Iluministrul Rousseau spunea ca omul se naste bun, dar societatea il strica. Nu acesta este si cazul lui Hirotada Ototake, un japonez de 39 de ani ce s-a nascut fara maini si picioare datorita unei boli genetice numita sindromul Tetra Amelia. Povestea deosebita de viata a acestuia ne da o lectie despre cum omul nascut bun poate repara raul social prin schimbarea mentalitatii societatii fata de semenii lor mai putin favorizati de soarta. Intr-un interviu acordat in urma cu cateva luni, acesta declara, cu un optimism dezarmant: “Toata lumea e diferita, indiferent de dizabilitatea ei. Poti alege sa ai ganduri negre despre aceasta ‘diferenta’ sau, ca alternativa, o poti accepta si transforma in ceva pozitiv. Eu am fost capabil sa-mi transform dizabilitatea in ceva super-pozitiv.” “Nobody’s Perfect” marcheaza o premiera in lumea filmului japonez (daca nu, probabil, chiar a filmului mondial): autorul scenariului, care e de fapt autorul romanului autobiografic “Daijobu 3 Kumi”, publicat in 2010, Hirotada Ototake, este totodata si protagonistul filmului. In varsta de 37 de ani la data filmarilor, acesta a descris in romanul amintit experienta acumulata ca invatator la scoala elementara Suginami din Tokyo in perioada 2007-2010. Filmul reconstituie cu o fidelitate aproape documentara propria experienta a autorului romanului. Regizorul veteran Hiroki Ryuichi e cunoscut pentru relatia plina de sensibilitate cu actori-copii, un excelent exemplu fiind j-drama “Kimi no Tomodachi” din 2008 despre prietenia unor fete din perioada adolescentei. In mod intentionat, acesta nu i-a permis lui Hirotada Ototake, ce-l interpreteaza pe invatatorul cu diazbilitati, sa intre in contact cu clasa de 28 de elevi din film inaintea primei zile de filmari. Rezultatul: curiozitatea franca si nedisimulata a copiilor la vederea invatatorului ce-i monitorizeaza din caruciorul cu rotile plin de incredere de sine nu a fost interpretare, ci o scena realista cu reactii filmate pe viu. De altfel, Hiroki a spus ca fara Ototake, acest film nu ar fi putut fi realizat, deoarece efectele speciale nu ar fi avut cum sa inlocuiasca sau sa accentueze dizabilitatea acestuia. Deci practic, romanul nu ar fi putut fi niciodata ecranizat. Pe langa autorul romanului, Hirotada Ototake (foto), care nu este un actor propriu-zis, in rolurile principale mai avem ocazia sa vedem cativa actori talentati, precum Taichi Kokuburi (in rolul asistentului sau) sau Nana Eikura (in rolul prietenei asistentului, actrita ce am putut-o vedea si in “Floating Castle” in rolul printesei). Din distributie fac parte peste 27 de copii, unii actori, altii copii obisnuiti ce au o interpretare naturala ce iti dau senzatia ca retraiesti anii ce preced adolescenta.

Timp de un an, invatatorul Akao Shinnosuke urmeaza sa predea la Scoala Primara Matsuura Vest. Insa Akao nu e o persoana obisnuita. S-a nascut fara maini si picioare, si printr-o ambitie deosebita a reusit sa-si finalizeze studiile si sa ajunga dascal. Drept urmare, se deplaseaza cu ajutorul unui carucior cu rotile, iar asistent pe durata intregului an urmeaza sa-i fie Shiraishi Yusaku, prieten din copilarie, fost invatator, ce a dat gres in cariera de dascal retragandu-se intr-o functie in consiliul director. Cei doi reusesc performanta de a intarzia chiar din prima zi de scoala, motiv pentru care se trezesc cu o mustruluiala ca la carte din partea unei colege invatatoare artagoase. In schimb, alti colegi profesori isi primesc cu bine noul coleg, usurandu-i acomodarea. Dar adevaratul test il da in fata noii sale clase, e vorba de clasa a 3-a din anul 5 de scoala primara. In ciuda faptului ca primirea nu e tocmai cea mai calduroasa, micutii fiind socati de dizabilitatea noului lor invatator, domnul Akao, ca un dascal adevarat, reuseste sa se apropie de elevii sai, sa-i inteleaga si sa le fie aproape in aventura de un an pe care o incepe alaturi de ei. Lectia impresionanta de viata pe care le-o ofera se va intoarce la final inapoi la cel care a predat-o… acesta dezarmand in fata sinceritatii micutilor.

