In zilele noastre, in Franta, cinematografia asiatica este perceputa prin excelenta una a personalitatii realizatorilor, nu a unor curente. Fie ca e vorba de japonezi (Kurosawa, Ozu), coreeni (Kim Ki-Duk, Bong Joon-Ho) sau chinezi (John Woo), regizorii asiatici sunt niste realizatori cu o viziune subtila, atenta la aparente si detalii. In Franta, modelul asiatic scoate la iveala egocentrismul cultural francez si tragicele sale efecte. Francezii, de la Renastere incoace au avut o nevoie incredibila de a lauda meritele autorilor, indiferent de domeniul de activitate. Unii considera ca apropierea de arta a francezilor semnifica nimic mai mult decat victoria unei societati materialiste asupra uneia spirituale, in care artistul artizan se afla in slujba Artei. La nivelul cinematografiei franceze, unii critici au incercat sa sublinieze meritele deosebite ale artizanilor din studiourile de film, dedicarea lor pentru Arta. De aceea nu intamplator filmul francez mai reuseste, in zilele noastre, sa scoata o multime de productii artistice, de calitate, intr-o lume a filmului (chiar si cea europeana) tot mai aplecata spre comercial.

In Japonia sau in Hong Kong, filmul s-a impus ca o industrie a spectacolului. De-a lungul mai multor decenii, marile studiouri de film au produs mii de filme, practic realizate cu ajutorul unor artizani care au dobandit tainele meseriei lor pe platourile de filmare din cadrul restrans al studiourilor de film. Saptamanal spectatorii au posibilitatea de a descoperi filme noi, pentru marele ecran sau pentru televiziune, de unde si acest ritm specific unei productii industriale. Daca e sa ne intoarcem putin in timp, trebuie spus ca pe vremea marilor studiouri, nu exista film independent. Sau daca exista, acesta facea primii pasi. Cu alte cuvinte, istoria filmului asiatic de la inceputuri pana foarte recent este legata iremediabil de studiourile de film. Realizatori sau mari maestri, cu totii au cunoscut universul inchis al studiourilor.

De la Kurosawa la Misumi, de la Chang la Chu Yuan, cu totii s-au aflat in slujba unei povesti pe care au spus-o cu o acuratete ce se apropie mereu de perfectiune. E evident ca produsele studiourilor sunt inegale sub aspect calitativ, ca exista o parte uriasa de esecuri, insa, pe de alta parte, exista si o eficacitate incredibila, o calitate remarcabila, idei surprinzatoare transpuse genial pe ecran si, in consecinta, si povesti uimtoare bine prezentate, inradacinate des in teatrul traditional. E o influenta cruciala, ce vine in sprijinul ideii de cinema-spectacol, cand vorbim de filmul asiatic.

Filmul independent a schimbat lucrurile. Radical. Acesta si-a dorit sa interogheze societatea, moravurile sale, izoland si clasificand spectatorii printr-o sintagma transanta: „cinema-ul lui tata”. Tot ceea ce se castiga la nivel de idee, de exprimare, de contestare, de teorie, se pierde la capitolul spectacol. Sa se cada, cumva, in domeniul domniei Autorului, in detrimentul artizanului, a omului platit sa faca film pentru a scoate un profit de pe urma unui spectacol cat mai amuzant ? Nu cumva noua generatie de regizori Independenti asiatici a fost influentata de Noul Val de regizori francezi ? Nu cumva Kim Ki-duk si-a petrecut o parte din viata chiar in Franta, asemeni altor regizori asiatici pentru care Europa si ideile filmului european au insemnat mai mult decat o experienta pe care au insusit-o si pus-o in practica in filmele lor ?

Lumea de astazi este intr-o continua schimbare. Criza economica globala isi pune amprenta crucial asupra filmului contemporan. Multe studiouri sunt nevoite sa-si reduca personalul in lipsa de fonduri pentru finantarea proiectelor. Cu toate acestea, festivalurile de film europene reusesc sa faca fata acestei schimbari de context. Dar unde sunt povestitorii de altadata ? John Woo ne prezinta niste batalii grandioase, Tsui Hark incearca sa bulverseze China continentala, Yoji Yamada ne face tot timpul sa plangem iar Bong Joon-Ho le ofera criticilor un motiv sa indrageasca un film cu un monstru… Regizorii independenti, cei care mai fac filme ca pe vremuri, sunt pe nedrept dati la o parte, marginalizati, datorita absentei succesului comercial. Poate ca adevaratii artisti niciodata nu vor putea fi intelesi si respectati pentru talentul lor remarcabil, asa cum din plin ar merita-o. In orice loc si in orice epoca. Dilema: film comercial sau film de arta ? ramane una de actualitate, doar constiinta fiecaruia si aplecarea spre intelegerea gandurilor unui artist putand salva de la disparitie filmul artistic (asiatic sau european).

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>