Noe face parte din familia Urai, capul familiei fiind un functionar respectat in slujba administratiei sogunului. Pe cand tatal ei fusese transferat la Edo, cu ani buni in urma, aflat la inceputul carierei functionaresti, Noe a fost curtata de Tezuka Yaichiro, un foarte bun spadasin, ce preda o tehnica noua de lupta in dojo-ul sau pe langa care fata trecea zilnic. Privind-o pe ascuns de fiecare data, s-a indragostit de aceasta, iar in cele din urma a indraznit sa o ceara de nevasta. Dar in acele vremuri statutul social si mai ales situatia familiei ambilor soti conta enorm. Cum tatal lui Tezuka murise prematur, grija familiei a cazut pe umerii tanarului spadasin, ce trebuia sa o intretina pe mama sa. Datorita acestei situatii nefericite, casatoria cu Tezuka e refuzata de Noe, care, in schimb, se casatoreste cu fiul cel mare al familiei Isomura, o cunoscuta familie de camatari. Pana la moartea sotului, viata lui Noe a fost una suportabila, insa odata devenita vaduva, desi traia sub acelasi acoperis cu familia acestuia, era tratata ca o straina, fiind pusa la treburile cele mai grele ale casei. Mama ei i-a spus in nenumarate randuri sa se mute inapoi acasa, insa faptul ca sora mai mica a implinit 18 ani, iar fratele ei urma in curand sa se insoare o fac sa ezite. Nu cumva va fi o povara pentru toti si, mai ales, o piedica in calea gasirii unei sotii de catre fratele ei ? Intr-una din zile, Noe viziteaza mormantul matusii sale Fusa, ce traise in singuratate dupa ce sotul ei murise. Intorcandu-se de la mormant, zareste un splendid cires inflorit, si atrasa de frumusetea sakurei, incearca sa rupa o creanga pe care sa o duca acasa. Dar nu ajunge la creanga pe care si-o doreste. La un moment dat, un glas se aude din spate si barbatul care isi face aparitia ii indeplineste dorinta, rupand creanga la care fata tanjea si oferindu-i-o cavalereste. Misteriosul barbat nu era nimeni altul decat Tezuka, care o recunoaste pe Noe si ii pune intre altele o intrebare ce ajunge sa o tulbure pe fata: “Sunteti fericita in viata actuala ?” Aceasta intamplare o va urmari pe Noe in lunile care vor urma si pe langa amintiri, va trezi si altfel de sentimente in sufletul ei greu incercat.
“Yamazakura” (2008), cunoscut si ca “The Cherry Tree in the Hills”, este poate una din cele mai bune ecranizari dupa un roman scris de Shuhei Fujisawa. Toti fanii scriitorului au ramas in minte cu memorabilele ecranizari ale lui Yoji Yamada, “The Twilight Samurai”, “The Hidden Blade” si “Love and Honor”, insa “Yamazakura” se ridica la profunzimea si originalitatea celor 3 realizari fara prea mare efort. Concentrat mai mereu in romanele sale pe surprinderea umanitatii personajelor, in special samurai surprinsi in mijlocul problemelor existentiale si constransi de conditia sociala si de transformarile unei societati japoneze prea mult timp incremenita in feudalism, Fujisawa ne ofera mereu o imagine noua, nestiuta de occidentali, a istoriei si culturii japoneze intr-un sens mult mai realist. In romanele sale, samuraii sunt demitizati, coborati de pe piedestalul pe care i-a cocotat filmele lui Akira Kurosawa (cu care de altfel a fost contemporan) sau romanele si povestirile lui Akutagawa, incercand sa redea lupta lor pentru apararea mandriei intr-o lume in care nu se mai punea pret pe onoare, in care totul e intr-un continuu proces de disolutie si in care samuraii incearca sa isi gaseasca ocupatii lumesti si sa se aseze la casele lor, intemeindu-si o familie. O astfel de poveste a fost si “At River’s Edge”, “The Samurai I Loved” sau “Sword of Desperation”, si o astfel de poveste 
