Unul din cele mai vechi si prestigioase festivaluri internationale de film din lume – Festivalul de la Venetia – a tras cortina pe 12 septembrie. A fost cea de-a 67-a editie. Indreptandu-se cu pasi vertiginosi spre a 7-a decada de existenta, festivalul s-a transformat mult in ultimii ani, devenind unul in care prezenta aproape exclusiva a productiilor europene a fost inlocuita de inscrierea in program a unor pelicule internationale de pe toate continentele. Desfasurat la inceputul lui septembrie, festivalul se constituie, din acest motiv, intr-un barometru international important ce prezice sau indica pelicule ce pot fi incluse in cursa pentru premiile Oscar. Juriul festivalului, in acest an, l-a avut ca presedinte pe cunoscutul Quentin Tarantino, 
un iubitor al filmului asiatic, dar si un promoter al acestuia, el fiind cel care a prezentat publicului american productii ca “Iron Monkey” a lui Yuen Wo Ping (2001) sau “Hero” din 2004 al lui Zhang Yimou. Cu un juriu format din regizori europeni si nord-americani, editia din acest an nu a adus decat un premiu continentului asiatic, este vorba de Premiul pentru cel mai bun regizor debutant, care a revenit turcului Seren Yuce pentru filmul de debut “Cogunluk”. In rest, Asia a fost recompensata doar onorific: regizorul, scenaristul si producatorul indian Mani Ratnam (“Raavan”, “Bombay” etc) a fost recompensat cu Premiul “Jaeger-Lecoultre Glory to the Filmmaker”, in timp ce reputatul John Woo a castigat premiul onorific pentru intreaga cariera.
Editia din acest an a avut 10 premiere mondiale, iar Asia a fost si ea reprezentata destul de bine.
Doua filme japoneze au fost nominalizate in acest an in competitia pentru “Leul de Aur”, premiul ce rasplateste cea mai buna productie a anului. Este vorba de “Norwegian Wood”, productia regizorului vietnamez de origine franceza Tran Anh Hung, inspirata din bestseller-ul omonim al romancierului japonez Haruki Murakami, in care au fost distribuiti actori japonezi de prima mana precum Ken’ichi Matsuyama si Rinko Kikuchi. Adaptand romanul scanteietor al lui Murakami la melancolia romantica a melodiei formatiei Beatles care da titlul filmului, “Norwegian Wood” este o poveste pasionanta despre nostalgie, pierderea si trezirea la viata a sexualitatii. Prieteni din copilarie, Watanabe si Naoko se reintalnesc in 1969 in Tokyo, fiind elevi la acelasi colegiu. Prietenia lor revine de actualitate, insa amandoi sunt macinati de o tragedie din trecut despre care se feresc sa vorbeasca. Erau anii unui Tokyo efervescent sub aspect politic, iar Watanabe, deziluzionat de schimbarile sociale, e momit intr-o lume a libertatii sexuale. O cunoaste pe Midori, iar relatia cu aceasta ameninta prietenia renascuta cu Naoko, Watanabe fiind fortat sa aleaga intre pasiune si principii. “Norwegia Wood” ramane o poveste dulce-amara plina de frumusete si patos, apreciata la Venetia de critici deoarece reuseste sa aduca lumina trecerii nesigure a finite umane de la varsta inocentei la maturitate.
Cea de-a doua pelicula japoneza prezenta la Venetia a fost “13 Assassins”, un film epic despre samurai regizat de cunoscutul Takashi Miike. Este vorba de o pelicula in stilul celor cu samurai ale lui Akira Kurosawa, care imprumuta mult din “Cei 7 Samurai” al maestrului. Dar Miike nu este un traditionalist sau un regizor care sa-si manifeste in peliculele sale respectul pentru vechea garda, astfel ca pentru fanii lui nu va fi o surpriza sa constate satira si rasturnarile neasteptate de situatie, in special in finalul peliculei. Filmul, practic, porneste de la tema clasica din “Cei 7 Samurai”, insa prin doua metode distincte. Daca Kurosawa de obicei ezita sa prezinte masacrul sangeros al samurailor (sfarsitul lui Sanjuro e poate singura exceptie), Miike, se stie, e inclinat spre redarea laturii violente, sangeroase, a luptelor dintre samurai. 
