Un nou serial incearca sa reuneasca mai multi actori foarte cunoscuti care sunt prieteni si in viata reala: Go Hyun Jung, celebra Mishil din nu mai putin celebrul “Queen Seondeok” (“Spring Day”, “H.I.T”, “Daemul”, “Queen’s Classroom”), Jo In Sung (“A Dirty Carnival”, “Frozen Flower”, “Spring Day”, “That Winter, The Wind Blows”, “It’s Ok, That’s Love”) si Lee Kwang Soo, simpaticul “tradator” din faimosul trio al tradatorilor din emisiunea “Running Man”, care a jucat in “Dong Yi”, “City Hunter”, “The Innocent Man”, “Godess Of Fire”, “It’s Ok, That’s Love”. Nu este nimic confirmat, insa ar fi o distributie reusita daca producatorii serialului ar reusi sa obtina acceptul actorilor.
Actorul Jo In Sung nu va avea un rol principal; se pare ca acesta va avea o aparitie scurta in serial insa personajul sau are un rol important in scenariul scris de Noh Hee Kyung care a mai scris scenariile pentru “Its Ok, That’s Love”, “That Winter, The Wind Blows” (in care Jo In Sung a si jucat).
Nu se cunosc prea multe detalii despre scenariu, dar serialul este descris ca avand o poveste despre oamenii de varsta mijlocie si varstnici. Tinand cont ca niciunul din actorii mentionati nu este in varsta, am putea avea si alte surprize placute, alte nume mari adaugate distributiei.
Desi nu sunt oferite prea multe detalii, numele scenaristei Noh Hee Kyung este suficient pentru a starni interesul cunoscatorilor, fiind cunoscuta pentru scenarii pline cu dialoguri interesante, personaje complexe si emotii, multe emotii transpuse in cuvinte.
tvN reuseste sa adauge un nou serial pe lista deja celebra si in curand cred ca titulatura de “The Big Three“ acordata marilor posturi de televiziune (MBC, KBS, SBS) nu va mai fi valabila, tvN reusind sa lucreze cu nume din ce in ce mai mari si sa ofere programe de calitate. Serialul este planificat a fi difuzat in prima jumatate a anului 2016.
Pe 14 octombrie 2008 lua fiinta primul site din Romania dedicat filmului, serialelor si culturii asiatice, asiacinefil.com. Astazi se implinesc 7 ani de la acest moment. Peste 4.000 de articole au fost scrise in acest interval, acoperind diverse domenii, de la stiri proaspete despre vedetele preferate din lumea filmului si serialelor asiatice la recenzii de filme si seriale, biografii, articole despre istoria filmului asiatic, despre civilizatie si cultura asiatica, care i-au ajutat pe cei interesati sa fie informati si sa-si petreaca timpul liber invatand sau afland lucruri noi. Toate acestea au fost dublate de un forum activ, care de-a lungul anilor a capatat o dimensiune consistenta, pana in prezent existand peste 119.000 de mesaje postate (adica aproximativ 17.000 de mesaje postate intr-un an). Incepand de astazi, intram in al 8-lea an de existenta. Felicitari tuturor colaboratorilor care prin munca lor voluntara au contribuit la aceasta performanta. Multumiri si celor care ne sustin din afara comunitatii, pastrand legatura cu noi pe contul de facebook, urmarindu-ne constant postarile. La multi ani tuturor asiacinefililor !
Cu aceasta ocazie, temporar am decis sa deschidem inscrierile pe forum. Cine doreste un cont in comunitatea noastra, poate face cerere AICI . Se completeaza e-mail (pe care veti primi linkul de activare al contului, odata creat), nume, iar la mesaj obligatoriu trebuie sa specificati id-ul pe care doriti sa-l aveti pe forum. Contul va fi creat manual de unul din administratori (deci nu asteptati sa primiti instant accesul). Mail-ul ce contine linkul de activare il veti primi cel mai probabil in spam sau bulk, nu in inbox, deci verificati in acele locuri. Conturile care nu vor fi activate in maxim 10 zile vor fi sterse.
The Assassin (2015) – primul wu-xia al cunoscutului Hou Hsiao-hsien, premiat la Cannes !
Dupa o cariera stralucita, cel mai cunoscut regizor taiwanez din toate timpurile, Hou Hsiao-hsien a decis probabil sa-si incheie cariera, la cei 68 de ani ai sai, cu o productie istorica ce se dorea grandioasa, “The Assassin”. Cu un buget urias de aproape 15 milioane de dolari, acesta a reusit sa puna pe picioare o coproductie China/Taiwan/Hong Kong ce arata destul de bine, dar careia nu a reusit sa-i mascheze destule lipsuri. Dar mai intai sa vorbim de ce este remarcabil la acest film. In primul rand, “The Assassin” a fost prezent anul acesta la Cannes, si nu a facut doar figuratie. Productia a fost nominalizata la Palme D’Or. Nu a castigat acest premiu, insa regizorul veteran Hou Hsiao-hsien a fost recompensat cu premiul pentru Cea mai buna regie. De altfel, la Cannes a avut filmul premiera mondiala, in China lansandu-se la sfarsitul lui august, pentru publicul larg. Laudat de critici, nu doar la Cannes ci si in mediul virtual, cu un trailer ofertant, filmul nu a fost un success de box-office, abia reusind sa obtina 10 milioane de dolari incasari in China. Asta in ciuda distributiei destul de bune, Shu Qi fiind o actrita ce vinde multe bilete la filmele sale. Chang Chen din “Brotherhood of Blades” e celalalt star al filmului, in timp ce japonezul Satoshi Tsumabuki prinde si el un rol mic in film. Munca la aceasta productie a durat nu mai putin de 7 ani (!), regizorul intampinand dificultati financiare, in conditiile in care filmul a fost sustinut de la bugetul de stat al Taiwanului. Dupa ani de stagnare si de filmari partiale, odata cu implicarea in proiect a Chinei si gasirea unui producator cu bani de pe continent, filmarile au putut in sfarsit sa fie finalizate. Acestea au fost realizate in principal in provincia Hubei, dar si in Mongolia Interioara si nord-estul Chinei, unele decoruri fiind paradisiace. “The Assassin” e propunerea Taiwan-ului la Premiile Oscar de anul viitor, insa e greu de crezut ca va intra in selectia finala.
In secolul IX, in timpul framantatei dinastii Tang, Yinniang (Shu Qi) e o asasina cu sange rece instruita de Maestra sa, o calugarita fosta printesa in Weibo. Sora geamana a ei, Printesa Jiacheng, a cazut victima jocurilor politice in momentul in care Imparatul, fratele ei, a decis sa o casatoreasca pe aceasta cu Lordul din Weibo. Fortata sa se casatoreasca din interes politic, pentru ca Curtea Imperiala sa nu fie invadata de cel mai periculos stat al vremii, Weibo, Printesa Jiacheng s-a lepadat de familia ei si si-a renegat originile, imbratisand traditiile din Weibo. Printesa a dat nastere unui fiu, Tian Ji’an (Chen Chang), care ar fi urmat sa preia conducerea Weibo-ului. In copilarie, ii daruieste acestuia un pandantiv de jad, iar unul i-l daruieste verisoarei acestuia, Yinniang, in semn de logodna. Cand ar fi ajuns la varsta maturitatii, cei doi ar fi urmat sa se casatoreasca, iar in acest fel intelegerea din trecut intre Curte si Weibo ar fi ramas in vigoare, Curtea fiind in continuare protejata de o eventuala invazie. Doar ca Ming-ul incearca sa incheie o alianta cu Weibo, iar Lordul Weibo-ului strica planurile Printesei Jiacheng, acesta promitand o casatorie a fiului lor Tian Ji’an cu fiica Lodului Yuan din Ming. In acest fel Yinniang, pentru a nu fi ucisa, ajunge sa fie antrenata ca asasin de sora Printesei, iar in prezent a sosit timpul razbunarii…
“The Assassin” e un film de epoca “la marea arta”, cum s-ar zice, la propriu. Hou Hsiao-hsien ne ofera primul sau wuxia din cariera la apusul ei, insa sub aspect vizual e o opera de arta. Se vede pe tot parcursul filmului stilul de mare regizor, forta ideilor pe care le transmite regizorul din spatele camerei de luat vederi, decorurile, costumele si muzica de fundal (uneori redusa la sunetul apasator al unor tobe ce bat continuu) completand perfectiuna vizual-artistica a productiei. Nu ai cum sa nu observi atentia uneori exagerata pentru detalii, cadrele lungi si uneori exasperant de obositoare, si exprimarea minimala a actorilor, filmul fiind aproape lipsit de dialoguri. Toate acestea sunt elementele specifice unui film artistic, si trebuie spus ca fanii filmelor comerciale de epoca nu trebuie sa-si faca nici un fel de iluzii, nu vor vedea actiune decat cu picatura, si nimic comercial, dublat de efecte speciale. Toate scenele de lupta, ce dureaza doar cateva minute si sunt imprastiate aleator pe parcursul filmului sunt lucrate fara dubluri si nu sunt cosmetizate prin tehnici moderne. Practic ai impresia ca asisti la un film din anii ’80, ce iese complet din tiparul filmelor de gen ale anului 2015. Cadrele neclare, cu camera stand agasant in spatele unor valuri sau draperii fine, transparente, cadrele semi-obscure, alternanta alb-negru cu color, toate sunt procedee artistice de redare a unei atmosferei apasatoare, ce transmite senzatiei de “vechi” sub aspect vizual. Cu cat cadrele sunt mai neclsare, cu atat percepem personajele mai aproape de ceea ce sunt, niste persoane obisnuite, cu trairi umane firesti, cu teama si umire, ele nefiind deloc zugravite pe masura rangului conferit de statutul social si, in cele din urma, de istoria insasi. Regizorul le scoate din istorie si le analizeaza “in ceata”, ca oameni obisnuiti ce au trait la vremea lor, faptele lor nefiind eroice sau demne de conemnat in istorie.. O toba care bate pe fundal mai tot timpul tine atmosfera incordata, insa intrebarea se pune pentru ce tot acest efort artistic remarcabil, cand punctul slab al productiei e exact cel care trebuia sa fie punctul principal de atractie a lui, scenariul ? Scris de Hou Hsiao-hsien si de inca 3 scenaristi, scenariul e greoi si greu de urmarit in logica lucrurilor..Conexiunile dintre personaje sunt aproape imposibil de realizat cu doar cateva dialoguri si prin prea putine cadre apropiate. Regizorul pastreaza o distanta prea mare de personajele sale, atat la propriu cat si la figurat. Cu greu chipurile lor pot fi distinse si memorate vizual de spectator. Cele cateva sute de replici nu limpezesc aproape deloc lucrurile, fiind fie prea simple, fie insiruite cateva minute la rand intr-un iures de neinteles in zone distincte ale filmului, ce are parte de multe momente mute in care vorbesc doar imaginile si talentul regizorului. Se observa, de asemenea, ca filmul a fost facut in 7 ani, montajul fiind unul mai putin reusit, scenariul neavand o continuitate (pe langa senzatia ca filmul merge intr-o directie complet necunoscuta, asemeni unui calator ratacit, in ultimele 30 de minute se schimba complet si decorul, aparand personaje noi in poveste, fara nici un fel de explicatii). Asa se face ca la finalul vizionarii ajungi sa constati ca Shu Qi, protagonista filmului, nu rosteste decat mai putin de 10 replici in cele 104 minute ale filmului, si ca exista personaje despre care se vorbeste in film, dar pe care nu ajungi niciodata sa le identifici. Iar daca ai impresia ca vei ramane cu ceva dupa vizionarea lui “The Assassin”, in nici un caz acest lucru nu e o poveste care sa te atraga sau pe care macar sa o poti intelege intr-o derulare logica de fapte. Te poate atrage orice la acest film, mai putin povestea lui. Una peste alta, cu bune si cu rele, “The Assassin” e o demonstratie de maiestrie artistica din partea unui mare regizor, insa totodata un film care evadeaza complet din decorul cinematografic al secolului XXI.
Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Declinul Hallyu – Japonia, prima fortareaţã pierdutã
Ieri, media japoneza a facut public faptul ca celebrul canal tv japonez Japanese Broadcasting Corporation, cunoscut mai bine sub numele NHK, nu va mai difuza seriale coreene. Celebrul post tv japonez a difuzat prima k-drama in aprilie 2003 – cum se putea altfel, probabil ati ghicit despre ce serial era vorba, „Winter Sonata”. Sute de k-drame au fost difuzate in mai bine de un deceniu. In prezent canalul difuzeaza cunoscutul serial coreean „Empress Ki”, insa dupa finalizarea lui, NHK a decis sa inceteze difuzarea de alte viitoare k-drame. Un profesionist din industrie a declarat, despre limitele k-dramelor: „Japonezii incep sa simta ca mai multe seriale recente ce ajung sa fie difuzate in Japonia sunt lipsite de dragostea pasionala pe care si-o amintesc din „Winter Sonata”. O scenarista japoneza a completat: „Desigur ca in Coreea, tinerii actori sunt populari, insa acestia nu rezoneaza prea mult cu fanii mai in varsta ai k-dramelor din Japonia.” Aceasta nu crede ca sunt multi idoli sau actori tineri ce ar putea cu succes sa calce pe urmele asa-zisilor „Cei Patru Zei ai Hallyu”, Bae Yong-joon, Lee Byung-hun, Won Bin si Jang Dong-gun.
Postul japonez de televiziune Fuji TV se afla si el in acest moment in mijlocul unui scandal, dupa ce ar fi difuzat, in opinia multora, prea multe seriale coreene. In „Korea Town” din Tokyo, celebrul cartier coreean, discursurile de ura impotriva coreenilor sunt foarte raspandite in prezent, si in general atmosfera incinsa legata de sentimentul anti-coreean au dus la un trend descendent al cererii de media coreeana in Japonia.
De cativa ani, internautii japonezi au inceput sa-si exprime nemultumirea fata de Hallyu si fata de ce a ajuns acesta. In ciuda eforturilor disperate ale formatiilor coreene de a se promova intens in Japonia, putini japonezi din tanara generatie stiu mai mult de 2-3 trupe k-pop. Si nici nu sunt interesate sa afle despre prea multe, in conditiile in care exista trupe sau interpreti japonezi foarte populari, cunoscuti la fel de putin in Coreea, precum AKB, Perfume, E-girls sau MomoClo. S-a nascut astfel sentimentul ca trupele k-pop sunt promovate in Japonia in schimbul unor mari sume de bani, pentru a-si face un nume si un renume „international”, fapt considerat imoral de internauti. Multe trupe k-pop doar imita, nu au deloc originalitate, iar postul Fuji Tv, ce ani de zile a promovat k-pop-ul si k-dramele e considerat un tap ispasitor, acum ca sentimentul public anti-coreean e unul puternic. Unii internauti japonezi chiar au pus punctul pe „i”, spunand ca considera ca e o prostie din partea lor (a coreenilor) sa se credea inca in top datorita serialelor si muzicii lor, in conditiile in care vremea de glorie a Hallyu a trecut de mult. Cei mai multi sunt deranjati de lipsa de originalitate, de aceleasi figuri, dansuri, interpretari actoricesti, astfel ca nu e de mirare ca „lumea s-a saturat de ei”. Un internaut japonez spune: „Cred ca trupele de baieti sunt inca populare. Totusi, pentru trupele de fete cred ca este imposibil. Le mai vad la tv, dar nu mai simt nimic fata de ele. Se pare ca mai sunt cateva posturi radio care, totusi, le mai imping in fata.”
Pentru multi japonezi, Namie Amuro e modelul de idol la care aspira si despre care considera ca a fost cea care a atras Valul Coreean in Japonia. In urma unui concert tinut in Coreea, au inceput sa vina trupe si artisti coreeni in Japonia, incercand sa o imite de Namie Amuro si sa se apropie de imaginea ei, pentru a intra in gratiile fanilor japonezi. In prezent, membrii trupelor, considera internautii japonezi, nu mai au nici o individualitate, toti sunt la fel. Unii internauti au concluzionat, simplu: „Daca nu va plac, nu ii ascultati.” Cei mai rautaciosi au fost mai duri: „Nu vad nimic gresit ca k-pop-ul sa paraseasca Japonia, atata vreme cat alte tari asiatice ii primesc, inca, cu bratele deschise. Probabil in doi ani vor pleca si din aceste tari. Atunci probabil vor merge in Africa !”; „Pana si cei care pana acum 2 ani strigau isterici cand auzeau cuvantul „Coreea”, acum spun „Oh, coreean ? Nu, multumesc…”.
Cam acesta e sentimentul anti-coreean care de cativa ani incepe sa-si faca loc in Japonia. Si se pare ca acesta a ajuns pana la factorii decidenti, care acum se vad nevoiti sa ia masuri. Masuri ce pot fi catastrofale pentru Hallyu, cel putin sub aspect financiar.
VA URMA
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
A Tale of Three Cities (2015) – o dramã de epocã inspiratã din viaţa pãrinţilor lui Jackie Chan
Iata ca la scurt timp dupa productia de succes “The Crossing” a lui John Woo, producatorii chinezi ne poarta din nou inapoi in acele vremuri. De aceasta data povestea este mult mai dramatica, si nu are legatura cu Taiwanul, punctual terminus fiind Hong Kong-ul. “A cTale of Three Cities” spune povestea unui barbat si a unei femei coplesiti de vremurile in care traiesc, ale caror traiectorii in viata sunt conturate de schimbarile dramatice produse intr-un timp foarte scurt in ultimii ani ai celui de-al doilea razboi mondial si pe parcursul Razboiului Civil chinezesc. Regizoarea Mabel Cheung revine in scaunul egizoral dupa 14 ani de absenta, facand din nou echipa cu Alex Law la scrierea scenariului. Sursa scenariului, insa, e una foarte interesanta. In 2003, Mabel Cheung (foto dreapta) realiza un documentar intitulat “Traces of a Dragon: Jackie Chan & His Lost Family”. In baza marturiilor tatalui lui Jackie Chan, regizoarea a scris scenariul acestui film, ce spune incredibila poveste reala de iata a parintilor lui… Jackie Chan ! Charles Chan s-a nascut sub numele Fang Daolong (acesta e numele personajului principal masculin), fiind mai intai un gangster marunt, iar apoi un anticomunist convins in timpul Razboiului Civil. Trecutul l-a silit sa-si schimbe numele si sa fuga in Hong Kong, dupa proclamarea Republicii Populare chineze in 1949. Intre timp, sotia lui, Lily, cunoscuta in tinerete ca Chen Yuerong, era tot ce personajul Chen Yuerong din film intruchipeaza: traficanta de opiu, jucatoare de carti si consumatoare de alcool ce intretinea atmosfera in sali de jocuri de noroc. Acesta e samburele de adevar al productiei de 12 milioane de dolari, restul scenariului fiind unul fictiv, pentru a nu afecta atat autoritatile chineze cat nici pe insusi Jackie Chan. In rolurile principale revedem doua nume cunoscute, pe veteranul Sean Lau si pe Tang Wei, ce isi interpreteaza bine rolurile, dar a caror relatie pe ecran e lipsita complet de chimie. Jing Boran, recent vazut ca protagonist masculin in blockbusterul “Monster Hunt”, apare si de aceasta data in rolul unui negustor de chilipiruri, bine machiat si de nerecunoscut cu ochelarii ce-i poarta tot timpul.
