Ca ultim mijloc de a salva viata lui Kai fara a se trada, Sophie il suna discret pe Ji Woo si face audibila prin telefon discutia ei cu criminalul. Ji Woo si Jin Yi ajung la hotelul Seoul la timp pentru a salva viata lui Kai, dar femeia trece prin momente dificile cand da ochi cu fostul ei iubit. Dupa ce spune clar ca a venit doar pentru a plati o datorie de viata, ea ii da totusi acestuia posibilitatea de a se disculpa si afla socata ca pentru a-i salva ei viata, Kai era in stare sa sacrifice pe oricine altcineva. Degeaba incearca Kai sa explice ca presedintele Yang e de neoprit, nimic nu mai poare trezi in ea vechile sentimente.
Mai tarziu, in masina care se indreapta cu viteza spre locul unde Do Soo trebuie sa il aresteze pe presedintele Yang si sa impiedice topirea aurului, Ji Woo este martorul tacut al zbuciumului fetei, care i se destainuie ca unui prieten adevarat.
Intre timp, Do Soo, care a uitat deja ca i-a dat cu flori in brate intalnire ofiterului Yoon, ajunge insotit de colegul sau, ofiterul Kim la locul unde presedintele Yang transfera lingourile pentru a le duce la locul de topire. Cand incearca sa il aresteze, tentativa lui are insa ca urmare ranirea grava a colegului sau Kim si asta il face sa asculte cu urechi surde cuvintele persuasive ale presedintelui care, spre furia lui Do Soo, nu manifesta nicio teama in fata arestarii, fiind sigur ca va fi eliberat repede.
In sfarsit Do Soo ajunge plin de incredere cu presedintele Yang si cu lingourile de aur la sediul politiei, unde e asteptat deja cu nerabdare…
Prezentare realizata de maman_12003
Aparitia unei lumini puternice pe cerul regatului Joseon a influentat in mod neasteptat toate straturile societatii, credintele populare si destinele umane. Nasterea unui profet care reuseste sa alunge boala, tristetea, rautatea omeneasca si sa invie mortii pune pe jar Curtea Regala. Sentimentul de bine si solidaritatea oamenilor simpli a facut ca autoritatile peninsulei sa incerce eradicarea acestui grup, considerat eretic, si sa-i macelareasca, acuzandu-i de inalta tradare. Cine atenteaza la persoana Fiului Ceresc sau al Trimisului Celui prea Inalt pe Pamant, devine automat dusmanul poporului. Mai precis, devine inamicul clasei conducatoare care nu suporta o concurenta a binelui sau o reanalizare a principiilor societatii impuse mai mult cu forta decat cu vorba buna.
Park Chul Young soseste in Coreea de Sud impreuna cu Seol Hwa, pentru a pregati summit-ul impreuna cu reprezentantii Sudului. El il informeaza pe secretarul de stat Jung Hyung Jun asupra celor descoperite de el despre IRIS, dar e repede intrerupt pentru ca acesta cere secretarei sale sa ii lase singuri. Femeia ii informeaza imediat pe cei din IRIS ca e suspectata si ca Chun Young a adus informatii noi iar rezultatul se vede imediat: masina secretarului de stat explodeaza sub privirile uimite ale lui Hyun Jun si Seol Hwa, care tocmai veneau la acesta. Ei mai apuca sa il vada pe acel criminal enigmatic care a ucis-o si pe Mi Jeong, plecand de la locul atentatului si il iau in urmarire. Pentru Hyun Jun e vital sa puna mana pe el, deoarece e foarte ingrijorat. Iubita lui, reaparuta brusc la NSS, pare sa ii evite intrebarile, si in plus Seol Hwa tocmai ii spusese ca a dat de numele lui Seong Hee in documentele obtinute de cei din Nord despre IRIS si ca crede ca femeia e in pericol de a fi eliminata de organizatia secreta.
„Mr.Singh Mrs Mehta” este un altfel de „April Snow” in peisaj londonez, vorbit partial in hindi partial in engleza, cu muzica lui Ustad Shujaat Hussain Khan – nominalizat la premiile Grammy- si a lui Shaarang Dev Pandit (fiul lui Pandit Jasraj) si constituie debutul regizoral al lui Pravesh Bhardwaj. Comisia de Cenzura din India nu a permis ca scenele nud sa fie redate necenzurate, masura luata de realizatori (mascarea nuditatii printr-o imagine stearsa) in urma presiunii Comisiei demonstrand ca orice tendinta de “occidentalizare” a unei cinematografii traditionaliste, chiar atunci cand vine vorba de arta, este o tentative sortita din start esecului, statul intervenind si trunchiind creatia artistica a unor regizori mai indrazneti. Un film agreabil nu neaparat cu vedete de la Bollywood, oricum altceva decat a aratat pana acum cinematografia indiana, o analiza intrinseca realista a relatiei din interiorul a doua cupluri pentru care absenta la nivel de asteptari se transforma intr-o tentativa naturala de implinire la nivel extraconjugal.
