Scris si regizat de debutantul Ko Kyung-min, “Deja Vu” (2018) se constituie intr-o incercare, cu mijloace financiare reduse, de construire a unui thriller de mister in pur stil coreean, care reuseste sa tina captiv spectatorul pana la final, in ciuda evidentelor stangacii in realizare. Genul a inflorit in ultimul deceniu si s-a reinventat continuu, in Coreea, pentru a supravietui in cele din urma prin ingeniozitatea scenariilor, astfel se explica cum un film de mana a doua are capacitatea de a atrage atentia publicului in conditiile absentei unor staruri de prima mana pe afis. Lee Chun-hee e, de departe, cel mai cunoscut nume din distributie, insa nu este si personajul central in jurul caruia pivoteaza povestea. Acesta interpreteaza un politist plictisit caruia ii cade din senin in mana in caz aparent banal, a carui invstigare scoate la lumina cateva secrete bine ascunse. Personajul principal al povestii e interpretat de fosta cantareata k-pop convertita in actrita Nam Gyu-ri, ce cocheteaza de 8 ani cu industria de film si de televiziune din Coreea, aflata la primul rol principal din cariera. Desigur, personajul ei atrage intreaga atentie, concentrand tot misterul povestii in jurul sau, insa in ciuda eforturilor depuse, actrita isi arata limitele in destule ipostaze, nereusind sa se ridice la inaltimea unui astfel de rol intr-un astfel de gen. Mult mai bine se descurca Lee Gyu-han, in rolul logodnicului tinerei, un actor de roluri secundare cu vasta experienta in seriale de weekend, de familie, al carui personaj are rolul de a incurca putin banuielile spectatorului. Scenariul este in aparenta destul de fluid, insa contine multe scapari, atentii acordate unor detalii inutile, fara relevanta pentru povestea finala. Cu toate acestea, reuseste sa te tina captiv pana la final, ceea ce este o realizare suficienta pentru o productie de acest nivel (ca fapt divers, filmul a obtinut incasari de doar 330.000 $ la box-office-ul coreean).
Intr-o seara ca oricare alta, Ji-min (Nam Gyu-ri) si logodnicul ei Woo-jin (Lee Gyu-han), mergand cu masina pe un drum necunoscut, fac un accident si fug de la locul faptei. Marcata de incident, Ji-min urmeaza un tratament psihiatric recomandat de logodnicul ei, in conditiile in care constiinta ii spune ca cineva si-a pierdut viata in urma accidentului la care a fost martora. Aceeasi constiinta o indeamna sa mearga de bunavoie la politie si sa declare ca a fost martora la un accident, fiind deschisa o ancheta. La scurt timp, politia gaseste cadavrul unei caprioare, care pare a fi fost victima acestui accident, si nicidecum o fiinta umana. Trauma lui Ji-min se adanceste, devenind un mister cand incepe sa aiba halucinatii, pierzandu-si abilitatea de a distinge realitatea de fictiune. Sustinuta de aproape de logodnicul ei, urmandu-si cu strictete tratamentul medicamentos, secrete din trecutul ei ies la suprafata, complicand si mai mult intreaga poveste. Pe acest fundal, ancheta politiei avanseaza, iar misterul incepe, treptat, sa fie deslusit de cineva din umbra…
Traducerea si adaptarea au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Witness (2018) – la hotarul dintre laşitate şi absenţa conştiinţei sociale
“The Witness” e un thriller coreean tipic regizat de Jo Kyu-jang, cel care anterior a cochetat cu comedia romantica, regizand “Mood of the Day”. De aceasta data regizorul schimba genul, descurcandu-se destul de bine si respectand in linii mari trasaturile genului. Lansat in luna august in cinematografele coreene, filmul a fost un succes de box-office, obtinand incasari de 19,2 milioane de dolari, o performanta excelenta pentru un thriller in care s-a investit 6 milioane de dolari. Aceasta performanta e cu atat mai mare cu cat productia s-a lansat concomitent cu alte doua filme coreene importante ale anului trecut, hitul “Along With the Gods: The Last 49 Days” si “The Spy Gone North”, iar dupa 4 zile a depasit un million de spectatori. Distributia e una solida, chiar daca pentru publicul tanar e neatractiva, in rolurile principale fiind doi veterani ai filmului coreean, Lee Sung-min (What a Man Wants, Real, Sori) si Kim Sang-ho (The Negotiation, Ordinary Person), acesta din urma devenind o figura tot mai proeminenta a cinematografiei coreene, cunoscut pentru numeroasele roluri secundare interpretate in cariera sa. De altfel, interpretarea din acest film i-a si adus o nominalizare la Cel mai bun rol secundar la a doua editie a Premiilor Seul. Intr-un rol secundar il vedem si pe Kim Sung-kyun, in timp ce restul personajelor nu sunt niste nume sau figuri neaparat cunoscute publicului larg, dar care isi intra foarte bine in rol. Scenariul este scris de regizorul Jo Kyu-jang in colaborare cu un scenarist expert in genul thriller, Lee Young-jong, ce are in portofoliu filme precum “The Chase”, “Flu”, “The Gifted Hands” sau “Parallel Life”.
Han Sang-hoon (Lee Sung-min) e un avocat modest ce are un mare defect: este ezitant in tot ce face. De fiecare data cand trebuie sa ia o decizie, inchide ochii sau paseaza raspunderea pe umerii altcuiva. De fapt, pentru el, slujba e doar parghia prin intermediul careia trebuie sa-si plateasca recentele credite imobiliare ce i-au permis familiei sale sa se mute intr-un complex rezidential luxos nou construit in zona de periferie a orasului, undeva la poalele muntelui. Sotia si fiica de gradinita il incurajeaza, iar cainele Bbi-bbi ii tine companie cand vine tarziu in noapte acasa si toata lumea doarme. Intr-o astfel de seara, dupa ce sarbatoreste cu colegii de lucru achizitionarea noului sau apartament, Sang-hoon se intoarce tarziu, ametit de alcool si obosit. Cum sotia si fiica se odihnesc deja, isi ia o bere si se relaxeaza privind de la geam privelistea superba pe care locatia i-o ofera. Fara voia lui, insa, asista la o crima oribila comisa chiar in curtea complexului de apartamente, unde o femeie e ucisa in mod salbatic de un criminal cu un ciocan. Cuprins de frica si din dorinta de a-si proteja familia, Sang-hoon devine, fara voia lui, complicele criminalului… Doar ca atat politia cat si criminalul incep la scurt timp cautarea singurului martor al terifiantei crime, iar din martor, Sang-hoon devine o tinta fragila…
Filmul e inspirat dintr-un incident real petrecut in New York intr-un complex de apartamente, insa nu isi propune sa reconstituie un fapt real. Genul thriller e unul prin definitie comercial, in Coreea, astfel ca “The Witness” nu face decat sa ne ofere un spectacol captivant al suspansului construit in jurul unei locatii – un complex de apartamente situat intr-o zona periferica la poalele muntelui – parca special croita pentru aceasta poveste. Putin, productia aminteste de o alta realizare de succes pe o tema similara, “The Neighbors”, din 2012, al carui subiect era construit tot in jurul unui complex de apartamente in care se petrec lucruri stranii. Personajul principal din “The Witness” e un avocat preocupat doar de bunastarea familiei sale, dispus sa faca orice compromis pentru siguranta ei. Cand accidental devine martorul unei crime, prefera sa devina complice indirect al criminalului si sa pastreze tacerea. Dar Han Sang-hoon, excelent interpretat de Lee Sung-min, e doar un exponent al societatii din care face parte. Nehotararea lui, lasitatea fatisa si lipsa sentimentului civic sunt mai presus de orice o dovada de egoism social, o imagine in miniatura a egoismului societatii moderne si a egocentrismului ei. Faptul ca un asemenea scenariu a prins atat de bine la public, dat fiind succesul productiei in Coreea, il face pe acesta sa para autentic si credibil, chiar daca vorbim doar de un film vag inspirat dintr-un caz real petrecut tocmai in Statele Unite. Deci dincolo de tensiunea sa, “The Witness” e o critica ascutita la adresa societatii zilelor noastre, in care solidaritatea umana pare a fi disparut in fata unor fapte antisociale grave, iar lumea in care traim e una plina de psihopati, dupa spusele detectivului de caz, un adevar cat se poate de amar. Han Sang-hoon se afla undeva la hotarul dintre lasitate si absenta constiintei sociale, iar pe masura ce povestea avanseaza si tensiunea sporeste, ca spectator simti indignare la nepasarea acestuia. Nici macar explicatiile sale egoiste sau argumentele aduse pentru a se implica si a demonstra spirit civic nu conving pe nimeni, Lee Sung-min reusind performanta de a intruchipa unul din cele mai detestabile personaje pozitive din intreaga istorie a filmelor coreene. Personajul negativ e destul de sters conturat, prezenta lui pe ecran e solicitata doar atunci cand aceasta e justificata de evolutia evenimentelor, ceea ce poate fi considerat punctul slab al filmului. De la inceput stim cine este criminalul, cum arata, dar in loc sa ralizeze un portret in masura a intari spiritul sau malefic, regizorul ni-l prezinta in ipostaze greu de conceput in viata reala, plimbandu-se cu un ciocan in mana in plina zi printr-un complex rezidential locuit de sute de oameni, fara sa se teama ca ar putea fi recunoscut, surprins de camerele de supraveghere sau, de ce nu, contracarat. Poate tocmai indiferenta oamenilor a dorit regizorul s-o sublinieze prin aceasta libertate deplina de miscare a personajului sau, care cu tot efortul sau nu reuseste sa se ridice la nivelul asteptarilor de la un personaj negativ. Lee Sung-min, in schimb, e evident omul-orchestra, cel ce acapareaza toate privirile. Poate va vine greu sa credeti, dar acesta e primul sau rol principal din cariera ! Una peste alta, “The Witness” e un thriller mai mult decat captivant, un amestec fin de critica sociala si thriller cu un scenariu bine construit, ancorat in interpretarea deosebita a lui Lee Sung-min si a actorului Kim Sang-ho, ce se incheie cu o metafora plina de semnificatii pentru lumea in care traim.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Vanished (2018) – Kim Kang-woo şi Kim Sang-kyung, între mistere şi realitate
Regizorul debutant Lee Chang-hee ne propune un thriller inspirat dintr-o productie spaniola din 2012, “The Body”, intitulat “The Vanished”. Filmul s-a comportat extrem de bine la box-office, reusind sa obtina incasari de 10 milioane de dolari, in conditiile in care vorbim de un film cu buget redus si cu o distributie cu cateva nume cunoscute in rolurile principale dar care niciodata nu au facut saltul spre statutul de actori de top. Kim Kang-woo revine dupa o absenta de 3 ani de pe marele ecran (ultimul rol a fost in extraordinarul “The Treacherous”) pentru a intra din nou in pielea unui personaj ce-l prinde foarte bine, captiv intre propriile iluzii si realizari. Kim Sang-kyung, pe care ni-l amintim din “Montage”, “The Deal” sau “May 18”, e distribuit de aceasta data in rolul unui politist aparent depasit de situatie, ce are de rezolvat un complicat caz in care principalul suspect e partenerul sau mai tanar Kim Kang-woo. In rolul “cadavrului” o revedem pe actrita Kim Hee-ae, protagonista din clasicul deja “The 101st Proposition” din 1993, care abia 21 de ani mai tarziu avea sa revina pe marele ecran si sa-si relanseze cariera. Filmarile nu au durat mult, doar 2 luni si jumatate, in conditiile in care numarul cadrelor exterioare este destul de redus, cea mai mare parte a actiunii desfasurandu-se in interiorul unei… morgi.
Profesorul Park (Kim Kang-woo) e casatorit cu detinatoarea unei importante companii farmaceutice, Yoon Seol-hee (Kim Hee-ae). Are parte de tot ce-si doreste, mai putin de un lucru: fericire. E controlat strict de sotia lui, fiind implicat intr-un proiect ce vizeaza crearea unui nou medicament revolutionar. In paralel, Park are o relatie secreta cu una din studentele sale de la facultate, Hye-jin, la care pare a tine mai mult decat la propria sotie. Lucrurile par a se rezolva oarecum in favoarea sa in momentul in care, in mod neasteptat, dupa ce revine dintr-o calatorie de afaceri din State, Yoon Seol-hee sufera un atac de cord si moare. Cadavrul acesteia e dus la Centrul National de Stiinta si, in aceeasi seara, dupa o serie de evenimente stranii, e raportata disparitia lui. Politia intra pe fir, cazul fiindu-i alocat detectivului Joong-sik (Kim Sang-kyung), un “proscris” in Politie, care dupa o tragedie in viata personala pare a-si fi pierdut busola, refugiindu-se in bautura. Situatia tinde a se complica cand un medic ce lucreaza la Centrul de Stiinta lanseaza ipoteza ca de fapt mortul nu era mort si ca acesta s-ar fi ridicat pe propriile picioare si ar fi parasit singura incinta morgii. Pas cu pas, detectivul Joong-sik incearca sa descurce itele incurcate ale disparitiei, transformandu-l pe profesorul Park in principalul suspect… Sa stea oare lucrurile asa cum gandeste el ?
