“Red Cliff part 2″ vine mai devreme
Sequel-ul la filmul “Red Cliff”, o populara poveste de razboi transpusa pe ecran de John Woo, va avea premiera cu 15 zile mai devreme decat s-a stabilit initial. Compania nationala China Film Group Corp. (CFGC), distribuitoarea filmului, a luat aceasta decizie dupa discutii purtate cu directori de cinematografe din 6 orase, inclusiv Beijing si Shanghai, a anuntat Beijing News.
Prima parte a seriei, adaptata dupa romanul clasic chinezesc “Romance of the Three Kingdoms”, a debutat in Asia in vara anului 2008, pe 10 iulie. Intr-o singura luna, sustine acest ziar, filmul a avut incasari de 320 milioane yuani, adica circa 46,8 milioane dolari. Purtatorul de cuvant al CFGC a declarat acestui ziar: “Sunt increzator ca a doua parte a acestui film va depasi incasarile primei parti la box-office”.
A doua parte a filmului este regizata de acelasi John Woo, din distributie facand parte Tony Leung, Takeshi Kaneshiro si Zhang Fengyi. Povestea despre batalia de la Stancile Rosii din anul 208 e.n. a beneficiat de o investitie de 80 de milioane de dolari, jumatate din investitie fiind recuperata in prima luna de proietare in China. Partea a doua a filmului se va lansa oficial in China la 7 ianuarie 2008.
Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com




super tare prima parte…abia astept sa vad si partea a2a.Cand estimati ca apare si la noi?
Cu chinezii e mai greu la estimari. S-ar putea in urmatoarele 30 de zile sa apara un r5, insa depinde. Parca filmul ajunge in Japonia oficial in aprilie… La prima parte Japonia cred ca a adus cele mai mari incasari productiei chineze, desi a fost ultima dintre tarile importante unde a fost distribuit, asa ca nu vad de ce s-ar scoate un r5 sau un dvd inainte de premiera in Japonia. Dar chinezii sunt imprevizibili, isi au calculele lor. Am mai vazut filme aparute in Japonia la luni bune dupa aparitia dvd in Europa. E clar un lucru: cand s-a scos un dvd, oriunde in lumea asta, filmul va aparea pe internet. Chinezii scot mai repede un r5 (ei le zic dvd), de obicei dublat, la scurt timp dupa premiera in China, pt a-si recupera o parte din pierderi datorata pirateriei. R5 e la jumatate de pret, iar unii si-l cumpara astfel, nu mai asteapta un proper. Apare cam la o luna de la lansarea filmului in cinema, si cum deja a trecut luna, ramanem cu ideea de imprevizibil.
Scrieti un comentariu!
SOUNDTRACK »
Soundtrack “Tears for You” (“Nada Sou Sou”)
Exista melodii care fac celebre un film, si filme care fac memorabile unele melodii. Cazul filmului “Tears for You” este unul mai aparte. La succesul filmului a contribuit din plin pe langa scenariu si povestea …
Pastreaza legatura cu noi pe Facebook !
Donatii
SERIAL IN CURS: SUMMER SCENT
SERIAL IN CURS: WINTER SONATA (ANIME)
SERIAL IN CURS: TREE OF HEAVEN
SERIAL IN CURS: FORGET ME NOT (2011)
SERIAL IN CURS: DEEP ROOTED TREE
SERIAL IN CURS: POSEIDON
SERIAL IN CURS: GYE BAEK (2011)
CITY HUNTER (2011) – SERIAL IN CURS
SA VOTAM…
Ultimele comentarii
SERIAL FINALIZAT: CAIN AND ABEL (2009)
SERIALFINALIZAT: WHAT HAPPENED IN BALI ?
SERIAL FINALIZAT: THE DUO (2011)
SERIALFINALIZAT: WARRIOR BAEK DONG SOO
SERIAL FINALIZAT: LITTLE GIRL K (2011)
SERIAL FINALIZAT: DELIGHTFUL GIRL CHOON HYANG
SERIAL FINALIZAT: THE PRINCESS’S MAN (2011)
SERIAL FINALIZAT: HOTELIER
SERIAL FINALIZAT: AUTUMN IN MY HEART (AUTUMN TALE)
SERIAL FINALIZAT: PRINCESS HOURS
SERIAL FINALIZAT: PAINTER OF THE WIND (2008)
SERIAL FINALIZAT: ROAD NO 1
SERIAL FINALIZAT: THE INFLUENCE (2010)
SERIAL FINALIZAT: ATHENA (2010)
SERIAL FINALIZAT: THE LEGEND OF HYANG DAN
SERIAL FINALIZAT: HYNHAETAN MARRIAGE WAR (2010)
SERIALE TRADUSE DE ASIA TEAM ROMANIA
SERIALE TRADUSE DE ASIA TEAM ROMANIA
SERIALE ASIATICE SUBTITRATE IN ROMANA
Cauta articole dupa cuvinte cheie…
Arhive
Site-uri prietene
Trafic