admin – Pagina 21 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: duminică 21 august 2016

La un an distanta dupa memorabilul “The Throne”, ce reconstituia implacabilul destin al Printului Sado, Lee Joon-ik, regizorul lui “The King and the Clown”, ne propune o noua reconstituire biografica, de aceasta data viata unui poet coreean mai putin cunoscut publicului, Yun Dong-ju. Cu actiunea desfasurandu-se in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intr-o vreme in care limba coreeana a ajuns sa fie interzisa de japonezi, iar coreenii au fost fortati sa adopte nume japoneze, “Dongju: The Portrait of a Poet” urmareste viata lui Yun Dong-ju si a varului sau, Song Mong-gyu, un activist politic fervent, pe fundalul perioadei zbuciumate a anilor ’30 si a sfarsitului razboiului. Filmat in intregime in alb-negru, filmul reda perfect nu doar atmosfera cenusie a acelei perioade, ci si a poemelor si versurilor scrise de Yun Dong-ju, ce nu a avut sansa sa si le vada publicate in timpul scurtei sale vieti. Pentru rolul poetului Yun Dong-ju, actorul Kang Ha-neul (pe care recent l-am vazut in “Like for Likes” sau “Twenty”) a trebuit sa slabeasca mai multe kilograme pentru a se apropia de infatisarea reala a poetului, insa efortul a meritat, mai ales ca prestatia lui plina de forta artistica creioneaza la perfectie nu doar personajul istoric Yun Dong-ju, ci si constrangerile mediului si epocii in care a activat asupra firii sale poetice. Insa surpriza placuta a filmului e actorul Park Jung-min (din “Bleak Night” si “Office”), ce-l interpreteaza ireprosabil pe prietenul si varul lui Yun Dong-ju, Song Mong-gyu. Acesta a si castigat premiul pentrul Cel mai bun actor novice la Baeksang Arts Awards, gala ce l-a recompensat pe Lee Joon-ik cu Marele Premiu pentru realizarea sa, altfel spus filmul sau a fost considerat cel mai bun film coreean al anului 2016. La box-office productia s-a deescurcat extrem de bine, obtinand incasari de peste 7,5 milioane de dolari, demonstrand o data in plus interesul publicului coreean pentru propria istorie (Spirits’ Homecoming, un alt film istoric acoperind o perioada similara de timp si realizat cu un buget infim, a umplut salile de cinema, in prima parte a acestui an, in Coreea).

Anii ’30. Yun Dong-ju (Kang Ha-neul) si Song Mong-gyu (Park Jung-min) sunt din copilarie cei mai buni prieteni. Amandoi s-au nascut in satul Myungdong din provincia Jilin, locatie aflata azi pe teritoriul Chinei, in imediata vecinatate a Coreei de Nord, fiind si veri pe linie materna. Amandoi impartasesc o pasiune comuna, dragostea pentru literatura, iar in momentul in care adolescentul Mong-gyu castiga un concurs de poezie organizat de un cotidian cunoscut coreean, intreaga familie il ridica in slavi. Acest lucru starneste o mica umbra de regret in sufletul lui Dong-ju, al carui talent e recunoscut de toata lumea dar care nu reuseste sa debuteze ca poet din cauza ca nu are posibilitatea sa-si publice poemele. Lucrurile devin si mai complicate in momentul in care autoritatile japoneze intentioneaza interzicerea folosirii limbii si scrierilor coreene, impunand inclusiv schimbarea numelor coreene in nume japoneze. Studiind si absolvind Colegiul Yonhi din Gyeongseong (Seulul de azi), cei doi decid sa plece la studii in Japonia, la Kyoto, la celebra Universitate Imperiala. In Japonia, drumurile celor doi se despart pentru un timp, Dong-ju ajungand sa-si cunoasca mentorul, poetul Jeong Ji-yong, o fata, Kumi, fiica unui profesor de literatura engleza, care il va ajuta in visul sau de a deveni scriitor si pe profesorul universitar Takamatsu, un anti-militarist convins, de o vasta cultura literar-lingvistica, care il va influenta si incuraja. Dar vremurile nu au timp pentru poezie, URSS declara razboi Japoniei, Japonia pierde teren pe front, iar asuprirea coreenilor ajunge insuportabila. In momentul in care prietenul sau Mong-gyu se implica in miscarea pentru independenta Coreei, consecintele pentru visul sincer al lui Dong-ju sunt ireversibile.

Desi pare simplu, filmul are o structura complexa. Prezentul ni-l infatiseaza pe Dong-ju in fata detectivului japonez care il interogreaza in 1944 in inchisoarea Fukuoka. Pe masura ce acesta formuleaza acuzatii la adresa lui, flashback-urile intervin si ne poarta inapoi in timp, pentru a oferi contextul acuzatiilor aduse in prezent. Aceasta tranzitie nu are neaparat ca scop crearea unei tensiuni dramatice, ci mai ales reconstituirea din imagini realiste si cenusii a vietii poetului coreean. E destul de neobisnuit sa vezi in ziua de azi ca se mai realizeaa filme alb-negru, iar la inceput acest lucru poate parea deranjant, insa pe masura ce povestea avanseaza si isi fac loc pe fundal versurile si poemele scriitorului, narate cu glasul lui Kang Ha-neul, ajungi sa intelegi rostul acestei gaselnite a regizorului. Scenariul lui Shin Youn-Shick (Rough Play, How to Steal a Dog ?), ce si produce filmul) e unul la inaltime, daca tinem cont de faptul ca acesta reuseste sa nu se departeze prea mult de figura istorica a scriitorului, dramatizarea potentand latura umana a acestuia in contextul anturajului de care se inconjoara atat in Coreea cat si in Japonia. Personajele cu care intra in contact, ca e vorba de tanara Lee Yeo-jin, fascinata de versurile lui, de japoneza Kumi ce-l indrageste, de profesorul Takamatsu, de diversii colegi sau prieteni de-ai lui sau de-ai varului sau, cu totii sunt niste trecatori ce asteapta parca pe peron sa vada cum trece trenul vietii lui Dong-ju. Cu totii sunt martori la talentul sau urias, il admira si il inteleg, dar se dovedesc neputinciosi in fata vartejului numit razboi si militarism. Dong-ju insusi e o persoana retrasa, introvertita (din acest punct de vedere personajul lui Kang Ha-neul seamana cu cel din “Like for Likes” al aceluiasi actor), ce refuza sa se implice in discutii cu tenta ideologica, politica sau sociala. E preocupat doar de lumea cuvintelor, de literatura, de transcrierea cartilor aduse pe furis de varul sau datorita relatiilor sale, altfel spus traieste intr-o alta lume, ignora constrangerile regimului de ocupatie japonez. Asta pana cand aceste constrangeri ajung sa-l afecteze direct: cand japonezii interzic folosirea limbii coreene si circulatia cartilor scrise in coreana, Dong-ju se vede nevoit sa scrie in japoneza. Automat din acel moment, visul de a publica primul sau volum de versuri si a deveni oficial un poet (desi toti ii spun “poet”, el nu se considera astfel tocmai pentru ca versurile sale nu au vazut lumina tiparului, deci nu a realizat nimic) devine unul tot mai indepartat. Trebuie sa traduca din coreeana in japoneza si, mai grav, sa gandeasca sis a transmita trairile lui interioare, ale sufletului si ale mintii, prin intermediul unei limbi care ii este straina. Mai apoi autoritatile ii impugn sa-si schimbe numele intr-unul japonez, si cu sau fara voia lui, devine din Yun Dong-ju “Hiranuma Doju”. Si ca si cum toate aceste injosiri nu ar fi fost suficiente, regimul de ocupatie da ordin ca din anul 1944, toti coreenii apti sa fie imediat inrolati in armata japoneza, urmand a fi trimisi in primele linii pe front pentru a lupta impotriva puterilor apusene ce inspaimanta Imperiul. Cum poate visul fragil si onest al unui simplu poet sa supravietuiasca in aceste conditii ? In aceasta situatie, radicalizarea varului sau, Mong-gyu, e perfect logica si justificabila: “Ce rost are literatura, daca nu poate schimba lumea ?” Ce cale va alege Dong-ju pentru a supravietui acestor provocari ? Yun Dong-ju a murit pe 16 februarie 1945, la doar 27 de ani, in inchisoarea Fukuoka, unde a fost inchis timp de 2 ani sub acuzatia de a fi fost implicat in miscarea pentru independenta Coreei. La doar 6 luni distanta, Japonia capitula si Coreea devenea independenta. Visul de o viata al lui Dong-ju s-a implinit in 1948, cand 3 colectii de manuscrise apartinand poetului au fost publicate postum sub numele… “Cerul, si Vantul, si Stelele si Poezia”, exact asa cum sugera poetul in film… O productie deosebita, sensibila si delicata ca un vers al unui poem genial, pe care iubitorii de literatura si istorie, intr-un cuvant de cultura, nu trebuie sa-l rateze.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 20 august 2016

Lee Je Hoon din „Signal” si Shin Min-ah din „Oh My Venus” au confirmat rolurile pentru serialul fantastic „Tommorrow With You”. De noul proiect al celor de la tvN se ocupa Yoo Jae Won, cel care s-a ocupat de simpaticul serial „High School King of Saavy” si „Oh My Ghostess”, iar de scenariu raspunzator e Heo Sung Hye, care a scris scenariile pentru melodrama „Full Sun” si comedia romantica „All About My Wife”. Scenariul deapana povestea unui calator in timp si a sotiei sale care dezvaluie misterul talentului sotului ei si descrie viata lor de zi cu zi.

Lee Je Hoon va juca rolul calatorului in timp, care devine putred de bogat ocupandu-se de afaceri imobiliare, folosindu-se de faptul ca poate calatori in timp pentru a beneficia de informatiile confidentiale in scopuri personale. Acesta se foloseste de statiile de metrou pentru a putea calatori inainte si inapoi, in timp. Optimista si vesela sa sotie va fi jucata de Shin Min-ah. Personajul sau este o femeie de treizeci de ani care crede ca a atins apogeul la varsta de cinci ani cand a debutat ca actrita, devenind destul de cunoscuta. In prezent este o fotografa putin cunoscuta care ajunge cumva sa se casatoreasca cu bogatul si enigmaticul Lee Je Hoon.

Desi proiectul a fost amanat din diferite motive (frumoasa Han Ji Min a refuzat rolul si Lee Min Ki a fost scos din carti dupa recentul scandal care l-a pus intr-o lumina nefavorabila, desi s-a dovedit ca era nevinovat, acesta fiind acuzat de catre o femeie ca a abuzat de ea, politia dovedind contrariul, fapt care se pare ca totusi nu conteaza in industria de film sau divertisment din Coreea, producatorii anuntand ca acuzatia dovedita nefondata nu afecteaza distribuirea sa), se continua productia si „Tomorrow With You” va fi pre-produs in totalitate, filmarile incepand din septembrie, difuzarea fiind preconizata la inceputul lui 2017 la tvN, dupa „Goblin”.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: joi 18 august 2016

Like for Likes (2016) spune povestea mai multor cupluri din domenii diferite, ce ajung fata in fata mai mult sau mai putin datorita destinului. Noh Jin-woo (Yoo Ah-in) e un tanar actor ce tocmai si-a terminat stagiul militar obligatoriu si incearca sa revina in prim plan. Perioada de absenta pare a nu-i fi afectat popularitatea, contractele de publicitate curgand unul dupa altul. In acelasi timp, scenarista Jo Kyung-ah (Lee Mi-yeon) e in cautarea unui protagonist pentru proaspat finalizatul ei scenariu de serial. Scenarista Jo a fost cea care l-a facut mare pe anonimul Noh, remarcandu-l la un casting, astfel ca acum se simte indreptatita ca Noh sa-i intoarca favoarea si sa ii relanseze cariera. Doar ca acesta ii refuza oferta… In acelasi timp, producatoarea cu care colaboreaza scenarista Jo, Na-yun (Esom), e parasita de prieten si isi ineaca amarul in bautura in localul lui Sung-chan (Kim Ju-hyeok). Intamplator sau nu, de fata e si tanarul Su-ho (Kang Ha-neul), un baiat aratos, timid si lipsit de experienta in relatiile cu femeile. Marea lui pasiune e muzica, visandu-se textier si compozitor, insa un incident din liceu l-a facut sa-si piarda auzul, un complex care ii marcheaza viata si in prezent, ferindu-l de oameni. Si totusi, se indragosteste de Na-yun… In sfarsit, Ham Ju-ran (Choi Ji-woo) e o stewardesa ce se apropie vertiginos de 40 de ani, apriga si singura, ce viseaza sa renunte la slujba de la compania aeriana pentru a-si deschide un magazin de posete. Isi cumpara un apartament in baza unui imprumut si decide sa-l inchirieze lui Sung-chan, proprietarul restaurantului de mancare japoneza, ce e presat de viitoarea lui sotie sa gaseaca un apartament unde sa stea amandoi. Dar soarta ii aduce aproape pe cei doi din motive diferite: el e parasit de logodnica, iar ea se trezeste trasa pe sfoara de creditor si fara locuinta ce tocmai a inchiriat-o. Mai mult sau mai putin din mila, Sung-chan ii propune stewardesei sa stea in chirie la el… Toate cele 3 cupluri (chiar daca uneori acest termen este impropriu) ajung la un moment dat in fata unor decizii de neevitat…