Actiunea filmului se petrece in Londra anului 2010. Scena de cuplu; trezirea. El constata: „six”(ora). Ea conchide: „Oops!” si pleaca amandoi grabiti.
Inspectorul Kim Hyeongdo, ofiterul Jung si domnisoara Heo sunt chemati de urgenta la Palat, in camera de lucru a medicului legist. Aici vor descoperi cu oroare dovezile existentei unui cult eretic care propovaduia renasterea trupului. Acest lucru s-ar datora lui Dubak, un zeu care ar avea puterea sa dea viata unui trup mort. Conducatorul organizatiei secrete, menita sa elucideze misterele din regat, Secretarul Regal Jiseung, insista ca cei trei sa nu se implice in vreo eventuala ancheta. Insa cererea sa nu ii multumeste pe cei trei eroi ai nostri, acestia fiind hotarati sa insiste pe langa Excelenta Sa, Secretarul Regal si sa investigheze ce anume se ascunde in spatele acelor orori. Spre surprinderea lor, viata care nu se abate niciodata de la cursul sau universal le va da posibilitatea sa patrunda in tainele unei false credinte.
In drum spre locul de intalnire cu Ji Woo, Do Soo este anuntat ca pe testamentul lui Kevin, semnatura e de fapt scrisa de Ji Woo. Acest lucru il face ca indata ce ajunge fata in fata cu detectivul, Do Soo sa isi piarda cumpatul si sa il ia la bataie. Ji Woo nu are nicio dovada ca totul e un fals si se lasa batut, pana cand Jin Yi intervine spunandu-i politistului ca a auzit cu urechile ei marturisirea presedintelui Yang si ca ea stie ca rudele ei nu au fost ucise de detectivul particular. Ji Woo ii atrage atentia lui Do Soo ca e manipulat si ca inclusiv politia e in mainile presedintelui Yang, care a reusit sa scoata din mainile oficilitatilor aurul si pe profesoara Wang. In sfarsit Do soo incepe sa inteleaga frazele aruncate de seful lui de departament cand il prevenea ca exista pe lume lucruri ce nu se pot face si, cand afla ca fiul presedintelui Yang va candida pentru presedintia tarii, isi da seama ca miza e uriasa. Dupa ce politistul se decide sa colaboreze cu cei doi, Ji Woo ii da acestuia cartusele prelevate la locul crimei pentru a fi analizate in secret in laboratoarele politiei.
Mi Jeong, ametita de imbratisarile fierbinti ale enigmaticului ucigas din IRIS, ii da acestuia codul de acces in serverul NSS si atfel isi pecetluieste soarta, precum si a multora din colegii ei de serviciu. A doua zi cand nu apare la munca, nimeni nu e in mod deosebit ingrijorat, fiindca lucrurile par sa fi intrat in rutina obisnuita.
Takashi Yamazaki, regizorul mult asteptatului blockbuster “Spae Battleship Yamato” dar si al filmelor de succes “Always – Sunset on Third Street” si al sequel-ului acestuia, a regizat in 2009 un film in care epicul se imbina cu prezentul, si istoria cu imaginatia. “Ballad”, caci despre aceasta productie este vorba, este o poveste inspirata dintr-o manga premiata, de Yoshito Utsui (cunoscut pentru Kureyon shin-chan), al carei scenariu e scris de insusi Yamazaki. Filmul beneficiaza de o coloana sonora deosebita, cunoscuta interpreta japoneza Alan aducandu-si din plin contributia in aceasta privinta. In rolurile principale au fost distribuiti Tsuyoshi Kusanagi (membru al grupului J-pop SMART) si Yui Aragaki (protagonista din Koizora- filmul). Cu un buget de 2 bilioane yeni, filmul a avut incasari de peste 19 milioane de dolari, fiind unul din succesele anului trecut de pe marele ecran din Japonia. Un film recomandat pentru intreaga familie, relaxant, alegerea ideala pentru amatorii de aventura, fantezie si istorie.
In fiecare zi, in drum spre scoala, micutul Shinichi se roaga marelui stejar Kawakami pentru curajul de a-si infrunta temerile. Intr-una din zile baiatul descopera la poalele stejarului o ghinda iar langa aceasta – o cutie extrem de veche ce continea o scrisoare. Aceasta scrisoare constituie de fapt poarta de legatura dintre trecut si prezent si-l duce pe Shinichi inapoi in timp, in Japonia feudala. Aici, cu mult noroc, baiatul salveaza viata generalului provinciei Kasuga, Ijiri Matabe. Luat prizonier de acesta, Shinichi reuseste cu greu sa-l convinga pe Oyataka, conducatorul provinciei, ca vine din viitor si ca nu le este dusman. Frumoasa printesa Renheme il crede pe baiat si-l roaga pe Ijiri sa-l gazduiasca. Imprietenindu-se cu generalul, Shinichi descopera dragostea pe care acesta o poarta printesei. Intre timp, in zilele noastre, parintii baiatului studiaza cu atentie manuscrisul care, surpriza, era scris chiar de Shinichi Inteleg situatia si reusesc sa se intoarca in acele timpuri pentru a-si salva copilul. Afland de la parintii lui Shinichi ca istoria Japoniei moderne nu consemneaza existenta zbuciumata a acestei provincii, Oyataka considera inutila casatoria printesei Renheme cu Ohkurai Takatora si o anuleaza. Acesta din urma se simte jignit si declara razboi provincie Kasuga. Contributia lui Shinichi si a parintilor sai ajuta la schimbarea sortii bataliei dar si la imortalizarea acestui moment in istoria tarii.
