Filmul coreean „Poetry”, ce a concurat la editia recent incheiata a Festivalului International de Film de la Cannes, a primit inca din ziua proiectiei critici favorabile. Filmul a fost proiectat in fata a peste 2.000 de persoane, in general jurnalisti de film si oficiali din lumea filmului de pretutindeni. Desi filmul a avut o durata de peste 2 ore (139 de minute), cea mai mare parte a audientei a ramas in sala pana cand creditele finale s-au derulat pe ecran. „Durata filmului a fost putin lunga, insa per ansamblu filmul a iesit in evidenta, iar prestatia actritei veteran Yoon Jung-hee in special a fost exceptionala”, spunea un reporter francez la data proiectiei, in urma cu cateva zile. Un alt ziarist, de aceasta data german, lauda interpretarea aceleeasi Yoon: „Cred ca va fi o candidata serioasa pentru premiul de Cea mai buna actrita”. La sfarsitul zilei, „Poetry” a fost prezentat la proiectia de gala, unde a primit 8 minute de „standing ovation”, de la inceputul aparitiei pe ecran a creditelor pana in momentul in care regizorul Lee Chang-dong si actrita Yoon Jung-hee au parasit cinematograful. „Poetry” a reusit sa atraga mai multe apaluze decat competitorul sau sud-coreean „Housemaid 2010”, a carui proiectie cu o zi in urma a atras doar 5 minute de aplauze. Criticii de film si reporterii prezenti la spectacolul de gala au avut doar aprecieri pozitive, unii hazardandu-se si vazand in „Poetry” un candidat serios la Palme D’Or, iar in Yoon Jung-hee o importanta candidata la premiul pentru Cea mai buna actrita.
„Poetry” este cel mai nou film al apreciatului regizor coreean Lee Chang-dong. Apreciat ca regizor, scenarist si romancier, Chang-dong a castigat numeroase premii pentru filme ca „A Single Spark”, „Green Fish”, „Peppermint Candy”, „Oasis” sau „Secret Sunshine”; practic fiecare film al sau, cu exceptia productiei de debut, reprezentand un film de succes, premiat in Coreea sau peste hotare. De aceasta data, „Poetry” aduce in prim plan povestea unei visatoare de 66 de ani, Mi-ja, interpretata de actrita-veteran Yoon Jung-hee. Imbracata in haine inflorate, aceasta danseaza in imprejurimile oraselului in care locuieste, avand in minte doar poezie. Mi-ja este atat mama cat si bunica, sustinandu-se atat pe sine cat si pe nepotul ei, lucrand ca menajera si asistenta pentru un vecin bolnav. Intr-o zi, ea se hotaraste sa tina cursuri de poezie in caminul cultural al oaraselului, si incearca sa creeze ceva frumos. Dar pe masura ce lucrurile avanseaza, constatam ca visele lui Mi-ja sunt doar o iluzie fara acoperire in realiatea in care traieste. Lucrurile se complica cand afla ca nepotul ei a fost implicat intr-un caz de viol al unei colege de scoala care ulterior s-a sinucis.
Asemeni personajelor din filmele anterioare ale lui Lee Chang-dong, Mi-ja se confrunta cu sentimentul de vinovatie, cu o lupta dura pentru salvare si iertare. Din moment ce universul ii ofera fara incetare franturi brutale de realitate, ideea unui cerc de poezie incepe sa para tot mai mult un vestigiu al propriilor iluzii in lumea contemporana in care traieste. In „Poetry”, regizorul-scenarist Lee Chang-dong il poarta pe spectator in aceasta calatorie neplacuta, si indrazneste sa il intrebe pe acesta ce este irrelevant in aceasta era digitala pe care o traim cu totii. Ce ne impinge pe fiecare sa citim sau sa scriem poezii ? Care e legatura dintre poezie si frumos ? Filmul incepe si se incheie cu imaginea unui rau ce curge linistit, intr-o zi insorita. Cand apa incepe sa straluceasca in lumina razelor fierbinti de la amiaza, brusc, la suprafata ei apare corpul lipsit de suflare al tinerei eleve moarte, plutind pe raul linistit si tacut. In acel moment apare pe ecran numele filmului, scris cu litere rosii: „POEZIE”. In aceasta imagine de inceput de un paradox care taie rasuflarea, Lee gaseste o cale lirica de a transmite metafora intregii povesti, conectand imaginea indiscreta a mortii la ceea ce pare a fi doar o zi obisnuita din viata raului.