Regizoarea si scenarista lui “Like for Likes” (cunoscut si ca “Please Like Me”), Park Hyun-jin, reuseste alaturi de o alta scenarista cu experienta, Yoo Yong-A (The Royal Taylor, Steal My Heart, Always, My Paparotti, Miracle in Cell No 7) sa aduca in fata publicului o productie inedita, diferita de povestile romantice clasice coreene. Reteta productiei e un omnibus in stilul lui “All For Love” (2005), cu mai multe povesti aparent obisnuite ale unor persoane din diverse domenii de activitate, povesti care rar se intrepatrund. Sa realizezi o astfel de productie e un lucru destul de dificil, datorita numarului mare de personaje si dificultatilor de unificare sub aceeasi umbrela a unor linii epice diferite, ce nu se intrepatrund decat ocazional. Chiar daca regizoarea a incercat sa alterneze povestile paralele de cuplu, faptul ca acestea nu se contopesc si sunt duse independent unele de altele pana la final a scazut putin din spectaculozitatea si coeziunea filmului in ansamblul sau. Distributia de top, in care se imbina experienta unor actori arhi-cunoscuti cu cea a unor staruri tinere in plina ascensiune a constituit fara indoiala unul din atuurile productiei. 5,6 milioane de dolari a adus aceasta insiruire de vedete producatorilor, la box-office, o suma adecvata pentru ceea ce are de oferit filmul. Yoo Ah-in, un star in plina ascensiune in ultimii ani al tinerei generatii de actori coreeni, propulsat la rangul de vedeta de roluri precum cele din “Veteran” sau “The Throne”, o are ca partenera pentru segmentul lui din film pe experimentata si mereu fermacatoarea Lee Mi-yeon (Pisces, Indian Summer, Addicted, A Company Man). El e un tanar actor reintors din armata, in cautarea unui rol care sa-l relanseze in show-biz, iar ea e o scenarista ce vrea sa revina in prim plan dupa mai mlti ani de absenta. Ceva din trecut ii leaga pe cei doi, si e vorba chiar de prima lor intalnire, de la o auditie, cand ea i-a deschis drumul spre o cariera de succes. Doar ca in prezent, el refuza sa ii intoarca serviciul si sa joace rolul principal in noul ei scenariu. Motivul il veti descoperi pe parcurs, cert este ca intre cei doi relatia e una ca dintre o pisica si un soarece, in principal datorita arogantei lui si incapatanarii ei. Ramane de vazut daca pana la final vor gasi o cale de mijloc sau drumurile lor se vor desparti pentru totdeauna, lasand sau nu regrete in urma. Al doilea cuplu ce ne delecteaza in aceasta productie e cel format din alti doi actori experimentati, Choi Ji-woo (ajunsa la 41 de ani, vedeta din Winter Sonata, Beautiful Days si Stairway to Heaven impresionand din nou cu jocul ei actoricesc minunat) si Kim Ju-hyeok (care dupa ce a renuntat la show-ul “2 Days and 1 Night” are in sfarsit timp sa revina la pasiunea lui, filmul, si sa ne arate un talent prea putin explorat in ultimii ani). Choi Ji-woo interpreteaza o stewardesa cu principii, ce refuza sa-si complimenteze sefa si sa o rasfete cu cadouri doar pentru a fi promovata. Viseaza sa-si deschida un magazin de posete, sa renunte la slujba de stewardesa si sa locuiasca in noua ei casa cumparata cu 200.000 de dolari. Doar ca in calea viselor ei sta o inselatorie careia ii cade victima, devenind din proprietareasa… chiriasa la chiriasul pe care l-a avut inainte, interpretat de Kim Ju-hyeok. Personajul acestuia detine un restaurant cu mancare japoneza si e priceput la multe: stie sa gateasca la perfectie, stie sa faca masaj, si e expert in a-si atrage prieteni pe Facebook. Singurul lui defect e ca e trecut de 40 de ani si… e singur. Din acest punct de vedere, viata personajului din film si cea a actorului au foarte multe similitudini, iar cei ce au urmarit show-ul “2 Days and 1 Night” cunosc foarte bine glumele colegilor de platou facute pe seama burlacului Ju-hyeok, ale carui principii seamana flagrant cu ale personajului din film (probabil si din acest motiv a acceptat acest rol). Prestatia celor doi actori e poate cea mai apetisanta dintre a tuturor actorilor din film, fiind cel mai natural si hazliu cuplu din cele trei. In sfarsit, ultimul cuplu e format din Esom (Scarlet Innocence, Man on High Heels) si Kang Ha-neul (Empire of Lust, Twenty, Dongju: The Portrait of a Poet”), un cuplu tanar cu probleme in viata personala. El este surd si are o viata plina de greutati, dar ramane cu speranta ca intr-o zi, visul de a deveni un compozitor i se va implini, in timp ce ea il descopera dupa ce e parasita de prietenul ei, afland cu stupoare ca tanarul aratos din fata ei nu a mai fost vreodata cu o femeie. El descopera prima iubire, in timiditatea lui, in timp ce ea gaseste in el tot ce nu i-a oferit fostul prieten. Relatia lor e una revigoranta, ce emana caldura si optimism.

O poveste despre cei ce au conturi reale de Facebook (si nu numai !), ce ne arata ca mediul online poate fi de un real ajutor atunci cand vine vorba de a relationa si de a socializa, ca un like dat din toata inima poate schimba o stare sufleteasca sau reda optimismul si increderea. Dar dincolo de influenta mediului virtual asupra vietii noastre de zi cu zi, “Like for Likes” ne prezinta 3 cupluri ce simbolizeaza 3 etape din viata noastra. Cuplul tanar format din Esom si Kang Ha-neul simbolizeaza tineretea, ezitarile si naivitatea varstei, dar si primii pasi intr-o relatie; cuplul format din Yoo Ah-in si Lee Mi-yeon e o punte de legatura intre generatii. Desi pe cei doi ii despart 15 de ani si relatia lor e mai mult una cu intepaturi si apropouri, ferita de barfa lumii, maturitatea e cuvantul de ordine al acestui cuplu. In sfarsit, cuplul format de Kim Ju-hyeok si Choi Ji-woo simbolizeaza iubirea dintre doi oameni pe deplin maturi, care din diverse motive nu au reusit sa cunoasca fericirea pana la 40 de ani, traind in singuratate si dupa niste principii stricte. Indiferent de unghiul de vedere din care e abordata iubirea in “Like for Likes”, romantismul si umorul fac din cele 3 povesti (plus inca una surpriza, aditionala) o propunere agreabila de petrecere a timpului liber. Un film placut, simpatic si plin de caldura, ce merita vazut de toti iubitorii genului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asacinefil

Publicat: miercuri 17 august 2016

Actrita Su Ae s-a intors pe marele ecran cu filmul „Run Off”, o continuare a filmului „Take Off” din 2009, in care este vorba de echipa nationala de hochei pe gheata feminin a Coreei. In primul film povestea s-a concentrat asupra dorintei de a excela si de a ajunge la Olimpiada a echipei de sarituri cu schiurile.

Actrita, a acumulat 16 ani de cariera si a declarat ca si-a dorit de mult sa apara intr-un film cu o astfel de tematica inainte de a deveni prea in varsta, mai ales ca este pasionata de sport.”Pentru ca eu deja cunosc patinajull viteza, am avut un usor avantaj fata de restul distributiei. Totusi, a fost foarte dificil si am simtit ca imi testez limitele. Am realizat ca nu mai sunt asa de tanara si mi-a parut bine ca am ales acest rol inainte de a deveni prea in varsta.”

Su Ae joaca rolul unei foste atlete nord-coreene care a fugit din Coreea de Nord in cea de Sud si se alatura echipei nationale. Povestea a fost inspirata de felul in care a fost formata echipa nationala de hochei feminin a Coreei, dintr-o fugara nord-coreeana, o alergatoare la care antrenorul a renuntat si o casnica. Actrita are si cateva mesaje pentru altetii coreeni care in aceste zile se intrec la Olimpiada de Vara, din Brazilia. „In timp ce jucam, am simtit pasiunea, dar si responsabilitatea. As vrea sa le multumesc pentru toate eforturile pe care le-au facut in timpul antrenamentelor si pentru cele facute in timpul competitiilor de la Olimpiada, si sa le transmit ca ii voi sustine pana la final.”

Si nu e de mirare ca Su Ae a acceptat un astfel de rol, stiindu-se ca nu prea doreste sa abordeze mereu acelasi tip de rol. In 2010, frustrata de faptul ca primea scenarii ce pareau trase la xerox, a acceptat un rol riscant in filmul “Midnight FM”, un thriller plin de suspans in care era nevoie de o femeie puternica, personajul ei trebuind sa se lupte cu criminalul din film si fiind nevoita sa joace scene de lupta si urmarire in timp ce purta tocuri inalte (de altfel, Su Ae a si fost premiata la Premiile Blue Dragon pentru acel rol). Un alt rol in care isi expunea trupul la eforturi deosebite a fost cel din “Athena: Godess of War”, unde a trebuit sa ia lectii de arte martiale pentru a putea juca intensele scene de lupta.

Filmul regizat de Kim Jong-hyeon a avut premiera in cinematografele coreene pe 10 august, in plina perioada de Jocuri Olimpice, strangand pana in prezent doar 2,8 milioane dolari incasari, in conditiile in care concurenta lui „The Tunnel” a fost ucigatoare (19 milioane dolari incasari in doar 2 saptamani).

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: marți 16 august 2016

Asul din emisiunea de divertisment “Running Man”, Song Ji Hyo, (“Princess Hours”, “Gye Baek”, “Emergency Couple”, “A Frozen Flower” si „Ex-girlfriend Club”) se reintoarce in lumea serialelor, urmand sa joace in „This Week, My Wife Will Have an Affair”, serial ce va fi produs de JTBC. Simpaticul chef din “Pasta”, actorul Lee Seon Kyun, care a jucat alaturi de Gong Yoo si Yoon Eun Hye in “Coffee Prince” si ani mai tarziu juca excelent in “The Advocate: A Missing Body” (2015) va fi sotul atat de incercat in acest serial. Atat Song Ji Hyo cat si Lee Seon Kyun au confirmat acceptarea rolurilor.

Scenariul se bazeaza pe un serial japonez cu acelasi nume („Konshu Tsuma ga Uwaki Shimasu”) in care un barbat realizeaza ca sotia lui e pe cale de a comite un adulter. Speriat ca familia si prietenii sai vor afla de acest lucru, incepe sa-si verse naduful intr-o comunitate on line (pentru ca acolo nu se afla nimic, niciodata, nu?!!), pe un forum numit „Comunitatea anonima a sotilor inselati”. Il vedeti pe adorabilul Lee Seon Kyun urcandu-se pe pereti cand afla ca sotia isi face tot felul de planuri despre cum sa-l insele? Serialul se doreste a fi o comedie, asa ca este posibil ca sotia sa sa nu se priceapa prea bine la strategia unui plan sau Seon Kyun sa o faca sa realizeze ca nu este cazul sa dea vrabia din mana…

Yeh Ji Won din „Oh Hae Young Again” va juca rolul celei mai bune prietene a lui Song Ji Hyo, Lee Sang Yub din „Master God of Noodle” si Kim Hee Won din „Let’s Eat 2” au confirmat si ei participarea in serial, desi inca nu au fost dezvaluite detalii asupra rolurilor.

Serialul va fi difuzat la sfarsit de saptamana, incepand din luna octombrie, dupa „Fantastic”, la JTBC.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 14 august 2016

La un an dupa “Suspect X” (2008), regizorul Hiroshi Nishitani dadea din nou lovitura cu o alta reteta, la fel de buna sub aspect financiar, de aceasta data un thriller cu accente aparent romantice (datorita locatiei in care se desfasoara actiunea) intitulat “Amalfi: Rewards of the Goddess”. Productia a obtinut incasari de 37,8 milioane dolari la box-office, intrand in topul 10 al productiilor autohtone care au reusit sa se impuna in Japonia in anul 2009. Produs pentru a celebra 50 de ani de la infiintarea celebrului canal tv japonez Fuji TV (care alaturi de alte companii, ca Toho, Pony Canyon, a contribuit la finantarea proiectului), filmul a fost filmat in totalitate in Italia (o premiera pentru un film japonez), in iarna lui 2008 spre 2009. Locatiile alese sunt dintre cele mai reprezentative pentru peninsula, cum e Roma cu ale sale locatii turistice de vis, sau Amalfi, celebrul orasel de coasta din Salerno, ce ofera niste peisaje de basm. Distributia e una de top, cu actori japonezi in voga atat la data premierei cat si in prezent. Yuji Oda revine intr-un film cu un scenariu asemanator seriei de filme “Bayside Shakedown” (unde interpreta un politist din zona Golfului Tokyo ce are de infruntat birocratia din politie, primele 2 filme din serie stabilind adevarate recorduri de box-office in Japonia sfarsitului anilor ’90 si inceputului de mileniu). Yuki Amami e o actrita de 3 ori premiata pentru cea mai buna interpretare la Blue Ribbon Awards (premiile asociatiei jurnalistilor de film din Tokyo, acordate de 55 de ani), in timp ce Koichi Sato e unul din cei mai populari actori japonezi ai momentului, cu peste 100 de filme la activ (Time Trip App, Kamui Gaiden, Pandemic, The Floating Castle). Erika Toda are un rol secundar, dar e la fel de populara ca si Sato (Kakekomi, DOG X Police, Goemon, Death Note). Doua prezente insolite in film sunt actorul italian Rocco Papaleo, in rolul unui inspector italian de politie incomod, si soprana Sarah Brightman ce are chiar rolul de soprana ce interpreteaza, cum se putea altfel, melodia “Con te partiro” (“Time to Say Goodbye”) ce a facut-o celebra, ce e, de altfel, si tema muzicala a filmului (se potriveste perfect cu decorurile de vis de pe insorita coasta italiana). “Amalfi: Rewards of Goddess” a fost premiat de Academia Japoneza de Film cu pemiul pentru Cel mai popular film al anului 2009.

Diplomatul Kuroda (Yuji Oda) e numit secretar pe langa ambasada Japoniei la Roma, fiind insarcinat cu supravegherea masurilor de securitate pentru un eveniment important. Curand urmeaza sa se desfasoare summitul G8 in Cetatea Eterna, prilej cu care o intalnire bilaterala intre ministrul de externe japonez Kawagoe si Primul Ministru italian urmeaza sa stabileasca un pachet de ajutor comun acordat de cele doua state Republicii Valkanya. Totul intre Craciun si Anul Nou. In timp ce la ambasada e forfota mare, la Roma soseste Saeko Yagami, o mama singura, impreuna cu fiica ei Madoka. La scurt timp, doamna Yagami raporteaza ambasadei disparitia fiicei sale in timp ce vizita un obiectiv turistic. Cum toata lumea e preocupata de pregatirile pentru sosirea ministrului japonez de externe, Kuroda ia in primire cazul. Doar ca se afla in locul nepotrivit in momentul nepotrivit in momentul in care telefonul doamnei Yagami suna si ajunge in mana lui. Interlocutorii se dovedesc a fi rapitorii fetei, ce cer o rascumparare de 100.000 de euro, iar pentru a se justifica in fata lor, Kuroda pretine a fi… tatal fetei. Astfel, fara voia lui, ajunge sa fie implicat intr-un caz de rapire, ce se va dovedi mai tarziu cu implicatii majore, imposibil de banuit de cineva.

