premiata la Golden Horse Award pentru „Cea mai buna interpretare feminina”. Se asteapta ca productia sa devina cel mai important film romantic chinezesc, cel putin al acestui an.
In momentele cand Kiha naste, Dam-Duk desi la distanta de ea, sufera de simptome ingrijoratoare si inexplicabile. Fiul Regelui Jooshin se naste prin propriile puteri, fiindca mama lui fugara nu mai are forta de a-l aduce pe lume. Sa-Ryang, care ar fi trebuit sa-l ucida din ordinul batranului vrajitor, incredinteaza nou-nascutul lui Sujini, spunandu-i adevarul despre originea copilului dar si faptul ca Kiha e sora ei.
Azharuddin Ismail, copilul vedeta din filmul premiat cu Oscar in acest an, „Slumdog Millionaire” are o casa noua intr-o suburbie cu pretentii din Mumbai. Pustiul, care l-a interpretat pe tanarul Salim in filmul regizat de Danny Boyle, a fost exuberant in privinta noului sau apartament: „Imi place aici, e cu adevarat frumos. Insa imi va fi dor de vechii mei prieteni din Bandra. Poate ca am sa merg sa-i vizitez din cand in cand”, a spus Ismail. Ismail si familia acestuia s-au mutat intr-o locuinta situata la etajul unui imobil, a carei suprafata totala este de 250 mp. Acesta a primit doar o parte din banii pe care i-a castigat de la producatorii lui „Slumdog Millionaire” pentru prestatia din film, urmand ca restul de bani sa-i primeasca la implinirea varstei de 18 ani. Noii vecini ai noilor locatari au declarat ca sunt fericiti ca au ocazia sa vada o vedeta mutandu-se in vecinatatea lor.
Un film grandios a deschis calea marilor productii istorice chinezesti, in 1998: „Emperor and the Assasssin”. Inceputul ultimului deceniu al secolului trecut a avut parte de cateva productii chinezesti de amploare, premiate la festivalurile internationale de film, insa acest film a reprezentat un punct de referinta pentru viitorul productiilor epice din China. Filme precum „Red Cliff” si „Red Cliff Part Two” au fost anticipate, cu un deceniu inainte, de stralucitul Chen Kaige. Reputatul regizor (Farewell my concubine, The Promise, Mei Lanfang) a fost, in acest film nu doar co-scenarist si regizor, ci si actor, interpretandu-l extraordinar pe primul ministru al dinastiei Qin din secolul 3 i.e.n, Lu Buwei. Chen Kaige a fost nominalizat la Palme D’Or, iar filmul a castigat Marele Premiu Tehnic la acelasi festival, in 1999. Cu doua premii internationale si 8 nominalizari, „Emperror and the Assassin” a confirmat talentul frumoasei actrite Gong Li (interpreta doamnei Zhao), considerata o „Meryl Streep a Chinei” de Michael Mann, si care ani mai tarziu impresiona lumea filmului mondial prin prestatiile de sanzatie din „2046”, „Memoirs of a Geisha” sau „Curse of the Golden Flower”.
O ecranizare de exceptie care demonstreaza, daca mai era nevoie, valoarea deosebita a cinematografiei chineze. Nu este un film comercial, accentul nu este pus neaparat pe scenele de lupta sau efectele speciale deosebite, ci pe maretia imaginilor, a scenografiei, a jocului actorilor si pe viziunea deosebita a unui regizor dintre cei mai marei ai Chinei contemporane. Regizorul Chen Kaige spunea, la momentul premierei filmului la Cannes, ca evenimentele din film au o mare legatura, prin similitudini flagrante, cu evenimentele care in acei ani se petreceau in Balcani. „Emperor and the Assassin” e genul de film pe care nu-l uiti usor, si pe care la scurt timp de la vizionare iti vei dori sa il revezi. Doar filmele mari au aceasta putere asupra spectatorilor… Asadar, savurati povestea minunata a unui imparat excentric, a unei concubine puternice si a unui asasin sensibil, intr-un film pictat de mana unui maestru.
