Ce au in comun urmatoarele filme: „The Uninvited”, „My Sassy Girl” si „The Lake House” ? Cei mai multi cinefili probabil stiu ca este vorba de remake-uri facute de producatorii de la Hollywood dupa filme de succes coreene, insa ce e mai putin cunoscut e rolul producatorului de film coreeano-american Roy Lee. Cunoscut cel mai des sub porecla de „Regele remake-urilor dupa box-office-ul asiatic”, Lee si-a facut un nume cu primul sau remake dupa o productie asiatica, „The Ring”, inspirat dupa horror-ul japonez „Ringu”. Filmul care l-a facut un jucator important la „bursa” de la Hollywood a fost „The Departed”, care a castigat 4 premii – intre care si premiul pentru Cel mai bun film la cea de-a 79-a editia a premiilor Oscar. „Primul meu remake, „The Ring”, a fost o lovitura. Daca acel film ar fi esuat sau ar fi fost un dezastru, nu as fi continuat in industria filmului”, a spus Lee, un coreeano-american nascut la New York, intr-un recent interviu acordat unei publicatii coreene. Cu prilejul vizitei in Seul, Lee a participat la un seminar organizat de Agentia Culturala din Coreea de Sud, unde s-a discutat despre modalitatile in care filmul coreean poate patrunde pe piata americana de film.

„Stiam din momentul in care am obtinut scenariul pentru „The Ring” ca era un film mare, asta si pentru ca scenariul in sine era cu adevarat inspaimantator si bun. Asa ca atunci am decis sa ma orientez si spre alte filme asiatice”, a spus Lee. In principal, lista lui de remake-uri cuprindea filme horror sau thrillere. „Dezvolt genul de filme pe care eu insumi le-as vedea la cinematograf. Asta imi usureaza misiunea de a le face cunoscute deoarece vreau sa le fac intr-un mod in care cred ca spectatorii le-ar aprecia”, a mai adaugat acesta.

Echipa de la The Departed, alt remake
Echipa de la The Departed, alt remake

Pentru multi ar putea parea suprinzator daca ar afla ca Lee, care in prezent face bani frumosi urmarind filme pentru a-si castiga existenta, nu a fost un mare fan al filmelor in tinerete. „Cred ca mai mult a fost vorba de faptul ca eram interesat in a crea ceva. Ceea ce mi-a placut in afacerile legate de film a fost faptul ca pui filmele la un loc si creezi ceva ce nu a existat inainte. Mi-a placut asta si asta m-a atras in afacere”, sustine Lee, care inainte de a intra in industria de filma fost avocat de meserie. „In 4 luni de munca la o firma de avocatura, mi-am dat seama ca nu eram facut pentru asta; nu am vazut nici un viitor in asta.”

In prezent, Lee este co-proprietar al Vertigo Entertainment, pe care a infiintat-o in 2001 impreuna cu partenerul sau, Doug Davison, dupa 6 ani de lucru la numeroase proiecte de film in principalele studiouri hollywoodiene. Urmatorul proiect al lui Davison si al lui Lee, conform surselor din industrie, este „The Ring Three”, un prequel la originalul „The Ring”, a carui premiera e programata pentru 2011. Adept al remake-urilor de succes, Lee si-a pus ochii pe filme din intreaga lume, inclusive pe 2 mari succese coreene de box-office: „Old Boy”, „The Host” si „The Chaser”. „Toate sunt niste filme uimitoare si au un mare potential pentru a intra in stadiul de productie deoarece profilurile studiourilor ii determina pe cei din stafful acestora sa le acorde o atentie mai mare”. „Cat priveste Old Boy”, din cauza lui Will Smith si a lui Steven Spielberg (care vor participa la acest remake) remake-ul este asteptat cu sufletul la gura, mai ales ca cei de la studiourile producatoare au simtit ca filmul ar putea fi o lovitura”.

Roy Lee a mai spus ca cineastul coreean favorit al lui este Na Hong-jin, regizorul lui „The Chaser”. „Incercam sa-l convingem sa vina sa lucreze in Statele Unite. Warner Bros. mi-au cerut sa-l aduc sa lucreze cu ei deoarece au vazut potentialul acestuia in filmul „The Chaser”, comparandu-l cu Chris Nolan si fratii Wachowski”. Lee a mai spus ca are incredere in marele potential al filmelor coreene de a ajunge in fata spectatorilor din intreaga lume, filmele facute in Coreea asemanandu-se cu cele de la Hollywood sub aspectul diversitatii. „Cred, de asemenea, ca una din principalele cai pentru cineastii coreeni de a merge inainte sunt co-productiile. In prezent, studiourile americane de film nu sunt prea deschise unor co-productii cu studiourile coreene deoarece considera ca Coreea e o piata mica, astfel ca companiile coreene trebuie sa se concentreze pe gasirea de subiecte interesante, in locul vanzarii filmelor lor Hollywoodului, si sa incheie cat mai multe parteneriate cu studiourile americane de film”.

Printre ultimele proiecte realizate sau in curs de realizare datorita lui Roy Lee se afla: „The Strangers”, un thriller cu Liv Tyler si Scott Speedman, „Quarantined”, un horror cu Jennifer Carpenter, Jay Hernandez si Columbus Short, „The Uninvited” (un remake dupa marele succes coreean”A Tale of two sisters”, cu Moon Geun-young), „Shutter” (un remake dupa un alt horror, de aceasta data thailandez, de succes) sau The Eye (cu Jessica Alba, un remake dupa un horror din Hong-Kong al fratilor Pang). Marea intrebare care se pune, in final, este daca prin activitatea sa, acest Roy Lee chiar este interesat de promovarea filmului asiatic peste Ocean sau pur si simplu totul nu este decat o simpla afacere de pe urma careia compania lui de productie isi sporeste profiturile cu fiecare remake pe care reuseste sa-l produca, banii obtinuti ocolind, astfel, industria asiatica de film, care in acesti ani traverseaza o serioasa criza.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>