La o prima vedere, “Amalfi: Rewards of the Goddess” pare un film de actiune ce aminteste de serialele coreene IRIS si Athena: Goddess of War. Cel putin asa reiese din trailer si din locatiile superbe ce pe drept cuvant te trimit cu gandul spre locatia primelor episoade din “Athena”, serial filmat partial pe aceleasi meleaguri italiene. Singura diferenta e ca nu avem parte de spionaj si spioni, de super-eroi care trebuie sa salveze lumea de raufacatori, ci de o poveste cat se poate de realista, cu oameni obisnuiti, in care poate singurul element “supranatural” sunt minunatele locatii in care se deruleaza actiunea. Filmul nu are la baza vreo manga “best-seller”, vreun show-tv sau alte surse de inspiratie comune in cinematografia japoneza a zilelor noastre, ci un scenariu bine construit, in cadrul caruia responsabilii de imagine au avut un rol crucial in crearea atmosferei. Italia, locatia aleasa, e una extrem de populara in randul tinerilor japonezi, astfel ca o mare parte a publicului acestui film a fost securizata inca dinaintea premierei. Prezentarea principalelor atractii turistice ale Romei – Colosseumul, Forumul, Piata Spania si, desigur, zona de coasta Amalfi intr-o lumina romantica, stralucitoare, pe un fundal sonor superb, au sporit atractivitatea productiei. Povestea nu e complicata la prima vedere, o va complica scenaristul pe parcurs, devenind pe masura ce ne apropiem de deznodamant una captivanta. E ciudat sa vezi japonezi vorbind italiana (procentul de replici in italiana si engleza e aproximativ egal cu cel al replicilor in japoneza), dar si actori de mana a doua italieni incercand sa faca pe “hotii si vardistii” intr-un scenariu ce are in centrul sau o familie japoneza. Din acest punct de vedere, filmul sufera la coeziune (se vede clar o ruptura intre echipa de actori profesionisti japonezi si copiile palide de asa-zisi actori italieni – pana si veteranul Rocco Papaleo nu poate starni decat zambete in rolul unui politist ce face pe durul), departandu-se de specificul japonez al filmelor de gen. Si, din fericire, Japonia are o lunga istorie de filme cu detectivi, rapiri si situatii similare (peste 10.000, conform statisticilor), astfel ca experienta regizorului in abordarea acestui subiect a fost cruciala pentru evitarea stereotipurilor si cliseelor inerente. Personajul Kuroda desi pare unul simpatic, nu stie sa se faca deloc placut de cei din jurul sau. Nu zambeste, e genul de persoana taciturna, vorbeste fluent italiana, are o cultura vasta si o experienta pe masura in intuirea anumitor lucruri. Insa raceala lui il transforma intr-un fel de James Bond golit de orice urma de super-erou, insa un James Bond diplomat, nu spion (intrebarea e ce are de-a face diplomatia cu spionajul si actiunea; am vazut in filmele asiatice cum ziaristi sau specialisti in orice alt domeniu fac pe detectivii si rezolva cazuri complicate inaintea politiei, acum a venit randul unui diplomat sa joace acest rol de Sherlock Holmes). Doamna Yagami e o mama hotarata, dispusa sa faca orice sacrificiu pentru a-si salva fiica, insa personajul emana mister, intretinut tocmai de disperarea imprevizibila a acesteia. Chiar daca la un moment dat firul povestii ii apropie pe cei doi, pe diplomat si pe femeie, ce ajung sa locuiasca sub acelasi accoperis doar pentru a da de inteles rapitorilor ca sunt intr-adevar un cuplu, cei doi sunt distanti, iar imaginea lui Kuroda e cea a unui trecator singuratic ce nu e dispus sa se aseze la casa lui si sa sacrifice cariera pentru o familie. E ceva destul de tipic japonez in aceasta atitudine rece si distanta, poate cam singurul lucru care ne aduce aminte ca avem in fata un film japonez, nu o productie europeana. Concluzionand, un film agreabil, mai putin romantic decat putea fi sub aspectul relatiei dintre protagonisti si suficient de romantic cand vine vorba de decoruri si atmosfera, un film de vacanta filmat in niste locuri superbe, ce are toate ingredientele sa te tina lipit de el pana la final, fara a regreta cele 2 ore petrecute in compania lui.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas si Daniela Capalna (Asia Team) pentru asiacinefil. Multe linii vorbite in italiana au fost adaugate manual, ele neregasindu-se in subtitrarea originala.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 13 august 2016

Poate nu ar fi primul lucru care v-ar veni in minte gandindu-va la un nou rol pentru simpaticul Joo Won din „Yong Pal”, dar acesta a semnat deja contractul cu producatorii filmului „Overtime”. Desi titlul filmului te duce cu gandul la orele petrecute peste program, lucrand pentru un sef groaznic, filmul porneste de la ideea unei invazii a extraterestrilor. Da, extraterestri (si nu ne gandim la E.T). O armata secreta a rebelilor se vor infrunta cu „evil aliens” incercand sa isi elibereze tara (au ramas oare scenaristii in pana de scenarii istorice si acum incearca alte variante?). Filmul se asteapta a fi un alt blockbuster, alaturi de Joo Won urmand sa joace si Kim Kang Woo din “Silmido”, “The Treacherous” sau „Goodbye, Mr. Black” si Kim Sang Joong din „Jingbirok”. Regizorul acestui film va fi Kim Gun, regizor premiat cu filmul „Don’t Stop”.

Intr-o lume distopica, Coreea este cucerita de creaturi extraterestre ostile si o retea de rebeli porneste un razboi impotriva invadatorilor. Lupta va fi dusa de trei agenti ai fortelor speciale, cuprinzand doua perioade (un fel de „Signal”, mai putin transmisiunile prin walkie-talkie). Kim Sang Joong este un agent veteran din trecut si Joo Won este noul recrut din prezent. Kim Kang Woo este cel care ii pune in legatura pe cei doi, fiind un „hoobae” (termen de politete coreean ce se refera la un coleg mai tanar ca vechime in acelasi domeniu sau varsta) pentru Kim Sang Joong si „sunbae” (termen de politete coreean ce se refera la un coleg mai varstnic ca vechime in acelasi domeniu sau varsta) pentru Joo Won. Personajul lui Kim este descris ca un agent strict si rigid.

Avem de-a face cu trei actori buni, cate unul pentru fiecare generatie, ceea ce va atrage cinefili de toate varstele si ramane de vazut daca bugetul filmului va permite o grafica computerizata de calitate, in raport cu distributia de cinci stele.

Odata cu serialul “The Bridal Mask”, Joo Won pasea pe culmile celebritatii in Coreea si nu numai, urmand sa apara in alte seriale si filme precum “7th Grade Civil Servant”, “Good Doctor”, “Yong Pal” sau “Don’t Click” si “Fatal Intuition”. Mai mult, actorul va juca in noua versiune a celebrului “My Sassy Girl” in 2017 si a cucerit definitiv inimile coreenilor facand parte din a doua seria e celebrei si longevivei emisiuni “1 Night 2 Days”.

Kim Sang Joong este un actor prolific, capatand multa experienta in filme si seriale precum “Princess Hours”, “City Hunter”, “The Chaser” sau cel pentru care a si fost premiat in 2015 la Premiile APAN, “Jingbirok: A Memoir of Imjin War”.

Filmarile la „Overtime” au inceput deja, fiind planuit ca filmul sa apara in cinematografe la sfarsitul anului.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: joi 11 august 2016

Regizorul filosof Park Chan-wook (filosofia a fost specializarea pe care a absolvit-o la terminarea facultatii) revine in cinematografia coreeana cu un lungmetraj dupa o absenta de 7 ani. Ultimul sau film pentru marele ecran, “Thirst” (2009) a fost urmat 2 ani mai tarziu de un scurtmetraj, “Night Fishing” si de debutul la Hollywood cu Stoker (2014), produs de fratii Tony si Ridley Scott. Acum 2 ani a produs “Snowpiercer”, insa lumea era nerabdatoare sa-l vada din nou ca in zilele bune ale trilogiei razbunarii, la timona unei productii autohtone. Iata ca revenirea e una in forta, “The Handmaiden” fiind si cea mai provocatoare productie a lui de pana acum. Filmul nu se adreseaza persoanelor minore, in mai multe tari avand un rating +18. Dar sexul dintotdeauna a fost unul din ingredientele care, plasat gratuit sau nu in anumite productii, intr-o forma mai discreta sau, din contra mai directa, a asigurat succesul acestora. In cazul lui “The Handmaiden” e doar un ingredient dintr-o gama larga ce asigura succesul filmului. Scenariul e unul solid, fiind croit dupa nucleul romanului scriitoarei galeze Sarah Waters “Fingersmith”. E prima ecranizare pentru marele ecran a romanului publicat in 2002, a carui actiune e mutata din epoca victoriana in Coreea (pe atunci inca Joseon) aflata sub japonezi din anii ‘30. Productia a fost prezenta in acest an la Cannes, in competitia oficiala, si desi s-a lansat in cinematografe cu abia 2 luni in urma, a reusit sa stranga 31,7 milioane dolari la box-office, castigand un premiu (pentru imagine) si avand 3 nominalizari (la Cannes si la Festivalul de la Ierusalim). Distributia contine numai nume unul si unul, ce ne ofera un adevarat regal: Ha Jung-woo, Kim Min-hee, Cho Jin-woong, Moon So-ri sau Kim Hye-sook. Debutanta Kim Tae-ri a fost selectata din 1.500 de aspirante pentru rolul de servitoare pe care-l interpreteaza, si cu siguranta acest debut si succesul sau ii vor deschide calea spre o cariera fructuoasa.

In Joseonul aflat sub ocupatie japoneza al anilor ’30, “contele” Fujiwara (Ha Jung-woo) e un escroc ce pune la cale un plan diabolic pentru a scapa de saracie si a-si asigura un viitor luminos. Titlul de conte e, desigur, fals. Japoneza pe care o vorbeste la perfectie e rodul anilor de munca si pregatire in domeniul lingvistic. A invatat, ca un sarlatan adevarat, sa poarte costume scumpe si imita modul de viata al unu conte in cele mai mici amanunte cu o naturalete debordanta. In momentul in care afla de faptul ca o tanara aristocrata, Hideko (Kim Min-hee), nepoata unui unchi falsificator al carui principal tel e sa fie recunoscut ca japonez autentic in ciuda originii coreene ascunse umile, detine o mostenire uriasa, decide sa puna mana pe aceasta. Planul e simplu: urmeaza sa o seduca pe Hideko, sa fuga cu ea in Japonia, dupa care sa o interneze la un azil de nebuni si sa-si insuseasca averea ei. Principalul obstacol in calea acestui plan e unchiul fetei, ce planuieste sa se insoare cu aceasta pentru a-i lua averea, nefiind mostenitorul direct. Pentru a fi sigur ca Hideko va cadea in capcana farmcelor lui, Fujiwara apeleaza la o tanara orfana crescuta de mica si instruita in tainele furatului si escrocheriilor, Sook-hee (Kim Tae-ri), pe care o plaseaza ca servitoare in casa lui Hideko. Planul merge ce merge, pana la un anumit punct…

