„Tactical Unit: Partners” este ultimul film din seria pentru televiziune produsa de Johhny To si dedicate Unitatii Tactice a Politiei din Hong Kong. Regia apartine lui Lawrence Lau, care mai are la activ „Tactical Unit No way Out”, dar si „Besieged City”. In distributie apar obisnuitii Simon Yam, Maggie Siu si Suet Lam, cu mentiunea ca in aceasta ultima parte, unul din personajele analizate in particular este Mary, politista dura interpretata de Maggie Siu. Aceasta ultima parte nu reuseste, insa, sa se ridice la nivelul celorlalte, poate si datorita subiectului abordat si departarii de specificul acestei serii de filme.
Un temut interlop indian se intoarce in Hong Kong pentru a recruta niste asasini platiti. Unitatea Tactica este in alerta maxima. Velu, un indian care a fost recent eliberat din inchisoare, incearca sa-si castige existenta ca imigrant in Hong Kong. Pentru a nu avea probleme cu politia, accepta sa fie informatorul sergentului Tong. Dar in scurt timp afla ca in perioada cat a fost inchis, fratele lui a intrat intr-o banda de infractori nepalezi. Pe masura ce Unitatea Tactica se apropie de asasini, Velu se vede prins la mijloc in momentul in care afla ca fratele sau, fara stirea lui, l-a contactat pe bossul indian pentru a fi angajat. Misiunea: uciderea inspectorului sef Chan.
Lawrence Lau este un regizor care stie sa se aplece asupra chestiunilor sociale si politice in filmele sale. De aceata data, acesta a abordat rasismul si discriminarea fata de indieni, filipinezi si nepalezi in Hong Kong. Datorita acestei preocupari, filmul e mai mult o abordare a constiintei sociale decat un thriller propriu-zis, caracterizat de un realism vivace. Nu in ultimul rand, aceasta ultima parte din serie dezvaluie o alta fata a rigidei si corectei Mary. Daca in plan profesional corectitudinea ei este de neclintit, in plan personal aceasta e pusa in fata unei cereri in casatorie si a unei dileme: sa renunte la postul ei in cadrul Unitatii Tactice sau sa continue in vederea unei apropiate promovari. In sfarsit Maggie Siu are un rol mai larg, demonstrand ca este unul din cele mai interesante personaje analizate de aceasta serie de 4 filme.
„Tactical Unit: Partners” este, intai de toate, o drama umana cu o tensiune bine dozata de regizorul Lawrence Lau, in care spectatorul este pus atat in pielea bratului legii, cat si a nefericitului imigrant caruia societatea nu-i acorda nici o sansa. Profunzimea morala a abordarii fiecarei parti din seria „Tactical Unit” e cea care face diferenta, oferind provocare si tensiune in egala masura, intr-o abordare inedita a unui gen (crima/drama) pigmentat cu mesaje umaniste.
Dupa evenimentele din episodul precedent, Yi Nok, o fire nastrusnica si iscoditoare, isi baga nasul unde nu-i fierbe oala. Aceasta incearca sa salveze fetele luate de camatarul Choi in schimbul banilor datorati de familiile lor pentru a le duce in China. O misiune deloc usora si deloc lipsita de pericole. Cu toate ca intra in bucluc, fiind aproape de moarte, in ultima clipa apare salvatorul. Oare cine o fi ? Desi realizeaza prin ce primejdie a trecut, Yi Nok nu renunta. Una din fetele tinute captive de camatar ii aminteste lui Shim Su Keon, talharul cu mustata, de sora lui, motiv pentru care incearca sa o salveze. Insa isi risca si el viata, si e gasit abia sufland de catre tovarasii lui. In aceasta situatie, Gil Dong incearca sa gaseasca cea mai potrivita solutie pentru aceasta problema.
Canalul japonez de televiziune NTV a anuntat realizarea a doua seriale la implinirea unui secol de la nasterea lui Seicho Matsumoto, in vederea aducerii unui omagiu celebrului scriitor japonez.Scriitor si ziarist, Seicho Matsumoto a castigat in 1952 premiul Akutagawa si premiul pentru Cel mai bun scriitor de romane de mister din Japonia. Acesta a colaborat cu regizorul Yoshitaro Nomura, care a realizat 8 adaptari dupa romanele sale, inclusiv la „Castle of Sand”, considerata una din capodoperele cinematografiei japoneze.