Din acest punct de vedere, scenele de o violenta necenzurata vor confirma inclinarea regizorului din celelalte filme ale sale spre actele violente sis pre redarea lor realista. Spre deosebire de un “Zatoichi” modern al lui Kitano, efectele speciale in redarea sangelui sunt realizate intr-un mod mai degraba realist decat stilizat. Pe de alta parte, Miike e mai putin indragostit de vechile traditii japoneze si de codul bushido al luptatorilor precum era Kurosawa. “13 Assassins” demonstreaza frumusetea unei culturi ce gaseste nobletea in sfarsitul violent. Nu exista respect pentru traditie, cei 13 asasini recurgand la metode neortodoxe pentru a-si invinge inamicii si a supravietui, departe de codul samurailor lui Kurosawa. Critic la adresa traditiilor, Miike isi construieste filmul astfel incat acestea sa fie observate cu acuratete. Ritualul sinuciderii – hara-kiri – este redat pana in cel mai mic amanunt intr-un mod aproape poetic al unui “poem al mortii” pe care samurai l-ar compune. Toate acestea au facut din “13 Assassins” un film bine realizat ce merita sa fie prezent in competitia festivalului. Din pacate pentru Miike, acesta eusit sa reediteze succesul compatriotilor sai Akira Kurosawa (“Rashomon”) si Takeshi Kitano (“Hana-Bi”, care au castigat in perioade diferite de timp Marele Premiu si premiul pentru Cel mai bun film.
Filmul surpriza al competitiei a fost considerat, de critici, “The Ditch”, o co-productie Hong Kong/Belgia/Franta regizata de Wang Bing. La sfarsitul anilor ’50, mii de cetateni chinezi acuzati de a se fi opus regimului comunist, au fost deportati in lagarul Jiabiangou, in vestul Chinei, in inima desertului Gobi. Ca urmare a epuizarii fizice in urma muncii fortate, a climei extreme si oscilante din desert si a lipsei de mancare, multi dintre acfestia au pierit peste noapte in gropile in care se culcau. Filmul rescrie destinul acestor nefericiti, fiind o inlantuire de povesti dure despre conditia umana. Bazat pe experienta reala a celor ce au trecut prin aceasta situatie, demonstrand talentul sau de documentarist, Wang Bing reuseste o reconstituire dramatica a unui episod putin cunoscut din istoria recenta a Chinei.
In afara filmelor amintite, Asia a fost reprezentata de o multime de pelicule, atat in competitie cat si in afara ei. Astfel, Coreea de Sud a fost prezenta cu doar 2 filme, in sectiunea “Orizinturi”, este vorba de pelicula apreciatului regizor Hong Sang-soo, “Oki’s Movie”, si de “Anti Gas skin” al regizorilor Kim Gok si Kim Sun. Japonia a fost reprezentata in aceeasi sectiune “Orizonturi” de alte 2 pelicule: “Cold Fish” a lui Sion Sono si “The Mechanism of Spring” a lui Atsushi Wada. In afara competitiei, Miike a fost prezent cu 2 filme: “Zebraman” si “Zebraman 2”, in timp ce Takashi Shimizu a revenit in prim plan cu “The Shock Labyrinth: Extreme”. Clara Law a reprezentat Hong Kong-ul la sectiunea “Orizonturi” cu “Red Earth”, in timp ce in afara competitiei fratii Pang au prezentat noul lor film, “The Child’s Eye”, iar Andrew Lau filmul “Legend of the Fist: The Return of Chen Zhen”. 
China a avut un film in competitia pentru “Leul de Aur”, este vorba de “Detective Dee and the Mistery of the Phantom Flame”, mult asteptatpul film al lui Tsui Hark, 3 filme la “Orizonturi” (“Crust”, “Reconstructing Faith”, “21 Grams”), iar in afara competitiei – “Space Guy”, “Showtime” si un alt film mult asteptat, “Reign of Assassins” al lui John Woo. Thailanda a fost si ea prezenta cu 2 filme: “Four Seasons” si “Woman I”. Bangladesh a fost reprezentat la “Orizonturi” de pelicula 720 Degrees”, Israel de filmul “Out”, in timp ce India a avut 2 filme in afara competitiei: pelicula lui Anurag Kashyap, “That Girl in Yellow Boots” si filmul lui Mani Ratnam, “Raavan”, atat in versiunea hindi cat si in cea tamila.
In acest an, “Leul de Aur” pentru Cel mai bun film a revenit peliculei “Somewhere” regizata de Sofia Coppola (mezina celebrei familii Coppola ce l-a dat pe genialul regizor), iar criticile nu au incetat sa apara dupa incheierea festivalului, gurile rele punand acordarea acestui premiu pe seama prezentei lui Tarantino ca presedinte al juriului. Leul de Argint pentru Cel mai bun regizor a revenit lui Alex de la Iglesia pentru “Balada triste de trompeta” (film ce a castigat si premiul pentru Cel mai bun scenario), iar Premiul Special al Juriului a revenit unui film polonez, “Essential Killing”.
Articol realizat de cris999 – www.asiacinefil.com
DBSK este o formatie de baieti sud-coreeana cunoscuta in intreaga Asie fie sub acest nume, fie sub TVQX, numele lor traducandu-se drept „Zeii ce se ridica din Rasarit”. Paradoxal, formatia este in egala masura iubita atat de coreeni cat si de japonezi, Japonia fiind locul in care aceasta isi desfasoara in mare parte din timp activitatea. In 2008 formatia a scos un al 60-lea extras pe single in limba japoneza, fiind prima formatie de baieti non-japoneza care a ocupat primul loc in principalul top muzical de pe insula, Oricon. Melodia principala de pe coloana sonora a filmului „A Millionaire’s First Love” e interpretata de „Hero” Jaejoong, unul din membrii formatiei DBSK. Ultimele informatii despre formatia DBSK le puteti gasi pe site-ul https://dbsk.com.br/ , o dovada a popularitatii uriase de care cei 5 baieti se bucura nu doar in Asia, ci si pe continentul sud-american. Intreaga coloana sonora a filmului poate fi ascultata pe forumul nostru.
Tara: Japonia
Ajunsi in sfarsit la cuibul de banditi de pe muntele Worak, De-gil, Teha si On-yon gasesc acolo o adevatara fortareata. De-gil e primit de Jak-gwi, seful, cu niste pumni ametitori, care il lasa lat pe vanatorul de sclavi. Apoi Jak-gwi vrea sa il puna la incercare pe Te-ha si e la un pas de a fi pus el insusi la pamant de acesta, insa e salvat de pumnul celui pe care il batuse bine de bun venit. Te-ha intelege cu greu „ritualul” ciudat la care e martor, dar luptatorul din el e impresionat. Insa cel mai impresionat e totusi De-gil, cand da cu ochii de tovarasii sai pe care ii credea morti. Sub masca lui de nepasare sentimentele adevarate nu se mai pot ascunde, si imbratisarea dintre cei trei vanatori de sclavi e cu adevarat savurata de toti ce prezenti. Insa in timpul reintalnirii, fara sa vrea si fara sa stie cine sunt tovarasii de drum ai prietenului sau, Jak-gwi dezvaluie acestora, adevaratele sentimente ale lui De-gil fata de pierduta On-yon.
In timp ce printul Yeon Ing cauta cu multa daruire obligeana pentru a face reginei o cununita vindecatoare, aceasta se apropie cu pasi mari de moarte. Regele accepta cu greu gandul ca o va pierde si se simte plin de remuscari deoarece a gresit fata de ea. Insa regina are sufletul bun, ea pleaca dintre cei ce au iubit-o, cu gandul sa isi faca pana in ultima clipa datoria de regina si de aceea ii cere sotului ei sa aiba grija de Dong Yi si de baietel. Curtea se invaluie in curand in doliu si toata lumea o jeleste pe tanara regina cu mai multa sau mai putina sinceritate. Micul print afla cu durere ca frumoasa lui coronita si-a pierdut rostul si ca a doua lui mamã care l-a indragit atat de mult nu mai e.
Mi-shil reuseste sa fuga cu ajutorul luptatorilor ei loiali, si se refugiaza in fortareata Daeya. Aici pune la cale cu ultimele puteri organizarea unei rezistente impotriva printesei. Totul pare a fi in favoarea lor, inclusive timpul, care inainte, in timpul loviturii de stat, fusese in avantajul printesei. Insasi Mi-shil spune: „Timpul este, acumn, d epartea noastra”. Iar Deok-man realizeaza acest lucru. Orice intarziere in anihilarea rebelilor echivala cu declansarea unui razboi civil sangeros, care ar fi putut macina din interior stabilitatea si forta Shillei, facand-o vulnerabila in fata atacurilor externe din partea Baekje. O solutie rapida se impune.