Despre “The Handmaiden” se poate spune ca e, de departe, cel mai indraznet film al lui Park Chan-wook. Nu doar datorita tematicii abordate, una tabu in cinematografia de clasa asiatica (desigur, au fost realizate sute de productii cu buget redus pe tematici tabu in Extremul Orient, insa filme de clasa in care unele lucruri sa fie spuse fara perdea si sa fie considerate opere de arta nu prea s-au facut), cat si datorita stilului artistic aparte in care e spusa povestea. La acest din urma capitol filmul e o adevarata delectare, imaginile si unghiurile din care e filmat totul, dar si perspectivele din care se relateaza evenimentele reprezentand elemente novatoare pe care doar marii regizori le pot controla cu atata precizie, ridicandu-si productiile la nivelul de opera de arta. In prima sa parte, “The Handmaiden” pare o poveste desprinsa din romanul lui Kazuo Ishiguro (ecranizat de James Ivory), “The Remains of the Day”, dar aceasta e doar introducerea. Ceea ce urmeaza va intrece orice imaginatie, povestea schimbandu-si parca autorul si devenind una tipica lui Ranpo Edogawa: halucinanta, provocatoare pana la limita extrema si fara tabu-uri. Fara indoiala aceasta latura a filmului nu-l recomanda publicului minor. Desi actiunea productiei se desfasoara in anii ’30, mai intai in Joseonul ocupat (tema predilecta a multor filme coreene recente) si mai apoi in Japonia, modul in care e privit sexul in acest film se incadreaza mai degraba in modul de gandire al omului secolului XXI. O detaliere a acestui aspect ar divulga unele lucruri care ar merita descoperite de spectator pe parcursul vizionarii, astfel ca e inutil a se insista asupra lor, insa e greu de crezut ca in anii ’30 lucrurile descrise in film ar fi avut parte de toleranta cu care astazi sunt privite sau cel putin se face apel sa fie privite, in societatile avansate. Park Chan-wook a extras din prezent un element de mentalitate si l-a suprapus peste reperele morale ale altor timpuri. Prin aceasta a reusit sa dea o nota de mister si erotism extrem, elemente pe placul audientei zilelor noastre, ce cauta povesti cat mai incitante si mai provocatoare. Astfel, “The Handmaiden” este atat un film de epoca cat si modern prin viziunea sa, depasind unle bariere de care cu greu regizorii coreeni reusesc sa treaca (poate doar indraznetul Min Kyu-dong cu “The Treacherous” a reusit oarecum s-o faca). Atmosfera anilor ’30 dintr-o resedinta izolata e redata la perfectiune pana in cele mai mici detalii cu talentul unui pictor impresionist de Park Chan-wook: decoruri rustice si interioare intunecate, costume dupa moda englezeasca a vremii (desi vorbim de Extremul Orient abia zaresti un kimono, ce in randul aristocratiei e privit ca o haina de relaxare, nicidecum de mers prin vizita), eticheta, reguli si organizare draconica. Coloana sonora e in consonanta perfecta cu tensiunea apasatoare ce se simte in atmosfera, dar stie si sa puncteze, ritmat, momentele putine de umor si destindere. Jocul actorilor e desavarsit. Ha Jung-woo e ca e obicei perfect in rolurile negative, de aceasta data contele escroc interpretat fiind atat sarmant cat si sarcastic, hotarat sa-si duca planul la indeplinire cu orice pret. In mod paradoxal, desi e personajul ce se considera cel mai inteligent dintre toti (altfel cum ar indrazni sa se dea dreptr conte sis a fure mostenirea unei adevarate aristocrate de sub nasul unchiului ei lacom ?), acesta joaca totul “la vedere”. Nu are un plan B, si pana si fuga, ce poate fi o improvizatie, e ceva nespecific lui. Hideko, victima pe care trebuie sa o seduca, interpretata de Kim Min-hee, e un personaj interesant si plin de surprize. De mica a trait sub constrangerile unchiului ei, fiind zilnic instruita in ale lecturii. Experienta ei in privinta relatiilor cu oamenii e redusa, iar despre experienta in relatia cu un iubit nici nu poate fi vorba, fiind ferita de ochii lumii de unchiul ei. Viata ei pare anosta, lipsita de orice orizont, pana apare siretul conte ce incearca sa o seduca. Asa cunoaste primele tentatii trupesti si intra in contact cu viata adevarata. Drama care o ascunde in suflet si suferinta la care a fost supusa ani de zile e doar o mica pare din surprizele pe care acest personaj le va oferi in aceasta poveste, deci merita urmarita cu interes. Debutanta Kim Tae-ri imprresioneaza in rolul servitoarei, da, cea din titlu. Ea e elementul cheie al povestii, ce depinde atat de calau (contele ce o trimite sa-I faca jocurile) cat si de victima (cu care trebuie sa relationeze convigator pentru a-si atinge obiectivul). Prinsa intre cei doi, la un moment dat constata ca nu mai are scapare. Insa nu va da bir cu fugitii si, in mod curajos, se va folosi de amandoi pentru a-si atinge obiectivul. Iar acesta va deveni din a se imbogati, unul modest: supravietuirea. Cho Jin-woong, intr-o forma de zile mari, interpreteaza fenomenal rolul unui unchi sadic si pervers, ce a trecut de mult de pragul nebuniei, ce e stapanul absolut al resedintei pline de femei, dar care ocazional noaptea se umple de barbati potenti financiar si cu influenta. Falsifica carti, organizeaza “serate” literare in care nepoata Hideko lectureaza in fata unei audiente formate din batrani cu ganduri necurate iar mai apoi vinde la licitatie aceleiasi audiente cartile in cauza. Si inca ceva: e un personaj mai malefic decat arata; ai spune ca e un batranel inofensiv, insa spre final se va dezlantui si, pe masura ce adevarul iese la suprafata, ii aflam adevarata fata. Cu o galerie atat de consistenta de personaje, ai zice ca te afli in fata unui roman balzacian pe care abia astepti sa-l descoperi. Cu toate ca “The Handmaiden” se intinde pe durata a aproape 2 ore si jumatate, daca excludem anumite scene mult prea directe, cu limbaj explicit, putem spune ca avem in fata o productie de exceptie. Totul, de la costume, poveste (si inca cu ce rasturnari de situatie !), decoruri, muzica, imagine, interpretare, e la superlativ. Unii probabil vor fi deranjati de anumite parti ale filmului, pe care le vor gasi depasind cu mult limitele decentei, insa privit in ansamblul sau, cu siguranta se poate spune ca “The Handmaiden” e cea mai provocatoare realizare de pana acum a lui Park Chan-wook, o adevarata opera de arta in imagini.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: miercuri 10 august 2016

Odata cu lansarea primei productii coreene, „The Age of Shadows” al lui Kim Jae Woon, Studiourile Warner Bros. din Statele Unite au anuntat ca planuiesc sa intensifice productiile realizate in Coreea in urmatorii ani, incepand ca din 2017 sa se produca cate doua filme pe an. Primul pe lista va fi filmul de debut al lui Lee Joo Young, „A Single Rider”, care a intrat in productie din martie (filmarille au fost facute in Australia), in film jucand Lee Byung Hun si Gong Hyo Jin. Filmul se asteapta a fi un succes, scenariul fiind foarte bine scris si plin de suspans, o poveste in care un barbat se afla la limita dupa ce pierde totul intr-o clipa. Pleaca in Australia pentru a se intalni acolo cu sotia sa si fiul care studia departe de casa si apoi dispare fara nicio urma. Filmarile au luat sfarsit in luna mai, filmul fiind in post-productie.

Presedintele Warner Bros. Coreea, Choi Jae Won, l-a descris ca fiind un film cu buget redus, complet diferit de „The Age of Shadows”, care a avut un capital de aproximativ 100 miliarde de woni (9 milioane $).

Un alt proiect este pe lista celor de la Warner Bros. Coreea, filmul „The Bad Lieutenant” urmand a fi filmat in 2017, cu un scenariu original (se pare ca nu are nicio legatura cu filmul cult din 1992 al lui Abel Ferrara) scris de cel care in 2010 regiza „The Man From Nowhere” sau “No Tears for the Dead” in 2014, Lee Jeong Beom. Filmul isi va incepe filmarile la inceputul lui 2017, urmand ca pana atunci sa se finalizeze si distributia.

Deocamdata, Warner Bros. Coreea a ales sa debuteze pe piata coreeana ca si casa de productie cu filmul „The Age of Shadows” al lui Kim Jae Woon, un film istoric de actiune, in care vor juca Song Kang Ho si Gong Yoo. Filmul va avea premiera in Coreea pe 7 septembrie si producatorii au anuntat ca filmul va merge si la Festivalurile de Film de la Toronto si Venetia (desigur, in afara vreunei competitii).

„Warner Bros. este o casa de productie cunoscuta pentru relationarea de lunga durata. Ce se doreste este ca sa devina o casa pentru creatorii de film, dar si pentru debutanti si sa fim o noua optinune pe piata coreeana.” (Monique Esclavissat – Vicepresedinte Executiv al Warner Bros.)

Desi industria de film din Coreea va avea cu siguranta de castigat de pe urma acestei noi optiuni de productie, ramane de vazut daca va avea de castigat si calitatea filmelor coreene si nu vor ajunge niste palide copii americane, cu buget mult mai redus. Pana in prezent, studiourile Fox au intrat deja pe piata coreeana (probabil acesta a fost si impulsul dat rivalei Warner Bros), iar filmele realizate n-au rupt gura targului (poate doar „The Wailing” din acest an, un succes de box-office, si cam atat, scenariul sau fiind tipic american, adica superficial). Probabil entuziasmul americanilor se va mai tempera dupa cateva esecuri la box-office, insa cata vreme e rentabil sa faci afaceri platind la niste preturi derizorii niste actori de top in tarile lor sa joace dupa propriile tale reguli, de ce sa nu investesti ? Vom vedea rezultatul in anii urmatori.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: marți 9 august 2016

Academia de Arta a Filmului din Coreea (KAFA) va avea un eveniment important in luna septembrie a acestui an pentru a celebra aniversarea de 10 ani a programului “Regie de Film”. Ca ambasadori care vor promova acest eveniment al Academiei coreene au fost alesi actorii Lee Je Hoon din originalul “The Influence” (2010) sau „Bleak Night” (2011) si Kim Go Eun din “Monster” (2013), “Memories of the Sword” (2015), “The Advocate: A Missing Body” (2015) sau „Canola” (2016).

KAFA a fost creata de Consiliul de Film din Coreea (KOFIC) in 1984, avand ca scop sa cultive talente deosebite din industria coreeana de film, sa devina un fel de pepiniera a celor ce-si dedica talentul filmului. Studentii KAFA sunt pasionati tineri creatori de film ce reusesc sa exceleze in domeniile lor datorita nu numai talentului ci si creativitatii si atmosferei cursurilor din cadrul programului. Peste 600 de absolventi au roluri importante in industria coreeana de film, fiind specializati in cinematografie, regie, productie si animatie si fiind activi in aceste domenii. Hur Jin Ho, regizorul lui „Christmas in August” (1998), Bong Joon Ho al lui „Snowpiercer” (2013), “The Host” (2006) si „Memoirs of a Murderer” (2003), Choi Dong Hoon regizorul lui „The Thieves” (2012) si „Assassination” (2015), Kim Tae Young al lui „Late Autumn” (2011) si Min Kyu Dong al lui „The Treacherous” (2015) sunt doar cateva nume ale absolventilor KAFA.

Programul pentru regia de film a fost creat in 2007 pentru a promova talentele de productie ale regizorilor incepatori. Diversivitatea filmelor care au iesit pe piata in ultimii ani sunt roadele acestui program, inclusiv „Bleak Night”, „End of Animal” (2011), „INGtoogi: The Battle of Internet Trolls” (2013), „Socialphobia” (2015), „Alice In Earnestland „(2015) si ” The Boys Who Cried Wolf” (2015).

„KAFA: 10 year old story” va prezenta zece filme ale creatorilor de film din cadrul programului si altele ale regizorilor din KAFA si se va tine din 31 august pana pe 7 septembrie. Tarile care vor sa existe in industria de film sustin programe pe termen lung prin care nu 1-2 ci sute de regizori sunt pregatiti pentru a performa. Probabil ca unii se pierd pe drum, insa zeci dintre ei performeaza, ajung peste ani sa regizeze filme memorabile, indraznete si cu nimic mai prejos decat productiile americane. Desigur, asta se intampla in tarile cu viziune, cu perspectiva si cu industrie cinematografica valoroasa…

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: duminică 7 august 2016

Park Hoon-joong, regizorul lui “The Tiger: An Old Hunter’s Tale”, e unul din cei mai talentati cineasti ai tinerei generatii din Coreea. Anterioarele sale doua filme, “The Showdown” (un low-budget de epoca bine realizat sub aspect vizual) si “New World” (un film cu gangsteri cu actori de top si mare succes la box-office) nu fac decat sa completeze succesul scenariilor pe care acesta le-a scris la “The Unjust” (premiat la Blue Dragon ca Cel mai bun scenariu) si “I Saw the Devil”. Cu o asemenea carte de vizita, era de asteptat ca noul sau film, “The Tiger”, sa fie un succes fara nici o discutie. Iar acest lucru a fost confirmat de cele 11,1 milioane dolari incasari. In rolul principal revine unul din actorii preferati ai regizorului, inegalabilul Choi Min-sik, cu care a colaborat si la “New Wold” si “I Saw the Devil”. De aceasta data Min-sik va interpreta un batran vanator in Joseonul anului 1925, ce are o confruntare pe viata si pe moarte cu un tigru urias. In rolurile secundare, ca de obicei in filmele de top regasim actori de calitate, precum Jeong Man-sik, Ra Mi-ran, Kim Sang-ho sau Jung Suk-won (pe care il stim chiar din IRIS 2 sau din recentul Mr. Baek, 2 seriale coreene de succes). Veteranul japonez Ren Osugi (cu peste 70 de filme la activ) a fost distribuit si el mai mult pentru atmosfera, interpretand rolul unui guvernator japonez al Joseonului aflat sub ocupatie pasionat de vanatoarea de tigri.

Muntele Jirisan, Joseon, 1925, in plina Ocupatie Japoneza. Chun Man-duk (Choi Min-sik) e un batran vanator ce-si duce viata departe de zbuciumul lumii pe muntele Jirisan, crescandu-si singur fiul de 16 ani. Cu un deceniu in urma era cel mai mare vanator al Joseonului, dar acum vrea sa uite tot trecutul, inecandu-si amarul in bautura si singuratate. Cum o spun si ceilalti vanatori, daca nu ar fi fost Seok, fiul sau, de mult Man-duk n-ar mai fi fost pe aceasta lume. Si asta pentru ca in urma cu 10 ani, un incident a dus la disparitia sotiei sale, el considerandu-se principalul vinovat pentru tragicul eveniment. Dar acum, un excentric guvernator, japonezul Maejono (Ren Osugi), pasionat de vanatoarea de tigri, ordona maiorului Ryu sa se ocupe de capturarea unui tigru urias, de peste 300 de kg, ce traieste in varful muntelui Jirisan. Cu ajutorul unui grup de vanatori coreeni primiti in armata japoneza, acesta porneste misiunea de capturare prin orice mijloace a tigrului. Misiunea este insa una complicata, deoarece tigrul e unul cu o inteligenta iesita din comun, dejucand toate cursele intinse de vanatori. In fata propriei neputinte, maiorul realizeaza ca singurul ce poate da de urma tigrului e Man-duk…

Filmul in sine spune, pe durata a 2 ore si aproape 20 de minute, povestea reala a ultimului tigru al Joseonului. Desigur, doar disparitia acestuia e un lucru real, restul e dramatizare. In mod paradoxal, disparitia lui in timpul ocupatiei japoneze echivaleaza cu sfarsitul unitatii coreene, stiut fiind ca a urmat razboiul fratricid ce a divizat natiunea. In ziua de azi, tigrul ce traia pe vremuri in Peninsula e cunoscut sub un alt nume: tigrul Siberian sau tigrul Amur. Astazi, aceasta subspecie de tigru a reusit sa supravietuiasca in Rusia, pe o suprafata ce se intinde pana la granita cu China si Coreea de Nord, fiind estimat un numar de 529 de exemplare. Coreea este singura tara din lume in care tigrul se afla in centrul culturii sale. Oamenii s-au simtit foarte apropiati de tigru si l-au personificat, de-a lungul istoriei. Mitul national al creatiei, in Coreea, are in centrul sau un urs si un tigru. Legenda spune ca acestia ar fi cerut fiului conducatorului Cerului sa-i faca oameni. Acesta ar fi fost de acord, cu conditia sa indure 100 de zile intr-o pestera fara a manca decat usturoi si pelin negru. Ursul a indurat si a devenit o femeie frumoasa ce a dat nastere lui Tangun, legendarul tata al Coreei, in 2333 i.e.n. Tigrul, in schimb, a devenit nerabdator si flamand, a parasit pestera incapabil sa faca foamea si sa astepte, si se spune ca de atunci… rataceste in muntii coreeni. Asadar, pentru coreeni tigrul e un simbol important al identitatii nationale. In cultura populara, povestile despre tigri si oameni prezinta in general tigru ca pe un animal feroce, ce provoaca spaima oamenilor. Totusi, la un moment dat a aparut o poveste in care se spune ca in momentul in care un padurar ingrozit e prins in cursa de un tigru feroce, padurarul in mod inteligent se inclina adanc in fata animalului si il considera ca pe un frate de mult pierdut. Aceasta poveste din folclorul coreean a fost de altfel reflectata si de regizorul Park Hoon-joong in filmul sau, existand o scena memorabila ce vorbeste despre acest respect al omului fata de tigru.