Filmul este un thriller psihologic tipic coreean, realizat cu toate ingredientele specifice genului in Coreea, chiar daca vorbim de fapt de un remake dupa un film spaniol. Modul si mai ales unghiul de vedere din care e spusa povestea exploateaza de fapt setea omului contemporan de senzational. Un accident soldat cu victime, un incendiu violent, un OZN zarit pe cer, un cadavru disparut inexplicabil de la morga, toate sunt fapte ce tin de senzationalul care ne acapareaza zi de zi si pe care, din curiozitate sau plictiseala il cautam pentru a iesi din rutina zilnica. Nu poate fi o disparitia unui cadavru de la morga un subiect fascinant pentru un thriller coreean ? Oho, si inca cum ! Exact pe aceasta curiozitate a omului contemporan a mizat si regizorul Lee Chang-hee, co-scenarist alaturi de Lee Hee-chan, ce a reusit sa cucereasca amatorii genului prin misterul acestei povesti de-a dreptul captivante. Intreaga actiune se desfasoara pe durata unei nopti, petrecuta cea mai mare parte in incinta morgii Centrului National de Stiinta din Seul. Ingredientul principal e situatia tensionata si misterioasa in acelasi din timp din sanul unei familii de bogatasi, in care sotia detine fraiele unei companii farmaceutice ce se ocupa cu inovarea de medicamente, iar sotul e un profesor universitar. Desi in aparenta par un cuplu fericit, intre cei doi soti situatia e destul de tensionata; ea pare a-l avea la mana cu ceva pe sotul ei, el se comporta ca un animal de companie docil, a carui revolta e inabusita imediat cu un singur cuvant de “stapana”. Razbunarea lui e o relatie secreta cu o studenta, o infidelitate bine ascunsa de sotia lui. In tot acest cerc de evenimente, declicul se produce in momentul in care sotia moare total neasteptat de atac de cord si cadavrul ei dispare de la morga. Toate suspiciunile se indreapta spre sot, desi aparent acesta nu ar fi avut un motiv sa comita o crima, data fiind situatia materiala a sa, banii nefiind o miza. In paralel cu ancheta declansata de politie in vederea elucidarii misterului disparitiei, asistam si la o serie de evenimente supranaturale ce au loc in morga, ce nu fac decat sa sporeasca misterul si sa complice lucrurile. Desi statica, povestea este suficient de captivanta pentru a nu te dezlipi de ea pana la ultimul cadru, de unde si succesul la box-office al productiei. Creativitatea regizorului e remarcabila, cadrele intunecate din interiorul morgii stimuleaza imaginatia, elementele de supranatural sunt ofertante, iar daca te lasi sedus de toate aceste ingrediente, filmul ti se va parea mult prea scurt, odata terminat. Prestatia protagonistilor e remarcabila (in special Kim Kang-woo exceleaza, insa nu trebuie sa ne mire, e un actor croit exact pentru rolurile psihologice), tensiunea creste gradual si e exploatata la maxim, iar rasturnarile de situatie curg una dupa alta, stimuland curiozitatea spectatorului. “The Vanished” e acel gen de thriller care stii ca la final te aduce cu picioarele pe pamant, dar pe care vrei sa-l vezi tocmai pentru senzationalul dus pana la paroxism si pentru toate fenomenele misterioase care invaluie povestea. Un thriller bun, ce merita savurat de iubitorii genului, in mod sigur nu vor fi dezamagiti.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Circle of Atonement (2015) – o dramã despre ispãşire şi iertare, cu Sung Dong-il şi Kim You-jung
Filmul de debut al regizorilor si scenaristilor Lee Dong-ha si Park Eun-kyung, “Circle of Atonement” (cu titlul literal “Secret”) (2015) a marcat primul rol principal intr-un film pentru marele ecran al indragitei actrite-copil Kim You-jung. Cunoscuta din numeroasele roluri din k-drame, unde interpreta personaje istorice feminine in copilaria lor, Kim You-jung reuseste la doar 15 ani (cat avea la data filmarilor) sa faca pasul spre primul un rol principal serios dintr-un film de lungmetraj. A mai avut roluri secundare in comedii romantice sau drame pentru televiziune, dar de aceasta data rolul ei e mult mai profund si mai serios, impresionand prin incarcatura emotionala pe care reuseste sa o transmita prin interpretarea sa. Veteranul Sung Dong-il se afla in fata unuia din cele mai bune roluri din cariera, daca nu poate chiar cel mai bun, personajul sau, un politist ce actioneaza intempestiv si care trebuie sa suporte consecintele propriei fapte fiind atat antipatic cat si simpatic deopotriva. Triunghiul protagonistilor povestii e completat de Son Ho-jun (cunoscut din serialele Mrs. Cop, Blow Breeze sau Go Back Couple), un actor ideal pentru roluri gri si negative, avantajat de aspectul fizic derutant, ce a mai colaborat cu Sung Dong-il in serialul “Reply 1994”, in care a si debutat, in 2013. “Circle of Atonement” nu a rulat decat 2 saptamani in cinematografe, sumele derizorii obtinute la box-office in acest interval (putin peste 300.000 de dolari) determinandu-i pe producatori sa decida limitarea pierderilor prin promovarea filmului in mediul online si pe dvd. Castigurile obtinute de film sunt surprinzatoare, data fiind calitatea productiei si a jocului actorilor, chiar daca scenariul nu este tocmai unul lipsit de clisee.
Micuta Ki-jung traieste impreuna cu mama ei divortata pe unde apuca, tatal ei, Shin Ji-chul, fiind condamnat la 5 ani de inchisoare. Acesta din urma reuseste sa evadeze si isi terorizeaza fosta sotie, cerandu-i sa-i dea voie sa sarbatoreasca cu ea si cu Ki-jung ziua de nastere a acesteia. Pe urmele evadatului se afla detectivul Lee (Sung Dong-il), care se ciocneste de refuzul mamei de a colabora cu el, aceasta fiind prea speriata de sotul ei fugar. In urma unei pande, Shin Ji-chul e prins in flagrant, tocmai cand da buzna intr-o noapte in casa neajutoratei femei, iar in urma interventiei detectivului Lee, un incident duce la impuscarea mortala a mamei lui Ki-jung. In paralel, doi tineri indragostiti, Chul-woong (Son Ho-jun) si Yoo-shin, ce urmeaza sa se casatoreasca, se cearta aparent din nimic, Chul-woong abandonandu-si viitoarea sotie pe inserat la marginea autostrazii, intr-o zona pustie. Ceea ce initial parea o criza de nervi datorata unor orgolii prostesti se transforma intr-o tragedie, iar Chul-woong e considerat de toata lumea autorul moral al nenorocirii ce se intampla. Intr-un fel cum numai destinul poate dicta, cele doua tragedii din viata micutei Ki-jung si a lui Chul-woong au un element comun, care le leaga pentru totdeauna intr-un cerc vicios al neputintei, in care vinovatii cauta vinovati, uitand de necesitatea propriei cainte…
“Circle of Atonement” e un thriller dramatic construit pe tema clasica a cautarii razbunarii, o cautare care, mai direct decat alte filme de gen, conduce in cele din urma spre cainta si urmarea fireasca a acesteia, iertarea, fara insa a se reusi evitarea consecintelor sale tragice, dupa principiul “Cine sapa groapa altuia…” Scenariul este unul ofertant, chiar daca previzibil inca de pe la inceputuri. Cu fiecare pas inainte al povestii, lucrurile devin tot mai evidente, nu se pastreaza nimic ca surpriza de final, dar cu toate acestea povestea reuseste sa ramana captivanta. Rolul crucial in aceasta privinta le revine actorilor, ce au priza la public si talent cu carul. Sung Dong-il interpreteaza exceptional un politist marcat de o greseala comisa in trecut, macinat de remuscari si dispus sa plateasca toata viata pentru propriul pacat. Este cand amuzant, cand intunecat, insa tot timpul spontan, emanand un sarm inconfundabil. Son Ho-jun e versatil, cand amabil, cand misterios, reusind sa atraga suspiciunile tuturor asupra personajului sau framantat, in timp ce Kim You-jung la randul ei completeaza acest triunghi al personajelor schimbatoare, fiind o fire plina de viata dar care ascunde ceva in spatele inocentei sale aparente. Cum fiecare personaj are ceva misterios, filmul nu isi pierde nici un moment din atractivitate, dovedindu-se o realizare ce merita atentia iubitorilor de thriller-uri dramatice coreene.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Chase (2017) – Baek Yoon-sik şi Sung Dong-il în înfruntarea veteranilor
Shim Deok-su (Baek Yoon-sik) e proprietarul in etate al mai multor imobile dintr-un orasel coreean linistit. Isi omoara timpul practicand meseria invatata in Nord, de unde a fugit cand a izbucnit Razboiul Coreean, cea de lacatus, insa trebuie sa-si duca singur povara batranetii. Nu e casatorit, sufera de diabet si are un mare defect. Sau mai multe. E extrem e morocanos, zgarcit si lipsit de maniere, principala lui preocupare zilnica fiind sa-si terorizeze chiriasii pentru a obtine plata chiriei lunare de la acestia. Doar ca acesti chiriasi sunt oameni nevoiasi, cu slujbe prost platite si cu o multime de probleme personale, carora el le raspunde insensibil, tratandu-i cu amenintari de evacuare. Toate bune si frumoase pana cand mai multi batrani isi pierd viata aparent accidental in oras, starnind ingrijorare harpagonului cum ca moartea lor ar putea scadea pretul imobiliarelor din zona, afectandu-l direct. De niciunde isi face aparitia in oras un misterios detectiv, Park (Sung Dong-il), care pretinde ca mortile accidentale sunt de fapt niste crime oribile comise de un criminal in serie, care in urma cu 30 de ani a procedat identic, ucigand mai multi batrani si scapand nepedepsit. Impreuna cu noul lui partener de ocazie, Shim, care cunoaste perfect orasul, Park incearca sa dea de urma criminalului, pe care nimeni nu l-a vazut la fata vreodata…
Regizorul lui “The Traffickers” si “The Con Artists”, Kim Hong-sun, revine in prim plan la 3 ani distanta cu “The Chase”, un thriller de atmosfera in care timona e preluata de actorii veterani. E o initiativa cum rar poti gasi in cinematografia coreeana, dat fiind faptul ca avem in fata un film cu un subiect pe alocuri destul de dur si serios, nu o melodrama sau o comedie romantica cu personaje de varsta a treia, cum am mai vazut. Fara indoiala vedeta productiei e veteranul Baek Yoon-sik, care in cateva zile va implini 72 de ani, un actor deosebit ce si-a inceput cariera doar in anii 2000, la varsta de 53 de ani ! A jucat in ultimii ani cateva roluri memorabile in filme precum “Inside Men”, unde interpreta un ziarist corupt pana in maduva oaselor, sau “The Last Princess”, unde il interpreta pe Regele Gojong. De aceasta data, Baek Yoon-sik da viata unui proprietar ursuz, tipic balzacian, aparent de nemiscat sufleteste, ce isi terorizeaza chiriasii reamintindu-le zi de zi ca trebuie sa-si plateasca chiria. Respectul pe care are impresia ca i-l arata unii ascunde de fapt un comportament de complezenta, pentru ca in realitate e una din cele mai urate persoane din oras. Interpretarea actorului este de o naturalete debordanta, intonatia lui si gesturile desavarsesc prestatia acestuia, facandu-ne sa ne intrebam cum un asa talent a putut fi descoperit abia la 53 de ani. Sung Dong-il, cu 20 de ani mai tanar decat colegul sau de platou, da viata unui personaj cu care ne-a obisnuit din filme anterioare (“Accidental Detective” – apropo, in acest an il vom vedea din nou alaturi de Kwon Sang-woo in “Accidental Detective 2” !; “Because I Love You”, “Midnight Runners”), ati ghicit, cel de detectiv. Un detectiv putin sarit de pe fix, care din momentul in care intra in scena aduce un plus de buna dispozitie. Personajul lui, detectivul Park, a lucrat la un caz de crime in serie indreptate impotriva unor batrani in anii ’80, al caror autor a scapat nepedepsit, lasandu-i mustrari de constiinta. Acesta va face echipa cu zgarcitul Shim, insa dincolo de umorul anumitor momente, filmul are un subiect cat se poate de intunecat, facand repede tranzitia de la comedie la thriller pe alocuri infiorator. Scenariul este unul captivant, cu rasturnari de situatie, iar pe adevaratul criminal scenaristii il dezvaluie abia spre final, reusind sa ne pacaleasca pe cei dintre noi care obisnuiti fiind cu thrillerele coreene anticipam de pe la inceput cam cine poate fi vinovatul. Desi nu a fost un succes de box-office (doar 1,4 milioane de dolari a obtinut ca incasari), “The Chase” are toate ingredientele pentru a ne tine cu sufletul la gura si a ne oferi o seara de neuitat in compania unui regal actoricesc.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Forgotten (2017) – Kang Ha-neul se remodeleazã ca actor într-un thriller psihologic
“Forgotten” (al carui titlu original in coreeana s-ar putea traduce ca “Noaptea Memoriei”) e un thriller scris si regizat de sud-coreeanul Jang Hang-jun, un nume mai putin cunoscut din industria coreeana de film si televiziune. A regizat cateva filme neimportante in anii 2000 si a avut mai multe aparitii in filme si seriale, fara a ajunge vreodata un actor cunoscut. In plus, a scris si cateva scenarii, regizand un singur serial, in 2011, “Sign”. “Forgotten” a atras de la inceput atentia celor de la Netflix, care dupa perioada de rulare a filmului in cinematografele coreene au decis sa-l achizitioneze pentru platforma lor, si e usor de presupus de ce: in general, cand spui Coreea de Sud, ca filme, in Statele Unite, spui Oldboy, I Saw The Devil, Train To Busan, The Wailing, Snowpiercer etc, adica thrillere celebre, intunecate, cu accente psihologice, violente, cu rasturnari de situatie si piperate cu putina melodrama. Cam asta cauta distribuitorii americani cand investesc in distribuirea unei productii coreene in tara lor. Asa ca amatorii de astfel de thrillere pot fi pe faza, “Forgotten” nu-I va dezamagi, in ciuda fapotului ca la box-office s-a comportat lamentabil, avand incasari de doar 1,8 milioane dolari. Se pare ca nici popularitatea lui Kang Ha-neul, starul productiei, nu mai are capacitatea de a umple salile de cinema cand acesta e distribuit in alt gen de productii decat comedii romantice, fapt ce spune multe despre lipsa de afinititate a coreenilor pentru adevaratele realizari cinematografice ale industriei proprii de film. Productiile siropoase de televiziune, ce nu au absolut nici o valoare artistica probabil sunt mai la indemana publicului feminin decat un thriller mai complicat, astfel ca oricat de popular star ai fi, risti sa te trezesti protagonist intr-un film ce nu reuseste sa-si scoata nici macar investitia initiala. O data in plus se confirma faptul ca daca pe micul ecran esti idolul tuturor, in adevarata industrie de film renumele nu te ajuta cu nimic, chiar daca ai talent, iar despre Kang Ha-neul numai ca nu are talent nu se poate spune.