„The Los Angeles Times” a scris ca regizorul japonez castigator al premiului Oscar, Hayao Miyazaki, (Spirited Away, Howl’s Moving Castle, Nausicaä of the Valley of the Wind) va aparea, la sfarsitul acestei luni, la San Diego’s Comic-Con International (CCI). Conform publicatiei, co-fondatorul studiourilor Ghibli va prezenta, la aceasta manifestare, secvente din ultima lui animatie, „Ponyo”, in scopul promovarii acesteia in Statele Unite. Pe 25 iulie, Miyazaki va fi prezent la Universitatea din California, Berkeley, pentru a primi al doilea premiu anual acordat unei personalitati din Japonia, prilej cu care acesta va participa la o discutie cu cei prezenti. Dupa incheierea manifestarii, Miyazaki se va deplasa in Beverly Hills, pentru a fi prezent la sediul Academiei americane de film pentru o omagiere, unde va participa si directorul studiourilor Pixar, John Lasseter.
Reputatul regizor coreean Yu Hyeon-mok a incetat din viata duminica trecuta datorita unui atac cerebral in combinatie cu diabet, in timpul tratamentului administrat in spitalul Universitatii Dongguk din Ilsan. Avea varsta de 84 de ani. Cineastul veteran va primi post-mortem cea mai inalta distinctie a Ministerului Culturii, Sportului si Turismului, ordinul Geum-Gwan.
Filmul lui Yu din 1961, „An Aimless Bullet”, e considerat alaturi de „Mother and a Guest” (al lui Shin, din 1961) si „The Housemaid (al lui Kim Ki-young, din 1960) unul din cele trei mari filme coreene ale cinematografiei de dupa razboiul coreean (1950-1953). Inspirat de o schita a lui Lee Bum-sun, filmul lui Yu e privit de critici ca fiind unul care a contribuit decisiv la dezvoltarea filmului coreean intru realism. Site-ul koreanfilm.org spune ca acest film „a fost in mod repetat votat drept cel mai bun film coreean al tuturor timpurilor in topurile criticilor coreeni de film”. Dupa lovitura militara de stat din 16 mai 1961, „Bullet” a fost interzis in Coreea datorita realismului descrierii societatii contemporane. In 1963, Yu a participat cu „An Aimless Bullet” la Festivalul international de film de la San Francisco, unde „Variety” elogia „An Aimless Bullet” ca fiind „un film remarcabil”, realizat intr-un stil demn de lauda.
Tot in anii ’60, Yu (foto, in tinerete) a luat parte la crearea primelor productii color din Coreea, participand active la scrierea istoriei cinematografiei din aceasta tara. Pe langa filme cu un puternic mesaj de critica sociala, Yu s-a aventurat si in pretentiosul gen al filmelor de epoca, regizand drama istorica „Great Hero, Lee Sun-sin” (1962). Alte filme notabile au fost „Lim Kkeok-jeong” (1961), „The Extra Mortals” (1962), „Bun-Rye’s Story” (1971) – care recent a fost recuperate de Arhiva Coreeana de Film si remasterizat. „The Empty Dream” din 1965 a tulburat apele (e vorba de povestea unui dentist sadic si a relatiei acestuia cu o femeie) datorita temei suprarealiste si experimentale, regizorul fiind influentat de montajul sovietic si punerea in scena expresionista germana.
Criticii de film sunt de parere ca stilul lui de a regiza era in traditia neo-realismului Italian, insa termeni precum „modernist” si „expresionist” sunt oricand aplicabili operei sale cinematografice. Pe langa activitatea de regizor, Yu Hyeon-mok i-a invatat si pe altii cum sa faca film, avand o importanta contributie in istoria animatiei coreene, producand in 1976 „Robot Taekwon V”. O retrospectiva a carierei marelui regizor s-a tinut la cea de-a patra editie a festivalului de film de la Pusan, in 1999. In mai multe randuri Yu a castigat Grand Bell Awards pentru regie, Blue Dragon Awards, dar si premiul criticilor coreeni de film.
