“The Warrior and the Wolf” parea filmul cu toate atuurile pentru un mare succes de box-office. Un regizor cunoscut, laureat cu 9 premii in intreaga sa cariera – Zhuangzhuang Tian, realizatorul lui “Springtime in a Small Town”, “The Last Eunuch” sau “The Blue Kite”, toate premiate la mari festivaluri internationale de film. Actori de prima mana – cunoscuta Maggie Q (Three Kingdoms: Resurrection of the Dragon, Mission: Impossible 3, si alte cateva productii hollywoodiene de succes din ultimii ani) si Joe Odagiri, superstarul japonez din Mushishi, Dream sau Shinobi. Un scenariu scris dupa o povestire a unui japonez, Yasushi Inoue, care la o prima vederea parea atragator. Nu in ultimul rand, putem adauga si talentul de fost cameraman al regizorului Zhunagzhuang, care se vede pe durata intregului film prin scenele generale extraordinar de bine filmate. Si totusi, toate aceste atuuri nu au asigurat succesul la public al acestei pelicule.

Cu mii de ani in urma, in zonele de granita ale Chinei stravechi, triburile nomade se aflau intr-un razboi continuu cu Curtea imperiala. Generalul Zhang (Jo Odagiri) pazea de peste un deceniu trecatoarea spre muntii Kunlun, un punct strategic important. Odata cu prima zapada, soldatii erau lasati la casele lor, urmand ca in primavara sa revina la datorie in slujba Curtii in acest indepartat bastion natural. Demoralizat in urma unei infrangeri, generalul Zhang ajunge intr-un sat apartinand tribului Harran, despre care se spunea ca este blestemat. Aici intalneste o vaduva (Maggie Q) pe care o siluieste, insa ura dintre cei doi se transforma brusc intr-o puternica iubire. Desigur, interzisa de un blestem.

Un film in care limbajul care predomina este cel vizual, dialogul fiind aproape inexistent sau complet inexpresiv. In acest film vorbesc imaginile si cam atat. Pe alocuri scenele sunt filmate in locuri intunecate incat spectatorul greu desluseste ce se intampla. Conflictul este unul interior, insa personajele sunt foarte slab creionate. Nu exista un personaj de care spectatorul sa se ataseze, eventual poate doar de peisajele minunat redate. Scenariul este bun, insa regizorul nu reuseste sa stabileasca o continuitate a temei principale a filmului, deseori spectatorul avand impresia ca s-a ratacit in pustietate, asemeni personajului demoralizat foasrte sters portretizat. Un film deloc comercial, insa nici finalul sau nu justfica mijloacele utilizate pentru a se ajunge la el. Nu e un film de urmarit pentru fanii in cautare de scene de lupta sau costume de epoca care sa-ti taie rasuflarea. Pentru acestia, “Warlords” este alternativa. Pana si pentru cealalta categorie de cinefili, acest film poate ramane o mare enigma. In nici un caz nu este nu “must see”; mai degraba una din cele mai dezolante pelicule de epoca chinezesti din ultimul deceniu. Daca aceasta ecranizare ar fi fost realizata de japonezi, probabil ar fi fost o capodopera. Ecranizata intr-o alta cinematografie decat una fidela gandirii scriitorului (care este japonez), exista riscul de a nu se reusi transmiterea atmosferei pe care un clasic precum “Ballad of Narayama” a reusit atat de bine sa o redea. Din nefericire, exact asa s-a intamplat cum realizatorii nu se asteptau.