La origine, “Forgotten” e un thriller, dar face o incursiune si in alte genuri, precum horror, psihologic sau drama de familie. Jin-seok (Kang Ha-neul) e un student ce tocmai s-a mutat intr-o noua casa impreuna cu fratele sau mai mare, Yoo-seok (Kim Mu-yeol din “Eungyo”) si cu parintii lui. Sufera de hipersensibilitate, o afectiune pe care o tine sub control cu ajutorul medicamentelor, reusind in aparenta sa duca o viata normala. La scurt timp dupa mutarea in noua locuinta, se intampla un lucru straniu: intr-o noapte ploioasa vede cum fratele lui e rapit de niste indivizi misteriosi cu o dubita neagra. Dupa nu mai putin de 19 zile, Yoo-seok revine acasa, insa nu mai are nici o amintire despre zilele cat a fost dat disparut. Acesta incepe sa aiba un comportament ciudat, iar Jin-seok incepe sa ridice serioase semne de intrebare daca persoana pe care o are in fata este chiar fratele sau real. Lucrurile iau o turnura stranie in momentul in care Jin-seok incepe sa auda sunete ciudate dintr-o camera in care temporar sunt depozitate obiecte apartinand anteriorului locatar al casei…
Un thriller captivant, care desi nu a fost realizat cu un buget colosal si nu are o distributie care sa te faca sa mergi la cinema sa-l vezi, in mod sigur ar merita cateva premii pentru ceea ce ne ofera: un puzzle foarte interesant ce ni se dezvaluie in ultimele 40 de minute ale filmului, cu multe schimbari neasteptate de directie, astfel incat orice ai anticipa la inceput trebuie sa astepti finalul pentru a descoperi modul incare regizorul scenarist a ales sa ne surprinda. Cu un suspans exploatat gradual, in stil hitchkockian, daca la inceput filmul nu va va prinde, merita efortul de a-l viziona pana la final, nu-l veti uita usor !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Tooth and the Nail (2017) – Ko Soo şi Kim Joo-hyuk într-o confruntare inteligentã pe viaţã şi pe moarte
Doi regizori specializati in filme de groaza si thrillere isi unesc eforturile in proiectul “The Tooth and the Nail” pentru a ne oferi o experienta speciala si o calatorie inapoi in timp in perioada imediat urmatoare eliberarii Coreei de sub Ocupatia japoneza. Jung Sik (care anterior a regizat horrorul plasat in timpul Ocupatiei japoneze a Peninsulei, “Epitaph”) si Kim Whee (regizorul lui “The Neighbors” si “The Chosen: Forbidden Cave”) ne ofera un decor noir al Seulului si Busanului celei de-a doua jumatati a anilor ’40, in care tara era macinata de inflatie si instabilitate politica, un decor in care se strecoara o fascinanta poveste a unei crime oarecare, cu un final imprevizibil. Asocierea numelui celor doi regizori e pur intamplatoare, deoarece cea mai mare parte a filmarilor au fost realizate cu Jung Sik la timona, insa in urma unor divergente cu compania de productie, locul sau a fost luat de Kim Whee. Acesta din urma a ajustat scenariul, a facut mai multe filmari suplimentare si munca de post-procesare a filmarilor, completand munca antecesorului sau. Daca multi s-ar fi asteptat ca aceasta schimbare din scaunul regizoral sa afecteze coerenta scenariului, realitatea a infirmat aceste asteptari, rezultand un film excelent filmat, cu o poveste fascinanta e la primul la ultimul cadru. In fapt, filmul are la baza un roman omonim scris de Bill S. Ballinger si adaptat de doi scenaristi coreeni la realitatile societatii coreene postbelice. Doar 2,5 milioane de dolari a obtinut acest film la box-ofice in Coreea, in ciuda scenariului solid si a unei distributii de exceptie, in care cap de afis sunt Ko Soo (Lucid Dream, The Last Princess, The Royal Tailor, Love 911) si regretatul Kim Joo-hyuk (Confidential Assignment, The Truth Beneath, The Servant). A fost ultimul film al lui Kim Joo-hyuk lansat inaintea disparitiei sale ce a socat lumea filmului coreean in octombrie 2017 (ultimele doua filme in care a mai aparut vor avea premiera in decursul acestui an). Park Sung-woong, Moon Sung-geun sau Oh Gwang-rok se alatura celor doi protagonisti si dau consistenta productiei cu interpretari memorabile.
In anul 1948, un proces banal al unei crime comise la o resedinta de lux atrage atentia opiniei publice. Inculpatul Nam Do-jin e acuzat ca l-ar fi ucis pe un oarecare Choi Seung-man, fiind arestat la locul faptei. Lucrurile insa sunt mult mai complicate decat par la prima vedere, deoarece cadavrul victimei este de negasit. Poate fi inculpat cineva in absenta dovezii crimei sale ? Procurorul Song (Park Sung-woong) aduce ca proba un deget gasit la fata locului, insinuand ca de fapt cadavrul victimei ar fi fost incinerat in subsolul luxoasei locuinte, insa toata teoria sa e contestata de abilul avocat al apararii, Yoon (Moon Sung-geun). Pe masura ce cazul avanseaza in sala de tribunal, povestea este reconstituita din declaratiile participantilor la acest caz, iar actiunea se muta in paralel in anul 1945, cand o tanara domnisoara, Jeong Ha-yeon, il cunoaste pe Abdullah Lee (Ko Soo), un magician. Acesta se indragosteste pe loc de tanara ratacita in Seul ce e pe cale sa-si piarda bagajele din lipsa banilor pentru plata contravalorii unei curse de taxi. Cavalerul Lee o salveaza pe domnita, si o frumoasa poveste romantica se naste intre ei. Ea devine asistenta lui in numerele de magie, iar mai apoi in viata, acceptandu-i cererea in casatorie. La scurt timp, insa, un secret bine ascuns din trecutul femeii este aflat intamplator de sotul ei, iar lucrurile iau o turnura total neasteptata. Cum se leaga aceasta poveste de procesul ce urmeaza sa aiba loc peste 3 ani ramane sa descoperiti, insa evolutia evenimentelor e de-a dreptul fulminanta !
Spre deosebire de alte thrillere de epoca coreene, “The Tooth and the Nail” se distinge prin stilul narativ aparte. Scenariul recurge la ceea ce in literatura e cunoscut sub numele de “truc narativ”, o metoda foarte populara in zilele noastre in literatura de mister japoneza, dar care a fost cu succes experimentata de americanul Bill S. Ballinger in scrierile sale din anii ’50. Avem de la bun inceput doua fire narative paralele, prezentul (anul 1948, in care se desfasoara un proces pentru o crima) si trecutul (destul de apropiat in timp, anul 1945, in care avem o poveste romantica distincta). Trecutul e cel ce va explica prezentul, el fiind o acumulare de evenimente si de tensiune care in final vor conduce la procesul din 1948. Cum ? Intr-un stil original, cu multe rasturnari de situatii, pentru ca vorbim de personaje complet diferite, unele ascunse chiar, ce apar pe parcurs si schimba cursul evenimentelor. Prezentul ridica multe semne de intrebare si stagneaza, bate pasul pe loc, intreaga actiune din present desfasurandu-se in sala de tribunal. In schimb, trecutul avanseaza in ritmul sau spre prezent, aduce personaje noi in prim plan, dinamism si mister, cu fiecare pas inainte reconstituindu-se putin din imaginea prezentului. E fascinant sa asistam cum prezentul e reconstituit din imagini sparte in piesele unui puzzle, ce ne aduc atat romantism cat si drama dusa pana la clasica dorinta a razbunarii. Ko Soo are parte de un nou rol pozitiv prin excelenta, in timp ce Kim Joo-hyuk e ravasitor in rol negativ, confirmand daca mai era nevoie statutul de poate cel mai bun actor de roluri negative pe care l-a avut vreodata Coreea. Calculat, elegant, misterios, personajul sau fascineaza, eclipsandu-l in multe situatii pe Ko Soo, mereu “moale” (pana si cand e dezlantuit), cu ochi stralucitori dar incapabili sa transmita prea multe spectatorilor. Desigur, se straduieste sa-si interpreteze rolul cat mai convingator, inclusiv in momentele in care se transforma intr-un cu totul alt personaj, dar inca ii lipseste ceva pentru a putea fi numit actor mare. E de remarcat prestatia lui Park Sung-woong, de aceasta data in rol de procuror ce pledeaza in fata Curtii si care are aproape tot atatea aparitii in film precum Ko Soo, si interpretarea lui Moon Seung-geun intr-o ipostaza preferata, cea de avocat al acuzatului de crima, interesat doar de prestigiu si bani (cate astfel de roluri de personaje lipsite de scrupule a avut, oare, in lunga-i cariera acest excelent actor, pe care ni-l amintim din “The 101 st Proposition” din 1993, unde era un timid “crai” trecut de prima tinerete in cautarea unui suflet pereche ?). In “The Tooth and the Nail”, suspansul e la el acasa, iar povestea e plina de rasturnari de situatie pe care nu le-ai putea anticipa la inceput. In ciuda faptului ca nu a fost un succes de casa (probabil faptul ca jumatate din film se desfasoara intr-o sala de judecata a speriat publicul), filmul merita savurat pentru prospetimea si originalitatea ideilor scenariului sau, pentru stilul aparte in care evenimentele sunt relatate si pentru modul in care e exploatat misterul pana la ultimul cadru. Cu siguranta “The Tooth and the Nail” ramane unul din cele mai reusite filme oferite de industria coreeana de film in anul 2017, deci nu trebuie ratat !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Missing You (2016) – Shim Eun-kyung între rãzbunare şi sentimentalisme
Un criminal in serie, Kim Ki-bum (Kim Sung-oh) ucide 7 persoane si distruge pentru totdeauna familiile acestora. Intre victimele sale se afla si detectivul Nam, in urma caruia ramane o fiica minora, Hee-ju (Shim Eun-kyung). Aceasta ajunge in grija “unchiului” Dae-young (Yoon Je-moon), colegul tatalui ei, care mereu are grija sa colecteze bani de la toata lumea de la sectie pentru a o creste pe Hee-ju. In urma procesului, criminalul Kim Ki-bum scapa basma curata pentru 6 din cele 7 crime ale sale, insa e condamnat la 15 ani de inchisoare pentru uciderea unei femei, ce se dovedeste a fi fosta lui iubita, ce l-a inselat. Nedreptatea comisa de instanta starneste furia detectivului Dae-young, care ii promite criminalului ca-l va astepta 15 ani si il va arunca din nou dupa gratii pentru vietile pe care le-a luat fara a fi condamnat. La randul ei, micuta Hee-ju asista neputincioasa la verdict si promite ca peste ani se va alatura fortelor de politie pentru a prinde criminali. 15 ani mai tarziu, o regasim pe Hee-ju aproape politista, in timp ce Kim Ki-bum e eliberat dupa executarea pedepsei. Cum a promis, detectivul Dae-young e cu ochii pe criminal, urmarindu-l pas cu pas pentru a-l infunda. La scurt timp dupa eliberarea lui Kim, insa, mai multe crime au loc… si toate sunt executate in acelasi stil ca in urma cu 15 ani…
Debutul regizoral al scenaristului Mo Hong-jin, “Missing You” (2016) e un thriller plin de suspans realizat cu un buget modest, fapt care, insa, nu a tras in jos productia, ce ramane una bine realizata. Punctul ei forte e scenariul, ce e plin de surprize si rasturnari de situatie pe care nu le-ai anticipa la inceput. Apoi, avem in rolurile principale o tripleta de actori cu mare potential, protagonistii masculini fiind pana acum obisnuiti ai rolurilor secundare in serialele si filmele in care au fost pana acum distribuiti, e vorba de Yoon Je-moon si Kim Sung-oh (acesta din urma cu o prestatie remarcabila in rolul negativ, un actor croit pentru astfel de personaje intunecate). Protagonista feminina e nimeni alta decat Shim Eun-kyung, starul feminin in ascensiune al filmului coreean, care dupa rolul memorabil din “Miss Granny” a fost imediat distribuita in acest film, iar in acest an a aparut in inca 2 productii de succes, “Fabricated City” si “The Mayor”. De aceasta data Shim Eun-kyung se apropie de personajul din “Fabricated City”, fiind tot o singuratica a carei copilarie e distrusa de tragedia mortii tatalui ei, dar totul este mult mai dramatic si mai motivat psihologic. Filmul a obtinut in mod neasteptat (raportat la bugetul cu care a fost realizat, nu la calitatea sa ireprosabila) 4,6 milioane dolari la box-office, avand si doua nominalizari la Premiile Grand Bell 2016 (Cel mai bun regizor debutant si Cea mai buna actrita – Shim Eun-kyung). Mai trebuie adaugat ca filmul in sine nu are nimic de-a face cu celebra k-drama cu acelasi nume, “Missing You”, din 2012, subiectele lor fiind total diferite.
Din nou avem parte de la realizatorii coreeni de o poveste ce are in centrul ei ideea de razbunare, justificata acum de filosofia ateului Nietzsche. Shim Eun-kyung o interpreteaza pe Hee-ju, fiica unui politist ucis de criminalul Kim Ki-bum in urma cu 15 ani. Aceasta trece printr-o trauma iremediabila care ii distruge copilaria, maturizand-o inainte de vreme, dupa ce tatal ei moare in bratele acesteia, Desi asista la rostirea verdictului in sala de judecata si pare a nu intelege nedreptatea care s-a facut de catre instanta de judecata, lacrimile si disperarea familiilor victimelor ce plang de durere o marcheaza, lasand urme adanci in psihicul ei. Peste 15 ani o regasim ca “mascota” a sectiei de politie, viitor politist, ce il ajuta pe “unchiul” Dae-young cu diverse comisioane. Ce nu stie nimeni insa este faptul ca tanara, care abia reuseste sa vorbeasca din cauza traumei din copilarie, a devenit o persoana introvertita, care s-a refugiat in lumea proprie construita in perimetrul camerei sale de la demisolul cladirii unde statea cu tatal ei. Aici asculta muzica clasica, se refugiaza in filosofia nietzscheniana si umple peretii cu biletele cu citate din celebrul ateu. Daca Hee-ju e un personaj plin de surprize, imprevizibil, ce-si creeaza departe de ochii lumii propria filosofie despre viata si dreptate, la polul opus il avem pe criminalul Kim Ki-bum, magistral interpretat de actorul Kim Sung-oh. Motivatia crimelor sale nu ne este prezentata, regizorul scenarist nerealizand un portret psihologic intrinsec al acestuia. S-a multumit sa-l zugraveasca doar de la suprafata, in culori sumbre, accentuandu-i comportamentul si pornirile animalice care au dus la crimele sale. E un personaj detestabil, care odata iesit din inchisoare nu mai are decat un singur gand: sa se razbune pe cel care a dat pontul politiei, pont ce i-a adus condamnarea de 15 ani. In gandirea lui, totul este rasturnat cu susul in jos, considerand ca e normal sa ucida si, mai ales, sa nu fie pedepsit pentru asta. Doar ca pana sa ajunga la denuntator, ajunge sa comita noi crime, nereusind sa iasa din spirala crimelor in care a intrat inca din adolescenta. Kim Ki-bum e un personaj diabolic, un geniu al raului pentru care nu exista cale de intoarcere, care in interpretarea lui Kim Sung-oh capata valente grotesti. Intr-un final, cum e de asteptat, drumurile celor doi – a calaului si a victimei – se intalnesc la statia terminus, unde pe cat de simpla e solutia gasita de scenarist pe atat de complexa ni se infatiseaza la o analiza mai atenta, datorita implicatiilor sale profunde. Un film excelent, in care tensiunea e la ea acasa, oferindu-ne multe surprize imprevizibile ce fac filmul mai mult decat captivant. Nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii genului !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002– Asia Team – pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
‘RV: Resurrected Victims’ (2017) – despre iubirea maternã
Tinand cont de titlul noului film, s-ar putea spune ca este un thriller plin de mister in care zombii apar si alearga dupa ‘mancare’. Dar, daca este vorba despre o mama care revine la viata si spune ca tu esti criminalul?
In “RV: Resurrected Victims”, procurorul Seo Jin-hong interpretat de Kim Rae-won este pe urmele celui care i-a ucis mama, Choi Myung-sook, interpretata de Kim Hae-sook, cu sapte ani in urma. In timp ce crimele denumite “RVP” sau “fenomenul victimelor reinviate” sunt discutate in toata lumea prin intermediul agentiilor de informatii secrete, Choi Myung-sook apare in fata lui Seo Jin-hong si incearca sa-l atace. Rapoartele acestor cazuri mentioneaza ca victimele cazurilor de crima inca nerezolvate care se reintorc la viata, se intorc pentru a-l ucide pe criminal, disparand dupa aceea, si toata lumea ajunge la concluzia ca Seo Jin-hong este primul suspect in cazul mortii mamei lui.