este si “Yamazakura”. Din nou avem sansa sa vedem un film in regia lui Tetsuo Shinohara (At River’s Edge, Desire-Yokubo), un maestru al filmului cu un simt artistic unic, a carui bagheta se va vedea in perfecta coordonare a imaginilor cu jocul actorilor si cu coloana sonora, si cu o punere in scena superioara celei din “At River’s Edge”, pe care il depaseste (chiar daca aceasta din urma e si cea mai noua realizare a sa). Acelasi Noriyuki Higashiyama din “At Rivers Edge” si “Tale of Genji: a Thousand Year Enigma” interpreteraza rolul principal masculin cu aceeasi eleganta si stapanire de sine care il recomanda, parca, ca figura ideala pentru filmele cu samurai. Daca stai sa-i privesti interpretarea, iti dai seama ca desi are un numar mic de replica de rostit, tacerea lui e parca si ea un mod de a comunica prin meditatie si exteriorizare muta trairile launtrice ale personajului. Datorita acestei interpretari, poti simti zbuciumul launtric al samuraiului dispus sa se sacrifice pentru ideea de dreptate sociala, iar din aceasta perspectiva, samuraiul ne e prezentat ca un erou realist si apreciat in tacere pentru faptele sale bune. Insa, atentie, samuraiul nu este ridicat pe un piedestal pentru a starni admiratia tuturor, ci faptele sale sunt privite ca o forma de eliberare de constrangerile sociale si de opresiunea celor ce detin puterea. In rolul principal feminin, Rena Tanaka atrage din nou atentia, dupa rolurile din “Wings of Kirin” si “Tale of Genji: a Thousand Year Enigma” (unde l-a avut partener din nou pe Higashiyama). Interpretarea ei e plina de discretie si daca aparent personajul ei pare unul visator, cu capul in nori si impacat cu propria-I soarta, nu lipsesc momentele in care doar dintr-o privire are puterea de a domina un barbat.
Un film de o rara frumusete artistica, in care acordurile grave de violoncel tradeaza o stare de tensiune amestecata cu romantism si drama, ca mai apoi acordurile de pian sa aduca un tavalug de sentimente dezlantuite, pe care nu le poti vedea, ci doar simti. Muzica e o componenta importanta in transmiterea starilor personajelor, in timp ce imagini de o frumusete coplesitoare te cuceresc de la bun inceput. Nu trebuie uitate costumele personajelor, ce-ti rapesc privirea prin culorile lor discrete ce parca tradeaza si ele trairile fiecarui purtator al lor. Perioada Edo (1603-1867) e cunoscuta in istoria Japoniei ca una cu o ordine sociala stricta, cu o crestere economica care nu putea sa nu dea nastere la numeroase conflicte sociale, iar “Yamazakura” nu scapa ocazia de a le zugravi in amanunt. Greutatile oamenilor de rand si suferinta lor reprezinta costul pentru progresul economic, iar acesta e unul din subiectele preferate ale romancierului Shuhei Fujisawa, ce nu scapa nici o ocazie de a se folosi de samurai ca de o arma impotriva functionarilor corupti din jurul conducatorilor locali (daimyo). Aspectul social e contrabalansat de o minunata poveste romantica, tot acest amalgam de fire epice rezultand intr-o poveste simpla despre onoare si dreptate. Un film deosebit, cu idei superb redate in imagini, cu o coloana sonora tulburatoare, intr-un cuvant, un film fascinant de la un capat la altul.
Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.
Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil
Otravirea lui El Temur e momentul ideal pentru rasturnarea clanului acestuia de la putere. Jocurile de culise ii atrag pe oamenii fideli ai Primului Ministru, Bang si Jugukchong, de partea Imparatesei Mama, care le promite amandurora functia de Prim Ministru. Mai mult militari decat strategi, cei doi musca momeala si pornesc impreuna cu trupele lor spre Palat. Aici ii asteapta Tangqishi si tot alaiul sau, inclusive complotistii amestecati printer ei, Regele detronat al Goryeo si supusii sai. Dar in ultima clipa Sung Nyang da semnalul cum ca El Temur nu ar fi murit, astfel ca planurile trebuie schimbate pe loc. Toti cei implicati in lovitura de stat, ce nu sunt de incredere, trebuie eliminati, pentru a nu deconspira implicarea Imparatesei Mama in complot. Victoria lui El Temur e stralucitoare, chiar daca acesta statea tintuit la pat si avea un singur regret: ca nu poate ridica el insusi sabia asupra rebelilor. Fara a sti de esecul trupelor rebele, Imparatul nu ezita si trimite niste asasini eunucui sa-l ucida pe El Temur, intuind ca acesta e lipsit in acele clipe de aparare. Va reusi, in sfarsit, sa puna capat vietii tiranului si sa scape Yuan-ul de teroare ?
