Oricine este familiarizat cu cinematograful coreean contemporan, cunoaste filmul “My Sassy Girl”, o comedie romantica din 2001 despre o relatie neobisnuita din cadrul unui cuplu tanar din Seul. La vremea lui, filmul a dat o mare lovitura pe piata asiatica, declansand valul de filme care a dus la renasterea cinematografiei coreene, fiind impulsul de care avea nevoie filmul coreean pentru a iesi din starea de letargie a productiilor care foarte rar depaseau frontierele nationale.

Dat fiind acest succes, nu este de mirare faptul ca o companie de productie din Statele Unite a cumparat drepturile de remake imediat dupa uriasul succes inregistrat nu doar in Asia, ci si in intreaga lume, de acest film. Realizarea proiectului a luat 7 ani de la lansarea originalului, mai mult decat se anticipa. Noul Sassy Girl are multe lucruri care amintesc de scenele din filmul original, inclusiv – din nefericire – titlul filmului. Povestea e aceeasi: nasterea unui cuplu de tineri indragostiti, el: timid, ea impulsiva, avand pretentii cel putin bizare de la el. Schimbarile din scenariu sunt, de fapt, o variatie pe tema formulei comediei romantice, care nu face decat sa scoata in evidenta lipsurile remake-ului american. Iar una din scaparile acestui remake e jocul actorilor, care, in cazul versiunii originale coreene, au propulsat-o pe frumoasa Jeon Ji-hyeon (pe atunci de doar 20 de ani) la statutul de supervedeta, asigurandu-i roluri memorabile in productii ce au urmat, precum Daisy, Windtrucks sau in recentul A Man Who Was Superman. Interpretii din productia americana, Elisha Cuthbert si Jess Bradford, desi au o prestatie adecvata, nu se ridica la nivelul cuplului interpretat de Jeon Ji-hyeon si Cha Tae-hyeon, care au stiut sa se completeze frecvent si sa dea filmului doza de bizar si amuzament intr-o combinatie perfecta, inimitabila.

Inca un remake dupa o productie asiatica care nu a reusit sa ofere satisfactie nici spectatorilor, nici producatorilor ce au achizitionat dreptul realizarii unui remake de aproape un deceniu, iar filmul s-a dovedit a nu se ridica la nivelul incasarilor nici la macar un sfert din incasarile productiei originale coreene. Incet incet, astfel; de investitii catastrofale vor transforma Hollywoodul intr-o fantoma a anilor sai de glorie, cand Bob Hope, Jerry Lewis, Walther Matthau si alte legende au dus comedia americana pe cele mai inalte culmi. Lipsa de originalitate, dar uneori si de talent conduce la mediocritate, astfel ca orice scenariu adaptat dupa unul “foreign” sau orice remake dupa un mare succes lansat in alta parte a lumii nu mai poate fi considerat un succes inca inainte de lansarea pe piata.