asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

Ooku – The Inner Chambers (2010) – tabu şi tradiţie în istoria Japoniei

Trimis de pe 22 Apr 2011Fara comentarii

Japonia ramane mereu surprinzatoare cand vine vorba de traditii, istorie, literatura sau arta cinematografica. Secretul ei sta in primul rand in originalitate, astfel ca multi privesc azi poporul japonez ca pe un model de cultura si civilizatie, incercand sa preia franturi din bogatia sa culturala. Istoria Japoniei este una zbuciumata si fascinanta, iar evul mediu japonez a constituit sursa de inspiratie a numeroase pelicule de-a lungul timpului. Cine nu isi aminteste de eroii samurai ai evului mediu, care in numele codului onoarei isi luau viata in momentul in care considerau ca au comis un lucru nedemn ? Filme precum “Seppuku”, “Yojimbo”, “Musashi Miyamoto” etc etc eroizeaza samuraiul si aspiratiile acestuia. Dar in paralel cu spiritul de lupta al samurailor a coexistat o latura mai putin vizibila a vietii cotidiene zugravita in filmele de epoca japoneze: viata privata a evului mediu. Si in special cea a elitelor. “Ooku – The Inner Chambers” este un film strict despre viata privata a Sogunului si a celor ce trebuiau sa-l serveasca, exploatand latura ludica si de relaxare a acesteia. Tema “Ooku” este una foarte cunoscuta in cinematografia japoneza, inca din anii ’60-’70 realizandu-se ecranizari inspirate din viata in Ooku, atat pentru marele ecran cat si pentru televiziune. “Ooku The Inner Chambers” este regizat de Kaneko Fuminori, aflat la al doilea film pentru marele ecran, insa un cunoscut regizor de seriale japoneze. Din cele 18 seriale de televiziune regizate din 1999 pana in prezent, merita amintite “Tiger and Dragon” (2005), “Utahime” (2007) si mai ales megasuccesul “Kimi Wa Petto” (2003). Filmul din 2010, cu titlul alternativ “The Lady Shogun and Her Men”, a avut premiera mondiala la Festivalul de film asiatic de la Udine exact acum un an, si ii are in rolurile principale pe Kazunari Ninomiya, noul star al filmului japonez, ce va aparea si in live-actionul Gantz. Rolul principal feminin ii revine lui Kou Shibasaki (foto) (interpreta Sogunului), una din cele mai populare actrite japoneze ale momentului (Dororo, Crying Out Love in the Center of the World, Shaolin Girl, Suspect X), care de pe acum are rezervat un rol in remake-ul de anul viitor “47 Ronin”. Intr-un rol secundar, iubitorii filmului japonez ii vor putea recunoaste pe Hiroshi Tamaki (din MV si Nodame Cantabile) si pe cunoscuta actrita Maki Horikita, din scurt metrajul “Kimi no Yubisaki” si recentul “Memoirs of a Teenage Amnesiac”.

In istoria Japoniei, “Ooku” (in traducere directa “Marele Interior”) se refera la haremul din interiorul legendarului castel Edo, unde salasluiau femeile care trebuiau sa satisfaca nevoile intime ale Sogunului. Temutii lorzi locali direct subordonati Sogunului, cunoscuti sub numele “Daimyo”, aveau si ei astfel de incaperi in resedintele lor. Haremul includea, conform traditiei, concubinele Sogunului, pe sotia acestuia dar si pe mama lui. Zvonindu-se ca in spatele zidurilor cetatii Edo mai multe mii de femei traiau doar pentru satisfactia personala a unei singure persoane – e drept, cea mai puternica din Japonia -, Ooku a fost, poate mai mult ca orice parte a castelului Edo, locul in care numeroase intrigi politice se nasteau si se consumau in timpul sogunatului Tokugawa (cunoscut in istoria Japoniei ca perioada Edo, dupa numele capitalei – azi Tokyo – (1603-1868). In odaile haremului, regulile erau foarte stricte. Nici un barbat adult nu avea voie sa calce in acele odai decat in prezenta Sogunului, care intra in aceasta parte a Palatului prin celebrul “coridor al clopoteilor”. Clopoteii anuntau intrarea Sogunului in harem, si erau insirati de-a lungul intregului coridor. Acesta era singurul care facea legatura intre harem si restul castelului Edo si, ca singura cale de acces, firesc, era zavorat. Abia mai tarziu un al doilea coridor a fost construit, ca urmare a nevoii de a scapa din castel in caz de dezastre precum cutremure sau incendii, si asta dupa ce s-au produs cateva tragedii de-a lungul timpului. Sogunul intra in “audienta” pe un covor rosu, iar concubinele stateau aplecate in cele mai frumoase straie, cu privirea in pamant, salutandu-l umil pe atotputernicul Stapan. O doamna ce avea rangul Otoshiyori era cea care conducea haremul, pozitia ei ca rang fiind echivalenta celei de Roju (una din cele mai inalte functii dintr-un sogunat, cu rol in organizarea guvernarii si sfatuirea Sogunului). Haremul a fost creat in anul 1607 in castelul Edo, printr-un decret special acesta fiind complet izolat de exterior. Fara o permisiune speciala, nimeni nu putea parasi haremul. Intretinerea lui era extrem de costisitoare, si era in directa legatura cu situatia economica a tarii. Cand Japonia traversa o perioada de inflorire economica si de prosperitate, sumele alocate haremului si capriciilor Sogunului permiteau un harem de cateva mii de persoane, care numar se restrangea in perioadele de recesiune. Cert este ca timp de peste doua secole, haremul a devenit ceva traditional, un loc pe care Sogunul trebuia sa-l viziteze conform cutumelor. Astfel a aparut un Cod al haremului, ce stabilea atributiile fiecarei persoane din interiorul sau, dar si numeroase zvonuri despre ce se petrecea in spatele zidurilor, multe dintre acestea stand la baza ecranizarilor cu tenta erotica (pinku eiga) din anii ’70 ce descriau viata din Ooku.