In 1951, Daolong (Sean Lau) e un bucatar la Consulatul american din Hong Kong. In momentul in care il aude pe fiul consulului cantand in fata audientei opera de Peking, brusc amintiri din trecutul recent ies la suprafata… si o poveste extraordinara ni se destainuie. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Daolong lucra ca vames, insa aceasta slujba era doar o acoperire. In realitate era un spion ce lucra pentru o organizatie ce comanda assasinate in randul rebelilor, misiuni pe care Daolong si echipa lui trebuia sa le indeplineasca. Intr-una din zile, destinul sau se intretaie cu cel al unei tinere atragatoare, Yuerong (Tang Wei), pe care o prinde facand trafic cu opiu. Yuerong se casatorise de tanara din obligatie, si era mama a doua fetite mici cand un bombardament japonez duce la moartea capului familiei. Ramasa vaduva si cu cele doua fete pe cap, aceasta revine in satul natal pentru a locui cu mama ei, insa pentru a castiga un ban decide sa faca pe carausul, incercand sa treaca de punctul de control opiu. Desi e prinsa de Daolong, acesta o lasa libera, impresionat de povestea ei si, totodata, atras de frumusetea tinerei mame. Acelasi destin face, insa, ca drumurile celor doi sa se intersecteze din nou, cu ocazia unei nenorociri, iar din acel moment cei doi se indragostesc unul de celalalt. Fericirea lor e de scurta durata, caci razboiul, meseria reala a lui Daolong si opozitia mamei fetei nu sunt decat tot atatea piedici in calea fericirii lor. Despartiri, regasiri si un destin tragic le vor marca existenta in ultimii ani de ocupatie japoneza si de razboi civil, traiti in trei orase diferite ale Chinei…
Titlul acestei drame epice de la finalul anilor ’40 se refera la cele 3 orase care marcheaza destinul celor doua personaje, Shandong, Anhui si Shanghai. Fiecare oras, in mod simbolic, marcheaza o etapa din viata fiecaruia, o reincepere a vietii de la zero. Acest film vine exact in momentul potrivit, dupa “The Crossing”. Avem astfel doua viziuni diferite despre aceeasi perioada de timp: una profund romantica, a lui John Woo, si una mult mai realista, a lui Mabel Cheung. Ambele filme descriu realitatile crude ale vremii, fara partinire pentru vreuna din tabere, fiind o fresca a unei societati divizate intre nationalism si comunism, in care omul simplu e mereu victima nvinovata. Este ciudata alegerea lui Sean Lau in rolul principal masculin, ca partener al mai tinerei Wei Tang (a carei cariera parea a se fi frant chiar de la celebrul film de debut “Lust, Caution”, ce i-a adus o interzicere de aparitie in filmele chinezesti de pe continent tinand cont de rolul indecent interpretat in productia din Hong Kong). Intre cei doi exista o diferenta mare de varsta, iar relatia care se infiripa intre ei e lipsita de orice urma de chimie. Scenaristii au incercat sa gaseasca o punte de legatura intre ei care sa-i apropie ca barbat si femeie, cum ar fi spontaneitatea lui, dar si situatia in care viata ii aduce – amandoi vaduvi din cauza razboiului, cu copii mici de crescut. Insa relatia lor pare complet artificiala, fara un fundament puternic, in afara realitatii insasi. Totusi, daca ne gandim ca razboiul a insemnat o limitare a pretentiilor partenerilor dintr-un cuplu, singurul scop fiind supravietuirea, realizam ca in astfel de timpuri atractia fizica sau diferenta de varsta conteaza mai putin. Din acest punct de vedere filmul e realist, deloc romantat, iar ca imaginea sa fie cu adevarat credibila, la un moment dat e prezentat si punctul de vedere al mamei fetei, mult mai apropiata de varsta viitorului sot al fiicei sale decat propria fiica. Mama acesteia e de moda veche, punand pret pe traditie si pe anumnite criterii – cum ar fi educatia – cand vine vorba de acceptarea unui nou ginere. Pentru ea conteaza mai putin sentimentele sau chiar situatia tragica de mama singura a fiicei, ce trebuie sa faca fata greutatilor razboiului pentru a supravietui impreuna cu cele doua fiice ale ei. Iar aceste pozitii diferite dau nastere unui conflict nedorit in familie. Acestea sunt doar cateva argumente pentru care filmul nu e deloc unul pur comercial, ci mai degraba o drama realista din vremuri de razboi axata strict pe surprinderea vietii de familie in acele timpuri, printr-un caz concret, si mai putin pe ororile comise de japonezi sau de razboiul fratricid ce a cuprins China, si care mocnea, ambele tabere numindu-i pe adversarii de acelasi sange “rebeli” (razboiul dintre nationalisti si comunisti a inceput in 1927, dar la sfarsiitul lui 1936 cele doua parti beligerante s-au unit impotriva inamicului extern japonez; timp de un deceniu lupta fratricida a incetat, nu fara a exista incidente, pentru ca in 1946, odata ce Japonia a capitulat, sa reinceapa razboiul pentru controlul Chinei). Fundalul istoric acesta este, dar el ocupa un rol secundar in poveste, ce e axata pe viata celor doi protagonisti, reconstituita in prezent (anul 1951) si in timpul razboiului (anii ’40).
Avand decoruri si scenografie remarcabile, imagini de fundal superbe si un scenariu parca tras de par in prima parte, care insa se redreseaza pe parcurs, filmul fiind bine calibrat pe durata a peste 2 ore, “A Tale of Three Cities” nu se ridica la nivelul filmului lui John Woo (ce a avut si un buget triplu, si o durata dubla), insa e o productie dramatica reusita care cu siguranta va va cuceri pana la final, in special ca totul are la baza fapte reale petrecute in cea mai tulbure perioada a secolului XX din istoria Chinei.
Traducerea, adaptarea si timingul au fost realizate in premiera in Romania de gligac2002(Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Kim Soo Hyun, Kim Tae Hee, Chanyeol – printre câştigãtorii Korea Drama Awards
A inceput perioada festivalurilor si premiilor in industria filmului si serialelor de televiziune din Coreea de Sud, si pe 9 octombrie a avut loc decernarea Korea Drama Adwards 2015, avand ca gazde pe Oh Sang Jin si Sooyoung din trupa Girls’ Generation.
Actorul Kim Soo Hyun a luat acasa cel mai ravnit premiu al serii, Marele Premiu, pentru rolul sau din serialul “Producers”, difuzat de postul KBS 2, acesta acceptand premiul multumind cu un discurs insotit de lacrimi de bucurie si recunostinta. Este al doilea an la rand pentru actor in care primeste aceasta recunoastere a talentului sau, in 2014 primind acelasi premiu pentru rolul din celebrul “My Love From The Stars”. Kim Soo Hyun a mai castigat un premiu alaturi de Chanyeol din trupa EXO, premiul Hallyu Star, castigat de Kim Soo Hyun si in 2014.
Cea mai buna regie a revenit lui Seo Soo Min si Pyo Min Soo care s-au ocupat de “Producers”, serialul reusind sa obtina trei premii. Cel mai bun scenarist a fost ales Jang Hyuk Rin pentru scenariul serialului “Yong Pal”.
“Misaeng” difuzat de tvN a castigat premiul pentru cea mai buna drama (cel mai bun serial), iar Premiul de Excelenta pentru un actor a revenit lui Lee Jong Suk pentru rolul din “Pinocchio”. Lui Kim Tae Hee i-a fost acordat Premiul de Excelenta pentru o actrita, pentru interpretarea din “Yong Pal”.
Lee Joon care nu de mult a renuntat la trupa MBLAQ pentru a se concentra asupra carierei de actor se pare ca a ales corect, acesta plecand acasa cu Premiul de Excelenta pentru rolul in “Heard It Through The Grapevine”, acelasi premiu fiind castigat si de Kim Dae Myung pentru rolul din “Misaeng”. Sooyoung a castigat acelasi premiu la categoria actrite pentru rolul din “My Spring Day”.