Mi-shil se pregateste pentru interogatoriul public si decreteaza legea martiala pentru a avea controlul populatiei Ea reuseste sa adune trupe armate pentru o lovitura de stat ce va avea loc in ziua interogatoriului, dar planurile sale sunt date peste cap in ultimul moment de catre Yu-sin. Acesta reuseste sa il salveze pe rege, care era tinut captiv de catre Mi-shil, si impreuna apar la locul unde are loc procesul.Singurul lucru ce il m-ai poate face Mi-shil este sa lupte pentru a-si salva viata. In cazul acesta, fuga din palat reprezinta o solutie sanatoasa chiar daca e rusinoasa. Dar Deok-man este pe urmele ei. Va reusi Mi-shil sa fuga din palat ? Este Deok-man destul de abila sa o aresteze pe Mi-shil?
Deok-man reuseste sa scape din ascunzatoare datorita planului propus de So-hwa, care se deghizeaza in printesa si fuge derutandu-l pe Chil-suk .Acesta o urmareste si o ucide crezand ca este Deok-man. Cand descopera cine este persoana pe care a ucis-o este coplesit de durere.
“Click” este un film cu accente horror indian regizat de Sangeeth Sivan, un regizor cu 2 decenii de activitate in spate. Fara vedete in randul protagonistilor, filmul il scoate, totusi, in evidenta pe Shreyas Talpade , un actor talentat cu 3 premii la activ, intre care unul pentru interpretarea din Om Shanti Om. “Click” este un remake dupa pelicula in telegu “Photo” (2006), iar unii critici de film indieni au vazut similitudini intre aceasta si mult mai cunoscutul horror thailandez “Shutter”. “Click” este “un amestec de tensiune intentionata si umor neintentionat”, filmul concentrandu-se pe gasirea si exploatarea terorii in circumstante obisnuite din zilele noastre. Un horror interesant care ii va “delecta” pe amatorii genului.
Se spune ca apreciem cu adevarat o persoana abia dupa ce am pierdut-o. Cam aceasta e situatia si in restaurantul „Bon apetit” in momentul plecarii neasteptate a lui Sam-soon. Cu plecarea ei, Sam-soon nu lasa doar un loc gol in bucatarie ci, mai ales, in inimile tuturor colegilor care ajunsesera sa o indrageasca si s-o respecte. Invidiile marunte dispar si nu ramane decat tristetea despartirii. Jin-hun priveste si el lung in urma ei si pare constient ca a pierdut ceva. Dar ce ? Pe femeia Sam-soon sau doar pe minunatul patiser Sam-soon ? In orice caz, un zid pare sa se fi ridicat intre cei doi caci, din acest moment, drumurile lor nu mai au de ce sa se intalneasca.
Iubitorii genului fantastic stiu ca planeta Trantor imaginata de Isaac Asimov in celebra serie a Fundatiei se afla in centrul galaxiei cunoscute. O planeta puternica si unica, dar dependenta din punct de vedere al resurselor de constelatiile supuse. Asemanator, regatul Joseon devine conform insemnarilor vremii un punct de atractie pentru asa zisele „corabii zburatoare”, deci un fascinant centru al fenomenului „utsuro fune”.
Compania eorilor nostri primeste misiunea istorica de a fi prima care trece raul Nakdong, granite simbolica dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud inainte de izbucnirea razboiului. Planurile sunt marete, toata lumea fiind insufletita de cucerirea Dealului 674 si visand la ocuparea capitalei inamice Pyeongyang. Dar misiunea traversarii raului nu este floare la ureche. Raul este repede, curentii sunt destul de puternici si, in plus, in orice moment inamicul poate avea atintita asupra ta o mitraliera. La acestea se adauga rivalitatea din interiorul companiei, fiecare sef de pluton dorindu-si sa fie primul care va scrie istoria. Aceasta dorinta pare mult mai ardenta la Tae Ho, care decide sa treaca raul intr-un alt loc decat pe unde va trece plutonul 2 al lui Lee Jang Woo. Si cum era de asteptat, unul din cele doua plutoane va fi prins in ambuscada…
Cand e vorba de Sam-soon nimic nu te mai mira. Fata asta vorbeste singura dar nu fara sens si viseaza cu ochii deschisi.Daca mai si sufera si isi ineaca amarul intr-o sticla de soju, atunci poate ajunge sa-l vada chiar pe tatal ei si sa vorbeasca cu el desi acesta e mort de mult timp. Sa fie acesta un semn ca nu e chiar in toate mintile ? Evident ca nu pentru ca ea e… Sam-soon iar tatal acesta cu care vorbeste e mai mult o voce interioara, o voce a propriei constiinte care iese la iveala atunci cand trece prin momente dificile. Dar ce e de facut daca iubeste fara prea multe sperante un barbat ca Jin-hun ? Sa-l smulga din sufletul ei si sa-si impietreasca inima ca sa nu se mai indragosteasca niciodata ?
