asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

The Monkey King 3 (2018) – în drumul spre Apus, Regele Maimuţã poposeşte în Ţinutul Femeilor…

Trimis de pe 21 Mar 2018Fara comentarii

In calatoria spre Apus pentru gasirea scripturilor cu ajutorul carora lumea urmeaza sa fie iluminata, calugarul buddhist Xuanzang (Feng Shaofeng) si grupul lui de discipoli – Regele Maimuta (Aaron Kwok), fratele Sha Wujing cel albastru si fratele Bajie, porcusorul ce stie sa-si schimbe cu dibacie infatisarile in nenumaratele sale tentative de a cuceri vreo domnita – poposesc intr-un tinut misterios asezat langa legendarul Rau al Uitarii. Reusind sa scape de zeul ce pazeste raul, aventurierii nostri dau peste o tanara domnita calare pe un cerb, care ii intampina cu o curiozitate nefireasca. Mai apoi, cei patru realizeaza ca se afla in Tinutul Femeilor, locul in care barbatii sunt considerati purtatorii Otravii Iubirii, o boala incurabila ce ii face pe acestia indezirabili. In consecinta, cei patru urmeaza sa fie executati la ordinul necrutatoarei Doamne Instructor, o preoteasa care a crescut-o de mica pe Regina Tinutului, nimeni alta decat tanara ce ii intampinase pe oaspeti pe cerb, pe munte. Si care, desigur, se indragosteste la prima vedere de calugarul Xuanzang. E momentul in care Regina incepe sa-si puna intrebari despre regulile stravechi transmise de fondatoarea regatului si despre corectitudinea lor… Sederea aventurierilor in misteriosul tinut al amazoanelor nu e lipsita de surprize…

„The Monkey King 3” continua povestea grupului de aventurieri care la porunca lui Buddha porneste spre Apusul indepartat pentru a gasi scripturile buddhiste revelatoare. Distributia fata de anterioarele parti ramane neschimbata, cu un Aaron Kwok la fel de incantator si amuzant in rolul Regelui Maimuta, insa oarecum trecut pe plan secund, povestea acestei parti construindu-se in jurul idilei neasteptate a calugarului Xuanzang. Productia a avut un buget urias, de 87 de milioane de dolari, insa si castigurile la box-office au fost pe masura. Lansat strategic de Anul Nou Chinezesc (e deja o traditie ca blockbuster-urile cu mari asteptari sa fie lansate in aceasta perioada), filmul a fost o noua lovitura la box-office, obtinand incasari de 114,2 milioane dolari. Acest lucru face ca incasarile totale ale celor 3 parti de pana acum din saga „Monkey King” sa se ridice la aproape 500 milioane dolari, o suma uriasa ce ne arata nivelul la care a ajuns industria chineza de film a secolului XXI. Regia e semnata de acelasi Cheang Pou-soi ce a regizat si anterioarele parti, dar si SPL2, Motorway sau Accident. De aceasta data scenaristul a incercat sa atraga un altfel de public spre povestea care pana acum parea adresata doar publicului masculin amator de aventura si actiune. Iar in perioada Anului Nou Chinezesc, ce subiect poate prinde mai bine la public daca nu cel al familiei ? Asa ca scenaristul s-a gandit sa transforme povestea intr-una adresata intregii familii, cu precadere publicului feminin, mutandu-i pe eroii nostri intr-un regat misterios al unor amazoane razboinice. Aici ei sunt priviti ca niste dusmani periculosi, dar au sansa sa cada cu tronc insasi Reginei Tinutului, intrand in tot felul de situatii hilare. Actiunea este lenta, stagnand foarte mult timp, iar subiectul este unul simplist, cu replici scurte si facut pe intelesul tuturor. Multi din iubitorii de actiune ce se asteptau sa vada altceva au plecat dezamagiti din salile de cinema, insa trebuie remarcata aceasta orientare a subiectului spre teme mai sensibile, precum iubirea, avortul sau sacrificiul. Partea buna este ca totul e imbracat in haina umorului de buna calitate si a romantismului, ceea ce face filmul recomandat in primul rand publicului feminin si copiilor, senzatia fiind ca asisti la un basm in culori vii, cu personaje ce captiveaza. Costumele sunt deosebite (in special cele de vanatoare ale „amazoanelor”, cu o tichie pe cap, inspirate parca din desenele animate clasice Alba ca Zapada), coloana sonora frumoasa, peisajele si scenografia de-a dreptul mirifice, iar efectele speciale realizate pe calculator de inalta calitate. O singura dilema ramane: cum timp de mai bine de 20 de ani, misteriosul Tinut al Femeilor si-a asigurat perpetuarea in absenta barbatilor, cu atat mai mult cu cat vedem in film o multime de domnite cuceritoare si chiar fetite mici. O fi fost probabil o scapare a scenaristului, insa in basme totul e posibil, nu-i asa ? Asadar, nu ramane decat sa ne afundam intr-o lume de basm, cu personaje asisderea, si sa ne amuzam de aventurile nastrusnice ale celor patru temerari rataciti pe unde nu trebuie…

Traducerea, adaptarea si timingul au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*