La un pas de a fi ucis de profesoara Wang, Nakamura Hwang gaseste in sfarsit o parte din lingourile ingropate al Bancii Chosun. Do Soo ajunge acolo unde fusesera ingropat aurul impreuna cu echipa sa, la timp pentru a pune mana pe prada si pentru a aresta pe cei prezenti. Ca pentru a completa scena, Ji Woo ajunge si el in fuga la fata locului insotit de Jin Yi, insa Do Soo e necrutator si vrea sa il aresteze pe loc. Sub privirile triste ale indragostitei Yoon, marginalizata iar de iubitul ei oppa, Ji Woo scapa insa ajutat pe neasteptate chiar de Jin Yi, care se pune in bataia armei, dandu-i detectivului ocazia sa dispara. Apoi inca o persoana ii scapa lui Do Soo: profesoara Wang e impuscata de catre un lunetist necunoscut ascuns in tufis, la comanda presedintelui Yang.
Hyun Jun si Seon Hwa ajung in piata Kwang Hwa Mun unde se stia ca se afla bomba nucleara care nu a putut fi detonata din cauza ca toate comunicatiile au fost bruiate de NSS pe o raza de 2 km. Ajunsi in piata, multimea le incurca planurile, dar pana la urma isi dau seama ca bomba e montata pe un autobuz care face turul capitalei. Cei doi reusesc sa puna mana pe bomba, dar echipa de teroristi nord-coreeni ii ajunge din urma si se declanseaza un schimb nemilos de focuri. In timpul luptelor, celor doi li se alatura si Seung Hee si astfel reusesc sa tina piept inamicilor, pana la sosirea echipelor antitero care reusesc sã anihileze teroristii.
“Wind Blast”, filmul care se anunta a fi cea mai exploziva productie de actiune a anului in China continentala, a reusit sa-si onoreze doar partial asteptarile. Regizorul lui “The Message”, Gao Qunshu, si-a atins doar partial scopul, punctul slab al peliculei fiind scenariul, scris chiar de el. Cu doar o scena de cateva minute filmata in Hong Kong, filmul isi muta brusc actiunea in nord-estul desertic al Chinei, iar spre final in peisajul dezolant al unor cladiri tipic comuniste, dezafectate. Scenariul este compus din mai multe fragmente care asemeni pieselor unui puzzle ar trebui sa completeze o imagine perfecta cel putin in final. Insa lipseste complet acumularea unei tensiuni si a dramei, in mare parte datorata dialogurilor seci, uneori aproape fara noima, care ii induc spectatorului senzatia de incertitudine. Insa dincolo de aceste minusuri, filmul compenseaza la capitolul spectaculozitate, avand un ritm alert si multe scene explosive. Numele actorilor implicate in proiect spune totul: Jacky Wu (cunoscut in special pentru rolul din “Legendary Assassin”), Francis Ng (Shamo, Tracing Shadow) sau Duan Yihong din The Message au o interpretare plina de exuberanta si energie. Filmul este inspirat dintr-o poveste reala si se doreste a fi primul western dramatic modern cu intriga politista realizat in China continentala.
Hong Kong, in zilele noastre. Inselat in afaceri si falit, Zhang Ning accepta un comision, ce consta in asasinarea unui om de afaceri. Inainte sa comita crima, Zhang Ning face o poza angajatorului sau, iar mai apoi fuge in China continentala. Un an mai tarziu, o echipa de 4 detectivi din Hunan ii dau de urma lui Zhang si prietenei acestuia intr-o zona miniera desertica din nord-vestul Chinei, departe de civilizatie. In urma unei urmariri spectaculoase, Zhang si prietena lui, Sun Jing, insarcinata, sunt prinsi si arestati. Dar in momentul in care apar din senin in pustietate Mai Gao – un asasin platit sa-l lichideze pe cel de detinea poza angajatorului sau – si asistenta acestuia, misiunea celor 4 detectivi de a ii escorta in siguranta pe cei doi prizonieri devine o afacere riscanta. Acestia se vad nevoiti sa infrunte nu doar furtunile de nisip din inima desertului, ci si sangele rece al asasinilor, care sunt dispusi sa faca orice pentru a-si indeplini misiunea.
