“Noriko’s Dinner Table” continua incursinea in lumea stranie a lui Sion Sono, fiind urmarea fireasca a productiei de succes “Suicide Club” (2002), incercand sa lamureasca unele chestiuni lasate ramase incerte sau neelucidate de filmul din 2002. Unii spun ca ar fi vorba de un prequel al lui “Suicide Club”, altii ca ar fi vorba de un sequel. Cert e ca povestea celor 54 de sinucideri simultane din filmul din 2002 e explicata pas cu pas, in stilul lui Sion Sono, desigur, actiunea precedand, fiind simultana dar si ulterioara tragicului eveniment. Filmul abordeaza diverse teme specifice si altor productii ale lui Sono, cum ar fi diferenta de mentalitate intre generatia in varsta si tanara generatie si modul in care aceasta relatie afecteaza familia moderna; conceptul de familie si fericire; ideea de sinucidere; lipsa comunicarii, dar si efectele alienarii si modul in care internetul e folosit ca un instrument al alienarii. “Noriko’s Dinner Table” a fost prezent la o multime de festivaluri internationale de film, castigand premiul Don Quixote si o Mentiune Speciala la Festivalul de la Karlovy Vary (2005), iar actrita Yuriko Yoshitaka (Miki din “Himizu”) a castigat premiul pentru Cea mai buna actrita debutanta (rolul din “Noriko’s Dinner Table” marcand debutul acesteia in lumea filmului) la Festivalul de Film de la Yokohama. Productia are la baza romanul scris chiar de Sion Sono si publicat in 2002 sub numele “Suicide Club: The Complete Edition”, fiind o ecranizare fidela a povestii din roman.

Noriko si Yuka sunt fetele unui ziarist din Toyokawa, un orasel frumos si linistit. Fetele acuza egoismul tatalui si neputinta lui de a le intelege, mai ales ca nici nu incearca s-o faca, si parasesc rand pe rand domiciliul, ajungand la Tokyo. Noriko isi spune acum Mitsuko, voind sa-si ia o alta identitate, si se intalneste cu o anumita Kumiko, pe care o cunostea de pe un site cu puncte rosii si albe. Aceasta Kumiko a fost gasita, imediat dupa nastere, intr-un vestiar din statia Ueno, de aceea username-ul ei era Ueno Station nr. 54. Si spunea, zeflemitor, ca mama ei era un… vestiar. Aceasta e posesoarea mai multor firme, cele mai multe de fatada, dar principala se ocupa de inchirierea de familii. Contra unei sume de bani, ea si membrii firmei interpretau, pentru cine era interesat, roluri ale membrilor familiilor acestora. Sau dadeau ele bani pentru ca altii sa joace rolul membrilor familiei ei. Fetele faceau tot ce li se cerea, ba chiar abia asteptau roluri tragice, ca Broken Dam, care e anuntata ca cineva ii cere sa joace un rol de sotie infidela, si ca acel cineva vrea s-o omoare. Si intr-adevar e omorata. Celelalte fete, auzind acest lucru, se bucura, abia asteptandu-si randul. De fapt, Kumiko a pus-o pe Mitsuko sa fie martora la evenimentul din statia Shinjuku, cand 54 (numarul vestiarului) fete de liceu s-au aruncat in fata trenului, si a facut asta avand in vedere sa-i dea o „ulterioara misiune de anvergura”. Toate sinuciderile erau de fapt o razbunare a lui Kumiko pentru soarta ei de fata nascuta intr-un vestiar. Tetsuzu, tatal celor doua fete, vine in Tokyo si ia legatura cu Kumiko, apoi insceneaza o afacere de inchiriere de familie, prin care Kumiko sa-i fie sotia, iar Mitsuko si Yoko (noul nume al Yukai) sa-i fie fiicele. Reuseste el sa le faca sa revina la sentimente mai bune fata de el insusi? Aceasta e, de fapt, tema filmului.

“Suicide Club” si succesul sau au marcat o schimbare a carierei lui Sion Sono, iar 3 ani mai tarziu a realizat “Noriko’s Dinner Table”, care s-a dovedit a fi unul din cele mai bune filme japoneze ale noului val. Prezentat ca un prequel, desi mai mult e o poveste similara pe tema celei din “Suicide Club”, filmul poate aduce confuzie in randul fanilor lui Sono tocmai datorita constrangerilor sale. Cele doua ore si jumatate de drama familiala sunt abordate pe un ton suprarealist, pe alocuri acid, si spun povestea unei tinere dintr-o familie aparent normala dintr-un orasel japonez. Noriko face parte dintr-o familie cu o mama, un tata si doua fiice, dar familia are serioase probleme de comunicare. Dorinta tinerei de a studia in Tokyo intalnste opozitia tatalui ei, fapt ce determina si consecinta: fuga ei de acasa, intr-un gest unic de manifestare a propriei vointe. Mai degraba pare a fi un triumf amar al curiozitatii tineresti in fata autoritatii parintesti uneori prea rigide. Prin intermediul amicei cu care dialogheaza pe chat, Kumiko, Noriko isi gaseste o familie surogat, ce pare a inlocui absenta celor dragi. In ciuda subiectului abordat, filmul ramane unul remarcabil, captivant, si datorita interpretarii actorilor, dar si structurii narative ce implica diferite – uneori contradictorii – puncte de vedere. Sono deviaza subiectul spre suprarealism si spre violenta, ce sunt pe deplin integrate in firul narativ. Legarea acestui film prin subiectul sau de un succes anterior l-a putut ajuta pe Sono sa-si gaseasca o audienta interesata de un asemenea subiect nu prea comercial (mai degraba cult), insa daca ar fi fost stearsa orice referinta la “Suicide Club”, cu siguranta “Noriko’s Dinner Table” ar fi fost un film de sine statator solid. Ramane unul din cele mai atragatoare filme ale lui Sion Sono dintre toate creatiile sale, iar fanii genului cu siguranta il vor aprecia. Vizionare placuta !

Multumiri pentru traducerea dedicate realizata de selaflaure.

Prezentare realizata de cris999 in colaborare cu selaflaure – asiacinefil.com