Intocmai acelui rau care curge linistit, indiferent la tragedia produsa, persoanele din viata lui Mi-ja sunt indiferente fata de moartea tinerei fete. Parintii elevilor ce au participat la violarea tinerei vorbesc de strangerea de fonduri pentru a-i plati familiei victimei ca si cum ar face o tranzactie bancara obisnuita. Cand Mi-ja pune o poza a fetei moarte pe masa din bucatarie, nepotul ei priveste o clipa poza iar apoi se intoarce inapoi la televizor. Intr-un final, Mi-ja scrie un poem, iar in timp ce il recita, se suprapune si se transforma in vocea fetei moarte. Prin aceasta, regizorul incearca sa sugereze ca Mi-ja si experientele fetei se contopesc intr-un lant universal. Cu toate ca viata lui Mi-ja nu invoca frumosul, dorul pe care aceasta il nutreste pentru poezie e cel care o face sa viseze. Poate ca frumusetea acestui film sta tocmai in aceasta cautare a lui Mi-ja.
Sfarsitul proiectiei. Creditele finale incep sa se deruleze pe ecran. 2.000 de oameni se ridica si aplauda entuziast. Lee Chang-dong si Yoon Jung-hee sunt recunoscatori si se apleaca in fata audientei in semn de recunostinta. Yoon, imbracata intr-o rochie traditionala coreeana, incepe sa lacrimeze in momentul in care aplauzele trec de 5 minute. Actrita, care avea 40 de ani de experienta in actorie, a trebuit sa treaca printr-o serie de critici – din fericire pozitive – cu acest nou film al ei, in care a demonstrat un profesionalism desavarsit si o timiditate nefireasca. Revenind pe ecrane dupa o pauza de 16 ani, actrita este felicitata de sotul ei, pianistul Baek Geon-woo. Verdictul juriului: „Poetry” nu a castigat Palme D’or, Yoon Jung-hee nu a castigat premiul pentru cea mai buna interpretare feminina, Lee Chang-dong nu a castigat premiul pentru Cel mai bun regizor, insa a reusit sa impresioneze multa lume prin povestea lui. Iar juriul a apreciat acest lucru, acordand scenaristului… Lee Chang-dong premiul pentru Cel mai bun scenariu. Scoala coreeana de film si-a demonstrat inca o data valoarea, la examenul anual dat la cel mai important festival european de film.
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com
„Thirst” a fost filmul anului in Coreea de Sud. Regizat si scris de Park Chan-wook, filmul e o adaptare libera dupa romanul lui Emile Zola, „Therese Raquin”. Filmul a fost nominalizar la Palme D’Or in acest an si a castigar Premiul Juriului la acelasi festival de la Cannes. Filmul a avut peste 11 milioane de dolari incasari in Coreea, strangand peste un million de spectatori in salile de cinematografe. In rolurile principale, cu 2 prestatii de exceptie, au fost distribuiti Song Kang-ho (colaborator apropiat al lui Park, o figura emblematica pentru filmul coreean contemporan, cu roluri in „Shiri”, JSA”, :Memories of Murder” sau, mai recent, „The Host” ori „Secret Sunshine”) si Kim Ok-bin, vedeta serialului Over the Rainbow si a lung-metrajelor Dasepo Girls si The Accidental Gangster, care a castigat in acest an premiul pentru cea mai buna actrita pentru rolul din „Thirst” la Festivalul International de film fantastic din Catalonia. Dupa spusele lui Park, filmul trebuia sa se numeasca initial „The Bat”, pentru a accentua sinistrul, insa, a spus acelasi regizor, „nu este vorba doar de vampiri. Este un film despre pasiune si despre un triunghi amoros. Simt ca e ceva oarecum unic, pentru ca nu e doar un thriller si nici doar un simplu film horror, ci, in acelasi timp, si o ilicita poveste de dragoste”. Filmul este crontroversat nu atat prin faptul ca este primul film coreean care sparge bariera tabu-ului acestei cinematografii legat de nuditatea frontala a unui personaj masculin, cat prin reactiile vehemente starnite de pozitia Bisericii Catolice la adresa realizatorilor filmului, care in mod direct, sustinea aceasta, i-a afectat imaginea.
