asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » ANALIZE, INTERVIURI

Bong Joon-ho, “Mother” şi viaţa de cineast

Trimis de pe 8 Jun 20093 Comentarii

kim-hye-ja-si-won-bi-la-cannes-2009O mama, Hye-ja (interpretata de Kim Hye-ja), ii da medicamentele obisnuite fiului ei, Do-jun (interpretat de Won Bi), care se usureaza pe strada. In momentul in care Do-jun fuge fara a-si fi terminat de luat toate medicamentele prescrise de medic, mama lui ii spune: “Vino repede acasa, sa nu intarzii”. Pentru fiul rautacios, cuvintele”Vino repede acasa” sunt asemeni unui latrat lipsit de sens, in timp ce “sa nu intarzii” pare o bolborosire neinteligibila. Conform indicatiilor regizorului Bong Joon-ho, prima parte a frazei a fost spusa intr-un mod in care o mama i se adreseaza in mod obisnuit fiului ei, in timp ce partea a doua a fost spusa in modul in care o sotie i se adreseaza sotului sau iubitului ei. Bong a adaugat: “Doamna Kim Hye-ja a gasit asta foarte interesant. Pentru Hye-ja, Do-jun reprezinta tot ceea ce un barbat poate fi in viata unei femei: un fiu, un frate mai mic, un iubit, un prieten si un sot“.

bong-joonIntors cu mainile goale de la Cannes, Bong Joon-ho, regizorul filmului “Mother”, a acceptat sa vorbeasca despre productia sa. Astfel, acesta a recunoscut ca a fost inspirat, in producerea acestui film, de actrita Kim Hye-ja. Actrita este bine cunoscuta pentru dificultatea cu care accepta roluri, astfel ca nici lui Bong nu i-a fost mai usor sa o convinga. “D-na Kim e o mama a fiecarui coreean in parte. Insa mi-am asumat acest risc, povara acestui titlu putand pune o mare presiune pe ea, chiar putand-o epuiza. Asa ca m-am gandit ca poate i-ar placea acest rol“. In timpul proiectarii filmului la festivalul de la Cannes, Bong a prezentat rolul mamei interpretat pe Kim ca fiind unul “demn, insa salbatic”. Acesta a spus: “Cand instinctele unei mame explodeaza in momentul in care aceasta doreste sa-si protejeze fiul, asemeni unui animal salbatic care musca si ataca dusmanul pentru a-si salva puiul, ea a inceput sa uite moralitatea, pierzandu-si capacitatea de a distinge intre bine si rau. Dragostea unei mame este un lucru demn, impunator, insa la un moment dat poate deveni un viciu, o alienare. Cred ca putem gasi multe exemple ale acestui fapt in viata reala“.

mother-la-cannesPana acum, Kim a jucat mai mult roluri de mama ingrijorata si iubitoare, care se sacrifica pe sine pentru binele copiilor ei. Unde a descoperit Bong “alienarea si partea sensibila” a acesteia ca mama ? Bong a spus: “Copil fiind, ma uitam mult la televizor. O vedeam des la televizor pe d-na Kim. Unul din serialele in care a aparut se numea “Yeo”. Avea un rating mic, dar mie mi-a placut foarte mult. A fost ceva inaintat la vremea sa si era deosebit de alte productii contemporane difuzate la televiziune. Din copilarie am avut o inclinatie spre lucrurile intunecate, cum ar fi crima si povestile cu detectivi. D-na Kim a interpretat un personaj isteric si intunecat in acel serial – o femeie care rapeste un copil deoarece nu poate avea unul pe cale naturala. Mai tarziu am vazut-o intr-o emisiune, si am ramas uimit de ceea ce azi numim “personalitate in 4 dimensiuni” Ma intrebam de ce nu si-a aratat niciodata aceasta latura in seriale.”

kim-hye-ja-4Regizorul a spus ca nu a incercat, pur si simplu, sa o transforme pe d-na Kim intr-o actrita functionala: “In Coreea, Kim Hye-ja e simbolul unei mame. A o prezenta intr-o lumina complet diferita, inedita, insemna automat o abordare a subiectului “mama” dintr-un unghi de vedere complet diferit. Astfel ca am plasat o mama obisnuita intr-o situatie extrema, mai exact intr-un caz de crima, sa vad cum va functiona. A fost ceva similar rolului de tata din “Host“.” “Mother” incepe cu o scena in care Hye-ja danseaza, absenta, pe un camp larg. Bong isi descrie personajul care interpreteaza acest dans ca “alienat”: “Astfel a fost proiectat personajul inca de la inceput. Am dorit ca filmul sa inceapa intr-un mod neasteptat si bizar. Am vrut sa ofer spectatorilor mai multe indicii asupra acestui personaj”.

mother-poster-1Bong, care a primit numeroase elogii la Cannes, a recunoscut ca era foarte agitat la conferinta de presa tinuta in 20 mai. Era epuizat de programul strict si aparea dezinteresat de ceea ce spuneau ceilalti despre filmul sau. Dar cum a ajuns inapoi acasa, a aruncat o privire asupra articolele din presa legate de filmul sau. A spus: “Toti regizorii fac asta. Plang cand lumea le critica productiile si se bucura cand primesc recenzii pline de entuziasm. Am aruncat o privire asupra catorva recenzii postate in primele pagini ale unor ziare si, din fericire, erau pozitive“. Tanarul regizor a mai adaugat: “Acord o mare atentie subtitrarilor, insa uneori sensul original nu e transmis in totalitate in limba straina. De exemplu, in timp ce spectatorul coreean rade la ceea ce simpaticul detectiv spune in timpul unei scene din film, spectatorii straini nu pot simti asta. De asta spectatorii coreeni se pot bucura de toata splendoarea unei productii autohtone. E ceva ce numai noi, coreenii, intelegem“.

Urmatorul film al lui Bong este “Le Transperceneige”, un intens SF inspirat dintr-o animatie franceza. Raspunzand unei intrebari legate de cum ar arata o melodrama produsa de Bong, acesta a spus: “Imi plac lucrurile sexy, insa le urasc pe cele “satisfacatoare”. A fi “satisfacator” inseamna sa stai cu un pas in urma. Iar mie imi place sa fac lucruri clare ca cristalul. Cred ca ar trebui sa aman realizarea unei melodrame deoarece inca nu sunt suficient de matur pentru ele.”

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

3 Comentarii »

  • Tony a spus:

    Cand apare filmul asta??? L-a vazut careva??? Ca nu il gasesc pe torrente.

  • admin a spus:

    Cred ca probabil spre sfarsitul acestei luni sau la inceputul lui septembrie va aparea pe dvd.

  • elena a spus:

    O interpretare remarcabila si numai o mama poate intelege de ce poate fi in stare o alta mama pentru copilul ei si cat de usor dispare bariera dintre bine si rau.Vizionat cu sub in engleza.

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*