Tara: China/Hong Kong/Japonia/BraziliaScrisoarea amara, de ramas bun a seniorului Yon ajunge in mainile regelui, Prea tarziu, caci cele trei simboluri ale regelui sunt deja in mainile lui Ho-Gae. Insa regele nu are timp sa se gandeasca la ele. Destul ca ii revin mereu in minte, tulburandu-l, fraze si intamplari legate de Sujini. A reusit sa creeze primele contacte cu triburile de khitani, si tratativele avanseaza pas cu pas, insa conditiile ce i se impun sunt extrem de riscante.
O recenta prezentare de moda a readus-o in centrul atentiei (daca mai era nevoie) pe Charlene Choi (Ah Sa). Nu doar ca vedeta a aratat copiilor cum sa defileze pe podiumul de prezentare, ci l-a si invatat pe directorul firmei pentru care se facea prezentarea cateva cuvinte in cantoneza. Presa nu a scapat ocazia de a ii pune intrebari indiscrete. Astfel, intrebata daca intentioneaza sa procedeze ca Gillian Chung, care isi face injectii cu botox pentru a face ca picioarele sa arate mai slabe, Ah Sa a spus: „Momentan nu simt impulsul de a face asta si nici nu cred ca e necesar. Gillian e o persoana activa, care ca purtatoare de cuvant trebuie sa arate bine. Intotdeauna si-a dorit sa-si imbunatateasca forma picioarelor. Am intrebat-o daca a fost dureros, insa cel mai important e ca ea e fericita„.
Actrita Masami Nagasawa, in varsta de 22 de ani, s-a aflat printre cele 4 celebritati care au primit premii la cea dea zecea editie a premiilor „Cel mai bun inotator” organizate de Asociatia japoneza de inot din Tokyo. Premiile anuale sunt acordate celebritatilor care au contribuit la dezvoltarea inotului in Japonia, si care arata bine in costume de baie. Premii au mai primit Mokomichi Hayami (24 ani), Koji Higashino (comediant de 41 de ani) si actrita de comedie Shizuyo Yamasaki (30 ani) din comedia Nankai Candies. Nagasawa si Hayami au primit critici favorabile pentru prestatia lor ca scafandru, respective inotator in filmul „Rough”, lansat in Japonia in august 2006. Nahasawa si-a petrecut o luna in India, in 2007, filmand pentru un serial japonez intitulat „Butterfly at the Ganges”, in care inoata imbracata in raul sfant.
In 1950, Akira Kurosawa revenea in atentia lumii cinematografice cu o noua productie desprinsa din realitatile contemporane ale Japoniei postbelice: „Scandal”. Filmul este unul la care criticii s-au referit mai putin, de-a lungul timpului si s-au ferit sa il ridice in slavi atat datorita subiectului (un atac fatis la adresa presei) cat si a prestatiei actorilor, deseori criticata (nu neaparat datorita calitatii interpretarii, care pe alocuri este de-a dreptul senzationala in cazul catorva actori). Nici faptul ca filmul s-a lansat dupa succesul urias al lui „Rashomon” nu a constituit un imbold pentru critici in a-l considera vreodata o adevarata capodopera. In rolurile principale au fost distribuiti legendarul Toshiro Mifune, actorul de suflet al lui Kurosawa; frumoasa Shirley Yamaguchi (un nume cunoscut la acea data, retrasa din cariera cinematografica la nici 40 de ani, ajunsa in prezent are venerabila varsta de 89 de ani) si, nu in ultimul rand, Takashi Shimura) al actor obisnuit al filmelor lui Kurosawa), un mare actor japonez (peste 200 filme la activ), care are, in „Scandal”, o prestatie care i-a adus numeroase elogii, peste 2 ani maestrul distribuindu-l in rolul lui Kanji Watanabe din extraordinarul „Ikiru”.
Filmul aduce in prim plan poate mai mult decat o idee de actualitate (cea a hartuirii vedetelor de catre presa de scandal) portretul unui om simplu, corect, care ajunge sa fie macinat de propriile vicii. Hiruta, „avocatul diavolului”, este un om bland, docil, insa incapabil sa ia decizia potrivita in conformitate cu firea sa si mai ales cu sufletul sau. In momentele de betie atinge sinceritatea maxima, realizand ca „oamenii simt nevoia de a-si descarca sufletul. Daca ar tine totul in inima lor, n-ar mai putea sa traiasca„. Aceasta slabiciune il va macina de la inceput pana la sfarsit, constituindu-se intr-o povara mult prea apasatoare pentru sufletul sau greu incercat.