“Resurrected Victim” se bazeaza pe un scenariu scris dupa romanul “It’s Over” de Park Ha-ik in 2012, Kwak Kyung-taek adaptand scenariul si evidentiind ca aceste victime nu sunt niste zombi. “Am imprumutat ideea RV din romanul lui Park Ha-ik. RV nu sunt nici provocatori, nici ingrozitori, si arata exact ca atunci cand erau in viata.” “Mi-a fost greu sa descriu RV ca ceva intre un zombi din Apus si o stafie din Rasarit. Am vrut sa arate ca un film realist.”
Regizorului i-a fost greu sa gaseasca un final potrivit pentru film si de aceea a ales sa il incheie cu o replica ce exprima o puternica iubire materna.
Kim Hae-sook a mai jucat roluri de mama si in alte filme, dar acest rol a fost mai dificil. “A trebuit sa ma gandesc la impactul pe care il are ideea unei mame care se intoarce la viata si isi ataca propriul fiu pe care l-a iubit cu tarie cand era in viata. Am jucat de multe ori rolul de mama si am scos la iveala diferite moduri in care o mama isi arata iubirea fata de copii.”
Este pentru a treia oara cand Kim Rae-won si Kim Hae-sook au lucrat impreuna, dupa serialul „Forget me not” si filmul „Sunflower”. Filmul a avut premiera pe 12 octombrie, la 2 ani de la filmare, si a strans 2,2 milioane dolari incasari la box-office. Din distributie mai fac parte Sung Dong-il, Jeon Hye-jin si Kim Min-jun.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Close Your Eyes (2017) – Baro din B1A4 la debutul pe marele ecran
Hyun-su (Baro) e un tanar ce-si castiga existenta cantand intr-un mall. Sufera de probleme cu vederea, avand un certificat de nevazator, insa asta nu il impiedica sa fie popular printre tinerele adolsecente si eleve ce vin zilnic la mall doar pentru a-i asculta melodiile cantate la chitara. Intre acestea e si Mi-rim (Seol In-ah), o tanara orfana de mama, ce locuieste cu tatal alcoolic ce o terorizeaza cu bataile zilnice. Singura ei alinare o gaseste in minutele petrecute zilnic in compania melodiilor lui Hyun-su si a acestuia, pe care il place. Satula de tratamentul primit acasa, aceasta se decide sa fuga din locul numit “casa” si, pana cand isi gaseste o chirie, se roaga de Hyun-su sa o primeasca la el acasa. Si astfel, relatia dintre cei doi incepe sa prinda contur… Insa in paralel, orasul e terorizat de o serie de crime in serie pe care politia nu reuseste sa le rezolve, opinia publica fiind revoltata ca criminalul e inca in libertate. Intr-una din seri, Hyun-su e martorul unei crime, auzind totul. Insa ce folos acest lucru pentru anchetatori, cata vreme nu poate identifica vizual criminalul ? In preajma lui, la mall, ajung tot felul de persoane, intre care si un scriitor de romane online, care incepe sa-i faca marturisiri macabre despre crimele pe care le comite… in romanul sau. Ezitant, Hyun-su incearca sa contacteze politia…
“Close Your Eyes” e un indragit webtoon coreean ecranizat, dupa moda japoneza, intr-un film pentru marele ecran ce a avut premiera la mijlocul lunii mai a acestui an. Regizat de Kim Sol-mae, un regizor ce provine din lumea serialelor de televiziune (intre altele a regizat seriale precum The 3 rd Hospital si Lottery Trio), filmul marcheaza debutul pe marele ecran a lui Cha Sun-woo, un tanar cunoscut sub pseudonimul Baro din trupa B1A4. Acesta a debutat in paralel pe micul ecran in 2013 in serialul “Reply 1994” si a castigat popularitate ca actor de telenovele cu rolul din “Angry Mom”. Iata ca la 4 ani de la debutul in industria serialelor de televiziune, a reusit si pasul cel mare, aparand in primul rol principal si totodata in primul sau film din cariera. Alaturi de el o vedem pe tanara Seorina (Seol In-ah), actrita si model de 21 de ani, ce e cunoscuta deja pentru roluri secundare in seriale precum “Flower in Prison”, “Strong Woman Do Boong-soon” sau “School 2017”. Scenariul filmului este scris de Ha Seung-hyun, persoana din spatele povestii superbe din “Spring Waltz”.
“Close Your Eyes” este insa un film de o cu totul alta factura decat “Spring Waltz”. In principal e un thriller intunecat cu un criminal in serie, insa nu lipsesc momentele romantice, rezultand o combinatie interesanta de suspans si jocuri romantice tineresti. Realizarea e specifica unui film cu buget redus, apropiindu-se ca stil mai mult de un film de televiziune sau de un serial decat de un film destinat marelui ecran. Dincolo de acest aspect, cele 2 ore ale productiei vor trece pe neobservate, povestea fiind una captivanta, care desi nu exceleaza, reuseste sa te mentina aproape de ea, fara timpi morti. Firul epic imbina misterul, thrillerul si romantismul, iar finalul are clasica rasturnare de situatie specifica genului. E greu sa remarci vreunul din tinerii actori, prestatia lor nu exceleaza sau cel putin nu se ridica la nivelul asteptarilor de la un film destinat marelui ecran, dar pentru debut, lipsa lor de experienta si stangaciile regizorale pot fi trecute cu vederea. Un film de calitate medie, cu personaje minimalist prezentate,
salvat de scenariu si de usoara carisma a protagonistilor, a caror poveste romantica e prea putin exploatata, spre dezamagirea fanilor lui Baro, care probabil se asteptau sa vada mai mult de la acesta. O data merita vazut, insa in mod sigur “Close Your Eyes” va fi repede uitat de iubitorii genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Cho Jin-woong într-un un nou gen de thriller pentru Coreea, „Bluebeard”
Cele mai cunoscute thrillere coreene au inclus ca personaje negative si psihopati plini de inteligenta, scenariul dezvaluind de abia la final ca acestia sunt criminalii. Acest gen de personaje reusesc sa mentina tensiunea filmului pana la final, continuand sa ucida chiar si cand sunt cautati de detectivi. Acest lucru mareste interesul publicului, care incearca sa afle cine este criminalul, dintr-o serie de suspecti.
Cu toate acestea, “Bluebeard” dezvaluie identitatea criminalului chiar la inceputul filmului, dar reuseste sa mentina suspansul pana la final, lasand audienta sa vada cum personajul principal, Seung-hoon, interpretat de Cho Jin-woong, cade psihic.
Deseori, primavara reprezinta un nou inceput al anului. Totusi, este si perioada in care majoritatea cadavrelor aruncate in raul Han revin, plutind, la suprafata, iar regizorul Lee Soo-yeon s-a folosit de aceasta idee pentru filmul sau, „Bluebeard”. Aceasta a vizionat si un filmulet celebru pe YouTube, intitulat “De ce nu ar trebui sa faci o endoscopie sub sedare” (se administreaza o substanta cu efect usor sedativ, care induce liniste, calm si chiar usoara somnolenta); un pacient sedat are un comportament ciudat si spune lucruri pe care, in mod normal, nu le-ar spune.
Medicul Seung-hoon face un imprumut si isi deschide o clinica in Gangnam, Seul, una din cele mai bogate zone ale capitalei coreene. Din pacate, afacerea devine falimentara si medicul isi gaseste de lucru la un spital de la periferie, locuind cu chirie in cladirea lui Jeong (Sin Goo) si a tatalui sau, Seong-geun (Kim Dae-myung). Intr-o zi, un batran e consultat in vederea unei examinari endoscopice sub sedare si spune niste cuvinte macabre, care ii amintesc lui Seung-hoon despre niste stiri recente legate de o femeie fara cap al carei corp a fost gasit in raul Han. In timpul sedarii, pacientul spune ca “bratele si picioarele sunt sub podul Hannam, si corpul sub podul Dongho”. Pentru ca totul sa fie si mai ciudat, batranul pacient este chiar tatal proprietarului cladirii in care locuieste medicul. In acel moment, inspaimantatul medic incepe sa suspecteze ca blandul batran si fiul sau ar putea fi vinovati de crima. Personajul principal are multa energie, desi nu o arata, tacerea fiind principala lui arma.
Actorul Cho Jin-woong a spus ca a intampinat greutati si i-a fost greu sa interpreteze un personaj atat de diferit de ce a jucat pana acum. “In general, rolurile mele s-au limitat la gangsteri sau oameni mai naivi. La avampremiera, am fost multumit ca personajul mi-a iesit asa cum am vrut.” ‘Ma trezesc la patru dimineata si nu mai pot dormi, ma gandesc la “Bluebeard”. Am avut cosmaruri in timpul filmarilor, stateam pe scena si tineam un discurs, dar audienta a iesit din sala cu niste expresii infricosatoare pe chipuri. Este pentru prima oara in 20 de ani cand sunt atat de nelinistit pentru un personaj.”
Se pare ca actorul este inca sub impresia filmarilor pentru “Bluebeard” si spune ca nici nu intelege cum a reusit sa duca rolul pana la capat. “Este primul film psihologic in care joc. M-am gandit mult inainte si mi-am spus ca este un rol interesant; daca eu il gasesc interesant, si altii vor gandi la fel. Un thriller este un thriller, dar acest film este un alt gen de thriller.”
Actorul a slabit 17 kilograme pentru a se potrivi cu personajul terifiat de nenumaratele amenintari cu moartea. Pentru Cho Jin-woong, cea mai interesanta scena a fost cea in care se lupta pentru viata sa cu un macelar (jucat de Kim Dae-myung), un alt suspect de crima. “Este firesc sa te ranesti usor in timpul scenelor de actiune. Echipa de productie a facut o treaba grozava cu decorarea macelariei si chiar si mirosul era identic cu cel de carne proaspat taiata.”
Cho Jin-woong a devenit imaginea masculinitatii in “Signal” si “Entourage”. De aceasta data, insa, actorul arata o alta fateta, una vulnerabila si sensibila. “Seung-hoon are emotiile unui copil de 8 ani care plange dupa mama si tipa cand isi doreste o pereche noua de incaltari. E greu sa il intelegi.” Dar actorul a reusit sa joace un rol complex si s-a folosit de expresivitatea ochilor si chiar de tinuta corpului. Scena interogarii de la mijlocul filmului este una lunga si este, poate, cea mai reusita, dar actorul considera ca, in mod special, acest rol a fost bucurie si suferinta, in acelasi timp. “Uneori, nu ma bucur ca trebuie sa merg la lucru. Asa m-am simtit cand filmam pentru ‘Bluebeard’. Ma intrebam cum voi reusi sa trec si peste filmarile din acea zi. In astfel de momente ma gandesc la scena filmata si incerc sa imi spun ca fara mine nu se va rezolva. Filmul asta a fost unul intens.”
Cho Jin-woong are mai multe fatete, rolurile din “A Hard Day” sau “The Handmaiden” propulsandu-l pe actor pe covorul rosu de la Cannes. Este un actor care munceste din greu pentru fiecare rol si audienta vede fiecare rol al actorului printr-o alta prisma, si desi se poate spune despre Cho Jin-woong ca face parte din elita actorilor coreeni, acesta declara ca o poate lua de la capat. “Mai demult, m-am plans despre presiunea pe care o simti cand ai rolul principal intr-un film, si cineva mi-a spus: << De cand joci in roluri principale? Tu joaca cat mai bine rolul. Pari aproape arogant. >> Am fost surprins de acele vorbe, dar m-au trezit la realitate. Rol principal sau nu, tot ce trebuie sa fac e un rol bun, nu altceva, eu de ce ma plangeam? Atunci am aflat adevarul despre actorie, iar acum ma simt confortabil si imi pot face treaba mai bine.”
Filmul “Bluebeard” este pe ecrane din 28 februarie, obtinand in 2 saptamani incasari de peste 6,5 milioane de dolari.
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
Proof of Innocence (2016) – Kim Myung-min în cãutarea dovezii de nevinovãţie…
Kwon Jong-kwan, cel care in 2004 debuta ca regizor cu “S Diary”, o comedie romantica usoara, si cunostea succesul cu melodrama “Sad Movie” in 2005, a intrat mai apoi intr-un lung con de umbra, regizand un segment din proiectul de scurtmetraje “Short, Short, Short !” in 2009, finantat de organizatorii Festivalului de film Jeonju, pentru a marca un deceniu de la prima editie. In 2013 a demarat un proiect care ar fi trebuit sa ii relanseze cariera regizorala, “The Messenger”, un film de epoca cu Song Seung-heon si Yoon Je-mon, dar datorita dificultatilor financiare ale companiei de productie, nici in prezent acest proiect nu a fost finalizat, desi premiera lui era proiectata in anul 2014. Astfel ca relansarea carierei lui Kwon Jong-kwan s-a amanat pana anul trecut. Cu destule emotii, la un an de la inceperea filmarilor, in iunie 2016, avea loc premiera noului sau film, “Proof of Innocence”, ce a reusit sa stranga 8,6 milioane dolari incasari la box-office. El marcheaza totodata si schimbarea genului abordat de Jong-kwan, ce lasa in urma proiectele romantic-melodramatice pentru unul mai in ton cu ceea ce se cere in zilele noastre, un thriller dinamic despre nedreptatea sociala si realitatile dure ale societatii coreene contemporane, macinate de coruptie. In rolul principal il revedem pe carismaticul Kim Myung-min, care ne-a obisnuit deja cu rolurile comice din cele doua filme “Detective K”, astfel ca iesirea lui din pielea acelui personaj deja memorabil si revenirea la personaje mai sobre precum cele din “Deranged”, “Man of Vendetta” sau “Open City” nu poate fi decat de bun augur pentru cariera sa. Distributia cu care a colaborat a fost, insa, una de exceptie, toti actorii din rolurile secundare sau negative avand prestatii deosebite. Kim Sang-ho, recent vazut in “Will You Be There ?”, Lee Moon-sik intr-un rol atipic (rolurile comice sunt reteta lui specifica) de puscarias violent, Sung Dong-il in rolul unui procuror responabil mai mult cu buna dispozitie, adolescenta Kim Hyang-gi, pe care am vazut-o cu multi ani in urma in melodrama “Wedding Dress” dar si in succesul “A Werewolf Boy”, Lee Ji-hoon, starul in plina ascensiune in industria k-dramelor, ce a prins si el un rol marunt al unui boboc in politie extrem de cicalitor cu respectarea ca la carte a procedurilor, sau Kim Young-ae, actrita veteran atat de indragita pentru rolurile pozitive din cariera, care de aceasta data are o interpretare senzationala a personajului principal negativ, toti acesti actori plini de talent reconstituie o lume cinica imaginata de acelasi Kwon Jong-kwan, ce a scris si scenariul.