Revenind la filmul in sine, acesta este grandios. In prima jumatate actiunea e mai lenta si acomodarea cu atmosfera unui Joseon aflat sub ocupatie japoneza e putin greoaie. Din fericire, insa, filmul nu se axeaza pe lupta pentru libertate a coreenilor, iar nationalismul nu e instrumentat ca arma ascutita indreptata inspre ocupantul japonez. Desigur, acest lucru nu il impidica pe realizator sa delecteze publicul cu un veritabil macel in randul maretei Armate Imperiale japoneze, astfel ca mesajul mandriei nationale e unul transmis foarte subtil. De ce ? Pentru ca oponentul japonezilor nu sunt coreenii – din contra, acestia sunt folositi ca masa de manevra pentru capturarea tigrului – ci inusi… tigrul. Tigrul urias din film personifica Joseonul insusi, o natiune puternica care se va prabusi tocmai datorita disensiunilor interne. Ultima imagine a filmului, in care zapada acopera totul si face sa dispara fara urme simbolul unei natiuni e o geniala metafora inventata de regizor. La fel ca acest tigru si oamenii care l-au vanat, in marea lor majoritate coreeni, a disparut o natiune. Si nu e doar atat. Personajul lui Choi Min-sik este unul aparent neputincios, batran, cazut in patima alcoolului, ce traieste pe munte ca o fantoma doar pentru a-si creste fiul de 16 ani. Alt tel in viata nu mai are. A renuntat pana si la razbunare pe tigrul ce i-a distrus familia, incercand sa se ierte pe sine. Cand insa ocupantul japonez face presiuni ca cel ce a fost odata cel mai bun vanator al Joseonului sa ii ajute in capturarea tigrului, intregul sau trecut dureros e rascolit si dezgropat. Personajul ajunge sa fie prins intre trecut si prezent doar dintr-un capriciu al guvernatorului japonez (imaginea perfecta a mandriei si militarismului celei mai puternice armate din Asia Orientala din acele timpuri), iar evenimentele care iau o turnura dramatica pentru vanator ii scot la suprafata cele mai nebanuite trasaturi. Modul in care va actiona e de-a dreptul surprinzator, inaltator pentru ceea ce vrea sa simbolizeze sub aspect moral, intrinsesc, personajul. Un film rafinat, inteligent si superb realizat, emotionant pana la lacrimi in unele momente ale sale, ce descriu perfect maretia interioara a unei natiuni ce stie sa-si pretuiasca valorile trecutului. Chiar si atunci cand acestea se regasesc in lucrurile si oamenii simpli, in perioadele cele mai grele ale istoriei. Un film de top, una din cele mai reusite productii coreene ale anului 2015, ce nu trebuie ratat.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 6 august 2016

Unul din scenaristii serialului „City Hunter” se va ocupa de scenariul serialului „Defendant”, in care se pare ca rolul principal i-a fost oferit lui Ji Sung, reprezentantii acestuia declarand ca actorul ia in considerare acest rol pus pe tava de producatori. Noul serial va include in echipa de scenaristi, alaturi de Choi Su Jin care s-a ocupat si de „City Hunter”, si pe Jo Young Kwang („49 Days”, „Yawang”, „Hyde, Jekyll, Me”). Povestea scenariului este una extrem de interesanta si complicata: este povestea chinuitoare a unui procuror care credea cu tarie in sistem si care va fi tradat de acesta. Ji Sung ar putea juca rolul talentatului procuror, seful unei divizii de investigatii ce se ocupa de crime violente si care nu pierdea nicun caz. Convingerea procurorului era ca legea trebuie sa fie lege pentru toti. Desi un dur la locul de munca, omul care crede ca a fi procuror a fost alegerea vietii sale este un tata foarte devotat copilului sau.

Povestea incepe cand acesta se trezeste intr-o dimineata si afla ca este condamnat la moarte, doar ca nu intelege ce s-a intamplat si cum a ajuns in inchisoare. Este pus in fata unei dileme de care atarna chiar viata sa atunci cand se afla de cealalta parte a legii. Povestea se complica pentru ca procurorul sufera de amnezie temporara si totul se concentreaza asupra incercarilor sale disperate de a aduna si a pune cap la cap ceea ce pare a fi un puzzle fara de sfarsit, a luptei pentru adevar si pentru a scapa din inchisoare cu numele neintinat.

Cu siguranta e o poveste ce promite, si Ji Sung este un actor care are toate atuurile pentru a face fata cu brio unui scenariu bine inchegat si care s-ar descurca de minune intr-un astfel de rol. Ce este important pentru ca serialul sa devina unul de calitate este ca scenaristii sa nu schimbe scenariul extrem de des, dorind sa tina cont de sugestiile telespectatorilor sau ale internautilor. Ce ii trebuie acestui scenariu este un ritm alert cu rasturnari interesante de situatii si ca scenariul sa nu se transforme intr-o melodrama, doar pentru niste cifre. Deocamdata, nu a fost anuntat un nume pentru regie.

„Defendant” va fi difuzat la SBS, incepand din noiembrie, dupa „Moon Lovers: Scarlet Heart: Goryeo”.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: vineri 5 august 2016

“The Shameless” marcheaza revenirea in scaunul regizoral, dupa 15 ani de la debut, a regizorului si scenaristului Oh Seung-uk, cunoscut pentru scenariile lui “Christmas in August: si “H”. Asadar, avem in fata un regizor specializat in filme cu intriga politista si drama romantica. Toate aceste genuri, la care adaugam putin elemente specifice filmelor cu gangsteri, descriu perfect stilul noir al noii sale productii, “The Shameless”. Cu un buget de 2,5 milioane $, productia abia a reusit sa iasa pe plus la box-office, obtinand doar 2,8 milioane $ incasari. Lucrul e explicabil si prin faptul ca “The Shameless” nu este o productie comerciala, acesta avand premiera mondiala tocmai la Festivalul de la Cannes de anul trecut, unde a participat la sectiunea “Un Certain Regard”. In rolurile principale, dar si in cele secundare, filmul abunda de actori de top, insa in ciuda acestui fapt, castigurile de la box-ofice demonstreaza ca oricat de populari ar fi actorii unui film, ceea ce atrage lumea in salile de cinema e spectacolul si mai ales un scenariu bun. Kim Nam-gil revine pe marele ecran la un an distanta de “The Pirates”, insa de aceasta data are de interpretat un rol de o cu totul alta factura, cum nu a mai avut in cariera, al unui politist “lipsit de rusine” – titlul ii este intru totul dedicat de catre regizor. Adevarata vedeta a filmului este insa Jeon Do-yeon (Secret Sunshine, The Housemaid, My Dear Enemy, A Man and a Woman), ce are o interpretare ce a fost rasplatita cu premiul pentru Cea mai buna interpretare la Baeksang Arts Awards in acest an. Park Sung-woong (recent vazut in “A Violent Prosecutor” si “Office”), Kwak Do-won din “The Wailing” si Kim Min-jae (Veteran, No Tears for the Dead) completeaza distributia solida a acestui arthouse intunecat si destul de incoerent.

Jung Jae-gon (Kim Nam-gil) e detectiv la Omucideri de la o sectie de politie din Seul. In momentul in care un anume Hwang e ucis, superiorul sau, Moon (Kwak Do-won), ii incredinteaza acest caz. Lucrurile par a fi simple. Victima a fost ucisa de Park Jun-gil (Park Sung-woong), odata mana dreapta a vicepresedintelui “Jay Investment”, o companie de creditare dubioasa. Insa patima pentru jocuri de noroc l-a adus pe Park pe marginea prapastiei, in care a cazut odata cu relatia secreta pe care a avut-o cu iubita vicepresedintelui, atragatoarea Kim Hye-kyung (Jeon Do-yeon). In momentul in care vicepresedintele afla de tradarea apropiatului sau, ce delapideaza din fondurile companiei, si a femeii sale, ce se dedica complet lui Park, decide sa se razbune. Prin intermediul aghiotantului Min, il contacteaza pe detectivul Jae-gon. In schimbul a 5.000 de dolari, acesta trebuie sa-l captureze pe fugarul Park cautat pentru crima si, in timpul arestarii, sa fie impuscat in picior, pentru a-i fi platita indirect polita tradarii. Ezitant la ideea de a primi banii murdari ai Mafiei, Jae-gon alege sa actioneze dupa propriile metode pentru a-l captura pe Park. Drept urnare se da drept Lee YJ, un fost coleg de celula al lui Park, si se angajeaza la Barul “Macao” pe care il detine Hye-kyung, devenind mana dreapta a acesteia. Numai ca misiunea e intrerupta de ceva neprevazut…

“The Shameless” e genul de film in care scenariul este cu mult sub valoarea distributiei. Cu alte cuvinte actorii meritau un scenariu mai bun, dat fiind potentialul lor artistic. Povestea e simpla, si in simplitatea ei regizorul scenarist nu face decat sa o complice inutil, aducand spectatorului o stare de confuzie prin doua elemente: in primul rand spectatorul poate face o confuzie intre numele a doua personaje cheie: Park Jun-gil, interpretat de Park Sung-woong, si vicepresedintele Park, un personaj ce nu apare in film efectiv, dar al carui nume e pe buzele tuturor. In unele momente nu stii exact la cine anume se face referire, si de aici unele confuzii. In al doilea rand, finalul pare decupat dintr-un alt film si lipit in aceasta productie doar pentru a oferi un pretext pentru deznodamantul dorit de scenarist. Daca adaugam si abuzul de scene cu luminozitate redusa, spre final, specific genului “noir”, putem intelege de ce un scenariu simplu isi pierde pana la final coerenta si ne lasa cu anumite semne de intrebare si un gust destul de amar. Iar daca ne gandim ca rolul principal masculin a fost initial oferit lui Lee Jung-jae, ce a fost inlocuit de Kim Nam-gil doar datorita unei accidentari la umar ce nu s-a vindecat, dobandita pe platourile de filmare ale lui “Big Match”, ajungem sa ne intrebam de ce anume ar mai fi avut nevoie regizorul acestui film sa-l transforme intr-un real succes. A avut in mana toate atuurile, iar “The Shameless” s-a dovedit, in cele din urma, o productie modesta, luminata doar de interpretarea actorilor din distributie. Nu exista un erou, un personaj pozitiv de care eventual sa te atasezi. Detectivul Jae-gon e un anti-erou prin excelenta. E dedicat meseriei sale, are niste principii la care tine, insa in viata personala – despre care ni se spune foarte putin – e un ratat (la un moment dat pretinde ca e divortat). De altfel, toata panza pe care o tese in momentul in care isi ia o alta identitate si se apropie de femeia celui pe care cauta sa-l captureze e una bazata pe miciuna, motiv pentru care nu stii nici un moment cat de credibil e acest personaj. Si atunci cand se doreste sincer, e perceput ca un mincinos, ca un las ce nu e in stare nici macar sa-si dezvaluie adevaratul nume. Poate, atunci, un asemenea om, sa spere la sentimentele unei femei ce nu stie nimic despre el ? Kim Hye-kyung e un personaj de compatimit. Datoriile facute la camatari o transforma intr-un obiect de exploatare al acestora. Nu ezita sa-si ofere serviciile, inclusiv sexuale, pentru a amana plata datoriei sau a obtine bani pentru plata ei. La randul ei colecteaza datorii si taxe, are un bar de mana a treia si face orice pentru a atrage clienti care sa-i aduca bani, inclusiv sa ii cheme personal de la restaurantul de vis-a-vis. Iar mai presus de toate, iubeste un gangster ce comite o crima. Un personaj complet confuz, in deriva. Si, in ciuda tuturor acestor tare, Hye-kyung infrunta cu curaj toate aceste obstacole si marsavia lumii in care cu buna stiinta a intrat, stie ce inseamna umilinta si teama, dar incearca sa le domine printr-un comportament similar celui al celor ce o exploateaza.

Un film intunecat, greoi, cinic, pe alocuri cu un limbaj indecent, specific lumii interlope in care balanseaza, luminat doar de interpretarea actorilor. Departe de asteptari, “The Shameless” e mai degraba un tablou sumbru al amoralitatii intr-o societate coreeana in care rolul barbatului continua sa fie primordial. De aici si titlul in coreeana al filmului (“Un ticalos”).

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 4 august 2016

Reprezentantii actorului Song Kang Ho, actorul care juca fenomenal in „Sado”, „The Attorney” si multe alte filme pentru care a fost premiat, au confirmat recent ca acesta a acceptat un nou rol intr-un film ce va fi regizat de regizorul Won Shin Yeon, „Fifth Column”, un thriller despre o conspiratie, un procuror militar care primeste un ultim caz cu doar doua saptamani inaintea pensionarii si descopera un secret inimaginabil.

Song Kang Ho va juca rolul ofiterului Kang Jong Duk din cadrul Departamentului de Aparare, un investigator militar ce se ocupa de Afacerile Interne, care descopera o conspiratie de proportii si lupta pentru ca adevarul sa iasa la suprafata. Regizorul Won Shin Yeon este cel care a regizat apreciatul „A Bloody Aria”, „The Suspect” si recentul „Memoir of a Murderer”, cu Sol Kyung-gu si Kim Nam-gil, film ce va avea premiera in lunile urmatoare.