De remarcat, in acest an, absenta din competitia de la Berlinale a filmelor coreene, a carei industrie cinematografica a fost inghitita in ultimii ani de o criza profunda cauzata de superproductie si bugete umflate. Totusi, 2009 a reprezentat pentru Coreea un an mai bun sub aspect cinematografic, fata de dezastrul din 2008 (113 filme) realizandu-se 138 de filme. Cu toate acestea, Coreea este prezenta la Berlin, insa in afara competitiei. „I’m in Trouble” sau „Our Fantastic 21-st Century”, dar si alte filme coreene care au avut premiera la PIFF (Festivalul International de film de la Pusan) au fost invitate la Berlin. „I’m in Trouble” are de-a face cu temele conventionale ale iubirii si romantismului, fiind inspirat din experientele personale ale regizorului. In schimb, „Our Fantastic 21-st Century” e un portret trist al celor din generatia de 20-30 de ani – asa numita „generatie de 880.000 woni” in Coreea.
„Catterpillar” este regizat de Koji Wakamatsu, fiind inspirat din romanul lui Edogawa Rampo. Filmul spune povestea locotenentului Kurokawa, care se intoarce acasa cu medalii de pe front, insa fara maini si picioare, pe care le-a pierdut in lupta in China. Toate sperantele acestuia se indreapta spre Shigeko, sotia sa, care trebuie sa onoreze Imperiul si tara dand un exemplu tuturor indeplinindu-si datoria si avand grija de „bunul soldat”… Filmul va avea, la Berlin, premiera mondiala. Un film la fel de asteptat (deoarece s-a vorbit mult de acesta inca dinainte de a se filma) este „Otouto” („About Her Brother”), cel de-al 81-lea film din cariera stralucita a lui Yoji Yamada. Este vorba de povestea unui frate si a unei surori care se reunesc dup ace se afla ca fratele are o boala in stadiul terminal. Filmul a fost déjà lansat in Japonia (30 ianuarie), fiind prezentat la Berlin in incheierea festivalului, pe 21 februarie.
China este reprezentata prin filmul lui Zhang Yimou („Curse of the Golden Flower”, „House of Flying Daggers”), „The Simple Noodle Story”, lansat déjà in China si Hong Kong in decembrie 2009. Este vorba de un remake dupa prima productie a fratilor Coen, „Blood Simple”. Filmul urmareste viata proprietarului unui restaurant de galuste chinezesc, ce planuieste sa-si omoare nevasta infidela. In deschiderea festivalului, „Apart Together” al lui Wang Quan’an a avut o primire buna din partea spectatorilor si criticilor. Filmul spune povestea unei mari iubiri, pe fondul tragediei unei natiuni divizate: un soldat care a zburat din Shanghai in Taiwan in 1949 isi intalneste iubirea vietii sale decenii mai tarziu cand, ca om batran, se intoarce in Shanghai.
Nu in ultimul rand, India are si ea reprezentantii ei la Berlin. „Peepli Live”, produs de Aamir Khan, va fi prezentat in cadrul sectiunii „Berlinale Special”. „Just Another Love Story”, „The Man beyond the Bridge”, „The Well” si „Road Movie” sunt alte filme indiene ce sunt proiectate in aceste zile la Berlin. Dar filmul vedeta este mult asteptatul „My Name is Khan”, care e prezentat in afara competitiei. Acesta a fost proiectat mai intai pentru presa, apoi la premiera lui, pe12 februarie. Shah Rukh Khan a fost si el prezent la eveniment, calcand pe covorul rosu al vedetelor si organizand o conferinta de presa la care au putut participa doar jurnalistii acreditati.
Tara: Japonia
Castigatorul Golden Horse Nick Cheung a achitat 200.000 $HK (aproximativ 40.000 de $ US) pentru a-si trimite sotia – actrita Esther Kwan – la inseminare artificial, in speranta ca va avea un urmas de sex masculine, a relatat media din Hong Kong. Anul 2009 a fost unul bun pentru cunoscutul actor, care a castigat mai multe premii pentru rolul sau din „Beast Stalker” din 2008. Cheung spunea, dupa recentele premii castigate, ca „poate muri fara regrete”, adaugand ca „cerul mi-a dat orice aveam nevoie, asa ca nu trebuie sa ma plang”. Dupa premiile din 2009, popularitatea lui a crescut brusc. In ciuda faptului ca a cunoscut faima si are o situatie financiara de invidiat, veteranul de 44 de ani are un regret: nu are un urmas de linie barbateasca. Are doar o fiica de 3 ani pe nume Brittany.
La nici un an de la „More Than Blue”, o noua poveste cutremuratoare este pusa pe pelicula de cineastii coreeni. Cu starul Kim Myeong-min ( „White Towers”, „Open City” sau „Return”) si cu Ha Ji-Min ca partenera (recent vazuta in blockbuster-ul „Haeundae” sau in memorabilul film in care a debutat, „Ditto”), „Closer to heaven” reuseste sa impresioneze fara a mai fi nevoie ca cei doi sa-si joace rolurile: numele lor spune totul. Cei doi actori au castigat premiul pentru „Cel mai bun actor/actrita” la Blue Dragon Awards in decembrie 2009, pentru interpretarea de exceptie din acest film. Scenariul si regia e semnata de apreciatul Park Jin-pyo, cel care a mai realizat 2 mari succese, „You are my sunshine” si „Voice of a Murderer”.
O melodrama de exceptie care merita orice premiu cinematografic: pentru regie, pentru interpretare, pentru scenariu sau pentru imagine. Exista, totusi, o scena, care aminteste de „Oasis” a lui Lee Chang-dong, o idee metaforica transformata intr-o aluzie la un vis irealizabil, in care personajul este complet vindecat si-si suna iubita ca se intoarce pe picioarele lui acasa. Kim Myeong-min a trebuit sa slabeasca 20 de kg pentru a putea intra in pielea personajului principal. Toti cei din echipa de filmare si din cea a actorilor au fost ingrijorati pentru starea de sanatate a colegului lor, care, dupa cum se va vedea in film, la un moment dat a ajuns „numai piele si os”. La primirea premiului la Blue Dragon Awards, Ha Ji-min a declarat: „Cred ca ma aflua azi aici multumita lui Kim, care m-a ajutat sa ma concentrez pe rolul meu, desi de la o zi la alta a devenit tot mai bolnav, pe platourile de filmare”. La randul lui, Kim a declarat:”Am putut sa termin acest film datorita lui Ha Ji-min, si ii sunt recunoscator pentru modul in care a avut grija de mine”.
Cu ocazia Zilei Indragostitilor (de seriale asiatice), asiacinefil.com s-a gandit sa ofere o surpriza membrilor comunitatii sale. Multumim pe aceasta cale colaboratoarei noastre din Franta, Talim08, care ne-a pus la dispozitie materialul prelucrat de dansa si tradus (partial) in limba franceza. Fara ajutorul ei, aceasta surpriza nu ar fi putut fi posibila. Este vorba de gala de decernare a premiilor MBC din 31 decembrie 2007. La ea au participat actorii din serialele traduse de asiacinefil.com sau popularizate pe site-ul nostru, cum ar fi „Coffee Prince”, „The Great King”, „Time Between Dog and Wolf” sau „Yi San” . Cine ar rata o seara magica in compania lui Bae Yong Joon, Lee Jun Ki, Yoon Eun Hye sau Lee Soon Jae ? Veti regasi toate vedele voastre preferate care v-au incantat saptamani la rand intr-o cu totul alta ipostaza, si multe surprize vor iesi la iveala. O seara magica pe care asiacinefil.com o aduce aproape de sufletul tuturor impatimitilor de seriale asiatice, in premiera in Romania !