De-gil si Te-ha isi incruciseaza drumurile, alergand s-o salveze pe On-yon. In timp ce femeia e dusa la biroul gardienilor pentru a fi cercetata, cei doi incearca sa-si finalizeze disputa definitiv, si lupta lor se reia din nou, desi timpul preseaza. In toiul luptei, De-gil ii pune lui Te-ha o intrebare bine tintita, care il doare pe acesta, ca o rana: „Hei, sclavule ! Pe cine ai de gand sa salvezi ? Pe nepotul regelui ? Sau pe On-yon ?”. Raspunsul vine ca un ecou, dar acum mai sovaitor: „Nu ti-am spus ? Nu cunosc nicio femeie cu acest nume.” Insa dincolo de disputa lor, grija pentru femeia in primejdie ii face pe cei doi rivali si dusmani sa isi uneasca fortele si sa o salveaza pe acesta in momentul in care On-yon e pe cale sa fie retinuta.
Happiness (2007) e un film pe care trebuie sa-l urmaresti cu trupul si cu sufletul. Mintea sau ratiunea nu are ce cauta langa tine timp de doua ore. E necesar sa le alungi, sa le trimiti departe, altfel vei ajunge sa judeci lucruri marunte si fara relevanta pentru fiinta umana. Daca in viata aceasta, pentru unii e important sa dobandesca Duhul Sfant, pentru altii e necesar sa-si inteleaga menirea sau sa se trezeasca in suflet cu un gust dulce, parca nepieritor si vesnic proaspat. Pana la urma ce e acest fior? Un sentiment sau o stare a creierului nostru? E ceva care poate fi schitat? Il poti surprinde in rime, dar in note? E aproape imposibil de raspuns, dar daca vrem… si suntem atenti il putem cuprinde in brate.
Frumoasa si carismatica actrita Im Soo Jeong e firava Eun-hee, o pacienta mai veche a spitalului. Ea devine miracolul vietii lui Young-su! De fapt, pentru Young-su fericirea a luat infatisarea frumoasei Eun-hee… punct. Un nou film semnat de reputatul Hur Jin-ho (A Good Rain Knows, April Snow, Christmas in August), laureat cu „Dragonul Albatsru” pentru realizare, in care Hwang Jeong-min realizeaza inca un rol de exceptie dupa recentele aparitii in filme traduse de Asia Team Romania, precum „Blades of Blood”, „Private Eye”, „You Are my Sunshine” sau „This Charming Girl”. O pelicula memorabila care nu poate fi ratata de cinefilii iubitori ai cinematografiei coreene contemporane.
Disparitia lui Jin-hun ingrijoreaza pe toata lumea si, mai ales, pe Sam-soon. Acele cuvinte pe care le rostise pe insula Jeju lamurisera sentimentele pe care le avea fata de el dar complicase relatia dintre ei. Desi ar fi trebuit sa fie suparata pe Jin-hun caci o lasase singura si plecase la Hee-jin, Sam-soon e aproape bolnava de ingrijorare. La restaurat barfa e in floare caci e prima data cand Hyun Jin-hun lipseste de la serviciu timp de trei zile. Cum Sam-soon pare trista si nu stie nici ea nimic, concluzia colegelor invidioase e evidenta: ratusca cea urata nu se va transforma niciodata intr-o lebada… caci a fost parasita.
Afland ca regina a fost in cursul noptii sa o viziteze pe concubina Heebin, Dong Yi incepe sa se nelinisteasca si merge s-o intrebe pe regina ce s-a intamplat. Insa nu reuseste nimic – regina zace deja inconsienta din cauza emotiilor din timpul noptii, cu inima abia batand. Regele e bulversat de vestea bolii reginei si cere medicilor sa faca totul pentru ea, dar sperantele ca aceasta sa isi revina sunt minime. Numai concubina Heebin se bucura de evolutia lucrurilor deoarece in acest fel nu trebuie sa isi manjeasca ea mainile cu o crima, iar secretul bolii mostenitorului va ramane nedezvaluit. Ea nu stie de prietenia ce se infiripa pe nesimtite intre cei doi printisori si e multumita de faptul ca Yeon Ing nu va urma cursurile biroului studiilor regale, alaturi de fiul ei.