Spre deosebire de povestea reala a haremului din castelul Edo, “Ooku – The Inner Chambers” porneste de la o idee plina de fantezie, prezentand clasica poveste a Ooku dintr-o perspectiva inedita. In perioada feudala Tokugawa, o boala endemica afecteaza populatia barbateasca tanara, distrugand viitorul tarii. Negasindu-se un leac care sa vindece variola distrugatoare, rata natalitatii incepe sa scada ca urmare a scaderii numarului de barbati. In perioada Shotoku (inceput de secol XVIII), numarul barbatilor ajunge, astfel, la un sfert din numarul femeilor. Multi barbati isi castigau existenta, intr-o perioada in care razboaiele au incetat iar sabiile samurailor pareau a fi tacut pentru totdeauna, oferindu-si samanta femeilor disperate ca nu vor mai reusi sa aduca pe lume un urmas. Intr-o astfel de perioada traieste personajul principal din “Ooku – The Inner Chambers”, Mizuno. Ajuns la 19 ani, acesta era ziua – un abil luptator cu sabia, iar noaptea isi castiga existenta oferindu-si samanta diferitelor femei. Desi acestea ii ofereau bani pentru serviciile sale, Mizuno mereu le refuza recompensa, spre disperarea mamei sale (cap al familiei intr-o societate matriarhala). Mizuno provenea dintr-o familie de mici negustori de cel mai jos rang, care abia putea trai de pe o zi pe alta, astfel ca refuzul lui Mizuno nu putea decat sa o intristeze pe mama acestuia. Desi avea o prietena din copilarie, pe O-Nobu, care il iubea, Mizuno nu a stiut niciodata sa raspunda sentimentelor acesteia. In momentul in care mama lui primeste o oferta de la o domnisoara din inalta societate, dispusa sa cumpere casatoria cu Mizuno, acesta din urma isi da seama ca a sosit momentul sa faca ceva pentru salvarea familiei sale din saracie. In consecinta, decide sa intre in Ooku, haremul Sogunului (care, desigur este o femeie). Filmul urmareste ascensiunea acestuia de la rangul de paj la cel de concubin al Sogunului, dar si intrigile de culise din harem.

Un film rafinat, care desi porneste de la o idee fantezista ne prezinta o fata putin stiuta a lumii din spatele zidurilor castelului Edo. Vedem, astfel, ca haremul a insemnat, pe langa un loc tabu despre care nu se putea vorbi in afara zidurilor, si un univers in miniatura al societatii japoneze feudale, care il inspira. Exista o clasificare stratificata a locatarilor haremului, pornind de la cel mai de jos nivel pana la cel mai inalt. Pajii, croitorii, baietii de serviciu erau ranguri care nu permiteau ca acestia sa apara in fata Sogunului. In schimb, cei promovati la rangul de ingrijitori ai dormitorului Sogunului aveau toate sansele sa fie alesi de aceasta pentru o noapte. Intrigile de culise se afla la ele acasa in harem, unde interesele anumitor persoane cu vechime primau, de unde si un razboi surd din care nu toata lumea reusea sa supravietuiasca. Este uimitor modul in care un subiect atat de delicat a putut fi ecranizat atat de sublim, acest lucru demonstrand inca o data, daca mai era nevoie, valoarea cinematografiei japoneze.

Pentru iubitorii Japoniei, “Ooku – The Inner Chambers” este o adevarata delectare. Traditiile japoneze, frumusetea culturii acestei tari, codul onoarei, moda propriu-zisa, toate zugravesc un tablou viu si original in acest film sensibil si delicat, al unei lumi aparte. “Ooku” demonstreaza ca Japonia stie sa-si pretuiasca propria istorie si sa descrie un loc controversat in culori deschise, pline de viata, in care moralitatea poate invinge desfraul si prejudecatile imaginarului popular. Nu ratati acest film deosebit, merit ape deplin savurat. Vizionare placuta !

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*