Serialul coreean de succes „Princess Hours” se pare ca va constitui sursa de inspiratie a unui musical, a declarat producatorul viitorului spectacol, „Group 8”. Reprezentantii companiei au declarat ca demult au planuit sa realizeze o versiune muzicala a lui „Goong”, care la origine s-a inspirat din niste benzi desenate care au fost adaptate pe micul ecran intr-un serial, in 2006. Musical-ul „Goong”, primul dintr-o serie intitulata „Group 8 Musical Collection”, va fi plin de fantezii vizuale pentru care si serialul a fost celebru, dar si variate genuri musicale si secvente de dans. In prezent, producatorii fac preselectia pentru actorii din rolurile principale, spectacolul urmand a avea premiera pe 3 septembrie, la Muzeul National al Coreei.
EP.3. „Iubit contra animal de companie”
Inca un film al maestrului Kurosawa ajunge aproape de sufletul asiacinefililor. „One Wonderful Sunday” este unul din primele filme in care mijeste geniul unui viitor mare regizor, acesta aducandu-i lui Kurosawa primul premiu din cariera sa cinematografica, acordat de publicatia Mainichi Shinbun in 1948. Eleganta melodrama „No Regrets for our youth” a fost un succes atata la public cat si la critici, insa Kurosawa a decis ca urmatoarele sale proiecte de dupa razboi sa incerce o abordare diferita. Astfel, in „One Wonderful Sunday” acesta abordeaza stilul popular „shomin-geki” (sau filmul „omului de rand”), fara a se concentra, asemeni altor regizori (cum e Naruse, spre exemplu), pe viata de familie si pe portretizarea acesteia. Putem vorbi mai degraba de o apropiere, prin acest film, de neorealismul italian al acelor timpuri. In fapt, Kurosawa era un fan infocat al lui Vittorio de Sica, declarand mai tarziu caar fi preferat sa castige Leul de Aur la Venetia in 1951 nu pentru „Rashomon”, ci pentru ceva care sa reflecte mai mult o zi oarecare din prezentul Japoniei acelor timpuri, ceva asemanator cu „Hotii de biciclete”.
Exista in film o scena impresionanta, care rar e intalnita in filmele lui Kurosawa. Dupa ce nu reusesc sa-si cumpere niste bilete la „Simfonia neterminata” a lui Schubert din cauza unor paraziti de speculanti, cei doi decid sa mearga la un amfiteatru pustiu unde Masako incearca sa-i ridice moralul logodnicului ei. Aici el joaca rolul dirijorului unei Simfonii neterminate… mute, iar la un moment dat, cand Yuzo pare descurajat si tentat sa renunte, Masako se adreseaza unei multimi imaginare de oameni si le cere sa aplaude. „Ceea ce am vrut sa fac in aceasta scena”, spunea Kurosawa in autobiografia sa, „a fost sa transform audienta, spectatorul, intr-un factor participant la scenariu”. Nu e o idee geniala sa ceri indirect spectatorului propriului tau film sa aplaude alaturi de partenera eroului principal, implicandu-l emotional in drama umana a acestuia ? O idee exceptionala care demonstreaza uriasa ambitie cinematografica a unui tanar, pe atunci, Akira Kurosawa.
Un numar de seriale coreene sunt déjà programate sa fie difuzate la televiziunile din America Centrala si de Sud, a sustinut acum cateva zile purtatorul de cuvant al postului coreean de televiziune KBS. KBS Media, care vinde programe peste Ocean, a anuntat ca a vandut serialele „Winter Sonata” (2002) si „Autumn in my Heart” (2000) distribuitorului spaniol Latin Media, in urma conferintei NATPE tinuta la Las Vegas la sfarsitul lui ianuarie 2010. Mai multe seriale coreene, incluzand aici „Boys over Flowers”, „Full House” si „Mr. Goodbye” au contracte in suspensie, fiind in discutii sa fie difuzate in Peru, Ecuador, Venezuela si Puerto Rico. Deocamdata, postul de televiziune coreean difuzeaza serialele in America Centrala si de Sud gratuit, pentru a-si extinde poata si a castiga telespectatori. Cele 2 seriale in discutie au fost difuzate in 11 tari in decursul lui 2006 prin intermediul unei intelegeri promotionale incheiate cu Korea Foundation.