Fost politist in Incheon, Choi Pil-jae (Kim Myung-min) e colaborator cu un fost procuror intr-o firma privata de avocatura. Mai bine spus, e un fel de broker in domeniul avocational, dand pe mana politiei fosti infractori pe care ii cunoaste de pe vremea cand era politist, pentru ca la cald, in timpul arestarilor, sa apara la fata locului “din senin” si sa-si ofere, cinic, serviciile de reprezentare avocationala. Desigur, pentru ca acest lucru sa fie posibil, are girul fostilor sai colegi din politie, dar si relatii cu diverse persoane influente. A fost dat afara din politie cu scandal, in urma unei altercatii violente cu Yang, rivalul sau, care de dragul promovarii, ii pune in carca niste violente la adresa unui detinut. Intr-una din zile, la biroul avocational soseste o scrisoare de la un condamnat la moarte, o scrisoare adresata sergentului, nu avocatului Pil-jae. Acest lucru ii atrage atentia si incepe sa se documenteze legat de cazul relatat de detinut, ce pretindea ca a fost condamnat pe nedrept. Nu nedreptatea care i s-a relatat l-a convins sa accepte cazul, ci faptul ca anchetarea condamnatului a fost facuta de rivalul Yang, cu o evidenta denaturare a realitatii faptelor. Manat de dorinta de a plati o politia pentru concedierea sa din politie, Pil-jae face sapaturi mai adanci si, cum era de asteptat, se trezeste in mijlocul unei afaceri dubioase de familie ce implica o mare companie din Incheon. Doar ca implicarea lui incepe sa deranjeze pe cineva…
“Proof of Innocence”, ce a avut titlul initial “A Letter From Prison”, se incadreaza in tipologia filmelor ce au in centrul lor ideea de justitie sociala. Nu sunt o inventie a cinematografiei coreene post-Hallyu, daca ne gandim la memorabilul “The Terrorist” din 1995, si la faptul ca nici de atunci pana in prezent coruptia surprinsa in astfel de productii nu pare sa fi reusit sa fie pusa sub control de catre autoritatile coreene. Fata de modul in care era privita problema in filmele de acum 20 de ani se observa totusi o evolutie, in sensul ca daca Choi Min-soo din “The Terrorist” era dispus sa devina un martir singuratic al luptei pentru dreptate, in prezent inamicul dreptatii e aratat cu degetul – desigur, e vorba de marile companii si de familiile din spatele lor – si e stiut de toata lumea, insa aceasta iluzorie identificare fizica a unui colos cu sapte capete nu garanteaza si faptul ca in baza unei legislatii cu multe scapari, dreptatea poate triumfa in fata clientelismului clasei politice si in general al autoritatilor (locale sau centrale) fata de acest balaur de temut, vazut de toti dar totusi invizibil. Dincolo de subiectul sau extrem de captivant, “Proof of Innocence” critica pe fata coruptia din societatea coreeana actuala, ascunsa de multi sub pres, dar si aroganta si cinismul acelei paturi subtiri de “chaeboli” de sub 1 % , care prin banii ei are la dispozitie institutii ale statului ce ar trebui sa vegheze la respectarea drepturilor cetatenilor indiferent de statutul lor social. Asadar, nu avem in fata o tema noua, “Proof of Innocence” mergand pe tiparul unor filme precum “The Unjust”, “Veteran”, “Inside Men” sau “The Attoney”, fara a pune accentul pe implicatiile politice sau pe disputele juridice din fata instantei de judecata. Choi Pil-jae nici macar nu e un justitiar autentic. Fost politist obisnuit cu munca de teren si arestarea celor mai josnici infractori, de la cartofori si hoti marunti la criminali cu sange rece, acesta a ales sa fie avocat dinr-o situatie de conjunctura. Tatal sau a fost un condamnat, iar bunicul sau un politist. Cariera de politist si-a ales-o tocmai pentru a nu calca pe urmele tatalui sau, de ale carui principii de viata se dezice. Practic, prin aceasta meserie isi descoperise vocatia, dar pierderea locului de munca in urma rivalitatii cu colegul sau lipsit de scrupule Yang si datoriile ce au dus la pierderea casei bunicului sau l-au pus in situatia de a face orice pentru bani. Initial intentionase sa lucreze pe un santier de constructii, insa in momentul in care din senin pe santier apare procurorul Kim, ce a patit cam acelasi lucru ca si el, cei doi pun bazele unei firme de avocatura si incearca sa isi castige traiul luand viata de la capat, folosindu-se si unul si celalalt de conexiunile ramase in urma. Dar lucrurile iau o turnura neasteptata cand un condamnat la moarte pe nedrept ii trimite fostului sergent o scrisoare, cerandu-i ajutorul. Nu spiritul justitiar din fostul sergent il determina sa accepte cazul, ci polita ce o are de platit celui ce practic l-a dat afara din politie, lucrandu-l pe la spate. Mergand pas cu pas inainte cu investigatiile pe cont propriu, Pil-jae se trezeste prins intre situatia tragica a condamnatului si singurei sale familii, o fiica minora ce trebuie sa se descurce singura 20 de ani, si jocurile de culise ale unei mari companii, ce are la degetul mic procurori si politisti. Actrita veteran Kim Young-ae, desi intra in scena abia la jumatatea filmului si are un numar de replici relativ restrans fata de celalalte personaje, le eclipseaza de-a dreptul prin interpretare si prestanta, reusind sa intruchipeze cinismul dus la extrem asa cum putine personaje din filme similare au reusit, de-a lungul timpului.
Dinamic, plin de evenimente si situatii extreme rezolvate prin masuri extreme (deseori violente), dar si cu o doza absolut necesara de umor si dramatism, pentru echilibrare, “Proof of Innocence” ofera tot ce poate oferi mai bun un thriller captivant pe tema inechitatii sociale. Cu o interpretare a actorilor perfecta si cu un scenariu ce nu stagneaza un moment, avem in fata 2 ore interesante in care scenaristul se va juca cu trairile noastre, ce nu de putine ori vor ajunge la limita suportabilitatii cand vine vorba de nedreptatile in lant descrise.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Missing (2016) – Kong Hyo-jin şi Uhm Ji-won, între instinct matern şi disperare
Regizoarea lui “… ing” (2003), Lee Eon-hee, revine la 9 ani distanta de la precedentul sau film, cu o poveste excelenta in care pentru prima oara in cariera ei trece granita romantismului spre taramul miscator al thriller-ului si misterului. Cel mai nou film al ei, recentul “Missing”, ce a avut premiera in Coreea in urma cu doar o luna si o saptamana, a fost un succes neasteptat de box-office, raportat la bugetul destul de scazut al filmului, obtinand venituri de 7,4 milioane dolari. In rolurile principale au fost distribuite doua actrite cunoscute ale Coreei, ambele trecute de 35 de ani, e vorba de indragita Kong Hyo-jin si de Uhm Ji-won. Kong Hyo-jin, cunoscuta iubitorilor de seriale coreene din k-drame precum Master’s Sun, Beautiful Days sau The Producers, duce dincolo de limita controlului rolul din premiatul “Crush and Blush”, interpretand rolul dual al unei bone misterioase. Uhm Ji-won, o actrita cu mare potential dar care nu a avut inca sansa unui film de mare succes care sa o propulseze la rangul de mare vedeta (poate va fi “Master” acest film, cu toate ca cele 3 staruri masculine de pe firmamentul lui par a spune altceva, e vorba de Lee Byung-hun, Gang Dong-won si Kim Woo-bin), a aparut in cateva productii cunoscute asiacinefililor, precum “Phone”, “The Silenced”, “Man on the Edge”, “Over the Rainbow” sau “Traces of Love”, interpretand excelent o mama disperata in cautarea propriei fiice.
Lee Ji-sun (Uhm Ji-won) e mama unei fetite de 13 luni, Da-eun. Divortata de sotul medic, aceasta isi creste singura fiica, lucrand pentru o companie din advertising. Slujba ii ocupa o mare parte din activitatea de peste zi, astfel ca nu de putine ori grija fiicei sale devine o adevarata povara, motiv pentru care apeleaza la bone. Aflata in plin proces pentru obtinerea cutsodiei lui Da-eun, pe care e pe cale sa-l piarda in fata sotului dezinteresat in a-si creste fiica si deja implicat intr-o noua relatie amoroasa, asaltata cu proiecte tentante si epuizante la serviciu, Ji-sun isi neglijeaza complet fiica. In momentul in care isi concediaza bona chineza si realizeaza ca nu face fata situatiei, apeleaza la o vecina, a carei bona i-o recomanda pe nepoata ei, Han Mae (Kong Hyo-jin). Initial, Ji-sun e contrariata de faptul ca tacuta bona recomandata abia stie sa vorbeasca coreeana, fiind si ea proaspat venita la munca din China. Dar faptul ca reuseste sa o linisteasca pe micuta Da-eun o convinge pe disparata mama sa o accepte intr-o saptamana de proba, iar mai apoi definitiv. Lucrurile par a se indrepta, dar in curand lipsurile bonei si problemele acesteia de a comunica in coreeana incep sa devina piedici in calea unei relatii facile intre cele doua femei. Pana intr-o zi, cand reintoarsa de la serviciu, Ji-sun constata ca atat fiica cat si bona lipsesc…
“Missing” (2016) poate fi incadrat ca unui mixt de genuri: thriller/mister/drama, iar faptul ca este regizat de o femeie nu pare a incomoda abordarea indrazneata ce pare a fi specialitatea barbatilor. E adevarat ca filmul are ca protagoniste doua femei si o chestiune specifica acestora, gravitand in jurul ideii de dragoste materna, insa amestecul acestei problematici cu realismul unor situatii aparent fictive creeaza o atmosfera plina de tensiune, ce captiveaza pana si spectatorii mai rezervati. Regizoarea scenarista contureaza foarte bine portretul celor doua femei pe care soarta le aduce fata in fata, insistand pe latura psihologica a acestuia. Ji-sun e o mama recent divortata, ce trebuie sa-si creasca singura fiica de doar 13 luni. E doborata de responsabilitati la serviciu, lucrand in advertising, telefonul sunand din greu de dimineata pana seara si reusind sa transmita spectatorului exact starea de lehamite prin care trece personajul la auzul soneriei acestuia. Acasa harababura e totala, iar viata ei pare o cursa contra cronometru catre… niciunde. Sosirea in casa ei a bonei Han-mae e privita ca o gura de oxigen, ce-i permite sa mai respire si ii da o usoara senzatie de eliberare. Iminenta pierdere a custodiei fiicei in fata unui sot dezinteresat de cresterea ei o determina sa incerce sa lupte prin orice mijloace pentru a o pastra, neexcluzand chiar fuga cu fiica ei si sa nu aplice sentinta judecatoreasca. Ea e prototipul femeii-mama care stie cel mai bine ce inseamna dragostea fata de propriul copil, avand un puternic instinct matern pe care autoritatile incearca sa-l calce in picioare, cum nu de putine ori seintampla si in viata reala. Han-mae trebuia sa fie elementul care sa aduca echilibru in viata ei, sa o readuca pe linia de plutire, sa-i ofere acel respiro necesar pentru a duce la bun sfarsit lupta pentru custodie. Desi Han-mae nu stie decat cateva cuvinte in coreeana, cu toate ca dupa spusele matusii sale intelege totul, dragostea cu care e primita de micuta Da-eun, mereu linistita in preajma bonei chineze, o convinge pe Ji-sun sa o accepte ca parte a familiei, fiind incantata de bunatatea femeii. Pana intr-o zi, cand venind obosita de la serviciu, Ji-sun nu o mai gaseste nici pe bona, nici pe propria fiica acasa. Lucrurile se complica si mai mult pentru ca pierderea custodiei presupune predarea fetitei catre tata, insa aceasta fin disparuta, insasi libertatea lui Ji-sun e pusa in discutie. Si astfel incepe lunga odisee a unei mame disperate ce porneste in cautarea fiicei, facand nu de putine ori ceea ce politia si autoritatile coreene se dovedesc incapabile sa faca… Iar surprizele nu inceteaza sa apara din senin. Un film excelent, cu multe invataminte si suspans, cu rasturnari de situatie si tensiune la maxim, asa cum cineastii coreeni se pricep de minune sa ne ofere. Daca Kong Hyo-jn in mod surprinzator interpreteaza un rol in care rosteste foarte putine replici, si si acestea in mare parte in… chineza, Uhm Ji-won impresioneaza prin interpretarea ei, si nu ar fi exclus sa o vedem in acest an recompensata pentru prestatia ei.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Phone (2015) – un thriller fantezist de succes ce ne aratã de ce e importantã comunicarea…
“The Phone”, filmul de debut al regizorului si scenaristului Kim Bong-joo, a fost un neasteptat succes de box-office al anului 2015 in Coreea. Productia a fost nr. 1 in saptamana lansarii, la box-office, iar dupa cele 4 saptamani de rulare in cinematografe a reusit sa stranga nu mai putin de 10,5 milioane dolari incasari. Suma e una extrem de mare daca ne gandim ca distributia filmului nu are super-vedete in prim plan, “The Phone” depasind anul trecut productii mult mai bine cotate, precum “Chronicle of a Blood Merchant”, “The Magician”, “Empire of Lust” sau “The Trreacherous”, toate cu actori foarte populari in distributie. Filmul e o inedita combinatie de thriller cu fantezie, realizat in pur stil hollywoodian (se pare ca tinerii regizori coreeni se lasa cu totul inghititi de fascinatia Hollywood-ului, oferind, de altfel, ceea ce cere publicul, productii autohtone care sa faca concurenta celor americane). In rolul principal il revedem pe Son Hyun-joo, un specialist al thriller-urilor (The Chronicles of Evil, Hide and Seek, Secretly Greatly), interpretand din nou rolul unui personaj dezordonat si disperat, avand-o ca partenera pe Uhm Ji-won (din recentul “The Silenced”) Bae Sung-woo e din nou senzational in rol negativ (dupa ce l-am vazut si in “Office”, dar si in alte filme recente precum “Inside Men”, “You Call It Passion”, “Veteran” sau “The Beauty Inside”), confirmand ca e unul din cei mai cautati actori coreeni ai momentului, de roluri secundare. Cu un scenariu surprinzator, “The Phone” ofera aproape 2 ore captivante iubitorilor genului, confirmand asteptarile de la un astfel de film.
