PARTEA 1 a articolului o gasiti AICI
I: Puteti sa ne vorbiti despre procesul scrierii si revizuirii scenariului ?
J.W.: Am avut intentia de a face acest film mult mai international, cu toate ca avea la baza un episod din istoria Chinei. Nu stiam cum vor reactiona oamenii din celelate tari. Am sugerat sa se faca o multime de schimbari in privinta personajelor. Am vrut sa le fac mai umane, decat niste super-eroi. In istoria reala, acesti eroi devin simboluri, iar unii din ei chiar niste zei, pentru tari din Asia. Toata lumea vorbeste serios despre ei. Am vrut o viziune moderna, si am sugerat sa adaugam o nota de umor si, de asemenea, sa crestem importanta rolului feminin. Unii au fost impotriva acestei idei. „Nu e istorie !”, le-am spus. „Nu fac o mini-serie pentru un canal de televiziune de documentare istorice. Eu fac un film !” De asta am pierdut o multime de timp cautand mai multi scenaristi. Unul e bun la dialoguri, altul la istorie, unul la organizare…
I: De ce a fost important pentru dvs sa aveti 2 roluri feminine puternic conturate ?
J.W.: Filmul e, in intregime, rezultatul muncii de echipa. Am considerat ca femeia ar trebui sa aiba un rol important in asta. Am vrut sa arat, de asemenea, ca femeia clasica, cunoscuta pentru frumusetea ei, poate avea si o personalitate puternica. Exact ca femeile din ziua de astazi. Foarte curajoasa, independenta, inteligenta. Uneori o femeie face o treaba mult mai buna decat un barbat. Fiica mea face. Femeile au, de asemenea, un suflet pentru familia lor si pentru tara lor. Ele pot face aceleasi lucruri ca si barbatii. Acestea sunt ideile mele. Printesa din versiunea asiatica a filmului are mai multe povesti ascunse in persoana ei: are o aventura cu un soldat inamic; nu e doar curajoasa si inteligenta, dar are si un suflet. Povestea ei aduce la suprafata mesajul anti-razboi. Intr-un razboi nu exista invingator. Cred ca aceasta e calea prin care poti internationaliza un film. Audienta din Occident e foarte obisnuita cu filmele de arte martiale si cu cele cu gangsteri. Kung-fu-ul e doar o parte a culturii noastre. Avem lucruri mult mai importante si mai interesante de aratat. Acesta nu e doar un film istoric chinezesc. Ai parte si de muzica, arta ceaiului, chiar de jocul de fotbal. Vroiam ca lumea sa stie ca jocul s-a inventat in China. In urma cu 2-3.000 de ani, chinezii foloseau acest joc pentru a-si antrena soldatii.
I: Indiferent de durata pregatirii unei filmari, o productie epica e mereu o provocare. Care a fost cea mai inovativa solutie a dvs ?
J.W.: Am avut 2.000 de oameni lucrand pe platourile de filmare, 700 membrii din stafful de filmare, 1.500 de soldati, sute de cai. Pe platouri au lucrat 12 echipe de cameramani, 4 echipe de realizatori, una de efecte speciale, una de cascadorii. Cu totii am lucrat in acelasi sector. A fost ceva colosal. Vremea a fost o provocare. Am lucrat impotriva celor mai neprielnice conditii meteorologice. Am inceput filmarile in plina vara fierbinte, iar unii oameni au suferit de insolatie. Am lucrat pe vreme si campii inghetate. Am avut un fir al povestii si eram pregatiti pentru orice. Am avut o echipa extraordinara din Statele Unite, o echipa de efecte speciale din Coreea, oameni din Hong Kong, China si Taiwan care ne-au ajutat. Toata lumea a conlucrat foarte bine. Cu totii au invatat unii de la ceilalti. Cu totii am lucrat impreuna, asemeni unei familii. Erau oameni de treaba, asa ca nu mi-am facut griji. E greu sa gasesti o cale de a termina cu bine o astfel de munca.
I: Preferati pregatirile sau filmarile propriu-zise ?
J.W: Oh, prefer filmarile. Ne-au luat un an, un an si jumatate de pregatiri. Prea mult. Mi-au lipsit vremurile de altadata din Hong Kong. As fi vrut sa filmez o productie fara un scenariu, asa cum am facut cu „The Killer”. Ne-am uitat pur si simplu la o poza, si asta a fost. Gandesc repede. Gandesc mult mai repede decat vorbesc. In fiecare zi spuneam echipei: „Bine, maine am nevoie de 30 de cascadori si de inca 50 de rezerva”. „Despre ce e vorba ?”, ma intrebau. „Nu stiu !”. Atunci imi inchipuiam, pe loc, cateva replici, le dadeam actorilor si ziceam: „Sa le filmam !” Am intregul film in minte, insa trebuie sa-l explic echipei. Nimic mai mult.
I: Cand ati venit prima oara la Hollywood, speram la stilul dvs e curat, la actiunea minunata care prinde, insa in ziua de azi toata lumea foloseste metoda editarilor dese. A fost o adevarata placere sa va revad stilul care v-a consacrat.
J.W.: Asta e ceea ce-mi place. Poate ca sunt putin demodat. A fost un film european, iar regizorul a facut sa tremure camera de filmare pentru ca acesta era stilul sau. A facut acest lucru pentru un motiv intemeiat. Si multi au invatat de la el. Acum, toate filmele sunt filmate la fel, fie ca sunt redate melodrame, un moment tensionat sau unul de actiune; toti fac sa „tremure” camera de luat vederi. Asta ma scoate din minti. E greu de spus ce fac. Ma tot intreb pentru ce mai au nevoie de mari vedete sa faca asta ? Imi place sa fac un film printr-o metoda traditionala, incet si simplu, si sa las spectatorii sa gandeasca, decat sa le spun ce simt.