In aceasta seara se ridica cortina la Berlin, si cea de-a 60-a editie a Festivalului International de film isi va deschide portile catre cinefilii din lumea intreaga. Festivalul, care se va desfasura intre 11 si 21 februarie 2010, are filmul asiatic ca principala vedeta a lui. Berlinalele mereu s-au aflat in prima linie a festivalurilor international de film, iar filmul asiatic de peste 2 decenii reprezinta mai mult decat o prezenta simbolica in cadrul sau. In 1988, „Red Shorgum” a lui Zhang Yimou a castigat Ursul de Aur, iar istoria a consemnat un pas important al cinematografiei chineze si al deschiderii acesteia catre lume. Acest succes a incurajat si alte tari asiatice sa participe in competitie, iar de la an la an tot mai multe productii din Extremul Orient au ajuns sa acapareze festivalul. Directorul festivalului, Dieter Kosslick, declara recent ca „Festivalul de Film de la Berlin a trimis un semnal de dialog intre cineastii occidentali si cei asiatici”. Cunoscut, la un moment dat, pentru interesul manifestat fata de cinematografia est-europeana, interesul Berlinalelor pentru filmul asiatic a crescut dupa ce prabusirea comunismului in Estul Europei a dus la colapsul industriilor de film din aceasta zona a lumii.
In 1993, pe atunci necunoscutul regizor taiwanez Ang Lee castiga Ursul de Aur pentru cea de-a doua productie importanta a carierei sale, „The Wedding Banquet”, un film despre un barbat taiwanez gay care se insoara cu o femeie chineza pentru a-si linisti parintii si pentru a-i face rost viitoarei sotii de o viza pentru Statele Unite. De atunci, in ultimul deceniu, mai multe filme asiatice au fost invitate sa participe in competitie, pe langa cele invitate in afara competitiei. In acest an, regizorii asiatici au dobandit o pozitie proeminenta la Berlinale. In semn de respect pentru filmul asiatic, in aceasta seara, festivalul se va deschide cu proiectia filmului „Tuan Yuan” (Apart Together) a regizorului chinez Wang Quan. Maestrul cineast japonez Yoji Yamada va inchide festivalul cu filmul sau „Otouto” („About Her Brother). Un alt nume greu revine la Berlin cu cea mai noua productie a lui, „AWoman, A Gun and a Noodle Shop”; e vorba de Zhang Yimou, ajuns la 59 de ani. Dar editia din acest an acorda atentie si celei de-a doua industrii de film a lumii, Bollywood, care va fi reprezentata de mult asteptata productie „My Name is Khan”, o poveste de dragoste plasata in America post 9/11 septembrie. Superstarul Indian Shah Rukh Khan va fi si el present la Berlin in aceste zile, ca si regizorul filmului, Karan Johar, unul din cei mai de succes regizori indieni ai tinerei generatii.
Pe lista de invitati din acest an se afla doar nume mari. Dupa Shah Rukh Khan, un alt invitat de marca este starul filmelor de actiune din Hong Kong, Jackie Chan, al carui nou film – „Little Big Soldier” regizat de Ding Sheng va avea premiera europeana in aceste zile. Istoria ultimelor 2 decenii arata ca filmele produse in Hong Kong spre exemplu au reusit sa-si depaseasca conditia si limitele, cucerind publicul din afara Chinatown-ului. Reversul medaliei a fost orientarea Hollywoodului spre Orient, in care a gasit surse de inspiratie pentru remake-uri mai mult sau mai putin reusite, dar si noi talente in materie de actori, regizori, oameni din industria filmului in ansamblul ei. In afara pirateriei, cineastii asiatici recunosc ca cea mai mare provocare este sa castige recunoasterea talentului lor de catre cinefililor din intreaga lume.