Viata avocatului Koh Dong-ho (Son Hyun-joo) pare a fi ajuns la momentul de apogeu. Sot si tata al unei fete de gimnaziu, implinit in plan personal, acesta e promovat si director juridic in plan profesional. Implicandu-se intr-un caz in care un sindicalist e batut, se trezeste cu scrisori de amenintare sosite acasa, pe care le ignora. Intr-una din seri, profitand de faptul ca fiica lui pleaca intr-o excursie, decide sa sarbatoreasca promovarea cu colegii. Desi sotia lui, Yeon-soo (Uhm Ji-won), se decide sa vina mai devreme acasa de la spitalul unde lucreaza, pentru o iesire la o cina in oras cu el, planurile ii sunt date peste cap de doua incidente: un accident usor care o retine in trafic, si o furtuna solara, care afecteaza telecomunicatiile, ingreunand contactul telefonic al celor doi. Intr-un tarziu, cand soseste acasa ametit de aburii alcoolului, avocatul Koh isi gaseste sotia fara suflare, ucisa cu sange rece de un hot ce le-a spart casa. Pentru acesta incepe cosmarul, invinovatindu-se pentru moartea sotiei, si nici la un an de la tragicul eveniment nu pare a-si reveni. Cand, in sfarsit, se decide sa ia viata de la capat si sa se angajeze din nou la compania unde a lucrat, spre bucuria fiicei sale, un apel straniu pe care il primeste urmeaza sa-i schimbe definitiv destinul… Si, exact ca in urma cu un an, o noua explozie solara are loc…
Povestea lui “Siworae” (mai bine cunoscut cinefililor ca “Il Mare”) pare sa fi fascinat atat de mult incat la 15 ani distanta se simte din nou nevoia de putina fantezie intr-un gen, thriller, care trebuie mereu reinventat pentru a capta atentia. Folosindu-e de fantezia romantica din “Il Mare”, “The Phone” reuseste sa imbine misterul cu tensiunea intr-un mod inedit, amintindu-ne de un alt thriller coreean celebru, “The Handphone”. Doar ca de data asta locul lui Uhm Tae-woong e luat de un alt coleg de generatie, Son Hyun-joo, un actor talentat dar pe care multi il considera fara carisma sau fara o infatisare conform standardelor actuale ale filmului coreean. Nu e nici fotogenic, nici inalt, infatisarea lui e aproape de a unei persoane comune, insa are marele atu de a sti sa interpreteze perfect personaje aflate in situatii limita. Si chiar daca nu e unul din preferatii publicului, cu siguranta ramane un actor de buna calitate, ce a reusit cu succes sa faca pasul de la rolurile secundare la cele principale, neavand nici pretentii financiare de nivelul starurilor. Uhm Ji-won, in rolul sotiei, nu straluceste, personajul ei fiind unul banal, “mielul dus la taiere” ce nu reuseste sa transmita emotia ce era de asteptat sa stoarca spre final niste lacrimi celor mai sentimentali dintre amatorii de thrillere. De altfel, desi scenariul e fascinant, chiar de-a dreptul electrizant, cele o ora si 45 de minute ale derularii lui par a fi insuficiente pentru a transmite si ceva emotie si sensibilitate. Desi vorbim de o familie, regizorul prefera sa insiste pe imperfectiunile capului familiei decat sa faca spectatorul sa se ataseze de protagonisti. Lipseste profunzimea din relatia celor doi soti, in timp ce relatia tata-fiica abia e conturata, in ciuda faptului ca dupa disparitia sotiei, se presupune ca cei doi ar fi trebuit sa devina mult mai atasati. Ne trezim cu o relatie tata-fiica in pragul rupturii, fara a se explica prea mult cum s-a ajuns in acest punct, nici macar prin tipicul pretext al varstei adolescentei. Lipsa totala de interes a regizorului scenarist pentru aprofundarea coeziunii familiei, si preocuparea doar pentru latura senzationala si de mister a povestii sunt un indicator al lipsei de experienta a acestuia. Insa ca thriller, filmul e bine construit, are tot ce e nevoie pentru a da culoare si tensiune, si mai ales are coerenta. Exista si cateva elemente ce nu pot sa nu fie laudate, cum e paralela trecut/prezent prezentata in timp real, ca si cum ai urmari un “reality-show” pas cu pas, minut cu minut, in care schimbarile scriu sau rescriu istoria. Ai senzatia, la un moment dat, ca totul e o cursa contra cronometru in care in fiecare moment astepti sa se intample ceva, ceva care sa schimbe totul si sa rastoarne lucrurile stiute, in ciuda logicii lor. Trecand cu vederea peste faptul ca probabil colosul Samsung a sponsorizat serios acest film in care isi promoveaza telefoanele inteligente in cel mai agresiv mod cu putinta, “The Phone” ramane un thriller de senzatie, o productie “de popcorn” coreeana autentica care fara indoiala ii va satisface pe toti amatorii genului. Fuziunea cu fantezia e una reusita, aceasta fiind de altfel si arma secreta a succesului acestui film. Nu trebuie ratat !
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Inside Men (2015) – Lee Byung-hun şi Cho Seung-woo între setea de rãzbunare şi dreptatea socialã
Daca oamenii din industria coreeana de film ar fi avut propriul Hollywood, iar premiul Oscar ar fi fost rasplata suprema a eforturilor lor migaloase, cu siguranta “Inside Men” al regizorului Woo Min-ho ar fi fost marele castigator al anului 2015. Dupa ce a regizat doua thrillere captivante cu Kim Myung-min in rolurile principale (Man of Vendetta si The Spies), Woo Min-ho da lovitura cu thrillerul politic “Inside Men”, o adaptare dupa un webtoon intitulat “The Insiders” al stralucitului autorul Yoon Tae-ho, ce are la activ alte doua webtoon-uri celebre ce au fost deja ecranizate, “Moss” si “Misaeng” (o k-drama recenta ce s-a bucurat de un neasteptat succes). Exista doua versiuni ale filmului, una cenzurata, de 130 de minute, difuzata la tv pe canalele specializate, si cea originala, “director’s cut”, de 180 de minute, ce a si avut premiera in Coreea in noiembrie 2015 in cinematografe. Datorita mai multor scene violente, filmul a primit rating R (adica interzis minorilor), insa in ciuda acestui fapt a strans nu mai putin de 9,1 milioane de coreeni in salile de cinema, devenind filmul cu rating R cu cele mai mari incasari din toate timpurile. Timp de 4 saptamani la rand, “Inside Men” a fost lider de box-ofice in Coreea, obtinand 47,5 milioane dolari incasari (al 4-lea film coreean al anului 2015), deveniti aproape 63 de milioane de dolari dupa premiera lui si in alte tari. Desi productia diseca coruptia din societatea coreeana, avand un subiect care pentru multi poate parea anost si obositor (3 ore de actiune lenta si jocuri politice de culise pot fi o adevarata proba a rabdarii !), distributia de zile mari a fost o promisiune rasplatita din plin de interpretarea actorilor. Superstarul Lee Byung-hun straluceste nu doar pe afisul filmului, ci si prin interpretarea sa, in timp ce rivalul sau, Cho Seung-woo (The Sword with No Name, Marathon, Love Phobia), un actor pe nedrept periferizat de cineastii coreeni in ultimii ani, are o prestatie de senzatie. Calitatile lor deosebite au fost serios potentate de interpretarea actorilor din rolurile secundare, veterani cu nume precum Baek Yoon-sik, Lee Kyoung-young sau Kim Hong-fa. Lee Byung-hun a castigat pemiul pentru Cel mai bun actor la Asian Film Awards, productia beneficiind si de alte 5 nominalizari.
Deputatul Jang (Lee Kyoung-young) este principalul favorit la alegerile primare din Noul Partid, pentru a fi nominalizat in cursa electorala pentru presedintia Coreei. Rivalul sau din partid, deputatul Kim, incearca sa puna la cale un plan pentru compromiterea adversarului sau, apeland la seful Procuraturii din Seul. Cel ce urmeaza sa preia cazul deputatului Jang e un tanar procuror, Woo Jang-hoon (Cho Seung-woo), fost politist, ce are un mare dezavantaj: nu are conexiuni la nivel inalt sau o origine aleasa pentru a avansa la Procuratura Suprema. De cealalta parte, deputatul Jang nu sta nici el cu mainile incrucisate, avand relatii in toate domeniile importante. Astfel, campania ii e sustinuta de potentul presedinte al Mirae Motors, Oh, dar si de editorialistul-sef de la “Natiunea”, Lee Kang-hee, cu care se intalneste periodic pentru a pune tara la cale in petreceri private indecente, unde un fost gangster, Ahn Sang-goo (Lee Byung-hun), reprofilat presedinte al unei agentii de talente, ofera fete pentru placerea celor trei. In momentul in care izbucneste un scandal de proportii, ce implica Mirae Motors, sponsorul deputatului Jang, ce ar fi creat dintr-un imprumut ilegal un fond secret din care deputatul isi finanteaza ilegal campania, Ahn reuseste sa puna mana pe dosarul fondului secret. Insa fara a realiza in ce intra, viata i se schimba intr-o clipa.
“Inside Men” e un thriller politic genial despre inechitatea sociala si coruptia care macina o societate ce a facut un salt urias in ultimii 25 de ani, de la criza economica de la sfarsitul anilor ’90. Nu exista societate in care acest flagel sa fi fost eradicat in totalitate, iar coruptia, indiferent de mersul economiei sau de culoarea politica supravietuieste cameleonic sub diverse forme, bine mascata in insasi seva societatii, in randul rotitelor ce pun in miscare sistemul, ingreunandu-i functionarea, departe de ochii publicului. “Inside Men” aminteste de un film deja clasic al coreenilor din anii ’90, “The Terrorist” (1995), cu un subiect ce se aseamana flagrant, in care rolul pozitiv al unui politist in lupta cu sistemul revine lui Lee Kyoung-young, acelasi care in “Inside Men”, 20 de ani mai tarziu, il interpreteaza pe coruptul deputat Jang. Dincolo de asemanari sau alte paralele, filmul lui Woo Min-ho prezinta, in ciuda cinismului sau, o imagine realista a societatii coreene contemporane, in care lipsa de conexiuni pentru avansarea in cariera sau deschiderea tuturor usilor te condamna la anonimat. O alta tema preferata a regizorului e zugravirea intr-o lumina intunecata a coruptiei elitelor coreene, a acelei categorii care supravietuieste depinzand de o adevarata retea aservita propriilor interese. Modelul e unul universal valabil. Astfel, un politician, pentru a-si atinge telurile, are la degetul mic un mare trust de presa ce intotdeauna, cand are nevoie de compromiterea cuiva sau, din contra, de obtinerea unei partiniri pentru spalarea publica a unei imagini, se pune in miscare. Politicianul e deputatul Jang, iar trustul de presa e “Natiunea”. Sedintele ziaristilor in care se discuta ponturile si directiile de urmat in scrierea articolelor sunt pline de cinism, in timp ce inspiratia implorata la divinitate de editorul-sef Lee, unul din personajele cheie ale povestii, e sublima in hidosenia ei. Apoi, ca politician ai nevoie de un sponsor. Iar acesta trebuie sa fie un industrias cu bani, care sa pompeze milioane de dolari atunci cand se fac jocurile. Nu de alta dar beneficiile vor curge in anii de mandate, daca deputatul ajunge presedinte. Mirae Motors e compania ce deschide un fond secret in care intra un imprumut illegal de sute de milioane de dolari, ce alimenteaza poftele electorale ale politicianului. Si cum putina distractie nu strica, Ahn Sang-goo furnizeaza domnisoare apetisante pentru petrecerile destrabalate ale celor 3 sus-pusi, completand perfect o imagine dezgustatoare a politicianului zilelor noastre, valabila mai mult ca sgur nu doar in Republica Coreea. In comparatie cu aceasta schema relationala simpla si totodata atat de complicata prin implicatiile in diverse domenii, e prezentata meseria de procurer, in care in absenta unor sus-pusi care sa te protejeze si sa te propulseze esti un simplu catelus ce executa ordinele superiorului. E cazul lui Woo Jang-hoon (Cho Sang-woo in forma maxima), un singuratic irascibil al carui limbaj vulgar e cicatricea lasata de meseria de politist de provincie practicata in trecut, care cauta prin orice mijloace sa puna mana pe Jang, initial la cererea sefului sau, ce intra in jocurile politice din Noul Partid. Insa in timp, vanarea lui Jang devine o obsesie in numele dreptatii, a justitiei sociale si a onoarei de procuror al Republicii Coreea. Un film cu personaje complexe, foarte bine creionate si aprofundate pe durata celor 3 ore ale productiei, ce are un scenariu solid si bine pus in evidenta de regizor si de cei de la partea de montaj. Imagini excelente, cateva slow-motion-uri ce tradeaza tensiunea momentului, dar si cateva scene desprinse din alte filme coreene celebre (scena in care Lee Byung-hun conduce noaptea masina si canta o melodie “oldies” ne duce cu gandul la o scena trasa la indigo dupa Jo In-sung in “A Dirty Carnival”; scena in care Lee Byung-hun e tinut captiv intr-o sala iluminata cu neoane aminteste flagrant de una din anteriorul sau film, “I Saw the Devil” etc), toate dau culoare unui film de top, cu siguranta una din ele mai bune productii coreene ale ultimilor ani.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Fatal Intuition (2015) – Joo Won în cãutarea adevãrului şi rãzbunãrii
Filmul de debut al regizorului coreean Yoon Joong-hyeong, “Fatal Intuition” (2015), incearca sa continue seria thriller-urilor de succes care au explodat in ultimii ani in cinematografia coreeana, insa e departe de multe filme de referinta de gen. Lipseste mai exact elementul surpriza, acea sclipire de geniu a unui scenariu de thriller care sa te faca sa-l urmaresti special pentru acel moment unic al rasturnarii de situatie. In aceste conditii, filmul ramane unul intunecat, previzibil si mai putin tensionat decat ne-am astepta. Productia are la baza un caz real de crima petrecuta in 1991 in Busan, cand o studenta a fost gasita moarta. La funeraliile sale a fost practice un ritual Buddhist Cheondo, ce e descris si in film amanuntit, in urma caruia bolul de bronz de orez ajuns, ritualic, in mare, s-a oprit pet arm in fata unui tanar. Se spune ca prin acest ritual, samanul incearca sa imbuneze fantoma defunctului pentru a-i lasa unghiile si parul in schimbul orezului. In cazul de fata, bolul a ajuns in fata unui tanar, tatal fetei simtind instinctiv ca acesta ar fi criminalul fetei sale, cu toate ca nu au existat dovezi tangibile care sa demonstreze acest lucru. Acest ritual practic a fost principalul element din cazul real preluat in “Fatal Intuition” si exploatat cu ajutorul fictiunii de regizorul scenarist. In rolul principal il revedem pe popularul Joo Won, la al doilea rol intr-un film de mister dupa “Don’t Click”, doar ca de aceasta data e protagonist si interpreteaza un personaj macinat de dorinta de aflare a adevarului si, desigur, d razbunare. Yoo Hae-jin ii tine companie, insa se dovedeste un actor mult prea experimentat, care in mod evident il eclipseaza in multe scene pe mai tanarul sau coleg de platou, chiar daca rolul sau e unul secundar. Remarcabila prestatia actritei Lee Yoo-young in rolul unui mediu cu capacitati supranaturale, actrita fiind la doar al treilea rol din cariera, dupa anterioarele doua care i-au adus 2 premii pentru interpretare, in “Late Spring” (2014) si “The Treacherous” (2015). Filmul a strans 7 milioane de dolari la box-office, reflectand popularitatea lui Joo Won si notorietatea lui Yu Hae-jin.