Lista castigatorilor:
Marele Premiu: Kim Soo Hyun (Producer, KBS) Cel mai bun serial: tvN’s Misaeng Cel mai bun scenarist: Jang Hyuk Rin (Yong Pal, SBS) Cel mai bun regizor: Seo Soo Min and Pyo Min Soo (Producer, KBS) Premiul de Excelenta acordat unui actor de top: Lee Jong Suk (Pinocchio, SBS) Premiul de Excelenta acordat unei actrite de top: Kim Tae Hee (Yong Pal, SBS) Premiul de Excelenta acordat unui actor: Lee Joon (Heard It Through the Grapevine, SBS), Kim Dae Myung (Misaeng, tvN) Premiul de Excelenta acordat unei actrite: Sooyoung (My Spring Day, MBC) Cel mai bun actor debutant: Chanyeol (EXO Next Door) Cea mai buna actrita debutanta: Im Ji Yeon (High Society, SBS) Starul Anului: Kim So Hyun (Who Are You: School 2015, KBS) Premiul pentru merite speciale: Kim Young Ae (Kill Me, Heal Me, MBC) Global Star: Sam Okyere (Warm and Cozy, MBC) Hallyu Star: Kim Soo Hyun (Producer, KBS), Chanyeol (EXO Next Door) Hot Star: Seo Kang Joon (Hwajung, MBC) Premiul KDA : Park Hae Jin (Bad Guys, OCN) Premiul Jurului: Im Siwan (Misaeng, tvN) Cea mai buna coloana sonora: Jang Jae In, “Auditory Hallucination” (Kill Me, Heal Me, MBC)
(Sursa: soompi)
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
„Answer Me 1988”, noul serial al lunii octombrie la tvN !
Desi serialul “Twenty Again” se va incheia in curand, un nou serial din seria “Answer Me” va incepe la tvN, un serial care, cu siguranta, va continua traditia francizei. Vom avea parte asadar de un serial ce aduce aminte de lucrurile simple de altadata, nostalgia primei iubiri si prieteniile legate si care dureaza peste ani. Ce este nou de data aceasta e faptul ca scenariul nu se va mai concentra asupra cautarii unui sot.
Scenariul viitorului serial se bazeaza pe povestile a cinci familii care locuiesc pe aceeasi strada, in care personajele vor fi interpretate de Hyeri (membra a trupei Girl’s Day, care a mai jucat in 2014 in “Seonam Girls High School Investigators” si in 2015 in “Hyde, Jekyll, Me”), ce va interpreta personajul principal feminin, Lee Dong Hwi (“Cold Eyes”, „Tazza: The Hidden Card”, “Fashion King”, “Veteran”, “The Beauty Inside”), Go Kyung Pyo (“Operation Proposal”, “Flower Boy Next Door”, “Warm and Cozy”, “Man On High Hills”, “Roaring Currents”,” The Treacherous”), Ryu Joon Yeol (“One Way Trip”, “Socialphobia”) si Park Bo Gum (“Bridal Mask”, “The Producers”, “I remember You”, “Blind”, Roaring Currents”). Desi seria “Answer Me” este cunoscuta pentru relatiile care sunt dezvoltate de-a lungul scenariilor (desi in “Answer Me 1994” toata lumea era deja casatorita), sa speram ca personajele nu devin un fel de pentagon amoros.
Si pentru ca in Coreea de Sud muzica este foarte importanta, nu putea lipsi nici in “Answer Me 1988”. De data aceasta idolul acelor ani fiind se pare Shin Hae Chul. (in “Answer Me 1997” era nebunia starnita de primul val coreean cu celebra trupa H.O.T, si catre finalul serialului cei ce urmau sa faca ravagii printre fani cu debutul lor, trupa Dong Bang Shin Ki; in “Answer Me 1994” cel care frangea inimile era Seo Taiji alaturi de trupa sa).
“Answer Me 1988” va incepe dupa terminarea serialului “Twenty Again”, din luna octombrie.
(Sursa: dramabeans)
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
„Goodbye Mr. Black” s-ar putea sã fie înlocuit de un serial-surprizã !
In ciuda distributiei pline de vedete, serialul „Goodbye Mr. Black” pare a avea dificultati in a securiza un interval orar clar de difuzare. Initial, k-drama in care vor aparea Lee Jin-wook, Moon Chae-won, Kim Kang-woo si Song Jae-rim era in discutii sa ocupe intervalul orar dedicat serialelor din serile de miercuri si joi ale saptamanii la postul SBS. Astfel, acesta ar fi urmat sa fie difuzat dupa „The Village”, ce a inceput deja. Cu toate astea, se pare ca SBS reconsidera planurile initiale in urma unei restructurari a grilei de programe, care face ca spatiul ocupat in prezent de „The Village” sa ramana vacant. O sursa din interiorul SBS a dezvaluit ca un serial intitulat „Remember” e un concurent puternic sa ocupe spatiul liber din grila serilor de miercuri si joi, dupa „The Village”. Daca „Remember” va incepe imediat dupa finalizarea lui „The Village”, ar insemna ca SBS va difuza conecutiv doua seriale de mister/thriller, un lucru mai rar intalnit.
K-drama „Remember” e despre un personaj pe nume Seo Woo-bin ce sufera de sindromul memoriei excesive. Cunoscut si ca hipertimesie (sau supermemorie), sindromul a fost constatat pentru prima oara de cercetatorii americani in 2006. El consta in capacitatea unei persoane de a poseda o memorie foarte amanuntita despre propriile experiente traite la un moment dat, de care isi reaminteste in cele mai mici detalii si cu o acuratete anormala. Astfel, o persoana cu hipertimesie isi poate aminti aproape orice zi din viata, in cele mai mici detalii, ce a facut in ziua respectiva etc. Ei bine, acest Soo Woo-bin devine un avocat stralucit pentru a demonstra nevinovatia tatalui sau condamnat. Cu toate astea, ajunge sa sufere niste transformari drastice in viata in momentul in care lucrand la acest caz al tatalui… isi pierde memoria. „Remember” („Aminteste-ti”) e produs de regizorul Lee Chang-min, cel care urma a regiza „Goodbye Mr. Black”, si are un secnariu scris de Yoon Hyun-ho, cunoscut pentru scenariul productiei de mare succes „The Attorney”. Logos Films, ce a produs serialul de succes din 2012 “My Husband Got a Family” pentru KBS, va produce acest nou serial surpriza. In prezent, echipa de lucru e in etapa incropirii distributiei. In cazul in care acest serial va fi preferat difuzarii inainte de „Goodbye, Mr. Black”, premiera sa va ava loc in decembrie. Oare ce alegere va face SBS ?
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Choi Min-sik revine în atenţie cu „The Tiger: An Old Hunter’s Tale”
“Asian Film Market” s-a tinut pe 3 octombrie la cea de-a 6-a editie a BEXCO, in Busan. In sectiunea noutati a fost expus un afis al filmului “The Tiger: An Old Hunter’s Tale”, afis ce a atras atentia multora.
Choi Min Sik a cucerit nu numai Coreea de Sud ci intreaga lume cu filme precum “Old Boy”, “Sympathy For Lady Vengeance”, “I Saw The Devil”, “The Admiral:Roaring Currents”. Actorul a ales “The Tiger: An Old Hunter’s Tale” imediat dupa celebrul “The Admiral:Roaring Currents”, parca pentru a nu iesi din atmosfera de epoca. Asta pentru ca e vorba de un film cu o poveste ce se desfasoara in perioada invaziei japoneze, despre lupta si prietenia dintre un vanator si un tigru, ultimul tigru al vremurilor dinastiei Joseon. Scenariul se concentreaza si asupra asupririi japonezilor, un subiect extrem de sensibil chiar si in ziua de azi.
Productia a avut un afis si la Cannes, unde a atras atentia, precum si in Europa. Costurile productiei se ridica la 10 miliarde de woni, filmul fiind filmat in sase luni. Acesta urmeaza a fi lansat pe piata pe 17 decembrie 2015 si va fi, probabil, un succes de casa. Pe langa Choi Min Sik, in film mai joaca si Jeong Man Sik, Kim Sang Ho, Ren Osugi, Jeong Seok Won, Ra Mi Ran si este produs de Park Hoon Jeong I. Afisul infatiseaza silueta unui vanator ce tine pe genunchii sai o arma, pe un munte acoperit de zapada. Ce pot face un afis si un nume !
Filmul „Miss Granny” va avea parte de un nou remake, in Japonia ! Conform companiei CJ E&M, ce detine dreptul de distributie al filmului, versiunea japoneza a intrat deja in stadiul de productie, cu planuri certe de lansare in cinematografe in prima jumatate a lui 2016. „Miss Granny”, cu Shim Eun-kyung si Na Moon-hee in rolurile principale, s-a lansat in cinematografele coreene in ianuarie 2014, cunoscand un succes fulminant, avand 58,2 milioane dolari incasari, ce au facut din el al patrulea film coreean al anului 2014 dupa incasari, in urma lui Roaring Currents, Ode to My Father si The Pirates. Ca o coincidenta sau nu, alte amintiri frumoase leaga filmul de Japonia, la sfarsitul lui martie 2014 productia coreeana luand Marele Premiu la a 6-a editie a Festivalului de Film International de la Okinawa. Regozrul Hwang Dong-hyuk spunea, atunci: „Desi ‚Miss Granny’ e un film cu o poveste a unei coreence, sunt foarte surprins si recunoscator ca publicul japonez l-a gasit placut si remarcabil.”