Problema filmelor asiatice castigatoare la festivalurile international este lipsa succesului la box-office. In timp ce „Tuya’s Marriage” a lui Wang Quan a obtinut elogiile criticilor de film ai festivalului si Ursul de Aur in 2007, povestea filmului nu a reusit sa genereze prea multa framantare la nivelul box-office-ului international. Pe de alta parte, in felul lor propriu, filmele lui Wang Quan si Zhang Yimou marcheaza si dezvoltarea filmului chinezesc din ultimele 2 decade, ca si diferentele intre modalitatea moderna de realizare a filmelor in China si celelalte case de productii asiatice (Hong Kong, Taiwan, Japonia si India). Cel putin la nivelul festivalurilor international de film, anumite tari din Asia de Sud-Est precum Singapore, Filipine, Thailanda sau Malaezia, care au ajuns si ele in era revolutiei digitale, incep sa castige premii sis a detroneze suprematia Chinei. Iar in China regizorii mai intampina si problema cenzurii, filmele care nu se supun politicii oficiale sau standardelor morale impuse fiind supuse cenzurarii. Astfel de ingradiri nu fac decat sa franeze exprimarea libera a unor idei, lucru care este foarte simplu in alte tari nou aparute in peisaj, unde situatia politica este diferita (cand ar putea un film al noncomformistului Brillante Mendoza sa fie difuzat fara problem in China ?)
Tara: Hong Kong
Lucrurile evolueaza, si viata merge mai departe, cu sau fara Hong Gil Dong. Acesta devine o legenda vie in constiinta oamenilor de rand, datorita povestilor si zvonurilor care circula despre el. Unul din „propagatori” e insusi bunicul lui Yi Nok, care se foloseste de povestile cu eroul Hong Gil Dong pentru a-si vinde ineficientele leacuri. Printul Hui, la randul lui, nu renunta la planul de a incerca sa preia tronul, si cum Hong Gil Dong ii zadarnicise planul initial risipindu-i explozibilul, se vede nevoit sa plece in China pentru a face rost din nou de acesta. Insa revine cu ceva cu care incearca sa cucereasca sufletul lui Yi Nok. Si viata acesteia din urma se schimba, ajungand sa lucreze le Yongmun, printul dorind sa o tina aproape de el.
EP.2 „Efectul animalului de companie”
Storm Warriors, ultimul blockbuster din Hong Kong al anului 2009, a avut incasari de peste 2 milioane de dolari in Hong Kong, devenind in ultima luna a anului trecut al patrulea film autohton al anului 2009 sub aspectul incasarilor. Filmul a fost realizat cu un buget de 100.000.000 dolari Hong Kong, aproximativ 13 milioane dolari americani, fiind primul film de limba chineza care a fiolosit tehnica bluescreen. Acesta a beneficiat de efecte speciale spectaculoase, unele din ele amintind de efectele pe calculator din „300”. Ca gen, „Storm Warriors” este un film de arte martiale cu tenta fantastica si wuxia, oferind absolut orice un amator al acestui gen isi poate dori.
Regizorii – fratii Pang – sunt in acelasi timp si producatori, sunt foarte cunoscuti si respectati in industria de film din Hong Kong. Nu intamplator acestia au reusit sa aduca la un loc doar nume mari din randul actorilor: Simon Yam, Aaron Kwok, Ekin Cheng, Suet Lam, Nicholas Tse sau Charlene Choi. Totusi, responsabilul cu distributia isi facea griji inainte de inceperea filmarilor legat de revenirea cuplului Aaron Kwok/Ekin Cheng dupa 11 ani din nou impreuna intr-o continuare a filmului din 1998. Una din temeri era ca actorii ar putea fi prea in varsta pentru rolurile lor, care solicitau fizic. Filmarile au inceput in aprilie 2008 si au durat 3 luni si s-au desfasurat in Thailanda, datorita costurilor mai mici de productie decat in Hong Kong. In faza de post-procesare, peste 1.000 de imagini trucate au fost retusate sau adaugate. Compania care s-a ocupat cu efectele speciale a fost aceeasi care a lucrat la succesele „Warlords” si „Kung Fu Hustle”. Cat priveste tehnica bluescreen, se pare ca fratii Pang in mod expres au dorit ca filmul sa contina secvente care sa aminteasca de „300”, insa nu au dorit un film realizat in intregime in acest mod, pentru ca ar fi deposit bugetul initial si ar fi distrus imaginea per ansamblu a filmului.
Un film plin de efecte special, sonore si vizuale deosebite, o delectare pentru ochi si pentru toti amatorii de spectacol. O adevarata lectie despre cum se face un film de calitate cu bani putini, de la care americanii au ce invata. Probabil in Statele Unite, un astfel de film s-ar fi facut cu un buget de 5 ori sau 8 ori mai mare, cu actori arhicunoscuti pentru a se garanta recuperarea investitiei. Pentru producatorii chinezi acest lucru nu este necesar. Talentul, indemanarea si pasiunea pot tine a orice. Prestatia actorilor este de calitate, iar Suet Lam (aproape de nerecunoscut) si Simon Yam apar in niste ipostaze neobisnuite raportat la rolurile cu care pana acum ne-au delectat. Pentru publicul american si cel care nu e pasionat de miturile sau povestirile fantastice chinezesti, filmul nu are cum sa prinda, cata vreme altfel de personaje umplu imaginarul lor vis-à-vis de filmele fantastice (supereroi, personaje cu puteri supranaturale care fac pe eroii etc). In schimb, pentru amatorii acestui gen, Storm Warriors nu poate fi decat o delectare.
Sub numele initial „Tramps Like Us” („Kimi wa petto”), in 2000 era lansata in Japonia seria josei manga a autoarei Yayoi Ogawa. Literal, „josei manga” s-ar putea traduce prin „manga doamnelor”, fiind un gen aparte in cadrul manga al carei fir principal se axeaza pe experientele de zi cu zi ale femeilor din Japonia. In general „josei manga” acopera vietile femeilor mature, insa exista si unele care abordeaza viata de liceu si anii adolescentei. Ele portretizeaza povesti de dragoste realiste, opuse povestilor idealizate ale „shojo manga”(destinate audientei de pana in 18 ani). Initial a aparut un singur capitol din aceasta manga, insa succesul ei a determinat o continuare, iar pana in 2005 au fost scrise 82 de capitol care au fost publicate in 14 volume intre decembrie 2000 si decembrie 2005. Manga a fost ulterior distribuita si pe continentul nord-american, luand numele „Tramps Like Us”, dar si in Franta, Germania sau Italia.
In 2003, televiziunea japoneza TBS a achizitionat dreptul de realizare a unui „live-action” in 10 episoade dupa aceasta manga. In rolurile principale au fost distribuiti doi actori in voga la acea vreme, in plina ascensiune in industria de film japoneza. Koyuki (pe numele intreg Kato Koyuki) este in present o vedeta, in Japonia. A jucat, pana la acest rol, in filme precum Kairo (Kiyoshi Kurosawa), Alive sau The Last Samurai (cu care a debutat oficial la… Hollywood !), iar recent actrita a avut o prestatie de calitate – probabil cea mai importanta din cariera – in blockbuster-ul finantat de americani „Blood: The Last Vampire”. Alte roluri memorabile ce au propulsat-o spre statutul de star au fost: „Eragon”, „The Blue Wolf:to the Ends of the Earths and Sea”, „Gegege no Kitaro”, „Redcliff”, iar cel mai nou film in care a fost distribuita e mult asteptatul „Kamui Gaiden”. Koyuki este un fost model devenit actor in seriale, iar apoi in filme pentru marele ecran. A aparut intr-o multime de reclame la televiziune, iar rolul din Kimi wa petto este si primul ei rol intr-un serial de televiziune. Partenerul ei din serial este Matsumoto Jun, care nu mai are nevoie de nici o prezentare. S-a remarcat in serialul „Gokusen” (2002), iar un an mai tarziu accepta sa-l interpreteze pe Momo in Kimi wa petto. Ira de aici cariera lui s-a schimbat. A urmat „Hana Yori Dango” in 2005, 5 premii castigate pentru 5 roluri diferite, un rol in remake-ul dupa filmul lui Kurosawa („Hidden Fortress”)”The Last Princess”, si o popularitate de invidiat in randul actorilor japonezi ai noului val. La 27 de ani, Matsumoto are lumea la picioare.
