space-battleship-yamato-pic1Publicatia japoneza de stiri sportive „Sankei Sports” a dat publicitatii lista actorilor care vor interpreta rolurile principale in mult asteptata ecranizare (live-action) dupa un anime clasic japonez, „Space Battleship Yamato” (in engleza adaptat drept „Star Blazers”). Starul Takuya Kimura (in varsta de 36 de ani), nimeni altul decat protagonistul din marele success „Love and Honor” al lui Yoji Yamada si, totodata, vocea care a dat viata personajului Howl din „Howl’s Moving Castle”, membru al trupei muzicale SMAP, il va interpreta pe eroul principal, Susumu Kodai. Regizorul Takashi Yamazaki, cunoscut pentru „Returner” sau „Always: Sunset on Third Street” va prelua haturile realizarii acestei productii, a carei premiera e programata pentru luna decembrie 2010. Compania producatoare TBS planuieste acest proiect de 5 ani, iar acum, in sfarsit, filmarile vor debuta. In rolul principal feminin a fost distribuita initial actrita Erika Sawajiri (din „Shinobi”), insa aceasta a fost in cele din urma inlocuita de Meisa Kuroki (din „Vexille” si „Crows Zero).

„Space Battleship Yamato” este, la origine, un serial de animatie in 26 de episoade. Primul sezon al sau a fost difuzat la televiziunea japoneza in 1974, iar subiectul serialului a fost foarte interesant: in anul 2199, o rasa extraterestra arunca cu bombe radioactive asupra planetei pamant, transformand suprafata acesteia intr-o zona desertica. Populatia s-a retras in subteran si si-a construit orase sub pamant. Insa in momentul in care si subteranul e amenintat de radioactivitatea de la suprafata, se pune problema supravietuirii insasi a rasei umane. Insa pe planeta Marte se descopera schitele unui motor in staresa propulseze o nava cu viteza luminii, iar in subteran ramasitele celebrei nave de razboi Yamato sunt transformate intr-o nava spatiala gigant care trebuie sa infranga extraterestrii. Scenariul pare captivant, ramane de vazut cum va fi realizarea live-action-ului.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>