Un film pe care doar maiestria talentului unui mare regizor precum Park Chan-wook il putea pune atat de stralucit in scena. Un film care nu iese din tiparul obisnuit al productiilor marca Park Chan-wook, extrem de violent, presarat din plin cu umor negru si un comic de situatie amar si bizar, impletit cu ironii fine. Insa „Thirst” este in primul rand o opera de arta desavarsita, pornind de la indicatiile regizorale, jocul actorilor, scenariu, pana la imagini exceptional de bine redate, un montaj si o coloana sonora de nota 10. O adevarata bijuterie cinematografica ale carei sensuri cinefilii adevarati le vor savura dintr-o sorbire, dincolo de controversele pe care subiectul in sine le ridica. Recomandat doar unei anumite categorii de consumatori, si, evident, interzis minorilor.
„Mother” este unul din cele mai laudate si mediatizate filme coreene ale anului 2009. Poate pentru ca marcheaza revenirea lui Bong Joon-ho in prim plan, la 3 ani dupa mega-succesul „The Host”, asteptarile fiind uriase de la acest tanar regizor de mare viitor. Poate pentru ca, recent, filmul a fost ales sa reprezinte Coreea de Sud la Oscarurile de anul viitor. Un lucru este cert: in primavara acestui an, „Mother” a castigat „Un Certaine Regarde” la Cannes, iar in rolul principal, Kim Hye-ja („Goong”), ajunsa la onorabila varsta de 67 de ani, interpreteaza rolul vietii. Aceasta este stralucit secondata de Won Bin (din „My Brother” si, pentru fanii serialelor coreene, din „Endless Love”) in rolul fiului.
„Mother”, inainte de toate, este un film care se savureaza, scena cu scena. Structura si realizarea lui este tipic hitchcockiana; tensiunea este exploatata la maxim, iar fundalul sonot clasic exprima genial apogeul trairilor personajelor. In fapt, fiecare scena exprima geniul lui Bong Joon-ho, care reuseste sa redea atmosfera specifica thriller-urilor maestrului suspansului, Alfred Hitchcock. Iar daca urmariti atent filmul, la un moment dat, in scena reconstituirii crimei, ai impresia ca te afli intr-un film al unui alt maestru al filmului universal, Federico Fellini: oraselul pare unul italian de coasta, in care toata lumea se cunoaste; chiar si melodia ce insoteste acea forfota este parca desprinsa din nebunia (in sens pozitiv) a filmelor lui Fellini. Foarte probabil aceasta amprenta occidentala a fost unul din factorii care au determinat selectarea productie pentru premiile Oscar, alaturi de faima si imaginea extraordinar de buna de care se bucura Bong peste hotare. Nu este o melodrama, cum poate multa lume s-ar fi asteptat, ci mai degraba o drama plina de mister, care molipseste. Exista si un moment mort pe la jumatatea filmului, cand lumea pare a incremeni in loc si nimic nu se mai poate schimba, insa tensiunea revine curand in prim plan si va va tine in priza pana la final. Un final impresionant, care atinge sufletele spectatorilor, oferind definitia cuvantului „mama” intr-un sens cum nu a mai fost spus vreodata.
