asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » DIVERSE

No Boys, No Cry (2009) – Ha Jung-woo într-o coproducţie coreeano-japonezã mai puţin cunoscutã

Trimis de pe 3 Jun 2018Fara comentarii

Hyeong-gu (Ha Jung-woo) nu are una din cele mai de invidiat existente. Parasit de mic de mama lui, o cantareata intr-un bar, ce alege sa il ia in grija pe fratele lui bolnav, Hyeong-gu a adoptat de un interlop si crescut cu raceala. In relatia cu acesta i se adreseaza cu termenul “seful”, niciodata cu cel de “tata”, dovada ca familia pierduta in copilarie e o rana deschisa ce nu s-a vindecat inca. Intre timp, seful lui a dat lovitura in Japonia, unde si-a mutat afacerile ilegale, astfel ca Hyeong-gu face tot felul de comisioane pentru acesta, aducand marfa de contrabanda pe mare, din Coreea in Japonia, cu o barca ponosita, riscandu-si libertatea la fiecare misiune. Insa e multumit, pentru ca in acest mod reuseste sa puna deoparte ceva banuti si imbina utilul cu placutul, fiecare revenire in Japonia insemnand totodata si relaxare. In Japonia il cunoaste pe Toru (Satoshi Tsumabuki), mana dreapta a sefului sau, care mereu il intampina cu o coreeana stangace si-i preia marfa de contrabanda. Lucrurile se precipita cand in timpul unei misiuni, Hyeong-gu e atacat pe mare de o “sirena” si pierde pretioasa oala cu kimchi adusa din Coreea pentru seful sau. Toru ii salveaza pielea, si din acel moment intre cei doi se infiripa o prietenie, ce va fi pusa curand la incercare, lui Hyeong-gu incredintandu-i-se o misiune… speciala.

Filmul regizorului Kim Young-nam, “No Boys, No Cry”, e o coproductie coreeano-japoneza ce are la baza scenariul scris de japoneza Aya Watanabe, nimeni alta decat scenarista productiei “Josee, The Tiger and the Fish” (2003) si a celebrului serial japonez “Carnation”, biografia legendarei creatoare de moda Itoko Ohara. Productia a avut la dispozitie un buget de 2 milioane de dolari, mult prea mare pentru ceea ce a rezultat intr-un final, insa probabil costul filmarilor facute in Japonia (in cea mai mare parte) si in Coreea au solicitat un buget atat de “ridicat”. In special ca nu vorbim de un film comercial spectaculos, ci de o drama artistica total atipica peisajului cinematografic coreean, ce se apropie mai mult de specificul cinematografiei japoneze. In rolurile principal eave doi actori de top ai Japoniei si Coreei, aflati in doua momente diferite ale carierelor lor. Pe de o parte il avem pe Satoshi Tsumabuki, un star cunoscut al filmului japonez la data filmarilor, cu o multime de filme cunoscute si de succes la activ, precum “Josee, the Tiger and the Fish”, “Snowy Love Fall in Spring”, “Tears for You”, “Dororo” sau “Pandemic”, actor care pentru acest rol a invatat coreeana si chiar a rostit fara dublaj cateva replici in coreeana (un lucru destul de rar ca un actor japonez sa invete coreeana, de obicei fiind valabila viceversa). Pe de alta parte il avem pe coreeanul Ha Jung-woo, care desi aparuse pana atunci in mai multe filme fara prea mare succes la public, cu un an in urma s-a remarcat in neasteptatul succes “The Chaser”. In acelasi an cu “No Boys, No Cry”, Ha Jung-woo era distribuit in “Take Off”, filmul care se poate spune ca i-a schimbat statutul in vedeta de prim rang a filmului coreean, de atunci pana in prezent aparand intr-o multime de succese de box-office. In Coreea, filmul a fost un esec de box-office, ruland in doar 58 de cinematografe, insa nu e un film care sa umple salile, latura lui comerciala fiind estompata.

“No Boys, No Cry” – un titlu ce parafrazeaza celebra melodie “No Woman No Cry” a lui Bob Marley – debuteaza ca un thriller de actiune ce se transforma – in ciuda intrigii aparent captivante – intr-o puternica drama de familie. Scenarista japoneza a stiut sa radiografieze viata personala a fiecarui personaj in parte implicat in poveste, analizandu-l atat pe Toru – un gangster marunt, aparent inofensiv, aflat in slujba sefului Bo-gyung – cat si pe Hyeong-gu, omul cu comisioanele, ce-i aduce tot timpul sefului Bo-gyung kimchi din Coreea de la sora acestuia, fara a realiza ca e de fapt un simplu obiect in afacerile cu contrabada ale acestuia. Sau poate ca realizeaza asta, insa se complace in aceasta situatie, incalzit fiind de cuvintele sefului sau, care il considera ca un “fiu mai mare”. Scenarista ii surprinde pe cei doi din ipostaza de simpli colegi de contrabanda pana la cea de stalpi ai familiilor lor, cu toate ca pentru Hyeong-gu tocmai o familie e lucrul de care duce cel mai mult lipsa (totusi, in ciuda situatiei familiale precare, acesta se va considera in continuare stalpul familiei sale pierdute in copilarie, sperand ca va veni ziua in care isi va revedea mama ce l-a abandonat in copilarie, pentru care si strange de altfel toti banii ce-i castiga). Cele doua personaje principale sunt situate la periferia societatii, ca statut si educatie, astfel ca devin simple instrumente in afacerile banoase ale sefului lor. Totul pana cand acestia incep sa-si constientizeze statutul si sa nu se mai impace cu acesta, viata personala a fiecaruia fiind cea care ii va apropia si-i va transforma in parteneri, fie si doar pentru un karaoke in piata publica. Povestea in sine e simplista (ca toate povestile filmelor japoneze) si pe alocuri plictisitoare deoarece e concentrata in jurul apropierii treptate a celor doi, pana la transformarea lor in prieteni, fiind pigmentata cu putina munca de investigatie. Ce e de remarcat la film e modul in care e explorata familia din perspectiva fiecaruia: Hyeong-gu nu mai are o familie, tanjeste dupa una, fiind marcat de trauma de a fi fost abandonat de mama in copilarie si crescut de un gangster ce se substituie mamei si-l hraneste cu iluzii. Pe de alta parte, pentru Toru, familia e o povara, tocmai pentru ca se vede fara voia lui un stalp al familiei bun doar sa aduca bani in casa pentru operatia nepotului sau, fara a indrazni sa-si intemeieze propria familie, martor fiind la esecul surorii sale, ce se prostitueaza pentru bani si care isi neglijeaza copilul grav bolnav. Povestea lenta va evolua spre un final tragic, neasteptat de intunecat si realizat in pur stil coreean, metaforic, ce nu poate decat sa impresioneze. Fara multe rasturnari de situatie, dar plin de profunzime si realism in redarea dramei personale a protagonistilor, “No Boys No Cry” nu are impactul la public pe care il au filmele comerciale coreene, insa cand ajungi la capatul calatoriei realizezi ca e un hybrid coreeano-japonez (aproape) artistic impresionant, cu doi actori excelenti (ciudat parul roscat al lui Ha Jung-woo…), bine filmat si cu o coloana sonora de calitate. Merita vazut cu siguranta !

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*