Desi pe toata durata filmului spectatorul are parte doar de un peisaj desertic, pustietatea a fost surprinsa intr-un mod dynamic, responsabilii cu imaginea transformand peisajul static si neatragator in terenul perfect pentru o urmarire spectaculoasa si antrenanta departe de civilizatie. Daca filmele anterioare ale lui Gao Qunshu au avut parte de un scenariu solid, de aceasta data putem spune ca “Wind Blast” practic nu are un scenariu. Primele 20 de minute sunt extrem de confuze, imbinand genul road movie cu westernul spaghetti, fara ca spectatorul sa inteleaga ceva. Nici pe parcurs lucrurile nu se lamuresc suficient, insa actiunea spectaculoasa il va tine lipit pe acesta de film, odata ce se declanseaza. Spectatorul nu reuseste sa se ataseze de nici un personaj, acestea nefiind aproape deloc creionate, dialogurile fiind seci 
si lipsite pe alocuri de logica. Scenele de actiune – foarte reusite, de altfel – au fost puse in scena de Nicky Li, un membru al echipei de cascadori a lui Jackie Chan. Jacky Wu are un rol secundar, insa in minutele in care e pus sa-si demonstreze talentul in artele martiale face o treaba foarte buna. Per total, un film spectaculos, cu un secanriu prost. Ce a iesit este un western(eastern ?) modern cu elemente specifice westernurilor clasice americane transpuse in timpurile moderne, imbinat cu un road movie care pana si in final ridica semne de intrebare spectatorilor. Ca spectacol “Wind Blast” este satisfacator, insa ideea nu a avut sustinerea unui scenariu consistent.
Dupa ce reusesc sa scape din mainile profesoarei Wang, Ji Woo si Jin Yi se ascund la templul Yeoun, unde tin si ceremonia funerara pentru Jang Sa Boo. Remuscarile lui Ji Woo nu cunosc margini, impovarat de gandul ca e vinovat de moartea colaboratorului sau, dar e in acelasi timp decis sa se razbune pe profesoara si pe asociatii ei criminali si nu pregeta sa le arunce acestora provocarea in mod deschis.
Hong-Kong,oras suprapopulat ce nu permite nici un grad de intimitate indivizilor ce-i dau viata, este protagonistul filmului. Restul, nu sunt decat detaliile ce-i dau contur. Oamenii sunt insignifianti, o masa aproape amorfa, de miscare, de trairi si interese. Sindromul Freudian copleseste si inghite atmosfera. Parca ar trai de sine statator, in afara constiitelor. Multitudinea indivizilor ce se amesteca in cosmopolitismul orasului este eterogena. Viata de zi sau noapte nu mai are valoare. Oameni de afaceri, functionari constiinciosi, colegi de servici planuind excursii, sotii devotate, fii si fiice responsabili(e) ce-si ingrijesc familiile, amanti nerabdatori, membrii ai triadelor, dealeri sau consumatori de droguri si senzatii tari sau reprezentanti ai legii, NIMENI NU ARE SCAPARE daca se invarte in jurul aceluiasi imobil, in care se afla apartamentul ce intanplator a devenit obsesia unei fiinte frustrate, lipsita din copilarie de sansa unui trai decent. NICI O VIATA NU ESTE DESTUL DE VALOROASA, NICI MACAR A PARINTELUI! Motorul actiunii este stradania de a micsora valoarea apartamentului visat, pentru a deveni accesibil visatorului. Scenele de normalitate se amesteca brutal si inexorabil cu cele horror. In final, cand ne-am lamurit, aflam, din nou, ca totul e zadarnic si fara sens.
Esenta acestui film, este redata intr-o singura fraza: „Intr-un oras nebun, daca cineva trebuie sa traiasca, trebuie sa fie mult mai nebun.” O femeie, Cheng Li-cheung, isi doreste cu orice pret sa isi cumpere o casa cu vedere la mare, intr-un Hong Kong suprapopulat in care pretul imobilelor este de cele mai multe ori supraapreciat, cata vreme exista cerere. Cheng este dispusa sa faca orice compromis pentru a avea prima ei casa, de la manipularea in vederea scaderii valorii imobilului pana la crima. Un thriller psihologic incitant ce ascunde in spatele unei aparente normalitati o poveste plina de frustrari a unei persoane pentru care casa de vis devine o obsesie pentru care nu se va da in laturi sa faca orice.
“Dream Home” a avut premiera in acest an, la festivalul de film asiatic de la Udine, de la sfarsitul lui aprilie. Regia si scenariul sunt semnate de unul din celebrii frati Pang, Ho-Cheung Pang, care anterior s-a remarcat prin “Beyong our Ken” sau “Trivial Matters”. Desi e vorba de un film fara efecte speciale si cu un buget modest, Pang a reusit sa atraga in distributie cateva nume mari din industria de film din Hong Kong: Josie Ho (House of Fury, Poker King) a castigat premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina pentru acest rol, la a 43-a editie a Festivalului international de film fantastic de la Sitges din Catalonia. In celelalte roluri apar Anthony Wong (recent vazut in “The Legend of Chen Zhen”, “Plastic City” sau “I Corrupt All Cops”), Eason Chan (“Lady Cop and Papa Crook”, “I Corrupt All Cops”, “Brothers”) si Michelle Ye (Accident, Fire of Conscience, Once a Gangster, aparand si in viitorul blockbuster Bruce Lee, my Brother). Un film nerecomandat celor slabi de inima, care dincolo de mesajul direct transmis are si sensuri ascunse, pe care cei mai isteti le pot decripta.