„Kimi wa petto” este un serial de comedie cu note de romantism, agreabil si amuzant deopotriva. Sumire (Koyuki) este o ziarista frumoasa, de succes, si inteligenta. Toate aceste calitati ii fac pe cei din jur invidiosi, acestia inchipuindu-si ca Sumire este fericita si are o viata implinita. Insa lucrurile nu stau deloc asa. Intr-una din zile, intorcandu-se debusolata de la lucru, gaseste in fata blocului ei o cutie, iar in ea… un tanar aratos, ranit si zgribulit de frig. Miloasa, aceasta il duce in apartamentul ei si-l trateaza. Ii da numele Momo, dupa cainele ei din copilarie, si decide sa-l pastreza ca pe „animalul ei de companie”. Acesta e inceputul unei realtii neobisnuite si a unei vieti neasteptate traite impreuna de cei doi, de pe pozitia de stapan si animal docil. In scurt timp dificultatile vietii nu ezita sa apara, insa cei doi incearca sa treaca peste ele cu optimism si speranta.Dar poate exista, iubirea, dincolo de prietenie, in acest context ?
Un serial optimist, plin de buna dispozitie si situatii intortochiate din care personajele noastre vor incerca sa razbeasca chiar si atunci cand ele par fara iesire. Nu este un serial exclusivist, dedicat doar femeilor, putand fi urmarit fara probleme de intreaga familie, in special ca este suprinzator de bun, transmitand experiente de viata remarcabile. Desi a fost realizat in 2003, serialul continua sa ramana in preferintele japonezilor si astazi, fiind inclus intr-un top 10 al celor mai bune seriale all-time facute in Japonia. Nu intamplator in acest an, producatorii coreeni intentioneaza sa faca un film inspirat din manga japoneza de succes. Inca un motiv sa fie savurat de amatorii de comedii romantice fara nici un regret, pentru ca in mod sigur nu vor fi dezamagiti.
EP. 1 „Cum sa ingrijesti un baiat frumos”
„Paa” este o drama regizata de R.Balki, nimeni altul decat regizorul laudatului „Less Sugar”. In rolurile principale joaca tatal si fiul – Amitabh si Abhisheck Bachchan, amandoi cu prestatii remarcabile. Insa eroul acestui film este Amitabh, actorul veteran care la 67 de ani a suferit o transformare fizica deosebita cu ajutorul echipei de la make-up, care a reusit sa-l faca de nerecunoscut in rolul Auro. Umorul sarcastic al regizorului din primul sau film din cariera („Less Sugar”) atinge desavarsirea in „Paa”. Filmul a fost inteligent narat, departandu-se de accentele melodramatice care ar fi facut deliciul regizorilor din Extremul Orient. Selectia copiilor actori merita mentionata, acestia interpretandu-si partitura natural si fiind, totodata, extrem de haiosi. Scenariul este superb, iar editarea video este pe masura. Toti criticii au fost unanimi in privinta prestatiei lui Amitabh Bachchan, despre care se spune ca ar fi meritat toate premiile din lume pentru acest rol. In schimb, fiul sau Abhishek are un rol foarte matur, iar daca la inceput ai fi tentat sa il urasti, pe parcurs ajungi sa-l intelegi perfect. Coloana sonora e asigurata de veteranul Ilaiyaraaja.
Filmul a fost filmat in Malaezia si Marea Britanie. Initial filmarile trebuiau sa se faca la Cambridge, insa datorita unui conflict de orar cu o festivitate de absolvire, filmarile au fost mutate la Bury St. Edmunds. Machiajul lui Amitabh a fost facut de o echipa de la Hollywood condusa de Christien Tinsley (faimoasa pentru munca de la Catwoman si The Passion of Christ) si Dominie Till (responsabila cu machiajul la trilogia Stapanul Inelelor). Filmul a fost inspirat din realizarea din 1996 a lui Francis Ford Coppola, „Jack”. „Paa” este, totodata, si primul film produs de Abhishek Bachchan pentru compania familiei sale, AB Corp. Ltd. Acesta nu doar ca a fost unul din actorii principali, ci a fost si principalul organizator al muncii de productie (aspectele legate de buget, de marketing, si, in general de intreaga productie a filmului au cazut in sarcina lui).