Song Kang Ho a demonstrat ca poate juca roluri total diferite, precum cel al hotului mai natarau din „The Good, The Bad, The Weird” sau rolurile mai serioase precum cel al regelui Yeongjo, cel care in 1762 poruncea ca fiul sau, printul Sado, sa fie lasat sa moara intr-un cufar de orez. Desi se zvonea ca Gang Dong Won va juca si el in film, acesta se pare ca a preferat sa joace alaturi de Yoo Ah In in „Burning”. In locul sau, in distributia lui „Fifth Column” au aparut alte nume mari, precum Jung Woo (din „Himalayas”), care va juca rolul unui coleg al lui Song Kang Ho, care il ajuta sa dea de capatul conspiratiei si Ryoo Seung Ryong („Miracle in Cell No 7”, „The Piper” etc), ce va juca personajul negativ ce va bloca fiecare pista descoperita de cei doi colegi ce investigheaza aceste ite incurcate.

Titlul filmului se refera la un departament in cadrul unei organizatii ce cauta sa distruga organizatia din care face parte, un fel de „Hydra” din seria „Avengers”, care era o organizatie secreta ce se infiltrase in S.H.I.E.L.D pentru a o distruge. Asemanator, in „Fifth Column”, in momentul in care Song Kang Ho incepe sa cerceteze cazul primit, acesta va descoperi dovezi ce demonstreaza existenta unui grup ce prefera sa actioneze din umbra, grup ce a castigat putere ademenind oameni cu functii importante.

Filmul va intra in productie dupa finalizarea distributiei, in toamna, si va avea premiera in prima jumatate a lui 2017.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: miercuri 3 august 2016

Regizorul si scenaristul debutant Lee Il-hyeong s-a lansat cu brio in industria coreeana de film cu “A Violent Prosecutor” (dupa ce a fost asistent de regie la “Kundo Age of the Rampant” si “Beastie Boys”), oferind publicului exact ceea ce acesta cere. De fapt, odata cu “The Thieves”, atat publicul coreean cat si producatorii coreeni au gustat din cupa dulce a succesului, confirmand ca in Coreea se pot face productii pe subiecte tipic hollywoodiene care sa prinda ca un magnet. In ultimii ani e o adevarata moda in industria coreeana de film sa faci productii in care “eroi” sa fie niste sarlatani, ce obtin castiguri fabuloase punand la cale planuri laborioase de extocare sau de jefuire, iar acest tipar il vedem aplicat nu doar la productii inspirate din viata contemporana, ci si pe perioade mai vechi. Desigur, umorul ocupa un loc important in structura unor astfel de productii, si pentru asta e nevoie de actori de top care sa interpreteze fara cusur astfel de partituri complexe. Lee Il-hyeong a avut noroc la debut cu un cuplu de actori de zile mari, care au facut tot filmul si au umplut pana la refuz salile de cinema, e vorba de Hwang Jung-min (recent vazut in “Himalayas” si “The Wailing”) si Gang Dong-won (da, intr-un rol comic, il vom vedea in sfarsit oferind buna dispozitie, nu doar pesimism, teroare si durere, ca in anterioarele roluri din “My Brilliant Life”, “Kundo”, “Haunters” sau “Voice of a Murderer”). Iar cand ai in rolurile secundare actori ca Park Sung-woong, Kim Eung-soo, Joo Jin-mo sau Lee Sung-min, nu poti sa te astepti decat la lucruri pozitive. Filmul a fost lider de box-office doua saptamani la rand, obtinand incasari de 66,6 milioane de dolari, fiind, si la data prezentului articol, liderul de box-office al anului 2016 in Coreea (curand va fi detronat de “Train to Busan”, care dupa doar 2 saptamani a ajuns la borna 61 de milioane dolari incasari) .

Byun Jae-wook (Hwang Jung-min) este un procuror cu o reputatie extrem de proasta. Nu pentru ca nu ar fi eficient sau c-ar fi incompetent, ci datorita metodelor violente prin care rezolva cazurile. Nu de putine ori isi intimideaza “clientii”, majoritatea infractori notorii sau gangsteri cu tupeu, iar metodele sale noncomformiste atrag o multime de sesizari la adresa Procuraturii. Toti ii stiu metehnele, insa il tolereaza tocmai pentru ca e eficient. Dar in momentul in care un caz nou ii este repartizat, nici el nu stie ce consecinte grave va ava temperamentul sau pentru viitorul carierei sale. Construirea unui complex intr-o zona cunoscuta ca Sanctuarul Pasarilor din golful Asan starneste o reactie puternica a organizatiilor nonguvernamentale ecologiste, ce se opun distrugerii habitatului pasarilor migratoare. 100 de activisti ecologisti protesteaza de zile bune la fata locului, impiedicand demararea proiectului de dezvoltare a zonei. La un moment dat, niste indivizi deghizati in activisti ecologisti ataca cu arme albe jandarmii, unul dintre ei fiind lovit cu o bata in cap si ajungand in stare grava. Autorul, in persoana unui anume Lee Jin-seok, astmatic, e imediat retinut si dat pe mana procurorului Byun. Doar ca lucrurile nu sunt atat de simple cum par la prima vedere. Si asta pentru ca interese uriase sunt in joc. Fara sa realizeze, Byun se trezeste prins in mijlocul unei conspiratii si, din procuror, ajunge condamnat. De dupa gratii, cu ajutorul unui escroc sarmant aflat la a 10-a condamnare, Han Chi-won (Gang Dong-won), Byun trebuie sa-si demonstreze nevinovatia, facand apel pentru rejudecarea procesului sau.

“A Violent Prosecutor” e structurat pe modelul filmelor coreene ce au prins la public in ultimii ani, incepand cu “Thieves” (2011), fiind un amestec de comedie, actiune si putina drama ce reflecta din nou o tema de success in filmul corean al ultimilor ani: nedreptatea sociala. Aceasta, dupa cum se stie, il impinge pe individ, dezarmat si neputincios, spre solutionarea prin mijloace proprii a problemelor pentru care societatea ofera verdicte gresite cu complicitatea politicienilor sau a celor din high life. Cum la moda e si tematica ecologista, de actualitate, aceasta a fost inclusa in subiectul filmului, mai mult pentru a sensibiliza si a atrage atentia cu privire la unde se poate ajunge din cauza lacomiei unor oameni puternici si cu influenta. Cu toate ca regizorul scenarist foloseste aceasta tema ecologista, ea e doar un pretext pentru a se naste un caz care mai apoi e legat de firul principal al povestii, catre final neexistand nici macar o specificare daca ecologistii au triumfat sau puterea banului a invins. Filmul incearca sa se tina cat poate de departe de cliseele specifice unei astfel de tematici, oferind cateva ipostaze interesante, dar per ansamblu modul in care evolueaza povestea este previzibil. Adica e genul de film care stii ca dupa toata nebunia in care te implica, in final nu are cum sa se sfarseasca decat cu un “happy end”. Dupa cum au declarat in mai multe randuri surse din industrie, scenariile acestui gen de filme sunt scrise in conformitate cu asteptarile fanilor legate de deznodamant, astfel ca un sfarsit melodramatic, in care raul sa invinga e greu de crezut sa isi faca loc in scenarii. Regasim, astfel, ideea tipic americana a unui cuplu de doua personaje nedreptatite si periferizate de societate, ce trec prin tot felul de intamplari, mai mult sau mai putin hazlii, pentru a-si face dreptate si a fi reprimiti in societate. Cei doi protagonisti sunt carismatici si au o chimie excelenta. Hwang Jung-min interpreteaza un procuror violent, Byun, care insa odata inchis pe nedrept ajunge mielusel in cusca cu lei, fiind inchis in celula cu victime condamnate la ani grei de inchisoare datorita rechizitoriilor sale. Corectiile pe care le primeste de la gangsteri fara a riposta fac si ele parte din procesul de cainta pe care il presupune detentia. Dar odata ce te-ai adaptat la noua atmosfera si intelegi mersul lucrurilor in spatele gratiilor, exista o sansa sa supravietuiesti. Asta, desigur, daca ai studiile si mintea agera a unui procuror… Si astfel Byun devine dovada cea mai evidenta a faptului ca atunci cand iti pui mintea la contributie, poti pacali forta bruta a unor animale, si exista si ziua de maine. “Partenerul” sau, Han Chi-won, interpretat degajat de Gang Dong-won, e genul de individ ce traieste la maxim fiecare clipa. Infatisarea il face sa fie constient ca nu exista femeie care sa-i reziste, si nu intamplator cand e sa primeasca o bataie, are o singura rugaminte: “ocoliti-mi va rog fata”. Da, fata e atu-ul sau. Cum sa mai fie un Don Juan daca ii lipseste principalul atu ? Si se mai pricepe la ceva: sa insele. In principal fete naive, seduse de chipul lui dulce si bland, de povestea studiilor facute in Pennsylvania (cu toate ca in viata lui nu a urcat intr-un avion) si de accentul crede el convingator al celor cateva cuvinte stalcite in engleza pe care le stie. Are mult tupeu, e increzator in talentele sale, stie sa falsifice semnaturi si, la nvoie, sa se dea orice, inclusiv… procuror. Realizati cat de tare joaca si prin ce cercuri inalte are curajul sa se invarta ? Si asta cu tot cazierul sau stufos de 10 condamnari (bine, fie 9, cum spune el, a zecea a fost cu suspendare) la doar 32 de ani. Gang Dong-won asigura buna dispozitie a filmului, luandu-si tot felul de identitati, deghizandu-se si facand treburile murdare, in timp ce Hwang Jung-min oscileaza intre un procuror violent si un mielusel, apoi intre un mare “boss” respectat de toti dupa gratii si din nou un procuror ce si-a inteles greselile, batand la posrile Curtii Supreme pentru a fi reprimit in societatea din care a fost indepartat pe nedrept.

Un film dinamic, captivant, situat undeva intre un “Inside Men” (la limita superioara) si un “The Con Artists” ca reper inferior, din tematica carora preia cate putin. Regasim din nou un mesaj critic la adresa politicienilor corupti si intelegem cum functioneaza sistemul de putere din Coreea zilelor noastre, un model de actualitate valabil oriunde pe mapamond. “A Violent Prosecutor” nu dezamageste, confirmand castigurile ce-l transforma intr-unul din marile succese de casa ale anului 2015 in Coreea.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 31 iulie 2016

O crima cu autor cunoscut, dar fara cadavru. O foarte tanara victima, un asasin autodenuntat si un ofiter de politie insarcinat cu cazul. Care caz? Totul pare rezolvat, chiar daca trupul defunctei e de negasit. Asasinul a marturisit, sefa in ierarhie ii cere detectivului Chong raportul asupra cazului si ii ordona sa opreasca cercetarile. Acesta insa continua. Vrea sa afle totul referitor la crima si la motivatia ei. Si asa beneficiem noi de acest film, care nu e un policier obisnuit plin de actiune. De fapt e o replica la productiile hollywoodiene spectaculoase, dar superficiale. „Port of Call” e povestea unei tinere, Jiamei (Jessie Li), ale carei ambitii sunt prea mari fata de posibilitati, ceea ce duce la dezamagire si decadere, a unui tanar introvertit, Ting Tsz-chung (Michael Ning), un transportator de carne la clienti, dealer de droguri si membru al Triadelor, un mix de duritate si tandrete, si a detectivului Chong (Aaron Kwok), un barbat parasit de sotie, ce are o fiica, poate cel mai afectat sufleteste de cele intamplate, pentru ca se poate pune in situatia traita de ceilalti doi.

Domeniul in care decenii la rand a excelat industria cinematografica din Hong Kong a fost cel al filmelor de actiune, si, subsidiar, cea a filmelor de arte martiale de epoca sau moderne. Hong Kong nu a avut niciodata scenaristi buni pentru povesti complexe, cum e cazul coreenilor, sau profund umane cum e cazul japonezilor. Filmele de actiune sau de arte martiale nu presupuneau existenta unei intrigi prea pretentioase, accentul fiind pus pe latura spectaculoasa, pe ludic, pe cea comerciala. Datorita acestei traditii impamantenite inca de la nasterea filmului in aceasta regiune, dramele au fost un gen ocolit de cineasti, spiritul studiourilor Shaw fiind unul pur comercial. In ultimii ani, insa, filmul din Hong Kong sufera o evidenta transformare, cineastii realizand ca aceleasi scenarii plictisitoare cu gangsteri, violenta si actiune spectaculoasa nu mai pot, in secolul XXI, sa asigure succesul de casa. Aceste realizari au devenit doar reluari la nesfarsit ale unor clisee, astfel ca o reinventare era imperios necesara. Orientarea, insa, spre drame umane si includerea acestora ca gen dominant sau subsidiar al unor productii cu o distributie solida nu e una salutara, datorita lipsei de experienta a scenaristilor din Hong Kong in abordarea genului. Se stie ca japonezii sunt expertii dramelor in Asia de Rasarit, astfel ca preluarea acestui stil si cizelarea lui peste noapte e imposibila pana si pentru magicienii din China. Philip Young, regizorul si scenaristul lui „Port of Call”, a incercat imposibilul, ajutat de cunoscutul Christopher Doyle ce a filmat intregul film. Doyle e un veteran al imaginii, laureat la Cannes si Venetia pentru realizarile sale, ce a semnat, intre altele, imaginea unor productii asiatice renumite la nivel mondial, precum cele ale lui Wong Kar-wai „Days of Being Wild”, „Ashes of Time”, „Happy Together”, „20146” si „In the Mood for Love”, „Last Life in the Universe” si „Invisible Waves” ale thailandezului Pen-Ek Ratanaruang, „Hero” a lui Zhang Yimou, si lista poate continua cu regizori ocientali cu productii celebre: Gus van Sant, M Night Shyamalan, James Ivory etc. Imaginea de altfel e unul din capitolele unde exceleaza „Port of Call”, cu multe cadre cenusii, intre stralucire si intuneric, descriind perfect viata personajului principal Jiamei, cu multe umbre si putine raze de lumina. Filmul a si castigat premiul penrtru Cea mai buna imagine la a 52-a editie a premiilor Golden Horse de acum un an. Distributia e una solida, chiar daca doar numele lui Aaron Kwok spune ceva cunoscatorilor industriei chineze de film. Dupa rolurilke din „The Monkey King”, „Cold War” si „City Under Siege”, iata ca Aaron Kwok schimba registrul, optand pentru un rol dramatic, cel al unui politist veteran ce trebuie sa ancheteze o crima infioratoare. Desi nu are o mare relevanta, actorul si-a lasat mustata si barba pentru acest rol, care au fost vopsite ulterior pentru a imbatrani personajul, ce e o persoana carunta, cu experienta in politie. O surpriza placuta a fost debutanta Jessie Li, care in afara unor scene nerecomandate minorilor demonstreaza ca e o actrita de mare perspectiva, ce a si castigat 4 premii pentru acest rol, intrand perfect in pielea personajului Wang Jiamei, o tanara in deriva pe care nu o veti citi din prima, cu o viziune complexa despre viata, dificil e inteles. In rolul criminalului, Ting, il vedem pe Michael Ning, un alt debutant de 36 de ani, castigator a 5 pemii cu acest rol. Patrick Tam, Maggie Siu si veterana Elaine Jin (in rolul mamei lui Jiamei) completeaza distributia, dand culoare povestii. Avand doar 667.000 $ incasari la box-office, „Port of Call” a castigat o multime de premii, nu mai putin de 16, si a avut, in plus, si 21 de nominalizari, fiind anul trecut nominalizarea Hong Kong-ului la Oscaruri. Filmarile au durat doar 25 de zile, avand un buget de 5 milioane de dolari. Cu toate ca a fost un succes deplin sub aspectul premiilor castigate, in plan financiar filmul a iesit pe minus.