Seung Hee, ajutata de seful de sectie Sang Hyun, da de urma teroristilor cu ajutorul unui soft special de urmarire a urmelor lasate de masina, prin satelit. Hyun Jun ajunge si el in aceeasi cladire, urmand aceeasi pista, pe baza a ce a gasit in masina teroristului ce murise la spital. Inevitabil, destinul ii aduce din nou fata in fata pe cei doi. O reintalnire neasteptata, intr-un context diferit de cel anterior, care ar fi trebuit sa lamureasca toate lucrurile. Dar, dupa o perioada de nedumerire, care nu poate decat sa inmoaie sufletele fanilor, spre marea surprindere a lui Hyun Jun, Seung Hee neaga faptul ca ar cunoaste ceva despre IRIS, desi in episoadele anterioara seful de sectie Sang Hyun ii relatase despre organizatia secreta. Acest lucru il pune pe ganduri pe Hyun Jun, insa nu apuca sa-si exprime nedumerirea fiind Seon Hwa vine repede de afara si ii anunta pe cei doi de faptul ca Sa Woo impreuna cu 9 agenti inarmati pana in dinti au venit dupa ei. Un episod cu multe rasturnari de situatie, care clarifica majoritatea problemelor si stinge doar partial tensiunea adusa de amenintarea cu bomba atomica, ce continua sa planeze asupra Seulului. Se intra in linie dreapta, unele personaje dispar, iar serialul pare a deveni mai captivant ca niciodata.
“Assault Girls” este cea mai noua realizare a cunoscutului regizor japonez Mamoru Oshii, nimeni altul decat realizatorul lui “Ghost in the Shell” si al sequel-ului acestuia, “Ghost in the Shell 2 – Innocence”. Oshii, un apreciat regizor de animatii japoneze pentru micul si marele ecran, nominalizat la Palme D’or si Leul de Aur, e cunoscut pentru frecventa introducere in scenariul animatiilor sale a unor meditatii filosofice. Nici “Assault Girls” nu face exceptie. Oshii mereu a fost un cineast surprinzator si un scenarist plin de idei originale, scriind, intre altele, si scenariul celui care s-a dorit a fi primul anime… documentar (este vorba de “Musashi: The Dream of the Last Samurai”). Revenind, insa, la cariera lui regizorala, in anul 2001 acesta a regizat anime-ul “Avalon”, o poveste surprinzatoare despre o lume a viitorului in care tinerii devin dependenti de un joc video simulate numit Avalon. 8 ani mai tarziu, in 2009, Oshii a scris un scenariu si a pus bazele unui proiect indraznet intitulat “Assault Girls”,
Nereusindu-se restaurarea ordinii ratiunii, oamenii s-au vazut constransi sa revina la societatea primitiva. Insa unde ideologia si religia au dat gres, a reusit tehnologia. O societate utopica ce anunta venirea unui al doilea ev mediu s-a instaurat pe planeta. Pe acest fond, dar si al dezvoltarii tehnologice, a fost creat Avalon, conceput initial ca un simulator military de lupta RPG. Este vorba de un joc virtual ce a incorporat cele mai avansate cunostinte din domeniul fiziologiei creierului uman. In cadrul lui, mediul social s-a adaptat perfect dorintelor umane, iar jucatorii erau complet absorbiti in ambianta jocului printr-o simulare de frecventa joasa a cortexului cerebral. In universul virtual ce prinde viata in Avalon (f), concurentii erau intruchipati de niste avatare si rataceau asemeni unor vanatori singuratici, dezumanizati, pentru a vana niste creaturi gigantice care populau planeta ascunzandu-se asemeni unor viermi in adancurile pamantului. Fiecare jucator era pe cont propriu, si, asemeni jocurilor pe calculator, isi putea investi punctele castigate in gadgeturi, in mijloace de transport, in arme care ulterior ii erau utile in joc. Pentru a depasi Clasa A si a trece la un alt nivel al jocului, 4 singuratici se vad nevoiti sa se increada unul in altul pentru a putea lichida Seful Sfarsitului, un monstru gigant ce nu putea fi ucis individual. Dar ca si in lumea reala, firea umana nu poate fi schimbata nici de trecerea timpului, nici de progresul tehnologic, iar urmarile acestei asocieri nu pot sa fie decat previzibile.
