“Sea Without Exit” e o impresionanta drama de razboi ce aduce un tribut eroilor pe care istoria, in graba ei, i-a uitat. Desi productia nu beneficiaza de efectele speciale si bugetul urias pe care l-a avut cel mai scump film japonez de razboi din toate timpurile (“Yamato”), filmul lui Kuyoshi Sasabe reuseste sa transmita un mesaj induiosator despre notiuni precum sacrificiu, eroism, patriotism si umanism. Scenariul filmului este scris de apreciatul cineast japonez Yoji Yamada (premiat pentru “Thwilight Samurai”), dupa romanul omonim al lui Hideo Yokoyama. In rolul principal debuteaza pe marele ecran Ebizo Ichikawa, cel ce a devenit celebru odata cu rolul principal din serialul de televiziune “Musashi”, rol cu care, de altfel, a si debutat in show-biz in 2003. Cu toate ca in 2006, cand a fost distribuit in “Sea Without Exit”, Ichikawa se afla la doar al doilea rol din cariera, prestatia lui din acest film e demna de remarcat, transmitand multa empatie si emotie prin prestatia sa. Acesta reuseste sa se ridice deasupra personajului colectiv, care de obicei este dominant in astfel de filme, si sa portretizeze realist trairile unui tanar student din anii celui de-al doilea razboi mondial, care se vede nevoit sa renunte la pasiunea sa pentru baseball si la familie de dragul apararii patriei. Desi apare intr-un rol secundar, cunoscutul Teruyuki Kagawa a castigat “Blue Ribbon Awards” pentru Cel mai bun rol secundar la Blue Ribbon Awards 2006.

Koji Namiki e un tanar student indragostit de baseball. E atat de fascinat de acest sport incat devine obsedat de realizarea “aruncarii magice”, care sa deruteze adversarul de joc. Ranit insa la umar, e nevoit sa-si amane acest vis. Familia lui il sustine, insa izbucneste al doilea razboi mondial, si soarta intregului mapamond se schimba radical. Nu mai e timp de baseball, de distractii, de competitii sportive, iar toata Japonia e mobilizata intr-un razboi absurd ce va lua milioane de vieti. Majoritatea colegilor lui Koji se inroleaza in armata ca voluntari, intr-un acces de patriotism exacerbate de discursul militarist al conducatorilor. La randul sau, pentru a evita sa fie trimis la intamplare pe front, lucru care era inevitabil la un moment dat, chiar daca era un student intelectual, Koji decide sa se inroleze in Marina. Isi paraseste astfel parintii, sora si pe Minako, iubita lui, si se antreneaza in Marina, unde exista perspective unei rapide inaintari in grad datorita statutului sau de student. Dar pe masura trecerii timpului, devenise evident ca Japonia nu va putea castiga razboiul. In consecinta, Marina japoneza a decis sa joace totul pe 2 carti: nava de razboi Yamato, cea mai mare nava de razboi din lume, mandria flotei imperiale, si pe kaiten-uri, mini-submarine dezvoltate in secret, greu de detectat de radarele inamice, care transportau explozibil si aveau ca tel ciocnirea deliberata de navele inamice. In momentul in care acest proiect secret cauta voluntari pentru manevrarea kaiten-urilor in misiuni sinucigase, Koji accepta sa participe in proiect. Insa in ciuda acestei alegeri, undeva, in adancurile marii, un vis despre o “aruncare magica” a mingii de baseball continua sa pulseze…

In etapa finala a celui de-al doilea razboi mondial, devenise tot mai evident faptul ca Japonia nu poate castiga razboiul cu Fortele Aliate. Era nevoie de o inventie geniala sub aspect militar care sa schimbe decisiv cursul razboiului. Departamentul anti-submarine din cadrul Marinei japoneze a creat, in acest context, kaiten-ul, supranumit si “Intoarcerea catre cer”. Este vorba de un fel de mini-submarin in care incapea un pilot, si care transporta, intr-o misiune sinucigasa, explozibil direct in navele inamice. Primul kaiten a vazut lumina zilei la mijlocul lui 1944, iar pana la incheierea razboiului au fost construite aproximativ 420 de asemenea dispozitive subacvatice greu de dpistat de radarele americane. Antrenamentele si pregatirea pilotilor sinucigasi se face ape insula Ohzu-shima din Marea Interioara a Japoniei, unde astazi exista celebrul Muzeu memorial al kaiten-ului. Antrenamentele erau dificile si extrem de periculoase, pe durata lor 15 persoane pierzandu-si viata in accidente. Cel mai rasunator succes al kaiten-urilor a fost scufundarea navei USS Underhill, un supravietuitor kamikaze japonez ce nu a putut porni in misiune scriind mai tarziu o carte despre aceasta misiune, descriind-o in amanunt. Numite si “torpile umane”, kaiten-urile au fost a doua cea mai eficienta arma sinucigasa a armatei japoneze dupa cea a aviatorilor kamikaze. In general pilotii acestor dispozitive aveau intre 18 si 26 de ani, trebuiau sa fie intr-o forma fizica ireprosabila iar pretul vietii lor era 10.000 de yeni, bani pe care Armata ii remitea familiei pilotului dupa reusita misiunii. Desi in ziua de astazi au mai ramas foarte putine kaiten-uri intacte, unele au fost restaurate si expuse in expozitii in intreaga lume, cu precadere in Japonia si Statele Unite.