Francis Ford Coppola, unul din marii admiratori americani ai lui Kurosawa, spuna odata: „Cei mai multi regizori au o capodopera dupa care sunt cunoscuti, sau posibil doua. Kurosawa are cel putin opt sau noua„. A determina care din filmele lui Kurosawa sunt acestea poate fi un interesant joc al imaginatiei fanilor regizorului de pretutindeni. Insa nu ar duce niciunde, deoarece fiecare persoana ar avea filmul sau preferat, caruia i-ar lua apararea in fata celorlalte realizari cu valente de capodopere ale cinematografiei mondiale. Scurta lista a preferintelor majoritatii fanilor cu siguranta ar cuprinde doua titluri obligatorii: „Ikiru” si „Seven Samurai”. Ambele au fost realizate de Kurosawa intr-o scurta succesiune de timp, in 1952 si 1954, si ambele se regasesc in lista criticilor din intreaga lume cu cele mai frumoase 10 sau 20 de filme din toate timpurile ale omenirii.
Fanii lui Kurosawa fara indoiala se vor contrazice la infinit in privinta caror filme realizate de maestru li s-ar putea oferi apelativul de „capodopere”. Multi ar fi tentati sa nominalizeze „Rashomon” (1950), deoarece a fost filmul care a trezit atentia lumii filmului mondial in privinta puterii artistice a filmului japonez. Altii ar opta pentru „Stray Dog” (1949) sau „High and Low” (1963) pentru stralucirea narativa a discursului intr-o drama cu accente de film „noir”. Unii ar considera „Yojimbo” (1961) si „Sanjuro” (1962) cele mai bune filme de actiune realizate vreodata, pe cand alti fani vad in „Throne of Blood” (1957) si „Ran” (1985) cele mai bune adaptari ale dramelor shakespeariene pe ecran, in ciuda faptului ca amandoua sunt plasate in Japona medievala. In sfarsit, pentru altii, filme precum „The Bad Sleep Well” (1960), „Red Beard” (1965) si „Dodes’ka-den” (1970) ofera surse de umanism si strigate disperate pentru dreptate sociala care le confera un loc special in istoria filmului clasic mondial. Indiferent care din aceste filme si-ar gasi locul pe lista capodoperelor genialului regizor, toti fanii lui recunosc in munca acestuia o putere si o autoritate pe masura calitatilor unor putini regizori de pe mapamond, indiferent de perioada de timp in care acestia ar fi activat.
Akira Kurosawa a avut uriasa sansa de a beneficia de sustinerea unei companii si a unei echipe de tehnicieni si actori talentati care l-au ajutat sa-si implinesca viziunea artistica. Prestatiile senzationale ale unor actori ca Toshiro Mifune, Isuzu Yamada, Takashi Shimura sau Kyo Machiko (pentru a-i numi doar pe cativa) s-au intiparit pentru eternitate in memoria cinefililor din intreaga lume. In paralel, munca scenaristilor, a cameramanilor, compozitorilor, scenografilor si a celorlalti veritabili artisti din echipa lui Kurosawa a ridicat la un nivel foarte inalt standardele de excelenta in industria de film in ansamblul ei. Numele a doar catorva dintre acestia au trecut dincolo de zidurile studiourilor de film japoneze, insa dedicarea acstor sute de oameni necunoscuti, aproape anonimi este inca o masura a grandorii lui Kurosawa. Unii ziaristi l-au numit „Tenno” („Imparatul”) oarecum sfidatori la adresa autoritatii imperiale pe care maestrul o manifesta pe platourile de filmare. Insa cei care il cunosteau mai bine, i-au recunoscut intotdeauna indemanarea iesita din comun de care dadea dovada, luptand ca un adevarat general in complexa lupta care este realizarea unui film, si geniul acestuia de a scoate din „soldatii” sai stradanii chiar mai mari decat se simtea el capabil sa extraga din sine.