“Fara tine, Bin Laden” (“Tere Bin Laden”)… lumea ar fi fost altfel. Realizatorii indieni au dat lovitura in acest an cu o satira spumoasa la adresa teroristului numarul 1 al lumii, Osama Bin Laden, si a relatiilor antagonice dintre lumea araba si cea occidentala americana. Aflat la filmul sau de debut in cariera regizorala, Abhisheck Sharma l-a distribuit in rolul principal pe cantaretul pop pakistanez Ali Zafar. Filmul ironizeaza razboiul Americii impotriva terorismului si satirizeaza realitatile post 9/11. Filmarile s-au facut in Pakistan, iar costumele au fost cumparate de acolo, pentru ca filmul sa para cat mai real. Actorul care interpreteaza sosia lui Bin Laden a primit inainte sa intre in pielea personajului o inregistrare de-a teroristului, sit imp de 8 luni de zile a invatat araba.pentru a avea dictie in film. Lansarea filmului in Statele Unite a fost intentionat intarziata pentru a se vedea reactia publicului la proiectia filmului in Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Australia, dat fiind subiectul sensibil al lui. Criticii au primit bine pelicula, pe care o califica drept “un film care are atat un scenariu inteligent cat si o interpretare pe masura”. In India filmul a avut incasari de 1,5 milioane de dolari, insa pretutindeni unde a fost distribuit in lume a fost bine primit.
O comedie indiana extrem de amuzanta care trebuie privita ca atare. Ca un fapt divers, compania producatoare Walkwater Media, a primit scrisori de amenintare care o acuzau de faptul ca l-ar sustine pe Osama Bin Laden si terorismul, realizand o comedie. De altfel, in Pakistan, filmul a fost interzis pe motiv ca extremistii ar fi putut gasi in el un pretext pentru declansarea unor atacuri teroriste. Dincolo de aceste reactii neasteptate pe care le-a nascut, “Tere Bin Laden” ramane o fictiune ce porneste de la personaje reale, care reuseste sa starneasca hohote de ras si sa aduca buna dispozitie tuturor celor care vor fi curiosi sa-l vizioneze.
Regina e tot mai bolnava. Necazurile si saracia au macinat-o, iar boala de inima de care sufera e tot mai grava. Dar asta nu o impiedica sa isi faca datoria de mama a tarii si sa se asigure ca lucrurile in familia regala merg conform legii si cutumelor. De aceea, cand afla ca fiul concubinei Heebin nu ar putea asigura descendenta la tron, in cazul ca ar deveni rege, decide sa o ajute pe Dong Yi ca fiul ei sa devina mostenitor. Asta e insa ceva periculos si e o decizie care o indurereaza pe regina si mai mult, deoarece in lupta pentru mostenirea tronului, cel care pierde e inlaturat fara mila, pentru a nu periclita mai departe pozitia celui ce castiga, pe langa faptul ca a submina mostenitorul numit oficial e considerat un gest de inalta tradare, deoarece pune in pericol linia de descendenta decisa de regele de pe tron. Regina o previne pe Dong Yi asupra acestei posibilitati si o pune in situatia de a afla ca fiul ei va fi implicat in politica tarii si ca isi poate pierde capul. Dong Yi e extrem de ingrijorata, dar e decisa sa lupte pentru viata fiului ei cu toate puterile, insa nu stie motivul care a facut-o pe regina sa ia o hotarare atat de grava.
La picioarele spanzuratorii, De-gil se poarta tot atat de salbatic si nestapanit ca de obicei, dar executia continua. In lat, trupul lui atarna deja inconstient, iar ultimele ganduri strafulgerate ii zboara spre cea pe care o iubise o viata, cand Chon Ji-ho, decis sa isi razbune oamenii, intervine salvator, concomitent cu un numai mare de arcasi si luptatori necunoscuti dar bine instruiti, care il salveaza pe generalul Song Te-ha. In drumul spre libertate insa Te-ha are de platit un tribut greu: credinciosul lui tovaras de lupta, care i-a fost credicios toti acesti ani, isi da viata, salvandu-l, si el ajunge cu sufletul indurerat la cel care a organizat salvarea lui.
