Povestea tulburatoare a unui pusti de 13 ani, Auro, care sufera de progerie in filmul „Paa” a atins sufletul multor oameni, iar megastarul Amitabh Bachchan a declarat ca niciodata nu s-ar fi asteptat ca lumea sa imbratiseze cu atata caldura personajul care imbatraneste prematur in filmul produs de compania lui. „Nu, nu mi-am putut imagina niciodata ca Auro ar fi putut fi primit cu atata caldura. E un lucru miraculos. O descriere a reactiilor ar fi de-a dreptul odioasa in acest moment. Am toate reactiile intiparite in minte si voi fi fericit sa le impartasesc cu voi la momentul oportun”, a declarat Bachchan intr-un recent interviu. Realizat cu un buget de aproximativ 15 crore, filmul regizat de R. Balakrishnan nu doar ca a primit aprecieri din partea criticilor, ci si s-a descurcat foarte bine la box-office in India. Amitabh, a carui companie AB Corp Ltd a produs filmul, a declarat ca compania nu intentioneaza sa realizeze un alt film in viitorul apropriat: „Pe moment nu avem concretizat nici un proiect viitor sub sigla noastra, insa daca va fi vreunul, va vom tine la curent”, a spus acesta.

In cele ce urmeaza redam interviul acordat de Amitabh Bachchan in legatura cu cel mai nou film produs de compania acestuia, „Paa”, in care joaca si fiul sau, Abhishek Bachchan:

Intrebare: Auro a devenit o vedeta mai mare decat Amitabh Bachchan ?

Amitabh Bachchan: Ha, ha… Fata de el publicul a manifestat o simpatie naturala, iar unii si-au dorit din tot sufletul sa-l ia acasa. (Zambeste).

I: V-ati asteptat ca Auro sa aiba un impact atat de puternic asupra psihicului natiunii ? Care au fost cateva din cele mai memorabile reactii pe care le-ati avut la adresa personajului Auro ?

A.B: Nu. Niciodata nu mi-am imaginat ca Auro ar fi putut avea parte de atat caldura din partea spectatorilor. Nu pot momentan sa exprim nici o reactie pe care as avea-o vis-à-vis de acesta, dar la momentul opotrun, dupa cum am mai spus, o voi face,

I: Exista un sentiment general de descurajare in final, cand Auro sfarseste tragic, si asta pentru ca lumea astepta mai mult de la aceasta metafora a puterii vietii.
A.B: Da, lumea dorea mai mult dela Auro, insa cred ca Balki [regizorul filmului] a simtit ca prezenta lui a fost suficienta atat cat a fost.

I: Ati reusit atat de bine sa va deghizati, in privinta machiajul lui Auro, incat lumea a crezut ca nu sunteti dvs, ci un alt actor care il interpreteaza pe Auro. Cum raspundeti la asta ?

A.B: O iau ca pe cel mai mare compliment si ca pe un triumf al echipei mele la care a lucrat de laprimul la ultimul om. Fara ei si fara contributia lor, Auro ar fi ramas doar pe hartie.

I: Surprizele din repertoriul dvs continua sa se reverse an dupa an. Auro – trebuie sa fiti de acord cu asta – e un personaj foarte greu de interpretat. Ce veti mai face, acum, pentru a potoli asteptarile fanilor dvs ?

A.B: Va trebui sa continui sa dau ce am mai bun. Saturarea e mai ales subiectiva. Eu nu lucrez avand in minte clipa de clipa aceste elemente. Fanii mei inteleg asta mai bine decat oricine altcineva. Chiar decat mine.

I: „Paa” marcheaza o reinnoire a productiilor companiei AB Corp Ltd. Care este tema celorlalte filme pe care compania intentioneaza sa le produca ?
A.B: Va rog sa nu folositi termenul de „reinnoire” a companiei. Mereu am fost acolo si am functionat. Poate nu i-ati urmarit cu atentie activitatea. Sau poate nu ati avut suficienta dorinta pentru a face asta. Pe moment nu avem concretizat nici un proiect viitor sub sigla noastra, insa daca va fi vreunul, va vom tine la current.

I: Ca actor se pare ca ati reusit sa atingeti un nivel fara precedent al auto-exprimarii. Ce rol a mai ramas si ati dori inca sa-l jucati ?

A.B: N-am idee care ar putea fi… Tot ce stiu e ca daca apare cineva cu un gand, cu o idee, mai mult ca sigur as fi tentat sa fac o incercare. Sper ca exista regizori care planuiesc ceva incitant pentru mine,pe viitor. Daca au astfel de planuri, voi fi mai mult decat dornic sa lucrez cu ei.

Incredibila transformare a lui Amitabh Bachchan pentru rolul Auro din filmul „Paa”:

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>