De cand si-a pierdut parintii intr-un tragic accident de masina in copilarie, Jang-woo (Joo-won) trebuie sa aiba grija de sora lui mai mica, Eun-ji, si sa-i ofere toate conditiile pentru a reusi in viata. Acum, Eun-ji e o adolescenta frumoasa ce viseaza sa-si deschida un salon de coafura, si nicidecum sa mearga la facultate. Motto-ul lui Jang-woo e “Eu ma ocup de bani, Eun-ji se ocupa de studiat”. Pentru asta, lucreaza orice apuca, in vederea economisirii de bani, dar intr-un mic orasel devenit aproape fantoma din cauza redezvoltarii, sansele sa iti cladesti un viitor sunt aproape de zero. Tot ce i-a ramas mostenire de la parinti e o casa darapanata si sora Eun-ji, fata de care e exagerat de protector, sarindu-i repede tandara in momentul in care cineva o priveste sau face aluzii murdare. Dar problemele nu inceteaza sa apara pentru Jang-woo, care e singurul locatar din cartier ce refuza sa accepte banii constructorului ce redeseneaza zona. Probleme ii creeaza si sora lui neastamparata si careia numai de invatat nu-i arde. Intr-una din seri, Jang-woo isi inchide sora in casa si merge sa joace poker cu prietenii lui. Intors tarziu in noapte si ametit de alcool, constata ca fata lipseste. In fata atitudinii indiferente a politiei locale, Jang-woo apeleaza la o fata ciudata, Si-eun, despre care se spune ca are puteri paranormale, pentru a-si gasi sora.
Filmat in doar doua luni, “Fatal Intuition” ne prezinta un altfel de Joo Won decat cel pe care-l cunoastem din serialele romantice. Pentru acest rol dramatic – desigur, filmul e un thriller plin de mister, insa personajul lui Joo Won traieste o drama realista a unui om disperat – Joo Won s-a ingrasat 8 kilograme (asta daca vi se va parea putin schimbat fizic) si a invatat dialectul provinciei Gyeongsang, unde se desfasoara actiunea, pentru a da mai mult realism povestii. Interpretarea sa e intensa, si e de remarcat faptul ca personajul sau se pliaza pefect pe felul lui de a fi – o persoana linistita, modesta si fara valente de erou ce stie sa dea cu pumnul. Faptul ca nu stie nici macar sa se apere te poate enerva, insa acest fel pasnic de a fi pe care il stim din rolurile romantice nu a fost poate intamplator mentinut. In schimb, exista o scena in care il vedem pe Joo Won aprinzand o tigara, un exemplu cam nepotrivit pentru un star de popiularitatea sa, in care multi vad un exemplu de urmat. Yu Hae-jin il eclipseaza usor prin soliditatea interpretarii, iar daca le compari prestatiile, nu ai cum sa nu remarci experienta remarcabila a lui Hae-jin, ce poate interpreta orice fel de personaj si cu ochii inchisi. Povestea e simpla, filmul incepe ca un thriller dramatic, dar pe parcurs, odata cu intrarea in scena a unui mediu, Si-eun, ea capata valente supranaturale, amintind oarecum de thriller-ul de acum cativa ani “Psychometry”. Din pacate, aflam prea devreme ceea ce trebuia sa aflam in ultimele scene, filmul ramanand fara nici un element surpriza, ci doar cu anumite explicatii logice ce oricum nu mai au relevanta, cata vreme faptele sunt consumate. Ramanem cu o doza de suspans consitenta, cu prestatii de calitate ale actorilor din distributie si cu o clasica poveste de razbunare ce nu ne surprinde cu prea multe.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Classified File (2015) – Kim Yoon-seok şi Yoo Hae-jin parteneri neobişnuiţi într-un film memorabil
Kwak Kyung-taek e un nume greu al filmului coreean, regizorul succesului “The Classified Files” devenind un nume mare inca din 2001 cand a regizat “Friend”, filmul care la vremea respectiva a spart toate recordurile de box-office ale Coreei. “Mutt Boy”, “Typhoon”, “A Love”, “Eye for an Eye”, “Pained” sau “Friend 2” au marcat tot atatea productii notorii, unele chiar de succes, axate in principal pe viata de gangster sau cea de politist. “The Classified Files” marcheaza oarecum o distantare de genurile abordate pana in prezent de Kwak Kyung-taek, de aceasta data productia find inspirata dintr-un caz real de rapire petrecut in 1978 in Busan. Scenariul a fost construit in jurul acestui caz, personajele povestii fiind politisti care la vremea respectiva s-au ocupat de acest rasunator caz. In rolul principal il revedem pe marele Kim Yoon-seok, pe care ni-l amintim dupa prestatiile magistrale din “Sea Fog”, “Tazza 2” “The Chaser” sau “The Yellow Sea”, de aceasta data in rolul unui politist corupt ce are de rezolvat un caz tragic de rapire, ce face, cu sau fara voia lui un cuplu reusit cu actorul Yu Hae-jin, care de aceasta data interpreteaza un prezicator care ajuta la rezolvarea cazului. “The Classified Files” a avut un buget de 8 milioane de dolari, castigand la box-office nu mai putin de 19,2 milioane dolari, fiind unul din filmele de succes ale anului trecut in Coreea, asta in ciuda subiectului sau aparent anost si epuizat in alte filme de gen coreene ale anilor precedenti. Aproape 3 milioane de coreeni au vazut filmul la cinema, filmul avand 8 nominalizari si castigand un premiu pentru regie.
In anul 1978, in timp ce iesea impreuna cu colega ei de clasa de la scoala, micuta Eun-joo e rapita. Tatal ei e un afacerist cunoscut pentru lichiditatile uriase ce le detine in Busan, si pentru relatiile ce-i permit sa traga sfori la nivel inalt chiar si in Seul. Astfel ca rapirea fiicei sale nu mai pare un lucru accidental. Mama fetitei e ravasita, si, prin intermediul surorii sale, apeleaza la prezicatori, in condiriile in care trec 2 zile si nimeni nu suna pentru o rascumparare. Insa prezicatorii ii dau mamei vesti tragice, nimeni nemaiavand speranta ca fata s-ar mai afla in aceasta lume. Singurul care sustine contrariul e Kim Joong-san (Yu Hae-jin), un prezicator proaspat revenit de la munte unde a fost sa se reculeaga, si care sustine ca fiica ei e in viata, ba, mai mult, ca in a 15-a zi, rapitorul ii va contacta familia pentru a cere o rascumparare. In schimb, tatal apeleaza la detectivul Gong (Kim Yoon-seok), la sugestia sotiei sale, caruia prezicatorul i-a spus ca doar acesta are scris in destin sa rezolve acest caz. Asa ca cei doi pornesc o inedita colaborare in niste vremuri tulburi, macinate de coruptie, revolte populare, reprimari violente si cazuri de rapiri care zguduie Coreea din temelii.
“The Classified File” e un thriller politist plasat excelent de regizorul Kwak Kyung-taek in decorul tulbure al sfarsitului anilor ’70, care pentru Coreea au adus multa frustrare atat la nivel politic cat si social. Ne aflam in ultimul an in care presedinte al Coreei e Park Chung-hee (cel ce a realizat reforma privind planificarea familiala ce a schimbat fata mdiului rural coreean la inceputul anilor ’60, moment excelent surprins in comedia “Mission Sex Control”); manifestatiilor studentesti si reprimarii violente a acestora li se adauga un climat de incertitudine sociala cauzat de coruptia care domina societatea coreeana in toate ramurile sale, si de teroarea raspandita de politie, care nu ezita sa ridice persoane oneste, sa le tortureze si sa obtna declaratii false pentru a rezolva diverse cazuri si situatii. In acest décor il cunoastem pe Gong, un detectiv lipsit de scrupule detasat pe teren in urma unui act de indisciplina la adresa directorului sectiei de politie, si care nu a avut probleme in a se “adapta” la greutatile vietii, mita si micile incalcari ale regulilor devenind o rutina. Cazul rapirii micutei Eun-joo il lasa complet indiferent, desi fata era colega de an cu fiul sau, la aceeasi scoala. Nici in momentul in care e transferat de pe teren inapoi la sectie sa se ocupe de acest caz, in urma interventiilor tatalui fetei, Gong nu e convins ca trebuie sa rezolve acest caz. Cel care are puterea de a-i schimba viziunea e… o “ea”, nimeni alta decat sotia lui, care il mustruluieste bine si ii tine o morala pe care nu o uita, si care reuseste sa-i aduca motivatia. Din acel moment, fara a fi un detectiv extraordinar, cu o intuitie iesita dn comun, personajul lui Kim Yoon-seok se transforma, devenind dintr-un politist iresponsabil si indiferent unul dedicat meseriei si principiilor morale care trebuie sa calauzeasca pe cineva ce poarta uniforma de politist. In privinta partenerului sau de ocazie, clarvazatorul Kim (interpretat de Yoo Hae-jin), Gong il considera la inceput un escroc ce doar incearca sa profite de suferinta si banii familiei fetei rapite, insa cand vede ca prezicerile acestuia incep sa functioneze, descopera ca in acesta exista un har extraordinar. Din pacate filmul nu exploreaza in mod exceptional aceasta latura mai putin obisnuita a lui Kim, insa, din fericire, ramane pana la final o drama realista, fara elemente de supranatural sau fantezie care sa il transforme intr-o fictiune pur comerciala. Tocmai datorita realismului si naturaletii sale, “The Classified File” ramane una din cele mai bune productii coreene ale anului 2015, ce merita apreciata nu doar pentru scenariul consistent (ai zice la un moment dat ca e doar o noua varianta a unui caz similar petrecut cu ceva ani mai tarziu, descris in “Voice of a Murderer”, dar nu e deloc asa, poveste desi simpla e plina de tensiune si calitate) ci si pentru prestatia lui Kim Yoon-seok si Yu Hae-jin, ce dau o dovada a talentului desavarsit pe care il poseda in astfel de roluri bine conturate.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de uruma, lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Deal (2015) – un thriller de senzaţie cu un Park Sung-woong dezlãnţuit !
Min Tae-su (Kim Sang-kyung) e politist la o sectie de politie din Seul. Mai toata ziua si-o petrece pe teren, irosindu-si timpul impreuna cu colegul sau si tinandu-se de sotii. Cand insa vine vorba de lucru, Tae-su are un simt special, o intuitie care desi uneori e luata peste picior de colegii sai, in unele cazuri da roade. Iar pentru asta e respectat de intregul colectiv. Dar imaginea politiei in acest moment e puternic afectata datorita unui lant de crime comise de un psihopat in sud-estul capitalei. Crimele in serie nu ma contenesc, victime fiind femei ce sunt rapite si ucise cu sange rece. Nemultumirea publica creste, iar cand numarul victimelor ajunge la 7, se repune pe agenda publica in discutie tema pedepsei capitale. Presat de seful sau, Tae-su e trimis pe teren sa faca rost de indicii, iar intamplator, in timp ce isi facea planuri cu colegul sau unde sa-si petreaca noaptea la panda, primeste prin statie un anunt despre un accident cu fuga de la locul faptei, produs in apropierea zonei in care se aflau. Datorita intuitiei lui Tae-su, cei doi politisti reusesc sa dea de urma autorului accidentului, aflat pe fuga, un anume Jo Kang-chun (Park Sung-woong), pe care il si retin, acesta neimpotrivindu-se. Doar ca la o cercetare mai atenta, constata ca au prins pestele cel mare, mult cautatul criminal in serie. E doar inceputul unei povesti halucinante, ce are sa ne ofere numeroase rasturnari de situatie si momente de suspans ce vor pune la mare incercare nervii si inteligenta lui Tae-su si a intregii politii.
Regizorul debutant Son Yong-ho isi incearca norocul in industria de film cu “The Deal”, o productie realizata cu buget redus, dar care reuseste sa convinga, in mod deloc suprinzator, demonstrand o data in plus ca atunci cand ai un scenariu de calitate, nu poti da gres indiferent cat de putin investesti intr-un film. Scenariul, al carui co-autor e Son Yong-ho, e scris de cel ce a si produs filmul, Ahn Young-jin, a carui experienta in producerea unui alt thriller similar, “Montage”, se regaseste din plin in rasturnarile de situatii pe care ni le ofera scenariul, si in modul de ansamblu de abordare al subiectului. Si daca tot a venit vorba de “Montage”, trebuie spus ca din 2013 pana in prezent, realizatorii coreeni nu au mai oferit un thriller la fel de captivant ca si acesta, cu multe situatii limita si cu surprize una si una. Pe protagonistul Kim Sang-kyung l-am mai vazut in “Montage”, unde avea din nou rolul unui politist prins in mijlocul unui plan diabolic pe care il demonteaza datorita calitatilor sale, in timp ce pe Park Sung-woong, (Kim Yushin din “Gye-baek) l-am vazut recent in thrillerul “Office”, dar daca acolo interpreta rolul pozitiv al unui politist, de aceasta data il vedem in toata splendoarea talentului sau intr-un rol negativ dus pana la extrem cu o naturalete care iti da fiori. Kim Sung-kyun, pe care l-am mai vazut in comedie dramatica “We Are Brothers”, completeaza triunghiul de aur al acestui film, ce are in distributie in rolurile secundare multe figuri de actori cunoscuti din filme politiste.