„Tulpan” este un film magnific al regizorului kazah Sergei Dvortsevoy, dupa cum o spune si prezentarea de pe posterul filmului – „Cel mai premiat film la nivel international al anului 2009” ! De fapt, este vorba de o coproductie internationala in care au fost implicate 5 tari: Kazahstan, Rusia, Germania, Polonia si Elvetia. Filmul a obtinut nu mai putin de 11 premii la festivaluri internationale de prima mana din intreaga lume, si 3 nominalizari: 2 premii la Karlovy Vary, unul la Montreal, Tokyo, Dubai si Zurich. Anul acesta a castigat un premiu la Asian Film Award (un fel de Oscaruri ale Asiei), iar apogeul a fost atins la Cannes, unde a castigat premiul „Un Certain Regard”. „Tulpan” a fost propunerea Kazahstanului la premiile Oscar din acest an.
Sergei Dvortsevoy, regizorul filmului, un etnic rus minoritar din Kazastanul de astazi se afla la debutul cu un film artistic, realizand, pana acum, doar documentare. Aceasta experienta l-a ajutat sa prezinte in detaliu viata nomada, reusind chiar sa insereze unele detalii hilare din trecutul sau de inginer prin intermediul personajelor filmului. Intervievat de o publicatie ruseasca, Dvortsevoy spunea: „Mereu incerc sa gasesc ceva poetic in viata de zi cu zi, ceva metafizic. Cand observ un fenomen social si il contemplu, gasesc ceva mai profund, o imagine… Tot ce trebuie sa faci e sa gasesti o cale de a o reda. Trebuie sa o observi cu atentie. Imi place sa privesc, sa observ viata. Iar acesta este lucrul esential. Daca iubesti viata, vei vedea o multime de lucruri, trebuie doar sa fii atent la ele. Problema e ca celor mai multi dintre oameni pur si simplu nu le place realitatea. O gasesc sordida, neinteresanta, asa ca incearca sa i se sustraga. Se tem de ea. Eu, din contra, iubesc realitatea. Sunt doar indragostit de viata.”
Ca sa preluam sintagma autorului unei cronici a acestui film, „daca si voi sunteti indragostiti de viata, incercati „Tulpan„. Este, poate, cea mai frumoasa recomandare posibila pentru un film deosebit. Veti redescoperi lumea stepei dintr-o cu totul alta perspectiva decat cea mongola (din „Mongolian Ping Pong”), un univers nomad care aminteste de destinele individuale din recentul „Tokyo Sonata” al lui Kiyoshi Kurosawa si de deriva personajelor dinainte de regasire. Un film nascut din praful desertic al vietii grele duse departe de civilizatie, care reuseste sa nasca, la randul ei, vise si sperante, chiar daca titlul filmului e simbolul deziluziei insasi si a profundei absente a implinirii.
Park Chan-wook s-a ales, in acest an, cu un premiu la marele festival de film de la Cannes. Acesta a declarat, dupa ce a castigat premiul: „Am simtit ca si cum am castigat deja un premiu in momentul in care am fost invitat sa ma intrec cu cei mai buni cineasti ai lumii. Insa dupa, am primit multe aplauze la gala prezentarii filmului, iar mai apoi un premiu real. A fost ca si cum as fi primit 3 premii intr-unul singur.” Filmul sau, „Thirst”, a castigat premiul juriului la cea de-a 62-a editie a festivalului international de film de la Cannes. Intr-un interviu acordat acum o luna intr-un hotel din Cannes, Park Chan-wook a spus ca dintre toate ovatiile primite la scena deschisa de-a lungul timpului pentru filmele sale, cele de la Cannes din acest an au fost si cele mai impresionante: „Departe de a ma gandi la vreun premiu, ma rugam doar ca spectatorii din sala sa nu-mi ridiculizeze filmul sau sa paraseasca sala de proiectie in mijlocul acesteia. Am fost fericit sa vad ca le-a placut filmul meu.”