Filmul coreean a mai avut parte de un remake chinezesc, la fel de reusit, intitulat „20 Once Again”, care a stabilit un nou record de incasari pentru o co-productie sino-coreeana, atingand 32 de milioane de dolari incasari in doar 9 zile de la lansare. Cu Yang Zishan, Chen Bolin si Luhan in rolurile principale, filmul chinezesc reda fidel variantei coreene povestea bunicutei de 70 de ani ce peste noapte se trezeste ca are 20 de ani. Putini stiu, insa, ca exista si un remake vietnamez al acestui film, mai bine zis o adaptare, intitulata „I’m Your Grandmother”, ce se va lansa in cinematografele vietnameze in decembrie. CJ E&M a mai dezvaluit ca sunt negocieri si cu India, Thailanda, Germania si Indonezia pentru alte noi posibile remake-uri. Cat priveste versiunea japoneza, intitulata „Suspicious Woman”, Tabe Mikako si Mitsuko Baisho vor interpreta rolurile principale, o batranica de 73 de ani care ca prin magie se transforma in propriul eu cu 50 de ani mai tanar. Premiera japoneza e programata pe 1 aprilie 2016.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Shoot Me in the Heart (2014) – Lee Min-ki şi Yeo Jin-goo într-o comedie dramaticã dinamicã
Lumea azilelor de nebuni e una ce inspira numeroase productii universale, pornind de la celebrul “Zbor Deasupra unui Cuib de Cuci” din 1975, un clasic cu o multime de premii de prstigiu. Nici cinematografia asiatica nu a ocolit aceasta tematica, celebra fiind ecranizarea japoneza “Veronica Decides to Die” dupa romanul lui Paolo Coelho, sau productia coreeana “I Am Happy” cu nu mai putin celebrul Hyun Bin. Cu toate ca exista riscul reluarii clasicelor clisee, realizatorii coreeni s-au incumetat anul trecut sa lanseze pe piata “Shoot Me in the Heart”, povestea a doi straini ce ajung din motive diferite intr-o institutie de boli mintale si pe care viata ii va transforma in prieteni intr-unul din cele mai delicate momente ale existenteiu lor. Filmat pe parcursul a 3 luni, filmul nu a avut un buget ridicat (nici nu se impunea natura productiei, intreaga actiune petrecandu-se, practic, intr-un azil, filmarile interioare predominand), si nici incasari deosebite la box-office. Insa altele sunt punctele sale forte. Primul ar fi scenariul, ce e adaptat dupa romanul bestseller omonim al lui Jeong Yu-jeong, premiat cu premiul Segye pentru Literatura in 2009. Al doilea punct forte il constituie interpretarea celor doi protagonisti, tinerii si carismaticii Lee Min-ki si Yeo Jin-goo. In special Lee Min-ki are o interpretare excelenta, in ultimul rol inaintea incorporarii sale. In roluri secundare abunda actori cunoscuti din filme si seriale, ce contribuie din plin la sarea si piperul acestui film.
Intr-o seara ploioasa de toamna, Lee Soo-myung (Yeo Jin-goo) este dus cu o dubita la un spital de boli mentale. Sufera de schizofrenie in urma tragicei sinucideri a mamei sale, pe care nu a reusit sa o impiedice, astfel ca tatal sau a decis ca pentru a-l proteja, cel mai bine e sa-l interneze la azil. Pe drumul catre spital, calea dubitei cu care e transportat e taiata de niste gangsteri, care se bat violent in strada. Intamplarea face ca o ora mai tarziu, sa soseasca la spitalul de psihiatrie odata cu el si gangsterul ce fusese urmarit in trafic, Ryu Seung-min (Lee Min-ki). Amandoi sunt luati in primire de personalul spitalului, ce nu e tocmai amabil, cei doi fiind incatusati. Daca Soo-myung se afla in acel loc din cauza unei boli evidente, Seung-min, gangsterul, a cazut victima luptei pentru controlul unei companii dintre fratii lui vitregi, odata cu moartea tatalui lor comun. Acesta i-a lasat mostenire 2% din actiuni “bastardului” din alta casatorie,, si pentru ca cei 2 % permiteau controlul companiei de unul dintre frati, acesta a decis sa-l deposedeze de actiuni si sa-l inchida pe fratele vitreg la azil, pentru a nu crea probleme. Cei doi oaspeti noi ai azilului treptat ajung sa cunoasca ceilalti locatari si, desigur, sa se imprieteneasca in conditiile in care sunt cam singurii ce par normali din intregul peisaj. Pana cand pun la cale un plan de evadare, pentru ca Seung-min sa-si implineasca visul de a ajunge pe celebrul Annapurna din Nepal.
Filmul debuteaza ca o comedie pe alocuri savuroasa, insa pe parcurs, oricat se straduieste sa pastreze buna dispozitie, se transforma intr-o drama evidenta, dat fiind decorul in care se desfasoara povestea. Cele doua personaje nu sunt complexe, insa ascund fiecare un trecut intunecat. Daca Soo-myung e marcat de sinuciderea mamei bolnave psihic, devenind schizofrenic si fiind internat de tatal sau in spitale si mai apoi in acest azil de nebuni, Seung-min pare cel mai sanatos dintre toti bolnavii internati. Si asta pentru ca psihic e perfect normal. El e doar o victima a jocurile de putere din familia ramasa dupa moartea tatalui sau; desi provine dintr-o alta casatorie, abandonat fiind de mic de mama, ajunge in ospiciu datorita lacomiei unuia din fratii vitregi, pentru care acesta era un ghmpe in coasta si o piedica in calea preluarii conducerii companiei. Pe acest fond, el trebuie sa supravietuiasca, si realizeaza ca nu poate face asta pretinzand ca e sanatos. Asa ca se preface nebun, si dupa ce se imprieteneste cu ceilalti, pune la cale o spectaculoasa evadare. Lee Min-ki e fara indoiala vedeta acestui film, avand o interpretare solida, fiind cand o persoana lucida, cand una cu probleme mentale. Partenerul lui, Yeo Jin-goo, se vede ca e mult mai lipsit de experienta, avand si un rol mai usor, personajul Lee Soo-myung fiind macinat doar de trauma din trecut, netrebuind sa joace rolul unei personalitati duble. Acesta mai mult pare intr-o vizita prin institutia de boli mintale, nicidecum un bolnav de schizofrenie cu crizele de rigoare, ce lipsesc cu desavarsire. Un asemenea rol de observator, de narrator, nu e foarte solicitant. De remarcat numele cunoscute din rolurile secundare, actori idragiti din filme si seriale precum Yu Oh-seong, Kim Ki-cheon sau Park Doo-sik, ce intretin o atmosfera vesela pe tot parcursul filmului. Daca de obicei rolurile secundare exista pentru a duce povestea mai departe si a pune in valoarea interpretarea protagonistilor, de aceasta data ele contribuie in egala masura cu protagonistii la portretizarea unei lumi hade, de obicei prezentata in nuante cenusii, care in “Shoot Me in the Heart” are alte valente. Desi filmul nu reuseste sa se apropie de memorabilul “I’m a Cyborg, but That’s Ok”a lui Park Chan-wook, ce poate fi considerat deja un clasic al genului in cinematografia coreeana, filmul merita savurat, in special ca nu e unul dur si pentru ca incearca sa prezinte lumea azilului dintr-o alta perspectiva. Un film bun, ce demonstreaza din nou ca dintr-un roman premiat si cu actori carismatici, poti da unui subiect trist o nota vesela si face filmul unul placut la vizionare pentru intreaga familie.
Traducerea si adaptarea, inclusiv retusarea manuala a timingului, au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Yoo Seung-ho revine ca magician de Crãciun, în „The Joseon Magician”
„The Magician”, cunoscut initial sub titlul „Joseon Magician”, e aproape de final ! Aflat in stadiul de post-productie, filmul va marca revenirea lui Yoo Seung-ho in prim plan in primul sau proiect de dupa terminarea stagiului militar obligatoriu. In varsta de 22 de ani, popularul actor a decis sa-si satisfaca stagiul militar imediat dupa incheierea filmarilor la serialul „I Miss You”, la inceputul lui 2013, evitand astfel traiectoria starurilor masculine care de obicei isi lasa serviciul militar pentru perioada de dinaintea implinirii varstei limita de 30 de ani. Acest lucru poate fi un mare avantaj pentru Yoo Seung-ho, care la 22 de ani isi poate relansa cariera si o poate duce fara intrerupere o perioada buna de timp abordand roluri tot mai variate si mai mature. Inca de la incheierea stagiului militar, actorul a primit nenumarate oferte de distributie de la numerosi producatori de filme si seriale, insa spre surprinderea tuturor a ales sa apara in doua filme de epoca, lasand serialele pentru mai tarziu.
Primul din cele doua filme este „The Magician”, unde o are partenera pe Go Ara. Filmarile au inceput la sfarsitul lui februarie, iar Yoo Seung-ho interpreteaza rolul unui magician din timpul dinastiei Joseon, ce se aventureaza intr-o relatie romantica riscanta cu o printesa din Joseon (Go Ara) ce calatoreste in Qing pentru a se casatori. In ultima instanta, zvonurile ce iau nastere despre cei doi pun in pericol viata magicianului. Cum in prezent, in paralel cu festivalul de film de la Busan se desfasoara si Asian Film Market – Targul de filme asiatice, producatorii lui „The Magician” au gasit ocazia ideala de a-si face reclama, lansand posterul oficial al productiei. Acesta infatiseaza un Yoo Seung-ho foarte carismatic, cu par lung si o privire patrunzatoare. Unul din lucrurile care cu siguranta ii va intriga pe fani e de ce ochiul drept apare in poster albastru. Odata cu posterul a fost lansata si o brosura, la eveniment, fanii putand trage cu ochiul la diferite scene din film in care apare actrita din rolul principal, Go Ara. „Lotte Entertainment” a declarat: „Nu am putut dezvalui prea multe la Targ deoarece filmul e, inca, in stadiul de post-productie. Oricum, posterul pare a fi foarte popular. Multa lume a luat brosura noastra.”