“Sea Without Exit” analizeaza fenomenul in profunzime, cu toate implicatiile sale umane. Pe langa o lectie de istorie recreate de realizatorii filmului, regizorul a insistat pe zugravirea trairilor pilotilor acestor dispozitive subacvatice ingenioase. La un moment dat, in urma unui atac cu bombe submarine a unor nave americane asupra unui submarin japonez ce avea in dotarea sa 4 kaiten-uri ce trebuiau lansate, unul din soldati isi manifesta disperarea si incepe sa planga in momentul in care constata ca al sau kaiten a fost distrus in timpul atacului inamic. Vazand o astfel de scena, ai senzatia ca nu intelegi nimic. Kaiten-ul are ca scop distrugerea navei inamice prin ciocnirea directa de aceasta, actiune soldata, evident, cu moartea pilotului. De aici intrebarea fireasca de ce respectivul personaj plange cand kaitenul nu mai poate fi folosit intr-o misiune sinucigasa. Pentru europeni sau nord-americani, aceasta mentalitate e greu de inteles. Pentru soldatul japonez, insa, plecarea intr-o misiune kamikaze si intoarcerea in viata din aceasta echivala cu o rusine. In fata camarazilor, a superiorilor si subordonatilor, a localnicilor din orasul lor natal, a familiei… E vorba, inainte de orice, de onoare, de dorinta irationala de a devein eroi de razboi prin gestul lor nebunesc de care sa-si aminteasca toata lumea. De altfel, pentru un kamizake, moartea echivaleaza cu scaparea de o rusine, iar infrangerea in fara inamicului aduce dezonoarea, afirmarea propriei incapacitati umane. Aceasta mentalitate a decurs dintr-o interpretare extrema a codului Bushido al samurailor medievali, Imparatul japonez fiind privit ca un zeu viu.

Ceea ce lipseste mereu din filmele de razboi japoneze e prezentarea sacrificiului eroilor in contextul ideologic al vremii. Mereu e glorificat eroismul soldatului japonez, ce e personificarea tuturor trasaturilor extraordinare ale natiunii japoneze, insa imboldul ideologic ce ii imping pe soldati sa gandeasca astfel nu e zugravit deloc. E un aspect important care ar avea puterea de a ne lamuri de ce moartea rezultata in urma sacrificiului suprem si renuntarea la familie, la un viitor e o alternativa demna de a parasi aceasta lume. In lipsa conturarii motivelor unei astfel de gandiri (imboldul dat de imaginea de zeu viu a Imparatului nu justifica suficient aceste gesturi extreme deoarece, dupa cum se va vedea in film, unii tineri recruti refuza sa participe voluntari la astfel de actiuni, deci ar trebui sa concluzionam ca pentru ei, Imparatul nu era un zeu viu ?), gesturile soldatilor kamikaze japonezi par lipsite de ratiune si, mai mult, rezultatul unei manipulari a militaristilor aflati la putere in Japonia anilor razboiului. Sa te inrolezi voluntar intr-o armata ce a pornit un razboi expansionist si in numele acestor idei eronate sa ai convingerea ca prin sacrificiul personal contribui la iluzoria victorie a Imperiului e doar o simpla manipulare ideologica, si chiar daca sute de kamikaze japonezi si-au pierdut viata in timpul celui de-al doilea razboi mondial intr-un mod eroic, fie in aparate de zbor, fie in kaiten-uri, fie ca bombe vii ca scafandri, in sacrificiul lor nu razbate nici o urma de eroism sub aspectul finalitatii gestului in sine si a deznodamantului previzibil al razboiului. Cu alte cuvinte, daca dam la o parte ideologia si spectaculosul actului de sacrificiu, ramane adevarul gol-golut: aceste sacrificii au fost complet inutile. Asa cum istoria a demonstrate-o si in cazul Germaniei naziste sau a Italiei lui Mussollini. Poti fi considerat erou daca ti-ai dat viata pentru apararea tarii tale in fata unei eventuale invazii, insa cand tu esti cel ce invadeaza, moartea ta, fie si pentru apararea tarii tale aflate la stramtoare, isi pierde orice aura de act eroic in sine. Defectul filmelor japoneze de razboi este ca evitand prezentarea influentei politicului asupra soldatului de rand si prezentand doar acea parte a razboiului in care Japonia, ridicand Puterile Aliate impotriva ei, se regaseste singura inconjurata de nave inamice si avioane invadatoare in Okinawa, asadar. Defectul acestor realizari e o oarecare lipsa de obiectivitate. Chiar daca in ziua de azi Japonia isi accepta vina pentru evenimentele din prima jumatate a secolului XX ce au dus la conflagratia mondiala, lipsa de obiectivitate si eroizarea soldatului japonez prin exacerbarea spiritului de sacrificiu – specific, de altfel, natiunii japoneze – sunt marile minusuri ale tuturor acestor productii. E adevarat ca ele urmaresc impactul evenimentelor si deciziilor politice ale celor ce niciodata nu se vad, asupra oamenilor de rand, a tinerilor acelor vremuri, crescuti intr-un anumit spirit, dar lipsa de obiectivitate scade din valoarea mesajului transmis.

In schimb, “Sea Without Exit” reuseste sa impresioneze prin drama omului de rand, al carui orizont de gandire e analizat introspectiv. La acest capitol, cineastii japonezi sunt maestri. Ca orice drama de razboi, filmul in sine este trist, emotionant pana la lacrimi spre final, lasand probabil pe buzele fiecarui spectator o singura intrebare: “de ce ?”, din moment ce raspunsul la intrebarea “pentru ce?” se presupune ca a fost lamurit. O productie deosebita, cu un Ebizo Ichikawa asa cum nu a mai fost vazut vreodata, un actor care prin prestatia lui te impresioneaza, fie ca e vorba de legendarul samurai sau eroul kamikaze ce imprumuta spiritul lui Musashi. De remarcat si tema muzicala a filmului, superba melodie “Henshin” interpretata de Mariya Takeuchi.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania, pentru asiacinefil.com.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil.com