“Nobody’s Perfect” e o poveste simpla despre viata de elev la scoala primara, dar si despre viata de dascal al unor copii care incep sa deprinda ce inseamna viata adevarata de la o varsta la care inca jocurile copilariei ii tin captivi in farmecul varstei inocentei. In literatura romana, exista un dascal celebru al scriitorului Mihail Sadoveanu, Domnul Trandafir, al carui portret moral poate fi usor proiectat asupra personajului Akao Shinnosuke. Acesta are toate trasaturile unui invatator de exceptie: are talentul de a se apropia si de a interactiona pozitiv cu elevii sai, transformandu-se intr-un veritabil parinte pentru acestia. Stie sa se faca indragit, in ciuda handicapului fizic pe care l-a acceptat de mult, si, lucrul cel mai important, stie sa transforme lipsurile sale intr-o lectie inteligenta de viata pe care copiii de 11 ani si-o insusesc cu istetime. Iar a fi dascal intr-o scoala primara nu e tocmai cel mai usor lucru din lume, la acea varsta deseori elevii avand nevoie de atentie sau, de ce nu, disciplina individuala. Copiii il privesc pe noul lor dascal cu curiozitate, fiind prima oara in viata lor cand vad o persoana intr-un carucior cu rotile, fara maini sau picioare. Il privesc lung, il examineaza tacuti, iar cand mananca in sala de mese impreuna cu acesta, toti sunt curiosi cum va folosi lingurita. E o curiozitate fireasca, specifica varstei copilariei, cand descoperi lumea cu ochii de copil. Dar Akao reuseste sa depaseasca cu bine aceasta incercare, chiar cu zambetul pe buze, iar copiii apreciaza sinceritatea si naturaletea acestuia. Iar initiativele uneori nonconformiste ale acestuia, ce-l aduc mereu in conflict cu ceilalti invatatori, vor cuceri definitiv inimile micutilor sai elevi, aducand intr-o clasa dezbinata unitatea si definitia prieteniei si acceptarii faptului ca fiecare persoana nu e una perfecta. Cazurile individuale pe care trebuie sa le rezolve invatatorul Akao, ca si experienta personala de viata ce are multe asemanari cu aceste cazuri il vor transforma intr-un indrumator unic in istoria scolii la care activeaza, dand personalitate clasei sale. Cu toate ca unele lucruri din film sunt fictionalizate (cum e povestea vietii personale a asistentului, ce e mai mult de umplutura, neafectand firul principal al povestii) fata de romanul ce a stat la baza productiei, exista mult realism palpabil, emotional si factual in descrierea momentelor anului cat Akao preda in scoala respectiva. Akao are de infruntat, de fapt, realitatea a 28 de ego-uri tinere, cu defecte si dificultati ce nu se schimba brusc in momentul in care noul invatator le intra in vietile de zi cu zi. Nici o parte din colegii de catedra ai lui Akao nu cred ca angajarea temporarara a unui dascal cu severe dizabilitati si neexperimentat in meseria practicata poate duce la ceva bun. Si totusi, in ciuda propriilor indoieli despre experimentul de un an in predarea la clasa si al obstacolelor ce-i vor iesi in cale, Akao nu ezita sa repete copiilor “Daijobu” (adica “E in regula”), un laitmotiv verbal la care apeleaza chiar si atunci cand lucrurile… nu sunt in regula.

Un film simplu, aproape cu iz de documentar daca am scoate din el latura fictionala, o extraordinara poveste si lectie de viata despre perseverenta, prietenie si profesionalism riguros, atat de tipica natiunii japoneze. O privire din interior asupra sistemului educational japonez, ce are un farmec aparte, educand copiii de scoala primara in sensul formarii unui spirit si a unei gandiri liber cugetatoare – un sistem de invatamant total opus celui de la noi, in care elevul e pus sa memoreze in loc sa isi exprime propriile pareri. Din acest punct de vedere, “Nobody’s Perfect” mai are si calitatea de veritabil material didactic ce poate fi oricand luat ca model educational. Un film pentru intreaga familie, de care cu siguranta va veti aminti peste ani.

Traducerea in limba romana a fost efectuata in pemiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil