“Rampo” e una din cele mai superbe realizari cinematografice japoneze sub aspect vizual din toate timpurile, o productie in care misterul, fantezia si tensiunea se imbina intr-o combinatie fara cusur pornind de la scrierile celebrului Edogawa Ranpo. Cu numele real Taro Hirai, mare admirator al lui Edgar Alan Poe, acesta si-a luat pseudonimul Edogawa Ranpo, devenind unul din scriitorii japonezi ce au avut un rol crucial in dezvoltarea literaturii de mister din Tara soarelui rasare. Alan Poe si Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, i-au inspirat opera si viziunea, el insusi dand nastere in romanele sale unui detectiv pe masura lui Sherlock Holmes, Kogoro Akechi. Filmul “Rampo” are la baza cateva din scrierile lui Edogawa Ranpo, insusi autorul romanului fiind personajul central al povestii, fiind intruhipat de actorul Naoto Takenaka (pe care l-am putut vedea si in “Shall We Dance ?). Frumoasa actrita Michiko Hada (pe care am putut-o vedea si in horror-ul “Infection”) interpreteaza rolul muzei scritorului, in timp ce Masahiro Motoki (pe care ni-l amintim atat din Shall We Dance ? cat mai ales din premiatul “Departures”) il interpreteaza pe detectivul Kogoro Akechi. Filmul a castigat 4 premii si a avut 10 nominalizari.

Rampo Edogawa e un scriitor a carui adevarata valoare nu e apreciata de oamenii acelor timpuri. Incercand sa publice noul sau roman, “Osei Tojo”, la inceputul Erei Showa (1927), acesta se ciocneste de cenzura autoritatilor, iar romanul sau nu mai vede lumina tiparului. Era considerat nepotrivit, daunand moralei publice. In roman era vorba de capul unei familii, care, jucandu-se cu copiii de-a v-ati ascunselea, se ascunde intr-un nagamochi, un cufar unde de obicei se pastrau amintiri vechi ale familiei. Cufarul insa se blocheaza, iar acesta moare sufocat in el, cu toate ca sotia, cand soseste acasa, aude zgomotul din cufar, il deschide, iar mai apoi il inchide inapoi. La scurt timp dupa ce romanul e cenzurat, Edogawa arde manuscrisul romanului, insa editorul sau ii arata un articol de ziar. O crima exact ca cea descrisa in roman tocmai a avut loc, iar principala suspecta e sotia victimei, Shizuki, banuita ca si-ar fi lasat intentionat sotul sa se sufoce in nagamochi pentru a pune mana pe averea acestuia. Sa fie o coincidenta sau doar o intamplare nefericita ? Cum putea autorul crimei sa fi aflat de gandurile din romanul ars al lui Edogawa ? Ce urmeaza e o imbinare a fanteziei cu realitatea, o intalnire a autorului cu muza creatiei sale, si o poveste de mister pe care insusi Edogawa Rampo, scriitorul, trebuie sa o desluseasca.

“Rampo” (cunoscut si cu numele international “The Mistery of Rampo”) ne ofera un spectacol vizual extravagant, ce imagineaza Japonia din a doua jumatate a anilor ’20 ca un elegant vis hollywoodian filmat intr-o ambianta gotica amenintatoare. Lumea lui Edogawa Rampo e una suprarealista, vie si intunecata, cu lumini si umbre spectaculoase, intretinuta tot timpul de un fundal sonor deosebit marca Akira Senju, ce induce reveria romantica si o atmosfera desprinsa parca din lumea lui Edgar Alan Poe. Realizat intr-un mod aparte, atipic cinematografiei japoneze (poate doar unele din filmele tarzii ale lui Akira Kurosawa au reusit sa redea ca imagine ceea ce reuseste “Rampo”), filmul spune povestea unui scriitor de romane de mister a carui imaginatie e atat de puternica incat personajele si povestile sale prind viata in lumea reala, In aceasta meditatie intre realitate si fantezie, intre creativitate si dorinte ascunse, Rampo ajunge sa-si cunoasca muza, d-soara Shizuki, si fascinat de frumusetea acesteia, incepe sa scrie un nou roman, pornind de la povestea pe care tocmai a ars-o. Desigur, Shizuki e personajul central al acesteia. Dincolo de spectacolul oferit de acest film, de originalitatea scenariului, de muzica superba si de interpretarea extraordinara a actorilor, filmul e o metafora a creatiei ca act artistic. Creatorul – scriitorul, ajunge fata in fata cu personajul imaginatiei sale. Pasiunea acestuia pentru misterioasa Shizuki tradeaza de fapt pasiunea scriitorului pentru desavarsirea operei sale, iar iubirea care se naste in sufletul sau e de fapt una narcisista, a creatorului literar fata de opera sa, care e una si aceeasi fiinta cu creatorul in sine. Astfel, ne trezim intr-o adevarata calatorie a cunoasterii de sine, o explorare a celor mai launtrice ganduri ale unei minti stralucite ce nu-si gaseste linistea pana cand propriul mister existential nu este rezolvat. Regasim in acest film elemente specifice filmelor lui Hitchcock (Vertigo, Psycho), parca golite de latura pshihologic-freudiana, iar tentatiei esteticismului si decadentei solemne pe care cei doi regizori ne-o ofera nu poti decat sa-i cedezi, pentru ca are un farmec pur si simplu dezarmant. Chiar daca planul real si cel imaginar alterneaza des, confundandu-se la un moment dat, motiv pentru care firul epic are putin de suferit datorita unei inconstante narrative, “Rampo” are o multime de calitati care va vor cuceri din primul moment si va vor face curiosi sa ramaneti in fata ecranului pana la ultima secventa. E, intr-adevar, una din cele mai frumoase productii de fictiune pe care cinematografia japoneza a dat-o lumii cinefililor de pretutindeni, o bijuterie de cinci stele ce nu trebuie ratata.

Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil