„Intr-o lume nebuna, doar nebunii sunt sanatosi” (Akira Kurosawa)

Partea 1: Geniul lui Kurosawa si crezul sau

Akira Kurosawa a fost un titan in toate privintele. La cei aproape 1,80m, acesta a impresionat de la inaltimea lui generatii intregi de japonezi. Cel mai bine cunoscut dintre toti regizorii japonezi, ironia sortii face ca prodigioasa lui cariera sa-l faca de departe mult mai popular in afara granitelor Japoniei decat in tara sa natala. Din aceasta postura, Kurosawa a avut reputatia unui artist si intelectual care a avut, in egala masura o enorma influenta in privinta stilului asupra cineastilor internationali. Nimeni din industria de film sau cel putin interesat de film nu poate ramane impasibil in fata magnitudinii viziunii lui Kurosawa sau a puterii lui de redare a celor mai ascunse sentimente si ganduri omenesti.

Akira a fost cel mai mic dintre cei sapte copii ai parintilor sai, nascandu-se pe 23 martie 1910, in Tokyo, intr-o familie care a avut stramosi samurai. Nu intamplator cariera si-a dedicat-o in mare parte reflectarii, pe ecran, a originilor sale nobile. Nu doar aceasta idee i-a animat munca (multe din filmele sale au scos in evidenta cu lux de amanunte frumusetea costumelor traditionale japoneze), ci si umanismul si constiinta sociala. „Pentru mine, singura intrebare ramane cum poate omul gasi fericirea alaturi de semenii sai„, comenta odata acesta. Aceasta intrebare strabate ca un ecou atat filmele sale istorice (celebre pentru actiunea rapida a lor si, uneori, pentru brutalitatea lor salbatica) cat si dramele postbelice in care expune coruptia dintr-o Japonie invinsa si umilita, pierderea identitatii personale si ucigatoarea putere a presiunii birocratice si sociale care caracterizeaza mult din viata unei societati contemporane.

Kurosawa a spus, la un moment dat, ca prima influenta importanta in viata sa a avut-o un profesor pe nume Tachikawa, care a acordat o mare importanta artei si educarii in spiritul artei a acestuia. In acest fel tanarul Kurosawa a patruns in minunata lume a artei si a filmului. Talentat pictor inca de mic, Akira s-a inscris la o scoala de arta care punea accent pe stilul occidental. Cam tot in acel interval s-a alaturat unui grup de artisti ce aveau un mare entuziasm fata de literatura rusa a secolului XIX, Dostoievski fiind preferatul sau. O alta influenta asupra sa a avut-o Heigo, unul din fratii sai, care iubea filmul si lucra ca benshi (narator/comentator al filmelor mute). Sinuciderea acestuia a afectat puternic sensibilitatea viitorului regizor.

Eu sunt filmele mele; nimic mai mult, nimic mai putin„, spunea Kurosawa cu o remarcabila cunoastere de sine. Intr-o cariera care s-a intins de-a lungul a sase decenii, fiecare bucatica de energie creativa pe care maestrul o poseda a fost turnata in filmele sale. Vorbea putin si nu avea nici o intelegere in fata incompetentei si prostiei. Cerea colaboratorilor sai aceeasi dedicare pe care el o manifesta fata de munca sa. Ura sa-si analizeze filmele, insistand ca ceea ce avea de zis se afla expus pe ecran. In general era sovaitor cand era vorba sa vorbeasca despre munca sa din trecut. Ceea ce il intarea cel mai mult erau planurile sale pentru urmatorul film. Ca un artist de film complet, ca scenarist, ca regizor sau ca editor de film, Kurosawa rar si-a gasit un cineast pe masura in Japonia sau pretutindeni in lume.

Privite ca un tot unitar, cele 30 de filme ale lui Kurosawa transmit o forta morala, o seriozitate intelectuala si o greutate artistica pe care putini regizori o pot concura. O masura a geniului regizorului trebuie cautata dincolo de regatul filmului, undeva in piesele lui Shakespeare, romanele lui Dostoievski, operele lui Verdi sau simfoniile lui Beethoven. Toti acesti creatori au impresionat intreaga lume cu opera lor, cu o viziune neingradita de temerile sau compromisurile oamenilor marunti. Fiecare, in domeniul sau, a sfidat tot ce era conventional in privinta stilului si a formei, trecand dincolo de vechile standarde pentru a statua altele noi. Fiecare din ei a creat opere care, decenii sau secole, au avut un impact pe care nici timpul, nici analize repetate nu l-au putut diminua. In cele din urma, fiecare din ei s-a adresat unei audiente universale formate din oameni obisnuiti, vorbind deschis si direct, dincolo de orice frontiera culturala. Acestui mic grup de genii creatoare putem adauga numele lui Akira Kurosawa fara nici o urma de regret.

VA URMA

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>