heirs16Presedintele Jeguk Group face toate jocurile din biroul sau, fara a fi macar nevoie sa se deplaseze la companie. E modelul perfect de eficienta pentru buna functionare a unei companii. Doar ca pe langa iluzia ce i-o lasa lui Won ca el e stapanul si are libertate completa de decizie, are tendinta nefireasca de a-si tine in frau fiii de la orice tentative. Astfel, Kim Nam Yoon creioneaza nu doar vietile fiilor lui, ci si ale celor doua fete pe care le considera nepotrivite pentru acestia. Tratamentul la care a fost supusa Hyun Joo e aplicat fara deosebire si lui Eun Sang. Aceasta e chemata in biroul presdintelui si i se pune in vedere o alegere pe care trebuie sa o faca: fie alege singura sa plece in Statele Unite, fie continua sa-i dea tarcoale lui Tan si va pleca acolo unde doreste presedintele. Termenul pentru a se decide e de 2 saptamani, iar premiul pentru ca a fost amabila si a ascultat propunerile presedintelui e acordul acestuia de a-I face o vizita la etaj lui Tan. Cateva clupe mai tarziu, Eun Sang bate la usa lui Tan si, nefiresc, zambeste ca si cum ar fi ajuns din greseala acolo. Pe moment Tan nu banuieste nimic, iar viata merge mai departe. Cu ajutorul directoarei scolii reuseste sa puna piciorul in prag sis a mearga la scoala, unde deja toata lumea barfeste: vestea ca Tan e principalul actionar al Jeguk surprinde pe toata lumea, iar Eun Sang e cu atat mai privita de sus pe cat toti considera ca s-a agatat de Tan pentru banii lui. Cel care ii ia apararea atat in fata colegilor cat si a reporterilor avizi de sensational e Choi Young Do, care inca spera… Dar evenimentele ce vor urma ii vor limpezi si lui gandurile, iar pentru fratii vitregi mostenitori ai companiei Jeguk, greul abia acum incepe… Cine pe cine pacaleste ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>