Premiera lui „The Magician” va avea loc in decembrie 2015, la un an distanta de la terminarea stagiului militar obligatoriu de catre Yoo Seung-ho. In regia lui Kim Dae-seung (The Concubine, Blood Rain), filmul e unul promitator, mai ales ca are in rolurile secundare cateva nume cunoscute ale filmului coreean, precum Kwak Do-won, Lee Kyoung-young sau Park Chul-min. Din iunie 2015, Yoo Seung-ho s–a implicat intr-un al doilea poriect de film al acestui an, unde are din nou rolul principal, e vorba de productia „Sundal Kim”. Inspirat dintr-o poveste populara, filmul, realizat cu un buget mai mic decat „The Magician” si avand in distributie nume mai putin sonore, spune o poveste din perioada tarzie a Joeonului despre un sarlatan ce vinde apa din raul Taedong. Acest film va avea premiera in prima jumatate a lui 2016. Insa un lucru este cert: Yoo Seung-ho este un actor extrem de ocupat, a carui mult-asteptata revenire se va produce curand, spre deliciul fanilor lui.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
Rain adoptã o nouã strategie pentru viitorul carierei sale
Cantaretul si actorul Rain isi dezvaluie strategia duala in privinta carierei sale. Astfel, acesta a optat pentru o persoana care sa-l impresarieze in privinta carierei muzicale, in timp ce pentru cariera din lumea filmului acesta a ales sa se alature unei companii diferite. Cel care urmeaza sa-l reprezinte in lumea muzicala si sa se ocupe de organizarea concertelor si intalnirilor cu fanii e cineva pe care Rain il cunoaste de multi ani, inca de pe vremea cand era un practicant ce se pregatea pentru cariera din lumea muzicii ce inca nu debutase, in cadrul JYP Entertainment. In schimb, pentru a-si intensifica activitatea in lumea filmului, Rain a semnat cu „H” Entertainment, al carei presedinte are experienta in managerierea mai multor actori coreeni cunoscuti cat a activat la o alta companie.
Care e motivul acestei alegeri aparent ciudate a lui Rain ? Se pare ca acesta incearca sa se distanteze de k-drame, care i-au adus o mare popularitate in anii de dinaintea inrolarii in armata, si sa se concentreze mai mult pe aparitia in filme pentru marele ecran. Acesta e principalul motiv pentru care a ales sa fie reprezentat de o companie al carui presedinte are experienta in managerierea actorilor de prima mana. De altfel, se spune ca vedeta e in pezent in discutii cu mai multi producatori, analizand scenarii de film care i-au fost propuse, urmand a se decide care va fi urmatorul sau proiect. Ultima aparitie intr-un film coreean a fost in 2012, „R2B: Return to Base”, iar daca stam sa ne gandim bine realizam ca Rain a mai aparut intr-un singur film coreean, cel de debut, in 2006, „I’m A Cyborg, But That’s Ok”. In rest, intreaga lui cariera ca actor pe marele ecran mai consta in cateva aparitii in filme hollywoodiene fara un succes extraordinar, cel mai cunoscut fiind „Ninja Assassin” in 2009. E de inteles, din acest punct de vedere, interesul lui Rain pentru proiectele de mare ecran, in special ca e stiut faptul ca odata ce un actor trece de varsta de 30 de ani, destul de greu isi mai poate gasi un loc in industria k-dramelor cel putin pe sectiunea de roluri romantice, unde legea o fac tinerii in voga ce inca nu si-au satisfacut stagiul militar, ce beneficiaza de o puternica promovare din partea agentiilor. Multi fani si persoane din industrie urmaresc asadar cu atentie miscarile lui Rain in domeniu, pentru a vedea la ce rezultate va duce aceasta strategie duala pentru viitorul carierei sale.
Articol realizat de cris999 – asiacinefil
A Chorus of Angels (2012) – o cãlãtorie memorabilã în cãutarea şi pentru regãsirea trecutului
In mod evident, vedeta productiei “A Chorus of Angels” este marea actrita japoneza Sayuri Yoshinaga. In varsta de 66 de ani la data filmarilor, aceasta a aparut in peste 100 de filme in intreaga cariera, inca din anii ’60 cucerind inimile a milioane de japonezi in productiile despre adolescentii acelor vremuri realizate de studiourile Nikkatsu. Multimea sa de admiratori, numiti de presa vremii “Sayuristi”, i-a ramas fidela peste decenii, iar Yoshinaga i-a rasplatit cu aparitii incantatoare in numeroase productii. Azi a ajuns una din ultimele actrite adevarate in viata ale Japoniei, la cei 70 de ani impliniti in primavara aparand inca in filme. Asiacinefilii cu siguranta si-o amintesc din minunatul “Year One in the North”, unde alaturi de alti mari actori japonezi a fost rasplatita pentru excelenta in interpretare de catre Academia Japoneza de Film. Rolul din “A Chorus of Angels” i-a adus din nou premiul pentru Cea mai buna actrita la Festivalul de film de la Hochi. Filmul a mai castigat doua premii ale Academiei Japoneze de film (pentru imagine si regie de lumini), un premiu pentru Cel mai bun sunet la Mainichi si inca un premiu pentru Mirai Moriyama la Hochi, pentru Cel mai bun rol secundar masculin. Filmul are la baza nuvela scriitoarei japoneze Kanae Minato, cunoscuta pentru romanele de suspans scrise. Dupa scrierile sale au fost adaptate doua filme pe care asiacinefilii au avut ocazia sa le vada, “Confessions” (2010) si “The Snow White Murder Case” (2014). Cunoscut initial sub titlul “The Northern Canaries” (“Canarii din Nord”), “A Chorus of Angels” e un film aniversar, finantat de cunoscutele studiouri Toei cu ocazia implinirii a 60 de ani de la infiintare. Filmarile au fost realizate in Hokkaido, in plina iarna, la temperaturi sub zero grade.
Doamna Haru Kawashima (Sayuri Yoshinaga) lucreaza ca bibliotecara. Vaduva de mai bine de doua decenii, aceasta a ajuns in pragul pensionarii si intentioneaza sa mearga intr-o calatorie prin tara la izvoare termale. In ultima zi de serviciu, e cautata acasa de politie, care ii pune intrebari despre un anume Suzuki Nobuto, un suspect de crima intr-un caz recent deschis de politie. Astfel aflam ca d-na Kawashima a fost profesoara in urma cu 20 de ani pe o insula din Hokkaido, si ca Suzuki Nobuto, cel cautat de politie, a fost unul din cei 6 elevi de la scoala locala Misaki carora l-a predat. Intrigata de spusele politiei, fosta profesoara decide sa isi caute fostii elevi pentru a afla ceva despre unde se afla Nobuto, in special ca politia gasise intre lucrurile acestuia si numarul de telefon al ei. Reintalnindu-se cu fiecare fost elev, profesoara reconstituie franturi din trecut si prezent, dar ajunge sa rascoleasca si un dureros capitol din propria viata.
“A Chorus of Angels” este un spectacol vizual si sonor superb despre cautarea si regasirea trecutului, dar si a inocentei copilariei. Daca pentru imaginile si luminile deosebite filmul a primit doua binemeritate premii din partea Academiei Japoneze de Film, si partea sonora a lui a fost rasplatita, pe parcursul sau spectatorul fiind acompaniat de la inceput pana la sfarsit de acordurile grave ale melodiei interpretate de violonista Ikuko Kawai si scrise de celebrul compozitor Goro Yasukawa, care a asigurat coloana sonora a numai putin de 80 de filme si animatii japoneze. Daca mai adaugam prezenta in distributie a unor nume cunoscute ale filmului japonez, in roluri secundare (precum Aoi Miyazaki, Toru Nakamura sau Ryuhei Matsuda), si avand la baza scenariul solid ce adapteaza o nuvela de success a unei cunoscute scriitoare de romane de mister, avem in fata toate premisele unei productii memorabile. Si intr-adevar, filmul nu dezamageste.