„Port of Call” nu e o productie la a carei vizionare trebuie sa pornesti cu mari asteptari. Doar in acest fel, descoperind cadru cu cadru ideea pe care vrea sa o transmita, nu vei fi dezamagit in mod garantat. Productia e inspirata, din nefericire, din fapte reale, mai exact dintr-un caz de crima petrecut in 2008, victima fiind o tanara prostituata de doar 16 ani, intruchipata in film de Wang Jiamei. Filmul in sine e o explorare meditativa a profunzimii Hong Kong-ului zilelor noastre, aruncand o privire spre problemele tinerei generatii, ce nu stie sa se faca inteleasa in fata greutatilor cotidiene ale adultilor. Jiamei e o tanara adolescenta venita de un an din China continentala, ce intampina mari dificultati in a se adapta la realitatile societatii din Hong Kong. Pe langa bariera lingvistica, trebuind sa invete cantoneza pentru a se deescurca, aceasta nu se regaseste in lumea in care trebuie sa se integreze. Nu are prieteni, singurul ei sprijin e sora ei Jiali, in timp ce mama ei lucreaza cantareata intr-un bar pentru persoane de varsta a doua si a treia, straduindu-se in saracia lucie in care se zbate sa le ofere celor doua fete o educatie si cele necesare unei vieti decente. Jiamei e puternic afectata de constrangerile vietii de zi cu zi, de lipsurile de acasa, iar viata ei ajunge sa i se para lipsita de orice perspectiva. Pe toata durata filmului ea pare hotarata, insa nu poti sa-ti dai seama, pana in final, ce anume o motiveaza sa ia viata in propriile maini. Pe neasteptate, incearca sa iasa de sub grija mamei sale si sa se rupa de familie, oferind contra cost servicii sexuale si de companie celor interesati. Asa ajunge sa-si cumpere niste cercei autentici, dupa ce cerceii primiti cadou de la mama ei ii sunt luati inapoi de vecina ce i-a daruit mamei ei. Asa reuseste sa-si cumpere haine scumpe, la care poate doar visa inainte, si sa aiba toate lucrurile pe care inainte lipsa banilor constituiau principala piedica. Dar in scurt timp vede cupluri de tineri sarutandu-se, tinandu-se de mana, si realizeaza ca pasind pe acest drum, e o persoana insingurata, ce de fapt odata cu trupul isi vinde si sentimentele, pentru durate scurte de cateva ore sau nopti diversilor barbati. Aceasta insingurare e cheia intelegerii acestui personaj ce e mult mai complex decat pare la prima vedere. Filmul e structurat in trei parti, „Cautand-o pe Jiamei”, “O persoana singuratica” si “Pasi durerosi”, reconstituind rational povestea anului sederii tinerei in Hong Kong si a sfarsitului tragic al acesteia. Prima parte e destul de confuza, a doua e o analiza psihologica a personajului Jiamei, pentru ca finalul sa se constituie in dezvaluirea, pe cale criminalistica, a motivatiei criminalului de a o ucide pe tanara. De altfel, momentele de maxim impact sunt cele in care ucigasul povesteste cu lux de amanunte felul cum a scapat de cadavru si, mai ales, cele in care descrie scena omorului. „Port of Call” e un film diferit de alte productii realizate in Hong Kong. Scenariul, chiar daca poate parea incurcat, e unul solid si complex, insistand si pe latura psihologica si pe cea umana, in afara descrierii actului brutal al uciderii adolescentei. E adevarat ca pentru noi, europenii, ce punem mare accent pe respectarea drepturilor omului si pe tot ce tine de demnitatea umana, dupa al doilea razboi mondial, tinta filmului poate sa ni se para banala, insa nu trebuie sa uitam ca acest film vine din Extremul Orient, tocmai din China, unde astfel de lucruri sunt vazute altfel (cate astfel de cazuri, poate chiar mai sadice, nu s-au petrecut in acest colt al lumii, fara ca cineva sa le aduca in atentia lumii ?) Poate tocmai din aceasta cauza realizarea lui Philip Young merita toata atentia iubitorilor de film asiatic. Sumbru, genial sub aspectul regiei si imaginii (cu toate ca experienta lui Young in regizarea de drame umane e aproape nesemnificativa), lent ca desfasurare si avand o multime de mesaje ascunse in piesele de puzzle ce ni se dezvaluie aproape mecanic, „Port of Call” ne provoaca sa reconstituim o imagine a unei vieti sfarsite prea devreme in spatele careia se ascund lucruri mult mai profunde. Un film artistic intens, dramatic si provocator, un deschizator de drumuri in procesul transformarii cinematografiei din Hong Kong intr-una mai diversa si mai ofertanta.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate de lasedan (Asia Team), in premiera in Romania, pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de lasedan si cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 30 iulie 2016

In timp ce multi actori coreeni isi indreapta atentia catre China pentru a-si dezvolta carierele, Soo Hyun, cunoscuta drept Claudia Kim de producatorii din vest, isi incearca norocul la Hollywood. Actrita (ce a aparut in seriale coreene precum „Queen of the Game”, „The Fugitive: Plan B”, „Brain” sau in recentul „Monster”) a jucat rolul geneticianului Dr. Helen Cho in filmul din seria „Avengers”, „Avengers: Age Of Ultron” si a fost confirmata pentru un rol in filmul „The Dark Tower”, alaturi de Idris Elba si Matthew McConaughey.

Bazat pe seria de carti scrise de celebrul Stephen King inca din anii ’70, filmul in care va juca Soo Hyun este un horror fantasy cu elemente de western ce par desprinse din filmele lui Eastwood si westernurile spaghetti ale lui Sergio Leone.

In carte, Roland Deschain este ultimul membru al unui ordin de cavaleri cunoscuti ca fiind pistolari, un pistolar singuratic si ultimul descendent al „Arthur Eld”. Misiunea sa este sa gaseasca Turnul Intunecat, pentru a salva lumea in care traieste, o cladire cu puteri magice ce se vrea a fi punctul de legatura dintre spatiu si timp al tuturor universurilor, deoarece actiunea cartilor are loc in universuri paralele. In calatoria sa este imbolnavit de catre un vrajitor rau cunoscut sub numele de Omul Negru, jucat de McConaughey.

Orasele au fost naruite de razboaie interminabile, natii marete au disparut din aceleasi motive si zone intregi dispar fara urma intr-un univers in care timpul nu curge firesc. Aceasta este lumea in care personajele lui King incearca sa-si duca la capat misiunile.

Inca din 2007 s-a incercat adaptarea cartilor pentru un scenariu de film, fiind trimis catre mai multe case de productie. Provocarea a fost acceptata de Sony Pictures care a anuntat ca filmul nu va fi o adaptare clasica ci mai degraba o noua viziune a cartilor. Mai mult, King a dat publicitatii pe contul sau de Twitter o fotografie cu Horn of Eld, in care scria „Last Time Around”, ce se refera la o scena din finalul ultimei carti din serie, iar regizorul Nicolaj Arcel a spus ca fanii cartilor vor intelege ca filmul este un fel de continuare a seriei de carti.

Soo Hyun a fost distribuita in rolul Arra Champignon care este sotia unui alt cavaler pistolar. Personajul este descris ca fiind „bland si cu multa empatie”. Desi in carti Arra este atacata intr-un mod brutal, Sony Pictures a anuntat ca acest film fiind mai mult o reinterpretare decat o adaptare, probabil personajul nu va avea de suferit asa rau.

Filmul va avea premiera in Statele Unite pe 17 februarie 2017.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo

Publicat: vineri 29 iulie 2016

Cunoscut si ca “Hunting Enemies”, “Pay Back”, filmul debutantului Fu Xi, e unul realizat de o echipa de productie din China continentala in care apar cu precadere actori din Hong Kong. E o cat se poate de clara dovada a acapararii tot mai puternice a industriei de filme de actiune din Hong Kong de la centru, de Beijing, iar la un deceniu de la revenirea Hong Kong-ului sub administratie chinezeasca deja au inceput sa apara primele semne ale acestei acaparari. Tot mai multe filme de actiune facute pe continent, cu scenarii mai putin occidentalizate, ne aratau ca traficul cu droguri, violenta si uzul ilegal de arme sunt de fapt fenomene cu care societatea comunista e familiarizata, pana nu de mult ele fiind calificate drept o consecinta fireasca a oranduirii capitaliste. Realizatorii chinezi de film au inteles ca daca vor sa aiba un oarecare succes pe piata internationala, trebuie sa schimbe viziunea comitetului de cenzura ce controleaza toate productiile realizate pe teritoriul tarii si sa se orienteze si spre subiecte tabu pana acum 10-15 ani. “Pay Back” e un film cu un buget redus ce aduce in prima linie cativa actori obisnuiti ai filmelor de actiune din Hong Kong, care insa pana in pezent mereu s-au aflat in linia a doua, cea a actorilor de roluri secundare. Louis Fan, cunoscut cu precadere pemtru rolul negativ din “Ip Man” (2008), dar si pentru aparitiile din “Ip Man 2”, ‘Wu Dang”, “The Monkey King” sau “Kung Fu Jungle”, a avut sansa de a juca alaturi de mari vdete ale filmelor de actiune si arte martiale, el insusi fiind apreciat pentru artele sale martiale. Insa in “Pay Back” nu ne arata mai nimic, personajul sau fiind unul de o cu totul alta factura decat profilul actorului. Francis Ng e adevaratul star al filmului. Avand zeci de roluri la activ intr-o cariera de 3 decenii, majoritatea in roluri secundare ce-i drept, Francis Ng (The Last Tycoon, The Warring States, Wind Blast, Shamo) e considerat alaturi de Anthony Wong si Lau Ching-wan una din cele mai proeminente figuri din industria de film din Hong Kong. Cynthia Khan, celebra din filmele de actiune de la sfarsitul anilor ’80 si din anii ’90 (In the Line of Duty 3, 4, 5, 6 si 7, Blade of Fury, Angel on Fire) revine intr-un rol secundar total diferit, in timp ce Suet Lam, poate cea mai cunoscuta figura de roluri secundare masculine din Hong Kong, reapare intr-un rol cu care e obisnuit, cel formal de “bad guy” din lumea interlopa.

Zhang Jin (Louis Fan) a fost, in zilele bune, un gangster de temut. Impreuna cu Xie, era mana dreapta a sefului lor, Chen (Suet Lam), executand cele mai murdare sarcini. Insa ceea ce l-a transformat pe Zhang intr-un fugar a fost relatia secreta pe care acesta o are cu femeia sefului sau. Printr-un context de evenimente, e salvat de Xie din mana sefului, dar trebuie sa plateasca pentru acest favor, ajungand 3 ani la inchisoare in locul lui Xie pentru o fapta pe care nu a comis-o. In ziua in care iese din inchisoare, Zhang Jin e atacat in toaleta unei cafenele si abia scapa cu viata in urma unui atentat la viata lui. Yang Yan (Francis Ng), sofer de taxi, il duce pe dezorientatul Zhang de la locul unde cineva il atacase, si, cum avea nevoie de o masina si un sofer, il angajeaza pe Yang sa-l ajute cu deplasarile. Banuind ca cel ce-l vrea mort e fostul sau sef Chen, Zhang Jin se decide sa incheie pentru totdeauna socotelile cu acesta. Doar ca pe o alta cale decat cea violenta, cei 3 ani de inchisoare transformandu-l complet intr-o alta persoana. Cu ajutorul lui Yang, ce pare a avea un secret adanc ingropat in trecut, incearca sa isi spele pacatele si sa inceapa o viata noua departe de violenta si faradelegi. Dar lucrurile iau o alta turnura…