Tara: Coreea de SudIn Khitan, Ho-Gae se intoarce in tabara sa cu simbolul Tigrului Alb si cu cele doua prizoniere indurerate. Acolo afla vestea ca e considerat razvratit de Dam-Duk, si ca acesta a pornit in Khitan cu 5.000 de oameni. Generalii sai sunt revoltati ca regele, cu doar 5.000 de soldati, indrazneste sa ii considere pe ei, 40.000 de soldati sub comanda, razvratiti. Insa multi dintre ei sunt nemultumiti de faptul ca comandantul lor suprem e manipulat de o femeie, fie ea chiar si gardiana Fenixului, si de de aceea incep sa comploteze. Pe pamantul Khitanului, doua expeditii din Goguryeo pasesc pe un teren incert…
Actorul So Ji-sub si actrita Kong Hyo-jin au fost recompensati cu „Rising Star Asia Award” la festivalul de film asiatic de la New York, pe 24 iunie. Ceremonia de premiere a fost organizata de organizatorii festivalului si de prestigioasa revista de film „Hollywood Reporter”, marcand totodata si 30 de ani de la infiintarea Centrului cultural coreean din metropola. Kong Hyo-jin a castigat, inaintea acestui premiu, pe cel pentru cea mai buna interpretare feminina din Coreea anului 2008 pentru rolul extraordinar din „Crush and Blush”, in timp ce So Ji-sub a castigat premiul pentru cel mai bun debutant la festivalul „Blue Dragon”, pentru rolul din „Rough Cut”.
La ceremonia de premiere au participat coreeni stabiliti in Statele Unite, reprezentanti din industria filmului si ziaristi din media americana si asiatica. O ceremonie ce a marcat 30 de ani de la infiintarea Centrului Cultural Coreean si o Noapte a filmului coreean au intregit evenimentul. Kong a declarat ca e onorata de faptul ca este prima actrita care a primit un premiu la un festival de film dedicat in exclusivitate filmului asiatic desfasurat in afara Asiei, si a promis ca va da, pe viitor, tot ce are mai bun, ca actrita. Actrita a spus ca ramane recunoscatoare pentru premiul primit si a impartit premiul cu echipa de productie si fanii, care au sustinut-o tot timpul.
R: Poate arta dvs sa ajunga in cultura populara ?
R: Vin studentii la dvs sa va spuna: „Vreau sa fiu regizor” ?
R: Care e cursul politicii din Filipine, in zilele noastre ?
Tara: China
Dupa ce stirea despre moartea Regelui Pop, Michael Jackson, a facut inconjurul lumii, artisti de pretutindeni si-au exprimat regretul pentru disparitia acestuia. Andy Lau, care l-a intalnit pe Michael Jackson o singura data, in Seul, a afirmat ca e un lucru ingrozitor de trist faptul ca scena muzicii a pierdut un superstar de talia lui Regelui. La sfarsitul lui iunie 1999, exact in urma cu 10 ani, Andy a urcat pe aceeasi scena cu Michael in cadrul unui concert caritabil. Si-a amintit ca a stat fata in fata cu el, pe aceeasi scena, salutand publicul strans intr-un numar impresionant la spectacolul organizat in Seul. Andy e de parere ca disparitia lui Michael e o pierdere uriasa pentru lumea muzicii, mai ales ca acesta intentiona organizarea unui turneu de adio care sa marcheze revenirea lui in atentia tuturor, dupa atatia ani de pauza.