Filmat vara dar si iarna, in conditii dure, Sayuri Yoshinaga a indurat nu doar vantul aspru si temperaturile sub zero grade, ci si a intrat in apa rece a oceanului si s-a catarat pe un turn inalt, fara a apela la dubluri sau efecte speciale. Pentru un actor la 66 de ani nu e chiar un lucru usor. Personajul ei, Haru Kawashima, se aseamana mult cu actrita, acesta exemplificand calitatile ce au facut-o atat de admirata si placuta pe actrita. Fosta profesoara, aceasta se vede nevoita sa se intoarca inapoi in trecut, rascolind amintiri vii, niciodata uitate, doar adanc ingropate in sufletul ei greu incercat. Prin intermediul spuselor fiecarui fost elev cu care se intalneste, treptat se contureaza portretul lui Nobuto, elevul acuzat de crima si cautat de politie. Personajul Nobuto lipseste cu desavarsire, apare doar in ipostaza de elev innocent, adica o cu totul alta persoana decat cea care se presupune ca a ajuns in prezent. Fiecare fost coleg stie cate ceva despre Nobu, despre viata lui grea de orfan, despre sacrificiile facute pentru a-si gasi un rost in viata. Cu atat mai mare e mirarea tuturor ca acesta ar fi ucis o persoana cu cat toti isi amintesc de el ca o persoana simpla si onesta, muncitoare, ce si-a gasit proprul drum ca alpinist utilitar si care chiar urma sa se casatoreasca, deci sa-si intemeieze o familie de care in copilaria lui nu a avut parte. Si asta in ciuda tuturor discriminarilor de care a avut parte (ca balbait, ca orfan, ca individ periferizat de societate). La fel de interesant e cum fiecare fost elev cu care profesoara se reintalneste dupa 20 de ani e marcat de un sentiment de vinovatie pentru ce s-a intamplat la un gratar, in urma cu 20 de ani. Cu totii isi recunosc, ca adulti, vina legata de tragicul eveniment petrecut atunci, ceea ce le subliniaza caracterul de persoane cu verticalitate, mature, ce au ajuns sa se inteleaga pe sine si greselile comise in trecut, fie ele si in indepartata copilarie. Acestia au ramas marcati de faptul ca din cauza lor, direct sau indirect, o viata s-a pierdut. Reintanirea cu profesoara lor si destainuirea sincera a fiecaruia reprezinta o eliberare de povara ascunsa in suflet decenii la rand. In definitiv, profesoara lor le schimbase pentru totdeauna viata, devenind o a doua mama pentru ei, iar pentru unii un veritabil parinte cald si iubitor, mereu deschis sa le asculte si sa le inteleaga micile dileme ale vietii si varstei.
Profesoara procedeaza asemeni unui fin psiholog. E mereu pasiva, atat in trecut cat si in prezent, asculta tacuta marturia fiecaruia si incearca sa analizeze, punand cap la cap tot ce afla, care e motivul transformarii radicale a elevului ei Nobu. Desi aparent pare pierduta, nu ezita sa traverseze tot Hokkaido-ul in plina iarna geroasa cu geanta de voiaj trasa dupa ea, plina de hotarare sa afle adevarul. Pe parcurs, nu doar afla parerea fiecaruia dintre elevii ei despre tragicul eveniment din trecut si despre Nobu, dar se devoaleaza si crampeie din viata personala a profesoarei, despre care, mai mult sau mai putin surprinzator, aflam ca este la fel de mult vinovata pentru cele intamplate cu 20 de ani in urma pe cat sunt elevii ei. De fapt, aceasta isi face, pe langa propria investigatie legata de Nobu, si propriul proces de constiinta, autoanalizandu-se in oglinda propriei vieti. Imaginile placide, de o rara frumusete artistica, transmit mai mult decat toate dialogurile. Cerul cenusiu, zapada viscolita, pescarusii rotindu-se la malul marii reci fara stare, toate ne transmit un sentiment de raceala, de greutate, de povara, pe care fiecare personaj il poarta cu sine. Atmosfera tensionata se simte in fiecare cadru, iar intriga te tine lipit de film, intregul mister fiind dezlegat, nu fara surprize, abia la sfarsit. Un film extrem de bine realizat, solid construit si perfect interpretat, pe care in mod sigur nu-l veti uita prea curand.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de Elenas(Asia Team) pentru asiacinefil.
Cea de-a 24-a editie a Premiilor Buil s-a tinut pe 2 octombrie. Aceste premii au inceput a fi acordate din 1958 pana in 1973 si au reinceput din 2008. Spre deosebire de BIFF (Festivalul International de Film Busan care a inceput de pe 1 octombrie), aceste premii nu au acceasi amploare.
Lista nominalizarilor cuprinde filme de box office insa si filme independente, dar au fost cateva filme care se pare ca s-au gasit pe majoritatea listelor (The Shameless, Assassination, Chinatown, Revivre, The Classified File, Guest).
Lista castigatorilor:
Cel mai bun film: The Shameless
Cel mai bun regizor: Kwak Kyung-taek (The Classified File)
Cel mai bun actor: Lee Jung-jae (Assassination)
Cea mai buna actrita: Jeon Do-yeon (The Shameless)
Cel mai bun rol secundar masculin: Lee Kyung-young (Minority Opinion)
Cel mai bun rol secundar feminin: Moon Jung-hee (Cart)
Cel mai bun regizor debutant: Hong Seok-iae (Socialphobia)
Cel mai bun actor debutant: Byun Yo-han (Socialphobia)
Cea mai buna actrita debutanta: Lee Yoo-young (Spring)
Cel mai bun scenariu: Minority Opinion (Kim Sung-je, Sohn Ah-ram)
Cea mai buna imagine: Sea Fog
Cea mai buna coloana sonora: The Shameless
Cea mai buna regie artistica: Assassination
Premiul Yu Hyun-mok: Factory Complex
Premiul jurului: Ode to my Father
“The Shameless” este filmul in care Kim Nam Gil joaca in rolul unui detectiv, alaturi de Jeon Do-yeon si Park Sung-woong.
Kwak Kyung-taek este regizorul care a regizat “Friend”, filmul care in 2001 reusea sa vanda peste opt milioane de bilete, un record pentru Coreea de Sud, la acea vreme. Regizorul a regizat 12 filme pana in prezent.
Lee Jung-jae are peste douasprezece premii importante castigate si a jucat in nenumarate filme si seriale (Il Mare, Last Present, The Housemaid, The Thives, The Face Reader, Assassination).
Jeon Do-yeon a petrecut cinci ani jucand in seriale de televiziune pana a jucat in primul sau film, The Contact. Actrita a fost nominalizata anul trecut la Premiile Blue Dragon (are la activ peste douazeci de premii castigate si nenumarate nominalizari).
Printre filmele in care a jucat actorul Lee Kyung-young care a castigat premiul pentru rolul secundar se numara si The Long Way Home, The Beauty Inside, Assassination, Chronicle Of A Blood Merchant, Fashion King, Tazza.
Moon Jung-hee este actrita care a castigat in 2012 premiul pentru rolul secundar la Premiile Blue Dragon, pentru rolul din Deranged.
Cea mai buna actrita debutanta este Lee Yoo-young care a debutat anul trecut in “Spring”, dar acum actrita are in palmares patru filme.
(Sursa: dramabeans)
Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil
The Crossing Part II (2015) – continuarea minunatei producţii de epocã a lui John Woo
Partea a doua a povestii lui John Woo, „The Crossing – Part II” s-a lansat in aceasta vara in China, fiind mult-asteptata de cei ce au indragit povestea plasata in China primilor ani postbelici. Cum era de asteptat, deoarece filmarile la aceasta productie au fost lungi si au durat aproape un an de zile, fiind realizate intre iulie 2013-august 2014, producatorul a decis lansarea a doua filme in loc de unul, povestea fiind una vasta, intinsa pe durata mai multor ani consecutivi. Acest lucru nu a putut decat sa ii convina de minune lui John Woo, ce a putut dilata povestea si, totodata, surprinde mult mai multe detalii si fire secundare in firul principal. In continuarea primei parti, aceeasi echipa de actori ne delecteaza cu interoretarea perfecta a unor roluri deloc usoare, intr-un decor cenusiu al unei Chine macinate de razboiul dintre nationalisti si comunisti, ce a produs atatea drame pe parcursul sau. Song Hye-kyo si Huang Xiaoming, Takeshi Kaneshiro si Masami Nagasawa, Zhang Ziyi si Tong Dawei isi continua aventura permutandu-se intre Shanghai si Taiwan, intr-o poveste in care soarta se joaca cu fiecare dintre ei, punandu-i in cele mai cinice situatii cu putinta. Acelasi profesionist desavarsit, Zhao Fei, e director de imagine, in timp ce coloana sonora e asigurata de acelasi maestru Taro Iwashiro. Filmul e produs de Terence Chang, prietenul de decenii al lui John Woo, filmul insusi fiind realizat de marea familie de prieteni a lui John Woo, atat actori cat si staff, cu care a colaborat si la alte productii anterioare de succes. Cu un buget de 48,6 milioane de dolari pentru ambele parti, prima parte s-a comportat la nivelul asteptarilor, cu 32,3 milioane de dolari incasari. Partea a doua a strans 21 de milioane de dolari in 3 saptamani, ceea ce inseamna ca filmul a adus profit, cum era de asteptat de la inceput.
