heirs01Kim Tan, fiul ilegitim al detinatorului unei mari companii coreene, e trimis la studii in Statele Unite. Viata lui curge intr-un “dolce far niente”, stand toata ziua pe plaja in compania prietenilor lui ratati, facand surf sau participand la petreceri. Are tot ce isi doreste, de la bani la masina de lux, prieteni care se lingusesc langa el si o viata lipsita de griji. Si totusi, e incercat de un sentiment de insingurare, cuvintele fratelui sau vitreg mai mare dinainte de plecare marcandu-l. Prin prisma acestora, plecarea lui in America pare mai degraba un exil, o gura de oxigen pe care fratele mai mare o ia pentru a putea prelua conducerea companiei departe de orice concurenta. In paralel, dar de aceasta data in Coreea, o cunoastem pe Cha Eun Sang, fiica mai mica a menajerei doamnei Han, o stapana cu ifose, aroganta si intepata. Mama lui Eun Sang e muta si munceste din greu pentru a trimite aproape tot castigul fiicei sale mai mari, Eun Seok (sau Stella), plecata peste Ocean la studii. Eun Sang incearca sa-si ajute mama, amandoua locuind intr-o locuinta modesta, lucrand la tot felul de slujbe part-time. Eleva in al doilea an de liceu, Eun Sang priveste viata realist, sesizand eforturile mamei sale de a o sustine pe sora ei, pe care e invidioasa. Nu neaparat pentru ca o duce bine, ci pentru ca din cauza ei trebuie sa duca o viata plina de greutati alaturi de mama ei. Dar lucrurile se schimba in momentul in care Stella o anunta pe mama ei ca se casatoreste cu un american. E clipa in care Eun Sang se decide sa mearga ea insasi in State, pentru a participa la evenimentul fericit din viata surorii ei. Ce va descoperi la fata locului si in ce imprejurari va ajunge sa-l cunoasca pe Kim Tan ramane sa descoperim.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>