La o prima vedere, “Pay Back” pare un film de actiune ademenitor, echipa de promovare facandu-si de minune treaba, realizand un trailer si postere captivante. Un ambalaj cat mai atragator vinde produsul, nu ? De acest lucru s-au convins pana si comunistii chinezi de pe continent, ce au invatat sa faca afaceri odata cu blockbusterele ultimilor ani. Insa “Pay Back” are atat de multe constrangeri incat ceea ce au reusit chinezii pe partea de promovare e cu adevarat laudabil. Bugetului redus i se adauga durata la fel de redusa a productiei (85 de minute), scenariul simplist si realizarea ce lasa de dorit. Imaginile aminstesc de stilul in care erau filmate filmele de actiune din Hong Kong din anii ‘90, cu camere mobile ce se invart, pe cadre statice, la 45 de grade, ce dau senzatia de dinamism, de “patrundere” in scenele respective in stilul unui Tarantino (ce s-a inspirat, de altfel, din cinematografia asiatica). Coloana sonora si editarea audio sunt un alt aspect pozitiv, desi uneori se exagereaza cu sublinierea momentelor tensionate, in stil bollywoodian (e imposibil sa nu tineti minte momentele din filmele indiene cand un personaj are o revelatie, si o muzica zbuciumata apare din senin pentru a ne transmite starea lui interioara). In schimb, filmul sufera serios la partea de editare video si montaj. Se vede ca unele scene sunt artificiale, aproape teatrale, jocul unor actori din distributie pe alocuri exagerat (cum e cazul personajului negativ interpretat de Xie – jucat de actorul Chang Cheng, aproape de nerecunoscut cu parul vopsit si ochii din film) sau pur si simplu improvizat. La partea de montaj exista multe carente, ordinea anumitor scene fiind prost gandita. Filmul are multe flashback-uri, iar evolutia in sine a scenelor iti da tot timpul senzatia ca ceva a fost taiat sau nu a fost spus la momentul potrivit, sau ca ai scapat vreun cadru cu vreo explicatie, desi nu este asa. Din acest punct de vedere, “Pay Back” poate parea o poveste incurcata, desi aceasta, de fapt, e extrem de simpla, lipsita insa de explicatii coerente, regizorul debutant sperand ca spectatorul va deduce anumite lucruri. Si de aici chiar unele momente de confuzie, ce insa in final nu vor afecta intelegerea cursului evenimentelor, insa care trag in jos serios aceasta productie. Scenariul, asadar, nu este liniar, ne poarta des inapoi in timp pentru a intelege prezentul, indiciile vizuale nefiind suficiente pentru a avea o parere clara despre evenimente, ce se vor lamuri spre final. Toate aceste lipsuri tradeaza, de fapt, scapari ale scenariului, nedezvoltarea suficienta a unor personaje in asa masura incat sa le intelegem motivatia si problemele, eventual chiar sa ne atasam de unul sau de altul. Jocul actorilor e bun, in mod surprinzator, e chiar peste ce ofera scenariul si, in general, peste potentialul intregului film. Francis Ng in rolul unui sofer de taxi (ce aminteste, fie si palid, de “taxi driverul” de Niro) e extrem de convingator, intruchipand un personaj in deriva ce trebuie sa-si infrunte propriile deceptii si, mai ales, sa vindece o rana grea din trecut. In dorinta de razbunare, personajul lui oscileaza intre trasaturile unui om obisnuit, rational, cu suflet bun, si cele ale unui om avid si innebunit de gandul de a plati inapoi autorului raul ce i s-a facut. Cynthia Khan a renuntat de mult la rolul de eroina ce-si face dreptate cu pumnul si picioarele (in anii tineretii a fost o cunoscuta luptatoare de arte martiale, motiv pentru care, de altfel, a si fost distribuita in filme de actiune in anii ’90), interpretand acum un rol secundar sters de femeie ce are nevoie de protectia unui barbat in fata gangsterilor ce-i solicita taxa de protectie pentru floraria ce tocmai si-a deschis-o. Desi interpreteaza bine rolul lui Zhang Jin, de la cu totul altceva se asteptau fanii de la Louis Fan, cunoscut pentru rolurile dinamice, de actiune, in care isi demonstra cunostintele de arte martiale. De aceasta data vedem un gangster spasit, decis sa nu mai calce vreodata stramb, ce nu are scene de actiune (cu o singura exceptie). De altfel, filmul in sine e doar in aparenta un film de actiune, “Pay Back” fiind mai degraba o drama modest realizata. Cei doi protagonisti cu siguranta ar fi facut un cuplu bun… intr-un alt film, mult mai dinamic si cu un scenariu mai ofertant.

Traducerea, adaptarea si timingul (refacut intergral) au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: marți 26 iulie 2016

Actrita coreeana Moon So-ri a fost cooptata in randul juriului prestigiosului Festival international de film de la Venetia, ajuns in acest an la a 73-a sa editie. Agentia ce o reprezinta, C-JeS Entertainment, a anuntat ca actrita a fost selectionata in juriul sectiunii „Orizonturi”, o subsectiune a festivalului cu o categorie proprie de premii. Festivalul de la Venetia e cel mai vechi din lume si totodata unul din cele mai prestigioase, alaturi de Cannes si Berlin. Moon So-ri e prima actrita coreeana desemnata in juriu la Venetia, dupa ce in 2006, celebrul regizor Park Chan-wook a facut parte din juriul competitiei oficiale, iar in 2009 regizorul Kim Jin-ah a fost jurat in aceeasi sectiune „Orizonturi”. Moon So-ri a castigat la a 59-a editie a Festivalului venetian premiul „Marcello Mastroianni” pentru interpretare cu rolul din „Oasis” (2002). Filmele ei, „Hills of Freedom” si „A Good Lawyer’s Wife” au fost si ele prezente la anterioarele festivaluri.

O sursa din cadrul organizatorilor festivalului din acest an a declarat ca „Moon So-ri e o actrita stralucita ce reprezinta industria coreeana de film. A trecut e mai multe borne in filmul coreean si e o onoare sa o avem ca jurat, dupa premiul obtinut in 2002.” Moon So-ri a declarat, la randul ei: „E intotdeauna dificil sa compari filme si sa le dai note. Dar nimic nu se compara cu experienta de a intalni regizori din toate colturile lumii si de a privi filme impreuna cu acestia. Am multe amintiri frumoase de la Festivalul International de Film de la Venetia si sper sa-mi fac si mai multe in acest an.” Moon So-ri nu e pentru prima oara jurat la un festival, chiar are experienta in domeniul jurizarii, participand in juriile unor festivaluri precum cel de la Jeonju, Busan, Locarno sau Tokyo. A 73-a editie a Festivalului de la Venetia se va desfasura incepand cu 31 august pana pe 10 septembrie. Filmele invitate in competitie ca si programul festivalului vor fi anuntate intr-o conferinta oficiala de presa tinuta la Roma pe 28 iulie. In ce-o priveste pe Moon So-ri, ce a implinit 42 de ani chiar in aceasta luna, aceasta a aparut in recentul „The Handmaiden” al lui Park Chan-wook si in prezent participa la filmarile lui „Special Citizen”, unde apare alaturi de Choi Min-sik intr-un film ce urmareste viata politica a primarului Seulului ajuns in fata perspectivei unui al treilea mandat.

Articol realizat de cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 24 iulie 2016

Yukiko Mishima, scenarista si regizoarea lui “Bread of Happiness”, si-a propus in 2012 sa realizeze o trilogie dedicata insulei Hokkaido si mediului inconjurator de o frumusete ravasitoare cu care isi intampina insula vizitatorii. Situata in nordul Japoniei, cu capitala la Sapporo, Hokkaido e a doua cea mai mare insula a Japoniei, avand o dimensiune asemanatoare cu a Irlandei sau Siciliei. Muntii sai vulcanici sunt de o frumusete rara, existand multi vulcani activi in zona (Hokkaido e una din cele mai active din punct de vedere seismic regiuni ale Japoniei). In regiune se gasesc o multime de parcuri naturale si nationale, lacuri, o fauna bogata in ursi bruni, cu o clima caracterizata de veri racoroase si ierni aprige. “Bread of Happiness” in acest decor mirific isi spune povestea, una simpla despre oameni simpli aflati in cautarea fericirii. Yo Oizumi (deja un star de prima mana al filmului japonez, pe care l-am putut vedea si in “Kakekomi”) si Tomoyo Harada formeaza un cuplu ce fuge din nebunia Tokyoului pentru a gasi un colt de Paradis unde sa traiasca fericiti. Distributia e una cu multe personaje secundare, fiecare cu farmecul si rolul sau, aducandu-si o contributie esentiala la povestea superba de ansamblu, una despre viata de zi cu zi traita in cautarea fericirii.

Din copilarie, Rie (Tomoyo Harada) a fost indragostita de Mani, personajul unei povesti desenate care o fascina prin intelepciunea sa. Drept urmare, la maturitate, isi deschide impreuna cu sotul ei, Nao Mizushima (Yo Oizumi) o cafenea, pe care, bineinteles, o numeste “Mani”. Viata agitata din Tokyo, tristetea pierderii tatalui, singura ei familie, monotonia si stresul cotidian ii duc pe cei doi soti tocmai la 1.000 de km distanta de capitala, in satul Tsukiura din Hokkaido. Aici isi deschid cafeneaua, el ocupandu-se cu coptul unei paini delicioase la cuptor, ea pregatind cafeaua si alte mancaruri deosebite pentru clientii ce se opresc in vacantele lor la “Mani”. Viata lor e simpla si aparent implinita, impartind clipele fericite cu clientii si cu mielutul Zoba ce-i intampina curios pe toti. Zi de zi obisnuitii cafenelei poposesc la o vorba cu cei doi: un postas tinerel fascinat de doamna Rie si ale ei delicatese culinare, blandul domn Abe, innebunit dupa painea lui Nao, Yoko cea cu auzul fin, ce creeaza obiecte de sticla pe care le ofera gratuit celor doi soti pentru a decora localul, sau Tokio, un tanar in cautarea unei prietene si a unui viitor. Cafeneaua “Mani” devine un loc miraculos, unde toti cei care vin cu o durere pleaca vindecati si optimisti.

Avand in centrul sau familia, “Bread of Happiness” e o poveste romantica despre cautarea fericirii in momentele de deriva si despre gasirea ei in cele mai neasteptate locuri. Tocmai in indepartatul Hokkaido. In ciuda faptului ca aparent la cafeneaua Mani nu se intampla nimic, zi de zi aceleasi personaje repetand aproape mecanic aceleasi lucruri, in realitate filmul abordeaza o serie de chestiuni serioase, ce tin de viata de familie. Una din ele e lipsa fericirii in cadrul unui mariaj, si vorbim aici chiar de cuplul protagonistilor, Rie si Nao. Problemele de acomodare la viata agitata din Tokyo face ca stralucirea sa dispara din relatia lor. Pana in momentul in care Nao vine cu ideea de a pleca cu sotia lui definitiv din capitala, intr-o asezare rurala linistita, cat mai indepartata. Deschiderea cafenelei in linistitul Tsukiura readuce treptat armonia in relatia lor deoarece aceasta preocupare le ofera fiecaruia independenta de care aveau nevoie pentru a se regasi. Fiecare gateste cu pasiune delicatesele la care fiecare se pricepe mai bine, oferindu-le cu drag clientilor, ce se indragostesc de atmosfera calda de la Mani. Mai mult, simplitatea si daruirea lor transforma cafeneaua si oamenii ce o viziteaza intr-o adevarata familie care lor le lipsea. Povestile celor ce ratacesc in acel loc sau vin cu buna stiinta aici sunt triste, fie ca e vorba de un suflet frant al unei tinere ce e parasita de iubitul ei chiar de ziua ei de nastere, fie ca e vorba de o copila ravasita de absenta unei fiinte dragi, sau de un cuplu de batrani reveniti la Mani pentru ultima data. Toti vin apasati de griji, tristi, in speranta regasirii linistii interioare intr-un loc superb, si pleaca cu zambetul pe buze si in suflete, usurati de poveri. “Mani” e locul vindecarilor miraculoase ale sufletului, prin oameni si prin painea facuta cu pasiune de cei doi ingeri pazitori ai vizitatorilor. Cu atingerea si sensibilitatea delicata a unui pictor, regizoarea Yukiko Mishima realizeaza un tablou mirific al Japoniei rurale, acordand o atentie deosebita detaliilor. Avand o estetica aparte, cu imagini incantatoare si culori vii, productia e o pledoarie pentru intoarcerea omului la simplitate, la viata departe de tehnologie si stressul ce aduce boli, instrainare, singuratate. Mancarea simpla gatita cu grija, vorbele calde de care un semen trist are nevoie, toate ne transmit un lucru poate perimat dar mereu de actualitate. Anume ca fericirea sta in lucrurile marunte facute cu pasiune. Nu in ultimul rand, exista un mic mister in acest film, unul placut, ce va putea fi descifrat abia la ultima replica din film. E vorba de vocea persoanei care nareaza povestea, o voce de copil care pare a sti toate lucrurile petrecute de la venirea celor doi tineri in Tsukiura. Sa fie cumva insusi Mani, personajul din povestea copilariei lui Rie ? Imaginatia fiecaruia isi va pune intrebari pana la final, iar surpriza va fi mare. Un film deosebit, relaxant, pentru intreaga familie, cu o atmosfera aparte, cu o muzica aproape copilareasca, cu personaje interesante si cu niste costume superbe ce-ti iau ochii. Un film despre un loc pe care fiecare am dori sa-l vizitam ori de cate ori problemele ne napadesc sau, de ce nu, pentru a ramane pentru totdeauna acolo, intr-un basm real fara sfarsit. Odata ce ai vazut “Bread of Happiness”, cu siguranta iti vei dori sa-l revezi. Farmecul lui e prea puternic sa-i rezisti.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Page 21 of 236

sus

Author: admin

Dongju: The Portrait of a Poet (2016) – Lee Joon-ik şi povestea tragicã neştiutã a tânãrului poet coreean Yun Dong-ju

Lee Je Hoon şi Shin Min-ah într-o nouã producţie tvN

Like for Likes (2016) – o poveste romanticã cât 3 despre iubire şi mediul virtual, cu o distribuţie de zile mari

Su Ae – o nouã provocare într-un nou film

Song Ji Hyo îl înşalã pe Lee Seon Kyun în „This Week, My Wife Will Have an Affair”

Amalfi: Rewards of the Goddess (2009) – aventurã, romantism şi tensiune în Peninsula Italicã

Joo Won versus “aliens” în „Overtime”

The Handmaiden (2016) – Park Chan-wook şi cea mai provocatoare realizare a carierei

Warner Bros calcã pe urmele Fox şi investeşte în filme coreene

KAFA: 10 ani de poveste – un eveniment special

The Tiger: An Old Hunter’s Tale (2015) – Choi Min-sik şi metafora dispariţiei unei naţiuni mãreţe

Ji Sung în cãrţi pentru „Defendant”

The Shameless (2015) – Kim Nam-gil şi Jeon Do-yeon într-un tablou sumbru al amoralitãţii

Ryoo Seung Ryong şi Song Kang Ho în „Fifth Column”

A Violent Prosecutor (2016) – Hwang Jung-min şi Gang Dong-won, singuri împotriva sistemului

Port of Call (2015) – un puzzle intens şi provocator cu 16 premii

Soo Hyun într-o ecranizare îndrãzneaţã dupã Stephen King

Pay Back (2013) – rãzbunarea şi iertarea, cele douã arme ale înfãptuirii dreptãţii

Moon So-ri selecţionatã în juriu la Veneţia

Bread of Happiness (2012) – un basm real despre (re)gãsirea fericirii în lucrurile simple