Lumea din jocul Avalon este una in care dominca doar instinctele primare, ratiunea fiind ancora de rezerva la care personajele apeleaza doar din ratiuni strict legate de avansarea in respectivul universe virtual. Sugestive sunt cuvintele naratorului, care descriu perfect universul acestui film: “Esenta umanitatii a pierdut oamenii pe care ii cauta, si a gasit suflete in aceasta lupta salbatica.. Avalon […] este o lume populate de vanatori singuratici ce ratacesc in pasii artificiali ai jocului in cautarea prazii”. “Assault Girls” nu este un film usor de inteles de oricine, insa mesajul lui este mai mult decat de actualitate, intr-o lume a prezentului in care jocurile pe calculator au ajuns sa controleze cronofag imaginatia tinerelor generatii care ar trebui sa constituie viitorul acestei planete. Un viitor transferat cu ajutorul imaginatiei dincolo de ecranul monitorului, intr-o experienta unica, cum nu a mai fost suprinsa in vreun film japonez pana in prezent. Daca lumea Matrix era una colorata, lumea Avalon este una intunecata, cenusie si sumbra, aparent lipsita de speranta, in care odata intrat ti se injecteaza in creier pasiunea pentru respectivul joc, statuand asteptarile jucatorilor. Iar daca asteptarile se limiteaza doar la o vanatoare continua si la o continua renastere odata rapus de vocea inteligentei artificiale ce coordoneaza parametric jocului, orizonturile de asteptare nu pot sa fie decat limitate. O realizare futurista mai mult decat interesanta recomandata doar unei anumite categorii de spectatori, dar care ofera numeroase teme de meditatie asupra prezentului.
Kai se intalneste cu presedintele Yang pe un teren in constructie si curand ajung acolo pe urma lui si Ji Woo cu Jin Yi. Privirile consternate ale fetei vad doar ca Kai discuta zambitor cu presedintele Yang, ea nu aude cuvintele prin care Kai ii spune acestuia ca pentru iubire e gata sa renunte la colaborarea cu el. Nu aude cuvintele lui de amenintare prin care incearca sa apere viata ei si viitorul lor comun. Jin Yi vede doar ca cel in care avea incredere netarmurita e alaturi de dusmanii ei si nu se poate retine: inainte ca Ji Woo sa poata sa o opreasca, fuge la Kai sa ii reproseze ipocrizia. Presedintele Yang profita de confuzie si oamenii lui ii doboara pe cei doi tineri fara nicio mila. Atunci, inexplicabil, Ji Woo cel interesat doar de bani si propria siguranta, se arunca asupra atacatorilor cu o furie oarba. Curand trupurile celor trei tineri cad sub loviturile nemiloase…
Un veteran al show-biz-ului coreean si-a compromis cariera din cauza patimii pentru jocurile de noroc. Este vorba de Shin Jung Hwan, un cunoscut cantaret si om de televiziune din Coreea, care ar fi jucat si pierdut la un casino din Filipine o importanta suma de bani, pe care nu a mai putut sa o restituie creditorilor. Acesta nu a mai reusit sa restituie banii imprumutati de la diversi creditori coreeni, dupa ce anterior si-a pierdut propriii bani si s-a vazut nevoit sa se imprumute. Detentia acestuia in Filipine a tinut capul de afis al presei de scandal coreene timp de mai bine de o luna, dar si al diverselor publicatii online. Oficial plecat in concediu in Filipine, pasaportul i-a fost retinut de creditori, astfel ca vedeta nu a putut parasi hotelul unde se afla cazat. Initial se spune ca acesta ar fi pierdut 172.000 dolari la baccarat, dupa care s-a imprumutat de la alti apropiati, inclusiv de la unul din cei mai bogati oameni din Filipine. Problemele au aparut in momentul in care acesta trebuia sa revina in Coreea pentru a participa la filmarile emisiunilor pe care le modera la posturile MBC, KBS si SBS. Insa cu pasaportul retinut de cei ce l-au creditat, acesta a ramas blocat in Filipine. In aceasta situatie, Shin Jung Hwan a sustinut ca a fost spitalizat din cauza unei infectii tropicale transmisa de tantar, cu toate ca nu existau simptome specifice, dupa spusele martorilor. In aceasta situatie, era foarte probabil ca acesta isi va pierde emisiunile de la posturile tv cu care colabora si, mai mult, risca sa ajunga pe lista neagra a lor.
Iar intr-un final inevitabilul s-a produs. Cu reputatia distrusa in Coreea, Shin Jung Hwan a fost concediat de MBC, care i-a retras dreptul de a modera emisiunile “Bouquet” si “Radio Star”. “Nu avem nici un motiv sa folosim cuvinte precum ‘dat afara’ sau ‘pleaca’. El e singurul care a incalcat promisiunea fata de telespectatori. Increderea in el a fost deja pierduta”, a declarat un oficial al MBC. Inainte de MBC, KBS a fost prima care l-a concediat pe Shin de la moderarea emisiunii “Star Golden Bell”, extrem de populara in Coreea. Este pentru a doua oara cand Shin Jung Hwan a fost implicat intr-un scandal de jocuri de noroc care i-a cauzat probleme. In 2005 a fost data afara de la carma show-ului de varietati pe care il conducea, dupa ce a fost implicat in jocuri ilegale de noroc. Pe atunci a primit o amenda de 7 milioane woni. Cazul lui Shin Jung Hwan demonstreaza intransigenta si profesionalismul din lumea show-biz-ului coreean, dar si faptul ca o conduita ireprosabila si o imagine nepatata sunt cele mai apreciate lucruri de catre telespectatorii coreeni si, implicit, de diriguitorii televiziunilor coreene. Este doar un caz din zecile dezvaluite sau ascunse ochilor presei din peninsula in ultimul timp, multe dintre ele sfarsindu-se tragic, pierderea reputatiei fiind urmata chiar de sinucideri din cauza datoriilor acumulate.