Ca realizare, constrangerile bugetare sunt vizibile in special spre final, cand regizorul a restrans durata filmului si a grabit desfasurarea evenimentelor, o durata de 2 ore fiind ideala pentru acest film de 107 minute. Dar si asa, in ciuda acestei mici dereglari de ritm, “The Deal” ofera tot ce are mai bun genul thriller/crima la momentul actual in cinematografia coreeana. Subiectul e unul din punctele forte ale filmului, ce porneste ca un film politist autentic coreean, dar care se transforma intr-un thriller captivant pe masura ce elementele de mister sunt exploatate exemplar de regizor (a se vedea ploaia, ce cade continuu si mentine o atmosfera incarcata pe toata durata filmului, in deplina consonanta cu trairile personajelor). Subiectul e coerent, nu se pierde in fire secundare inutile si in prea multe personaje, fapt ce sporeste consistenta scenariului. Alegoriile excelent redate sub forma unor imagini despre “cum ar fi fost unele lucru” ce se deruleaza in imaginatia personajelor dar in acelasi timp in fata ochilor acestora si ai spectatorilor sunt un alt lucru pozitiv ce nu poate fi trecut cu vederea la acest regizor debutant plin de idei stralucit puse in practica. Daca Kim Sang-kyun reuseste din nou sa ne convinga intr-un rol pozitiv ce i se potriveste de minune (politist dezordonat, cu simt al umorului dar si cu intuitie, incoruptibil, cu charisma), Park Sung-woong e devastator in rolul unui criminal in serie atroce. Poate doar Choi Min-sik in “I Saw the Devil” a mai interpretat la fel de credibil un psihopat in vreun film coreean, insa mai diabolic decat un criminal cu infatisarea lui Park Sung-woong ranjind nu poate exista personaj in cinematografia coreeana actuala. E pur si simplu demential acest actor in roluri negative, are puterea sa-ti creeze cosmaruri noaptea, iar imaginea lui sa te bantuie prin rolurile extreme carora le da viata. Una peste alta, un thriller de nota zece la nivelul lui “Montage”, o adevarata delectare pentru fanii genului.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Office (2015) – despre supravieţuire… la locul de muncã
Filmul debutantului Hong Won-chan,. “Office” (2015) , se prezinta ca un thriller ofertant, ce da impresia ca genul thriller, ce a inflorit in Coreea in ultimii 5-7 ani, e inca o atractie pentru cinefili. In realitate, insa, lipsa de experienta a regizorului a influentat rezultatul final, iar ceea ce in trailer se anunta un proiect low-budget ambitios (practic filmul a fost filmat, in cea mai mare parte a sa, in niste birouri dintr-o companie), s-a dovedit o poveste doar partial captivanta, ce revine prin scenariul cu potential, dar neexploatat ma maxim spre final, la hiba filmelor thriller de dinainte de 2007. Ceea ce a asigurat succesul thriller-elor coreene in ultimii ani a fost tocmai finalul imprevizibil si constructia bine structurata a scenariului, pas cu pas. Tinand cont ca Hong Woo-chan a lucrat pana in prezent ca scenarist, mai exact s-a ocupat de partea de dramatizare a unor filme – majoritatea cu bugete reduse – precum The Chaser, The Yellow Sea, The Scam sau Confession of Murder -, toate fiind productii ce s-au bucurat de un real succes, lipsa de inspiratie a scenariului primul sau film ca regizor e surprinzatoare. Choi Yoon-jin, ce a scris alaturi de el scenariul, se afla la al doilea scenariu din cariera, dupa “Steel Cold Winter”, un alt low-budget considerat de unii critici straniu, cu o poveste ce te lasa in ceata. Unirea eforturilor celor doi pentru a crea un scenariu de thriller solid a reusit doar partial, coerenta si logica lucrurilor avand serios de suferit, thrillerul devenind, spre final, de fapt un film horror lipsit de orice rationament.
Un angajat la o mare companie ce se ocupa cu vanzari de produse alimentare, Kim Byung-guk, ajunge ca in orice zi acasa, sta cu familia (sotia, un copil bolnav si mama paralizata), dupa care la un moment dat, intr-un mod inexplicabil, o macelareste cu un ciocan. A doua zi, compania vuieste, politia interogheaza pe toata lumea, responsabil de ancheta fiind detectivul Jung-hoon (Park Sung-woong). Informatiile furnizate de angajati il surprind pe detectiv, ce afla ca sadicul criminal ar fi de fapt o persoana de treaba, linistita, familist convins, care niciodata n-ar comite o asemenea fapta odioasa. Dintre toti angajatii, insa, inca de la inceput ii atrage atentia Mi-rae (Ko Ah-sung), o tanara stagiara, tacuta si cu o privire ce pare a ascunde ceva. Pe masura ce ancheta avanseaza, Mi-rae, ce spera sa obtina un loc de angajat permanent in companie si care avea inainte o relatie foarte buna cu criminalul Kim, seful ei direct, se vede prinsa intre suspiciunile detectivului, ale colegilor de serviciu si intre ordinul sefilor de a pastra discretia in raport cu politia, pentru a nu fi afectata imaginea companiei. Lucrurile se complica cand o serie de evenimente stranii incep sa se intample in cladirea de birouri a companiei…
“Office” o are in rolul principal feminin pe Ko Ah-sung, cunoscuta in special pentru aparitiile in 2 filme ale lui Bong Joon-ho, “The Host” si “Snowpiercer”, dar si in serialul de anul trecut “Heard It To Grapevine”, ce i-a adus 3 premii. Desi nu are frumusetea si perfectiunea unor actrite de top consecrate, aceasta si-a intrat bine in rolul de stagiara la o companie de vanzari, Mi-rae, ce ajunge tinta suspiciunilor tuturor dupa ce seful ei ierarhic devine inamicul public nr. 1 comitand o crima sangeroasa. In rolul detectivului ce trebuie sa puna cap la cap toate informatiile si sa-l gaseasca pe criminal il revedem pe Park Sung-woong (Kim Yushin din serialul “Gye Baek”). Din pacate rolul nu i-a permis sa-si arate talentul actoricesc, acesta fiind unul clasic de politist ce urmeaza logica lucrurilor pentru a-si atinge obiectivul. Dincolo de subiectul specific unui thriller comercial, “Office” incearca sa transforme decorul unei cladiri de birouri intr-un loc infricosator, la propriu si la figurat. O cladire de birouri e mai mult decat un loc de munca, de socializare sau de sedinte; spatiul monoton, inchis, delimitat pentru fiecare angajat, e de fapt un camp de lupta al orgoliilor, ambitiilor si dorintei de a iesi in evidenta pentru o promovare ce aduce prestigiu si un salariu mai mare. Pentru o stagiara ca Mi-rae, ce porneste de la baza ierarhiei companiei sperand ca intr-o prima etapa sa fie angajata definitiv si sa poata incepe ascensiunea spre varf, sa devina o victima in razboiul diverselor tabere e ceva previzibil. Si cum e o fire mai introvertita, venind din provincie si ascunzandu-si accentul pentru a nu fi tinta ironiilor colegilor, e mult mai vulnerabila decat oricine altcineva. Nu ezita din exces de zel sa ramana pana la ore tarzii peste program pentru a-si termina obligatiile ce le primeste de la superiori, fara a realiza ca de fapt nimeni nu apreciaza aceste lucruri. Desigur, regizorul stie sa exploateze locul sacru al birourilor la maxim, explorand temerile umane ce se nasc noaptea in astfel de locuri pustii, transformandu-le intr-o zona crepusculara in care straniul e la el acasa. Tensiunea e bine fractionata in prima jumatate a filmului, insa pe masura ce violenta si teroarea se dezlantuie, scenariul devine ambiguu, accentul mutandu-se dinspre partea psihologica spre cea concreta, descrierea terorii in sine cu urmarile ei. Asta trage in jos filmul, deoarece regizorul are un as slab in maneca (rasturanrea de situatie de la final e aproape insesizabila tocmai din cauza ca personajele secundare nu au fost suficient abordate si aprofundate). Un thriller de calitate medie, ce nu exceleaza la nici un capitol (poate doar interpretarea lui Ko Ah-sung merita remarcata), ce tradeaza lipsa de experienta a regizorului si cea de consistenta a unui scenariu ce poutea oferi mai multe fanilor genului.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de lasedan si gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
The Chronicles of Evil (2015) – o tentativã reuşitã de resuscitare a filmului poliţist coreean
Capitanul Choi Chang-sik (Son Hyun-joo) e un politist devotat meseriei, cu o vasta experienta de mai bine de un deceniu, in care a vazut multe. Mai putin o promovare la Centru, intr-o functie “calduta” de birou. In momentul in care superiorii trag linie si analizeaza eficacitatea unora dintre politistii cu experienta, inspectorul sef, fost coleg de-al lui Chang-sik, incearca sa puna o vorba buna pentru promovarea acestuia. Tot ce ii cere e ca in decursul lunii evaluarii de catre superiori, sa nu faca vreo prostie care sa-i pericliteze promovarea. Cand totul parea a merge cum trebuie, se intampla un lucru mai putin obisnuit: Chang-sik e luat cu forta de un taximetrist, dus intr-o zona parasita, unde acesta incearca sa-l omoare cu un cutit. Incercand sa se apere de atacator, accidental acesta din urma e ucis de propriul cutit. Hotarat sa faca un autodenunt, Chang-sik il suna pe amicul inspector, dar acesta nu face decat sa puna sare pe rana, spunandu-i ca deja a vorbit cu superiorii lui pentru promovare, asa ca Chang-sik ezita. Sovaitor, decide sa aleaga drumul anevoios al minciunii, tainuind crima (fie ea si accidentala) pe cae a comis-o. Doar ca a doua zi lucrurile se complica cand un cadavru e gasit spanzurat de o macara la mare inaltime, iar Chang-sik constata ca a intrat fara voia lui intr-un joc periculos in spatele caruia nu stie cine se afla, dar care are legatura cu un caz petrecut in trecut…
Unul din thriller-urile politiste de succes coreene ale acestui an, “The Chronicles of Evil”, incearca sa readuca in prim plan un gen – cel politist – care a prins bine la public la inceputul anilor 2000. In ciuda bunelor intentii, filmul nu reuseste sa iasa prea mult in evidenta fata de alte filme de gen, chiar daca regizorul scenarist Baek Woon-hak (ce revine la 12 ani dupa filmul de debut) a incercat sa surprinda audienta cu intorsatura neasteptata pe care o ia povestea spre final. Scenariul este bun, insa la un moment dat regizorul se pierde in prea multe detalii tipice unei anchete politiste, care nu prea aveau relevanta pentru spectator. Mai mult, la un moment dat povestea pare a se rupe pentru cateva minute, schimbandu-se fara vreo importanta decorul, moment urmat de aparitia in scena a unuia din personajele negative, interpretat aproape de nerecunoscut fara obisnuitii ochelari de… Daniel Choi. In rolul principal, Son Hyun-joo (pe care ni-l amintim din filme precum “Hide and Seek”, “Secretly Greatly”, dar si din serialul “The Chaser” ce i-a adus 3 premii de interpretare) are o prestatie remarcabila in rolul unui politist cu un trecut ce ascunde unele secrete, insa are un mare defect: nu e un actor cu o carisma deosebita, in ciuda fantasticului sau talent. Acest lucru se simte, deoarece nu reuseste sa atraga simpatia spectatorului, insa la fel de drept e si faptul ca personajul sau, Choi Chang-sik, e unul prezentat tot timpul in exercitiul misiunii, nu in mijlocul familiei. Si aici e greseala regizorului, deoarace scenariul face la un moment dat apel la calitatea lui de cap al familiei, de tata, pe cand personajul sau nu a fost prezentat in nici un cadru in mediul familial (decat pentru 30 de secunde, intr-o dimnineata cand se trezeste mahmur dupa o petrecere cu colegii, fara a acorda minimul de atentie sotiei si fiului care stau langa patul lui). Celelalte personaje, colegii de serviciu ai lui Chang-sik, sunt creionati dupa portretul tipic al politistului coreean ce-l vedem in alte productii similare: duri, traind pe cont propriu, imbracandu-se neglijent, avand un limbaj colorat si, uneori, o inteligenta indoielnica. Apelativul “frate” cu care se adreseaza unii altora aminteste de unitatea ce o vedem in cadrul politiei din Hong-Kong, doar ca in filmele coreene aceasta solidaritate parca e mai volatila, mai artificiala. Ma Dong-seok e perfect pentru astfel de roluri, insa poate cea mai placuta surpriza e distribuirea in film a tanarului Park Seo-joon (din “Kiss Me, Kill Me” si “She Was Pretty”), in rolul unui tanar politist ce abia invata culisele meseriei si faptul ca a fi politist inseamna, uneori, sa si calci stramb pentru ca unele lucruri sa iasa drept.
Cu o distributie foarte buna, dar cu nevoia acuta a unei vedete carismatice care sa iasa in evidenta, “The Chronicles of Evil” ofera tot ce are mai bun imbinarea genului politist cu thriller la momentul actual in cinematografia coreeana. Desi avem in fata un film captivant, unele clisee evidente te duc cu gandul la un “Montage” sau la un “Running Turtle”, insa nimic nu e nou sub soare, totul se reinventeaza, inclusive genul politist. Cu plusuri si cu minusuri, “The Chronicles of Evil” isi merita succesul si cele aproape 15 milioane de dolari obtinute in acest an la box-office. Pornind de la aceasta premisa, nu putem decat sa-l recomandam tuturor iubitorilor de thrillere de calitate.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil.
Scris si regizat de debutantul Ko Kyung-min, “Deja Vu” (2018) se constituie intr-o incercare, cu mijloace financiare reduse, de construire a unui thriller de mister in pur stil coreean, care reuseste sa tina captiv spectatorul pana la final, in ciuda evidentelor stangacii in realizare. Genul a inflorit in ultimul deceniu si s-a reinventat continuu, in Coreea, pentru a supravietui in cele din urma prin ingeniozitatea scenariilor, astfel se explica cum un film de mana a doua are capacitatea de a atrage atentia publicului in conditiile absentei unor staruri de prima mana pe afis. Lee Chun-hee e, de departe, cel mai cunoscut nume din distributie, insa nu este si personajul central in jurul caruia pivoteaza povestea. Acesta interpreteaza un politist plictisit caruia ii cade din senin in mana in caz aparent banal, a carui invstigare scoate la lumina cateva secrete bine ascunse. Personajul principal al povestii e interpretat de fosta cantareata k-pop convertita in actrita Nam Gyu-ri, ce cocheteaza de 8 ani cu industria de film si de televiziune din Coreea, aflata la primul rol principal din cariera. Desigur, personajul ei atrage intreaga atentie, concentrand tot misterul povestii in jurul sau, insa in ciuda eforturilor depuse, actrita isi arata limitele in destule ipostaze, nereusind sa se ridice la inaltimea unui astfel de rol intr-un astfel de gen. Mult mai bine se descurca Lee Gyu-han, in rolul logodnicului tinerei, un actor de roluri secundare cu vasta experienta in seriale de weekend, de familie, al carui personaj are rolul de a incurca putin banuielile spectatorului. Scenariul este in aparenta destul de fluid, insa contine multe scapari, atentii acordate unor detalii inutile, fara relevanta pentru povestea finala. Cu toate acestea, reuseste sa te tina captiv pana la final, ceea ce este o realizare suficienta pentru o productie de acest nivel (ca fapt divers, filmul a obtinut incasari de doar 330.000 $ la box-office-ul coreean).
Intr-o seara ca oricare alta, Ji-min (Nam Gyu-ri) si logodnicul ei Woo-jin (Lee Gyu-han), mergand cu masina pe un drum necunoscut, fac un accident si fug de la locul faptei. Marcata de incident, Ji-min urmeaza un tratament psihiatric recomandat de logodnicul ei, in conditiile in care constiinta ii spune ca cineva si-a pierdut viata in urma accidentului la care a fost martora. Aceeasi constiinta o indeamna sa mearga de bunavoie la politie si sa declare ca a fost martora la un accident, fiind deschisa o ancheta. La scurt timp, politia gaseste cadavrul unei caprioare, care pare a fi fost victima acestui accident, si nicidecum o fiinta umana. Trauma lui Ji-min se adanceste, devenind un mister cand incepe sa aiba halucinatii, pierzandu-si abilitatea de a distinge realitatea de fictiune. Sustinuta de aproape de logodnicul ei, urmandu-si cu strictete tratamentul medicamentos, secrete din trecutul ei ies la suprafata, complicand si mai mult intreaga poveste. Pe acest fundal, ancheta politiei avanseaza, iar misterul incepe, treptat, sa fie deslusit de cineva din umbra…