Ianuarie, 1949. Nordul Chinei cade in mainile Armatei de Eliberare, iar zilele in care Shanghai-ul mai poate rezista in fata ofensivei comuniste sunt numarate. Macinat de mitinguri si proteste studentesti pacifiste devenite tot mai violente, Shanghai-ul acelor vremuri e departe de locul idilic din perioada interbelica. Yu Zhen (Zhang Yi) lucreaza ca sora medicala voluntara, in speranta ca isi poate intalni iubitul, un soldat plecat pe front care i-a furat sufletul. In momentul in care afla ca acesta ar putea fi in Taiwan, armata nationalista incepand de ceva vreme evacuarea Shanghai-ului, incearca cu disperare sa faca rost de bani de bilet pe vapor. Cu pretul biletului schimbandu-se de la o zi la alta datorita inflatiei, sansele sa stranga bani vanzandu-si trupul devin tot mai mici. Va fi induratoare soarta cu ea ? Intre timp, doctorul Yan Zekun (Takeshi Kaneshiro), ce a servit intr-un lagar armata japoneza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, fapt ce ii creeaza in prezent probleme cu autoritatile, se intoarce in Taiwan, unde isi regaseste familia, sau mai bine zis ce a mai ramas din ea. Astfel descoperim drama personala a acestuia si a familiei sale, dar si povestea de iubire cu o femeie japoneza, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca si motivele pentru care mama lui Zekun era impotriva acesteia. Nu in ultimul rand, departe de zbuciumul razboiului, pe insula incearca sa se readapteze la o viata normala Yunfen (Song Hye-kyo), sotia generalului Lei, care in curand trebuie sa nasca. Destinul tuturor acestor personaje va fi iremediabil marcat de tragedia scufundarii vaporului „Taiping”, petrecuta cu doar cateva ore inaintea Anului Nou Chinezesc din 1949…
Anumiti critici de film de prin partile apusene nu au fost prea atisfacuti e continuarea povestii din „The Crossing”, dar acest lucru e perfect firesc in conditiile in care ritmul in care e spusa povestea e unul foarte lent, pigmentat cu foarte mult romantism. Vocea naratorului, care se schimba in functie de context de la un personaj la altul, e foarte prezenta, amplificand caracterul epic al realizarii. In ce priveste nemultumirea unora, ea e perfect justificata deoarece producatorii au stiut sa dea promovarii filmului exact ceea ce publicul occidental s-ar fi asteptat: anume spectacol si pop-corn. Daca urmariti trailerul, jumatate din el prezinta secvente din timpul catastrofei maritime din 1949, insa in realitate, doar ultimele 30 de minute din „The Crossing – Part II” (deci din totalul ambelor parti de peste 4 ore, doar 3o de minute !) prezinta – cu mult mai putine efecte speciale decat n-a obisnuit de exemplu „Titanic”, tragedia petrecuta. Asta denota faptul ca echipa de la promovare a incercat sa atraga publicul in salile de cinema exact cu ceea ce publicul s-ar fi asteptat sa vada intr-o proportie mai mare din film: efecte speciale spectaculoase, si, pana la urma, o poveste similara cu cea din „Ttitanic”. Normal ca atunci cand te pregatesti sa vezi un „Titanic” made in China si constati ca ai parte de romantism si melodrama lenta in cea mai mare parte a filmului, esti dezamagit. Sau poate putin suparat ca cineva care a facut trailerul a reusit sa te duca de nas. Iar de aici pana la a folosi cuvinte ascutite si poate nemeritate la adresa acestei superbe realizari, pentru a crea curente de opnie, e un simplu pas. Doar ca cei care au indragit prima parte a productiei, cu siguranta vor fi la fel de incantati si dupa vizionarea celei de-a doua parti, indiferent de ce ar spune „formatorii de opinie din Occident”, probabil satuli si ei de atatea efecte speciale de la popcornul american pe care-l servesc de dimineata pana seara, ca asa e cand ai industrie de film superdezvoltata, esti ocupat 24 din 24 de ore.
Lasand la o parte parerile nemultumitilor, trebuie spus ca partea a doua a filmului insista asupra dramei Taiwanului din anii de dupa ocupatia japoneza, dar si a celor prinsi fara voia lor in razboiul ideologic de atunci. Vanatoarea de comunisti a dus la o adevarata psihoza in Taiwan, soldata cu executarea a mii de oameni nevinovati, iar insasi familia lui Zekun, revenit in Taiwan, e afectata de aceasta realitate trista a acelor timpuri tulburi. John Woo exploreaza cu sensibilitate aceasta trauma nationala, oferindu-ne o perspectiva realista si cruda asupra terorii acelor vremuri, un chip trist al dezumanizarii in numele ideologiei. Pe de alta parte, aceasta psihoza e intr-un fel de inteles, practic Taiwanul devenind ultimul bastion nationalist, iar infiltrarea de comunisti pe insula ar fi putut fi dezastruoasa pentru nationalistii lui Chiang Kai-shek si viitorul lor. Dincolo de aceste realitati, care in prima parte sunt vag zugravite, e remarcabil modul in care John Woo reuseste sa duca atatea fire epice mai departe, in paralel, fara a deranja spectatorul, ce e tinut mereu in priza, curios ce se mai intampla cu fiecare personaj. E ca si cum ai avea in mana o telecomanda si ai fce turul canalelor tv, tragand cu ochiul la viata fiecaruia si revenind la acelasi personaj cateva cadre mai tarziu. Din punctul de vedere al montajului, totul este perfect. Cat despre imagini, sunt adevarate opere de arta, aproape niste tablouri impresioniste cu multe umbr si pete de culoare cenusii si sterse, intocmai ca acele vremuri.
O intrebare fireasca pe care ti-o pui inca din prima parte e de ce povestea insista pe mai multe personaje care aparent nu au nici o legatura intre ele. Acestea se perinda intre Shanghai si Taiwan, trec unele pe langa altele, nu interactioneaza sau daca o fac, o fac la nivel formal, fara a se atasa neaparat unele de altele. Toate au impresia, la un moment dat, ca s-au mai vazut undeva, dar nu stiu unde si mai ales cand. Toate aceste piese ale puzzle-ului au logica lor, iar pe masura ce ne apropiem de tragicul sfarsit, intelegem rabdarea lui John Woo de a duce cu atata talent si daruire fiecare poveste de viata pana in acel punct terminus, unde fiecare isi implineste soarta pentru care a fost menit. Desi trailerul acestei parti a doua a povestii insista mult pe tragedia asemanatoare „Titanicului” traita si de chinezi (cu deosebirea ca vaporul in discutie nu era unul exclusivist), nu ar trebui sa etichetam filmul prin prisma acestui nefericit eveniment. Iar acest lucru nu l-a dorit nici John Woo, anume ca peste ani, filmul sau sa fie etichetat drept „Titanicul chinezilor” sau „Titanicul chinezesc”. Dovada acestei dorinte e insusi titlul celor doua parti, „The Crossing”; probabil daca voia sa reflecte tragedia din 1949, John Woo si-ar fi numit filmul „Taiping”. Si e bine ca nu a facut-o, fiind perfect constient ca un film precum „Titanic”, in varianta chinezeasca, ar fi trebuit sa aiba un buget de cel putin 5 ori mai mare ca cel pe care l-a avut la dispozitie, adica macar cat al „Titanicului” (200 milioane de dolari). Oricat o fi China de puternica sub aspect financiar, industria chineza de film nu a ajuns inca sa arunce pe fereastra cu asemenea sume cum isi permit americanii. Dar asta nu inseamna ca o cinematografie nu poate realiza productii minunate si memorabile cum e acest „The Crossing” cu mult mai putini bani. In definitiv, americanii nu pot fura nici istoria, nici talentul, nici specificul asiatic, oricate imitatii ieftine ar face la Hollywood, caricaturi de filme de arte martiale sau remake-uri de proasta calitate vandute sub un ambalaj nou si spectaculos. Felicitari lui John Woo pentru aceasta realizare deosebita, plina de sensibilitate, romantism si dramatism, si „Thank you, America” pentru ca ai cizelat un asemenea regizor talentat care isi rasplateste acum din plin concetatenii, aducand venituri importante industriei chineze de film. Jos palaria, Mr. John Woo, pentru aceasta realizare grandioasa !
Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Lee Sun Kyun este un actor foarte ocupat in 2015, acesta jucand in “The Advocate: A Missing Body”, “Love Is A Virus” si “Precious Woman”. Se pare ca actorul a acceptat inca un rol intr-un nou film, o adaptare dupa manga “King’s Case Files”, despre un rege cu abilitati ce l-ar face de rusine si pe Sherlock Holmes, si cativa supusi loiali, care incearca sa rezolve diferite mistere.
Manga dupa care s-a facut scenariul este scrisa de Heo Yoon Mi si spune povestea regelui Yejong, al 8-lea rege al dinastiei Joseon. Tatal sau a fost regele Sejo care a condus tara timp de doar 14 luni si care avea doar 18 ani cand a fost proclamat rege. Manga descrie pataniile regelui Yejong si a catorva istorici ai Palatului care se furiseaza pe strazile din afara Palatului pentru a rezolva mai multe mistere. Totul este spus, cum se putea altfel, pe un ton vesel. Se pare ca vom avea parte de un nou cuplu Holmes-Watson (precum cel din serialul “Scholar Who Walks The Night” sau din “Sungkyunkwan Scandal”, seriale de succes la public).
Regia va fi semnata de regizorul Moon Hyun Sung care a regizat si “As One”. Nu a fost inca anuntata restul distributiei, asa ca va trebui sa asteptam sa vedem cine ii va da replica regelui detectiv. Filmarile la “King’s Case Files” vor incepe dupa terminarea filmarilor pentru “Precious Woman”, film in care joaca si Lee Sun Kyun, probabil la inceputul anului 2016.
Un nou serial incearca sa reuneasca mai multi actori foarte cunoscuti care sunt prieteni si in viata reala: Go Hyun Jung, celebra Mishil din nu mai putin celebrul “Queen Seondeok” (“Spring Day”, “H.I.T”, “Daemul”, “Queen’s Classroom”), Jo In Sung (“A Dirty Carnival”, “Frozen Flower”, “Spring Day”, “That Winter, The Wind Blows”, “It’s Ok, That’s Love”) si Lee Kwang Soo, simpaticul “tradator” din faimosul trio al tradatorilor din emisiunea “Running Man”, care a jucat in “Dong Yi”, “City Hunter”, “The Innocent Man”, “Godess Of Fire”, “It’s Ok, That’s Love”. Nu este nimic confirmat, insa ar fi o distributie reusita daca producatorii serialului ar reusi sa obtina acceptul actorilor.