“I Saw the Devil” este, fara urma de tagada, cel mai conroversat film coreean al acestui an.Acesta contine o multime de scene de o cruzime si o violenta extrema incat Comisia coreeana de stabilire a categoriei de varsta a populatiei care poate urmari acest film a hotarat ca e un film clasificat R (adica Restricted). Asta inseamna ca in forma “uncut”, filmul nu va putea fi scos spre comercializare pe dvd pe teritoriul Coreei, nici in cinematografe sau alte locuri publice autorizate. Intr-un final, producatorii filmului au facut un compromis si, pentru a putea iesi pe piata cu el, au acceptat taierea scenelor de violenta extrema din montajul final. Efortul a meritat, deoarece filmul a fost un succes la box-office, din 11 august, data premierei, pana spre sfarsitul lunii septembrie obtinand peste 12 milioane de dolari incasari. La acest succes au contribuit o multime de factori, dar cel mai important a fost echipa de realizare, care e una de exceptie. Kim Ji-woon este regizorul filmului, si nu mai are nevoie de nici o prezentare, marile succese anterioare vorbind in locul lui: A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life sau The God, The Bad and the Weird. Si cum se putea altfel ca actorul lui preferat sa lipseasca din cea mai noua productie a sa ? Desigur, ati ghicit, este vorba de inegalabilul Lee Byung-hoon, a carui prestiatie din IRIS, A Bittersweet Life sau The Good, the Bad and the Weird l-a propulsat la rangul de unul din cei mai bine platiti actori coreeni ai momentului.
Dar poate cea mai reusita distribuire este cea a marelui actor Choi Min-sik, caruia multa lume i-a simtit lipsa in ultimii 5 ani. Dupa cum se stie, pe la mijlocul primului deceniu al acestui secol, in lumea cinematografica coreeana a izbucnit o disputa pe tema cotei filmelor coreene difuzate in cinematografele din tara. Politicienii si-au bagat coada in “organizarea” industriei de film coreene, lucru care a starnit reactia multor oameni de film, regizori si actori coreeni, care isi vedeau amenintat viitorul. Practic a fost data o lege prin care filmele coreene ajunse in cinematografe trebuiau neaparat sa “stationeze” in cinematografe timp de minim 73 de zile. Din 1985, aceasta cota fusese de 146 de zile, insa in 2006, guvernul coreean a redus-o la 73 de zile. Un an mai tarziu, aceasta cota a fost intarita in acordul de liber-schimb incheiat cu Statele Unite, astfel ca multa lume a fost dezamagita de neprotejarea industriei autohtone de film. Aceasta cota, practic, permitea 
unui film sa ruleze aproape jumatate de an in cinematografele coreene, lucru care ar fi dus la sporirea castigurilor pentru producatori, deci si pentru toti cei implicati in sistem. Masura reducerii numarului de zile pe fondul invadarii pietei interne de productii hollywoodiene a fost in defavoarea industriei coreene de film, a carei singura sansa a ramas realizarea de productii de calitate, care sa se ridice la nivelul concurentei americane. In 2005, cand acest scandal al cotei era in plina desfasurare, Choi Min-sik, care anterior cunoscuse celebritatea pentru rolul genial interpretat din “Old Boy”, dar si din filme precum Failan, Shiri, Chihwaseon, Crying Fist sau Sympathy for Lady Vengeance, a ales un exil auto-impus, retragandu-se din lumea filmului datorita implicarii politicului si a masurilor acestuia. In 2009 a revenit cu un rol intr-un film independent, “Himalaya, where the Wind Dwells”, in care talentul sau actoricesc nu a putut fi pus pe deplin in valoare. Insa prin rolul unui psihopat sadic in “I Saw the Devil”, Choi Min-sik nu doar ca isi face o revenire in forta in industria de film coreeana la cei 48 de ani ai sai, dar are si o interpretare cel putin egala, daca nu superioara celei din Old Boy.