Park, care a castigat primul premiu al jurului la Cannes in 2004 pentru „Old Boy”, a pus mana pe inca un premiu similar 5 ani mai tarziu, consolidandu-si renumele de regizor recunoscut la nivel mondial. Intrebat daca era sau nu suparat pentru faptul ca nu a primit un premiu mai prestigios decat cel al juriului, Park a raspuns: „Vampirii nu pot suge cat sange si-ar dori. Cu toate ca prestigiul fiecarui premiu conteaza, sunt fericit ca ma pot alatura celorlalti castigatori, mai ales in acest an, cand au intrat in competitie multe filme de top„. Trebuie remarcat, insa, faptul ca Park a castigat un premiu la Cannes de fiecare data cand a fost invitat sa participe la festival. Chiar a devenit, de fiecare data, unul din cineastii favoriti atat ai publicului, cat si a celorlalti colegi de breasla. „In Coreea sunt privit ca un regizor de varsta mijlocie, insa la Cannes toata lumea se gandeste ca sunt tanar„, a spus Park zambind. „Sunt foarte entuziasmat de fiecare data cand aud numele celorlalti regizori participanti in competitie la festival, ca si cum sunt fanul lor de o viata„, spunea Park acum o luna, cand festivalul era in plina desfasurare.
Cat priveste „standing ovation”-urile pe care filmul sau, „Thirst”, l-a primit pe 15 mai, in seara proiectiei oficiale la festival, Park a spus ca s-a simtit atat de jenat incat vroia sa fuga: „In acel moment, ma gandeam ca a aplauda o perioada de timp atat de lunga trebuia sa fi provocat multa durere. Insa cand am aplaudat „Mother” al regizorului Bong Joon-ho ca simplu spectator, simteam nevoia sa continui sa aplaud pana nu mai puteam„.
Premiul castigat de „Thirst” la Cannes a fost foarte apreciat de industria cinematografica din Coreea, aflata intr-o perioada de recesiune. In acest an, 10 filme coreene au fost invitate la Cannes, cel mai mare numar de prezente de pana acum. Park a declarat ca reusita sa spera sa contibuie la imbunatatirea atmosferei din industria de film coreeana, chiar daca aceasta nu va avea rezultate imediate sub aspectul beneficiilor economice. „S-ar putea ca filmul meu sa nu atraga milioane de oameni in salile de cinematograf, insa va avea o influenta psihologica pozitiva„. Regizorul a mai adaugat ca oamenii care au vizionat „Thirst” si „Mother” l-au felicitat la Cannes si i-au spus ca editia din acest an a fost o celebrare a filmului coreean in ansamblul sau. „Ce conteaza cel mai mult e starea de spirit. Pana nu demult, filmul coreean atragea putin atentia publicului. Sper ca acest succes sa serveasca drept moment de rascruce. Cred ca impreuna, „Thirst” si „Mother” vor avea un mare impact„.
La ceremonia de premiere, pe 24 mai, Park spunea, in discursul de acceptare al premiului, ca a avut un drum lung de urmat pentru a ajunge un artist autentic: „Artistii sunt deseori zugraviti ca niste persoane care isi storc creierii pentru a oferi niste creatii, iar eu respect asemenea oameni, insa eu pur si simplu ma bucur de munca ce o fac si ma simt bine in compania ei. Si eu am incercat sa-mi storc creierii cand mi-am produs primele 2 filme, dar din moment ce au primit un raspuns lipsit de entuziasm, am luat o lunga pauza. Acum, sunt fericit ca pot sa fac filme si sunt recunoscator fiecarui membru al echipei mele. Cand am primit acest premiu, mi-am amintit fata fiecarui membru din staff-ul de productie„, a spus Park. „Cea mai mare recompensa pentru un regizor e sa-si vada actorii ce apar in filmul lui castigand recunoasterea talentului lor. As fi vrut ca si distributia lui „Old Boy”, „Sympathy for Lady Vengeance” si „I’m a Cyborg but that’s ok” sa primeasca un premiu. Insa actorii nu primesc tot timpul premii pentru talentul lor. Deseori, premiile sunt date dinainte„.
