Caracatita Arae se dovedeste a avea tot mai multe brate si, din ceata nestiintei, apar tot mai multe fete cunoscute: Chun-Doong, Dal-Yi, Man-Dok si altii. Gwi-Dong si Dong-Nyeo se simt cu adevarat tradati de cei mai apropiati prieteni. Peisajul se innegreste si mai tare: fostul angajat, Jeom-Bal, e criminalul, si confirma implicarea nobilului Kim in moartea invatatului Cho. Lumea se-ntoarce cu susul in jos si pentru bunicul Hwang a carui experienta din inchisoare ii zguduie valorile morale. Odata zvonul pornit, el zboara din gura in gura si curand, toata lumea afla secretul. Consecintele pot fi grave. Mak-Soon poate fi incarcerata si Gwi-Dong n-ar putea-o ajuta cu nimic, asa ca o trimite pe Dong-Nyeo s-o indemne ca de dragul lui sa se puna la adapost. Viata duplicitara impusa unui om cinstit il duce la epuizare si va ceda nervos in fata parintelui sau. Nu stie ca si viata lui e vanata de oamenii « platiti » ai ofiterului Gong.
Chun-Doong are si el de indreptat o imagine sifonata. Decide sa recastige increderea oamenilor asa cum a facut-o mai inainte, printr-o actiune nebuneasca indreptata asupra principalului tartor, ministrul taxelor. Intrarea in fortareata pare usoara, dar iesirea… e altceva. Fugarii nimeresc direct in calea rondului de noapte a ofiterului Kim Gwi-Dong ce nu are alta cale decat sa-si faca datoria. Talharul si ofiterul vor incrucsisa sabiile, si-n lupta dezlantuita Gwi-Dong isi varsa naduful lasand adevarul sa ajunga la urechile banditului: poarta sangele lumii pe vrea s-o darame ! Incoltit de membrii Arae, Gwi-Dong e lasat liber ca plata a unei mari datorii – salvarea vietii fostului sef. Pentru Chun-Doong insa, trecutul incepe sa aiba sens. Desi era mereu respins cu raceala si cruzime, inca isi doreste ca acea femeie sa fi fost mama lui; ca acel nobil sa nu-i fie ruda. In toata acesta confuzie, un singur lucru ramane cert: calea pe care-a ales-o; indoiala e inlaturata de hotararea rece si chibzuita-datoria lui e sa inlature nedreptatea. De acum, actiunile Arae devin mai ferme, precise si fara gres. Coruptii pier in cele mai neasteptate moduri, ziua, in vazul lumii, din mijlocul paznicilor ce-i insotesc, iar sectiile de politie devin furnizori de armament.

Prezentarea: iulianatotu – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>