Pentru genul thriller psihologic, “I Saw the Devil” este o veritabila capodopera. Ca realizare filmul fara indoiala face uitata o alta ecranizare de exceptie a cinematografiei coreene a ultimului deceniu, “Memories of Murder”, aducand parca lumea nebuna a filmului hollywoodian cu personaje dezechilibrate mintal in prim plan, transplantand-o cu succes intr-o societate cu alte principii si valori decat cea a creuzetului american. Filmul este un tablou macabru si sumbru al mintii unei persoane deplasate mintal care ucide aparent fara motiv, definind crima drept o nevoie patologica in masura a-i prelungi existenta bolnava. Personajul Jang Gyeongchul, enigmatic si natural, este o portretizare fara cusur a acelor lucruri nevazute definite in titlul filmului prin termenul generic “Diavol”, acea eminenta intunecata si nevazuta care pune stapanire, uneori fara un motiv anume (bani, bunuri materiale etc) pe oameni. Un Diavol care te impinge sa ucizi din frustrari, din respingerea de catre ceilalti, din acumularea de umilinte, iar intr-un final din plictiseala sau rutina. Gyeongchul este animalul uman (nu social, cum spunea un filosof) ce traieste din instinct, care isi adulmeca prada, se joaca cu ea asemeni unei pisici satule cu un soarece apetisant, care traieste dupa propriile valori (oare exista asa ceva ?) si pentru care societatea echivaleaza cu o turma de antilope din savana africana in fata privirii ascutite a unor lei flamanzi. Si nu cumva sa fiti indusi in eroare de infatisarea aparent firava a lui; Gyeonchul este un luptator, doreste, se zbate pana in ultima clipa sa traiasca, sa lupte cu societatea care il periferizeaza, insa in felul sau, cu metodele sale proprii.
“I Saw the Devil” un film despre care se pot spune multe, o metafora a Raului distrus de Rau spusa in imagini, cuvinte si muzica intr-un mod cum rar ai ocazia sa vezi. Combinatia de muzica simfonica sau vioaie pe fondul unor crime savarsite cu violenta ajuta spectatorul sa arunce o privire in mintea si universul acestui criminal innascut pe care pana si Hannibal Lecter ar fi invidios. Spre final, eroul pozitiv goneste, nebun, pe o autostrada, in puterea noptii. La un moment dat se vede la lumina farurilor, inscrisa cu vopsea alba pe asfaltul rece, sintagma “Route 60”… Este drumul care il conduce pe personajul pozitiv, si, odata cu el furia spectatorilor, spre drumul fara intoarcere al pierzaniei… Intunecat si friguros, asemeni versurilor unei melodii celebre interpretate la sfarsitul anilor ’80 de “Blue System”: “At the end of the world there’s a place called the Hell”. Finalul filmului, apoteotic, coincide cu refrenul respectivei melodii: “Don’t shake hands with Lucifer, because all your dreams will be crucified, hear the voice from Heaven”.
Seful sectiei Anti-terorism, Sang Hyun, afla ca Sa Woo si directorul Baek San fac parte din organizatia IRIS, care lucreaza mana in mana cu teroristii nord-coreeni. In aceasta situatie, cu ajutorul lui Seung Hee si a celorlalti oameni de incredere din sectie, acestia pornesc pe urmele teroristilor, incercand sa le dea de urma. La randul lui, Park Chul Young, mana dreapta a creierului actiunii teroriste, Yeon Gi Hoon, incearca sa impiedice actul terrorist si stabileste o intalnire cu Seon Hwa. Insa in drum spre locul de intalnire, e rapit de oamenii lui Hyun Jun si interogat. In acelasi timp, Sa Woo afla despre actiunea sefului se sectie Sang Hyun si isi trimite agentii pentru a o captura pe Seung Hee si a-i proteja, astfel, viata. Dar surprizele nu inceteaza sa apara, si lucrurile isi vor schimba cursul in momentul in care teroristii vor incerca sa-i ucida pe Seon Hwa si Hyun Jun. Era semnul ca pana la detonarea bombei nucleare in Seul nu mai era mult.
In ultima clipa. Jeonghwa este salvata de luptatorii libertatii din mainile necrutatorului Kim Panchul. Marele merit ii revine nimeni altuia decat insistentului reporter japonez Kimura, care intr-o discutie fata in fata cu Lee Hoe Young are mustrari de constiinta si dezvaluie locul unde isi ancheta victimele Panchul. Acesta din urma este ranit usor la mana, insa reuseste sa fuga. In fata acestui act de bunavointa din partea ziaristului japonez, Lee Hoe Young accepta sa-i dezvaluie un lucru tabu pe care el insusi a avut ocazia de a-l trai in calitate de martor. In momentul in care japonezii au anexat Joseonul, Lee era unul din sfetnicii de taina ai imparatului Gojong. El a fost cel care l-a sfatuit pe acesta sa ceara azil politic intr-o alta tara, de unde sa continue lupta impotriva uzurpatorilor japonezi punand bazele unui govern in exil si instigand populatia Joseonului sa se ridice la lupta. Planul parea a avea success in momentul in care in Beijing azilul fusese acceptat si nepotul regelui Gojong chiar cumparase un imobil unde regale Joseonului sa isi duca la indeplinire misiunea. Insa regele nu a mai apucat sa paraseasca Coreea, fiind otravit de japonezi. Intrigat de aceste adevaruri care ar fi transformat asupritorul japonez intr-unul misel, Kimura incearca sa afle adevarul, cautand documente secrete caresa confirme spusele lui Hoe Young. Un episod in care impresioneaza in special zugravirea portretului imparatului Gojong, intruchipat cu o naturalete si simplitate dezarmanta in masura a transmite caldura sufleteascaa unei natiuni greu incercate. Si surprizele nu se opresc aici.