Realizatorii chinezi nu se dezmint si par a nu se lasa pana nu vor epuiza cam toate domeniile unde un titlu precum „Kung Fu” poate atrage atentia. Dupa „Kung Fu Mahjong”, „Kung Fu Dunk” si „Kung Fu Hip Hop”, cel mai nou film din Hong Kong cu acest termen in titlu este „Kung Fu Chefs”. Din salile de mahjong, de pe strazile din cartierele rau famate sau de pe terenul de baschet, actiunea se muta tocmai in… bucatarie ! Filmul, regizat de debutantul Wing Kin Yip (care pana la acest film s-a ocupat doar de cascadorii in filme ca FeardotCom sau Dragon Blade), ii are in rolurile principale pe Sammo Hung (de aceasta data cu un rol potrivit, cel de bucatar sef expert in arte martiale) Vanness Wu (care pe langa actor – Three Kingdoms sau serialul Meteor Garden – este un interpret de muzica extrem de popular in lumea asiatica, nascut in Los Angeles, avand colaborari chiar cu Beyonce sau Coco Lee) si Barbie Hsu (din „Connected” si din viitorul mult asteptat film al lui Andy Lau, „Future X-Cops”). Filmul poate fi inscris intr-o tematica abordata deja de cinematografia asiatica, si ne referim aici la „God of Cookery” a lui Stephen Chow, sau la „Le grand Chef”, productia coreeana de succes.
Un film comercial in stilul in care producatorii chinezi ne-au obisnuit deja: o poveste simpla care aparent nu duce la nimic, dar care pe parcurs reuseste sa devina captivanta. Desigur, apare si un element care aduce supranaturalul in poveste, o sabie (mai degraba un satar) a(l) Capului Dragonului, a carei (carui) magie se trezeste la viata in mainile unui adevarat maestru culinar. Un lucru interesant e faptul ca intr-una din scenele de lupta in care Sammo si Vanness se bat cu mai multi adversari, in acest grup apare si fiul lui Sammo, Timmy Hung, care isi incepe cariera in lumea filmului pornind de jos. In rolul negativ il veti recunoaste pe Fan Siu-Wong, nimeni altul decat acel nepotrivit adversar ingamfat al lui Donnie Yen din filmul „Ip Man” (ce va aparea si in „Ip Man 2”), sau criminalul cu sange rece din „Connected”. O comedie cu arte martiale antrenanta, nu iesita din comun, insa una digerabila. Cel putin sub aspectul artei culinare filmul poate impresiona, fiind o adevarata carte de bucate exotica despre bucataria chinezeasca traditionala.Am lasat-o, in episodul anterior, pe Sujini si pe protectorul ei tacut din Gwanmi in Templu, cerand socoteala Kihei pentru viata parintilor ei. Sub influenta amanuntelor date de Sujini, Kiha isi reaminteste trecutul ascuns cu atata grija de batranul vrajitor, dar trebuie sa faca fata atacurilor sorei sale orbite de furie, care nu isi poate stapani sentimentele, asa cum nici Sae-Oh nu si le-a putut stapani cu 2.000 de ani in urma. In lupta ce se desfasoara, Kiha il arde grav cu puterea sa pe Chuh-Ro, dar spre uimirea tuturor, nu e capabila sa stinga focul. Acesta e stins fara sa stie cum, chiar de disperata Sujini, demonstrand astfel ca intr-adevar are in ea latenta puterea de a influenta focul. Sujini si cei din Guh Mool sunt plini de amaraciune, caci spectrul Fenixului Negru e acum o realitate de netagaduit, si pericolul trebuie indepartat imediat prin moartea fetei. Sujini vrea sa il vada pentru ultima oara pe regele ei…
La cea de-a 62-a editie a festivalului de la Cannes, o data in plus piata de film din China si-a aratat roadele. Nu doar filmul de epoca „Confucius” sau „Storm Riders 2” a atras atentia distribuitorilor de film, ci si povestea de iubire din „Fall in Love with You in 7 Days”. Aceasta a atras interesul distribuitorilor de peste ocean intr-un numar neasteptat de mare. Poate si pentru ca filmul pretinde a fi un „Love Story” in varianta chinezeasca. Conform distribuitorilor de film din China, prezenti la standul de prezentare al productiilor chinezesti, la Cannes, asemanarile dintre posterul american si cel al versiunii chinezesti sunt proeminente. Multi distribuitori din diferite tari, cand au vazut posterul, au cerut mai multe detalii despre compania distribuitoare chineza. Se pare ca stilul chinezesc de a imita a asigurat pana acum succesul acestui film, cel putin 30 de companii de distributie intentionand sa cumpere dreptul de difuzare al filmului in tarile lor.