Park a spus ca deja s-a gandit la viitoarea lui productie. Acesta doreste sa portretizeze imaginea unor oameni obisnuiti intr-o poveste de viata mai mult decat reala deoarece de departe, filmele lui de pana acum s-au concentrat pe niste personaje excentrice. „Sub aspectul genului filmului, doresc sa incerc o drama western. Din cand in cand cer studiourilor americane sa-mi trimita scenarii bune, deoarece vreau sa produc un film despre fondarea Americii.” Intrebat daca intentioneaza sa debuteze la Hollywood, Park a spus ca depinde de film. „Cata vreme am o idee buna, sunt pregatit sa merg sa filmez chiar si in Bangladesh. Nu aspir sa produc doar blockbuster-uri, astfel ca Hollywood-ul nu e telul meu final„.
O mama, Hye-ja (interpretata de Kim Hye-ja), ii da medicamentele obisnuite fiului ei, Do-jun (interpretat de Won Bi), care se usureaza pe strada. In momentul in care Do-jun fuge fara a-si fi terminat de luat toate medicamentele prescrise de medic, mama lui ii spune: „Vino repede acasa, sa nu intarzii”. Pentru fiul rautacios, cuvintele”Vino repede acasa” sunt asemeni unui latrat lipsit de sens, in timp ce „sa nu intarzii” pare o bolborosire neinteligibila. Conform indicatiilor regizorului Bong Joon-ho, prima parte a frazei a fost spusa intr-un mod in care o mama i se adreseaza in mod obisnuit fiului ei, in timp ce partea a doua a fost spusa in modul in care o sotie i se adreseaza sotului sau iubitului ei. Bong a adaugat: „Doamna Kim Hye-ja a gasit asta foarte interesant. Pentru Hye-ja, Do-jun reprezinta tot ceea ce un barbat poate fi in viata unei femei: un fiu, un frate mai mic, un iubit, un prieten si un sot„.
Intors cu mainile goale de la Cannes, Bong Joon-ho, regizorul filmului „Mother”, a acceptat sa vorbeasca despre productia sa. Astfel, acesta a recunoscut ca a fost inspirat, in producerea acestui film, de actrita Kim Hye-ja. Actrita este bine cunoscuta pentru dificultatea cu care accepta roluri, astfel ca nici lui Bong nu i-a fost mai usor sa o convinga. „D-na Kim e o mama a fiecarui coreean in parte. Insa mi-am asumat acest risc, povara acestui titlu putand pune o mare presiune pe ea, chiar putand-o epuiza. Asa ca m-am gandit ca poate i-ar placea acest rol„. In timpul proiectarii filmului la festivalul de la Cannes, Bong a prezentat rolul mamei interpretat pe Kim ca fiind unul „demn, insa salbatic”. Acesta a spus: „Cand instinctele unei mame explodeaza in momentul in care aceasta doreste sa-si protejeze fiul, asemeni unui animal salbatic care musca si ataca dusmanul pentru a-si salva puiul, ea a inceput sa uite moralitatea, pierzandu-si capacitatea de a distinge intre bine si rau. Dragostea unei mame este un lucru demn, impunator, insa la un moment dat poate deveni un viciu, o alienare. Cred ca putem gasi multe exemple ale acestui fapt in viata reala„.
Pana acum, Kim a jucat mai mult roluri de mama ingrijorata si iubitoare, care se sacrifica pe sine pentru binele copiilor ei. Unde a descoperit Bong „alienarea si partea sensibila” a acesteia ca mama ? Bong a spus: „Copil fiind, ma uitam mult la televizor. O vedeam des la televizor pe d-na Kim. Unul din serialele in care a aparut se numea „Yeo”. Avea un rating mic, dar mie mi-a placut foarte mult. A fost ceva inaintat la vremea sa si era deosebit de alte productii contemporane difuzate la televiziune. Din copilarie am avut o inclinatie spre lucrurile intunecate, cum ar fi crima si povestile cu detectivi. D-na Kim a interpretat un personaj isteric si intunecat in acel serial – o femeie care rapeste un copil deoarece nu poate avea unul pe cale naturala. Mai tarziu am vazut-o intr-o emisiune, si am ramas uimit de ceea ce azi numim „personalitate in 4 dimensiuni” Ma intrebam de ce nu si-a aratat niciodata aceasta latura in seriale.”