I: Cand aveti de gand sa filmati musical-ul pe care il planuiti de atata timp ?
J.W.: Am un scenario. De 12 ani. E unul emotionant, o poveste captivanta. E un musical cu gangsteri. Dar trebuie sa gasesti un studio. Iar acestea tot mi-o repeta: nu exista piata pentru asta, acum. E o poveste americana. Aproape era sa fac „Chicago”. Mi l-au oferit mie. Dar din nefericire exista un conflict in agenda mea, pe atunci fiind ocupat cu „Windtalkers”. Vreau sa fac un remake dupa „Le Samourai”. Incerc sa gasesc un scenarist. Port negocieri legate de dreptul de autor, de contract… E antrenant. Un altul e „Marco Polo”. Un film american. In China lucrez la un proiect intitulat „Flying Tigers”. O poveste din lumea piratilor, o prietenie intre un chinez si un american.
I: „Red Cliff” a avut o primire extraordinara in China.
J.W.: Sunt foarte incantat ca filmul a reusit sa atraga publicul in salile de cinematograf. De obicei lumea prefera sa stea acasa si sa se uite la dvd-uri. O multime de tineri sunt interesati sa vada doar filme de la Hollywood. Au o calitate foarte buna, un buget impresionant si mari vedete. Si nu prea le pasa de filmele autohtone. Asa ca acesta e unul din motivele pentru care am facut acest film, cu efecte vizuale si sonore deosebite. Am vrut ca audienta sa stie: trebuie sa-l vezi neaparat pe un ecran mare, la cinematograf.
I: Daca nu ar mai fi fost porumbei, ce ati fi folosit ?
J.W.: Un fluture.
Interviu acordat de John Woo pe 16 octombrie 2009, in Statele Unite.
Articole realizate de cris999 © www.asiacinefil.com
O vreme, John Woo a fost unul din cei mai de succes si apreciati cineasti ai lumii. Acesta a ajutat la revigorarea industriei de film din Hong Kong in anii ’80 si ’90, prin cateva capodopere despre lumea interlopa. Publicul din America a fost in egala masura impresionat, iar Woo a fost invitat la Hollywood (asta s-a intamplat cu putin timp inainte ca Hong Kong-ul sa revina Chinei comuniste, cand mai multi cineasti din insula si-au parasit tara in scopul pastrarii libertatii de exprimare artistice). Totusi, cariera lui la Hollywwod nu a fost aproape identical cu cea de acasa, in ciuda faptului ca a realizat filme de succes, unul din ele – Face/Off (1997) fiind aclamat de critici. Unele din filmele sale au fost prost alese sa fie lansate, precum „Payback” (2003), ce a venit la scurt timp dupa lansarea pe piata a filmului lui Ben Affleck „Gigli”, sau „Windtalkers” (2002), a carui versiune cinematografica a fost inferioara versiunii „director’s cut” pe care Woo a lansat-o pe dvd. Alte filme, precum „Mission Impossible 2” (2000), au fost calificate drept rebuturi de cei care nu au putut vedea frumusetea intrinseca a lui.
Multi din fanii lui Woo l-au parasit pana pe la mijlocul anilor 2000 (2004-2005), insa in prezent acesta pune in scena „o revenire in forma” atat de puternica incat vechea lui reputatie ar trebui restaurata. Recenta lui productie „Red Cliff”, difuzata in China si in tarile asiatice intr-o versiune de 4 ore, a devenit filmul care a adus cele mai mari incasari din istoria Chinei. Filmul va fi lansat in Statele Unite intr-o versiune mai scurta. Deja criticii americani de film dau un sfat: „Uitati de „Braveheart” si de „Gladiator”. „Red Cliff” e cu adevarat gratios, ametitor, glorios, o productie in genul celor de care America n-a mai vazut din anii ‘50″.
John Woo: Pentru publicul din Asia, care e mai familiarizat cu personajele, am avut mai mult timp la dispozitie pentru a dezvolta personajele si relatiile dintre ele. Publicul american nu e familiarizat cu personajele, asa ca am decis sa ne concentram pe firul central al povestii. Am luat aceasta decizie inainte sa incepem filmarea propriu-zisa a filmului. Nu am fost mult implicat in munca de editare deoarece e ca si cum m-as automutila. A fost greu. Asa ca l-am lasat pe editorul meu sa faca treaba, si trebuie sa spun ca a facut o treaba foarte buna. A taiat bine filmul, si a pastrat spiritul acestuia.
Cea mai mare parte a chinezilor, si chiar japonezii si coreenii, cu totii cunosc aceasta parte a istoriei. Ea ne invata cum o armata mica poate invinge un inamic mai numeros si mai puternic combinand munca in echipa, inteligenta, curajul, prietenia. Acest gen de lucruri face interesant un film. Vroiam, de asemenea, sa arat audientei tacticile de lupta din China antica, strategiile. Punandu-le pe pelicula, nu poate fi decat incitant. Am lucrat la Hollywood mai mult de 16 ani. Am invatat o multime de lucruri de la o multime de oameni minunati. Am invatat multe despre tehnologie. A sosit timpul sa iau cu mine ce am invatat la Hollywood si sa duc in Asia. Sunt atatia tineri talentati in China… Sunt mari pasionati de filme. Stiu totul, insa sunt nerabdatori sa invete. Cu totii vor sa lucreze intr-un film cu buget mare, in genul filmelor hollywoodiene. Cunostintele mele le-au permis sa invete cateva deprinderi noi sis a foloseasca cateva tehnici si echipamente noi.