Regizorul a spus ca nu a incercat, pur si simplu, sa o transforme pe d-na Kim intr-o actrita functionala: „In Coreea, Kim Hye-ja e simbolul unei mame. A o prezenta intr-o lumina complet diferita, inedita, insemna automat o abordare a subiectului „mama” dintr-un unghi de vedere complet diferit. Astfel ca am plasat o mama obisnuita intr-o situatie extrema, mai exact intr-un caz de crima, sa vad cum va functiona. A fost ceva similar rolului de tata din „Host„.” „Mother” incepe cu o scena in care Hye-ja danseaza, absenta, pe un camp larg. Bong isi descrie personajul care interpreteaza acest dans ca „alienat”: „Astfel a fost proiectat personajul inca de la inceput. Am dorit ca filmul sa inceapa intr-un mod neasteptat si bizar. Am vrut sa ofer spectatorilor mai multe indicii asupra acestui personaj”.
Bong, care a primit numeroase elogii la Cannes, a recunoscut ca era foarte agitat la conferinta de presa tinuta in 20 mai. Era epuizat de programul strict si aparea dezinteresat de ceea ce spuneau ceilalti despre filmul sau. Dar cum a ajuns inapoi acasa, a aruncat o privire asupra articolele din presa legate de filmul sau. A spus: „Toti regizorii fac asta. Plang cand lumea le critica productiile si se bucura cand primesc recenzii pline de entuziasm. Am aruncat o privire asupra catorva recenzii postate in primele pagini ale unor ziare si, din fericire, erau pozitive„. Tanarul regizor a mai adaugat: „Acord o mare atentie subtitrarilor, insa uneori sensul original nu e transmis in totalitate in limba straina. De exemplu, in timp ce spectatorul coreean rade la ceea ce simpaticul detectiv spune in timpul unei scene din film, spectatorii straini nu pot simti asta. De asta spectatorii coreeni se pot bucura de toata splendoarea unei productii autohtone. E ceva ce numai noi, coreenii, intelegem„.
Ecourile celei de-a 62-a editii a festivalului de film de la Cannes nu s-au stins, inca, in Asia, unde presa nu mai conteneste cu elogiile la adresa castigatorilor. A trecut o saptamana de cand juriul de la Cannes, prezidat de Isabelle Huppert, a anuntat castigatorii, cu ocazia ceremoniei de inchidere a festivalului. Asia a fost, dupa Europa, continentul cu cei mai multi laureati. Cel mai bun regizor a fost desemnat Brillante Mendoza pentru filmul „Kinatay”; premiul juriului a fost acordat filmului regizat de coreeanul Park Chan-Wook, „Thirst”. Premiul pentru cel mai bun scenariu a revenit lui Mei Feng pentru scenariul filmului lui Lou Ye, „Spring Fever” (China). Iranianul Bahman Ghobadi a castigat cu filmul sau „No One Knows About Persian Cats” premiul special „Un Certain Regard”. In sfarsit, in privinta premiilor „Cinefondation” acordat pentru sustinerea tinerilor cineasti aflati la inceput de drum, Song Fang (China) a castigat cel de-al doilea astfel de premiu pentru filmul „Goodbye”, iar cel de-al treilea premiu a revenit coreeanului Jo Sung-hee pentru „Don’t Step out of the House”.
Palme D’Or-ul a revenit in acest an regizorului veteran Michael Haneke pentru filmul „The White Ribbon”, iar Marele Premiu – filmului „Un Prophete” al lui Jaques Audiard. Cele mai bune interpretari au fost considerate cele ale lui Christoph Waltz din „Inglorious Bastards” al lui Quentin Tarantino si a actritei Charlotte Gainsbourg in filmul lui Lars von Trier, „Antichrist”. Premiul „Un Certain Regard” a revenit filmului regizorului grec Yorgos Lanthimos, „Dogtooth”, iar premiul juriului la aceeasi sectiune – filmului regizorului roman Corneliu Porumboiu, „Politist, adjectiv”. Alain Resnais a primit premiul onorific pentru exceptionala contributie la istoria filmului universal.
