“I Can Speak” a fost una din productiile coreene surpriza ale anului trecut, reusind cu un buget redus sa sensibilizeze publicul coreean, ce a umplut pana la refuz salile de cinema in perioada Chuseok-ului. In 20 de zile de la premiera filmul fusese vazut deja de nu mai putin de 3 milioane de coreeni, reusind sa stranga incasari totale de 23,3 milioane de dolari. Regia e semnata de un regizor mai degraba obscur, Kim Hyun-seok, cele mai cunoscute filme ale sale fiind “Cyrano Agency” si “11:00 A.M.”, fara a avea succese notabile de box-office in cariera. Impreuna cu Yoo Seung-hee (My Love, My Bride; Lost and Found), acesta a scris scenariul unei povesti credibile si emotionante, pe alocuri comice, in care protagonisti sunt doi actori din doua generatii diferite: ea, Na Moon-hee, o veterana binecunoscuta si indragita a filmului coreean, care la 76 de ani e inca plina de energie si carisma (au trecut deja 3 ani de la anteriorul ei film, succesul “Miss Granny”); el, Lee Je-hoon, devenit celebru dupa “Bleak Night”, “Architecture 101” si “My Paparotti”, care a impresionat recent prin rolul biografic din “Anarchist from Colony”, un actor in plina ascensiune, care in cativa ani va deveni o veritabila stea a filmului coreean. “I Can Speak” a castigat 12 premii (din care 8 i-au revenit lui Na Moon-hee pentru interpretare !) si a avut 3 nominalizari.

Bunicuta Na Ok-boon (Na Moon-hee) e spaima functionarilor Biroului administratiei districtuale. Cunoscuta functionarilor drept “Bunicuta Dracusor”, in ultimii 20 de ani nu a existat o zi in care sa nu faca o vizita Biroului si sa depuna cel putin o plangere, sesizand o ilegalitate fie ea cat de minora. Cu totii o cunosc si incearca sa o evite. Pe de alta parte, Park Min-jae (Lee Je-hoon) e un functionar de 33 de ani incepator, transferat la Biroul districtual cu mari sperante de a avansa in cariera. Insa din prima zi de lucru se trezeste cu sesizarile bunicutei Ok-boon pe cap, dupa ce toti o evita si-si fac de lucru cand o zaresc nervoasa dand buzna in institutie. Mergand pe principiul respectarii la sange a regulilor, Min-jae o pune la punct pe bunicuta de la bun inceput, obligand-o sa completeze formulare pentru fiecare sesizare si sa-si ia numar pentru a depune cererile. Nici bunicuta nu se lasa mai prejos, si un razboi deschis intre cei doi incepe. Pana cand bunicuta constata ca Min-jae stie limba engleza, pe care ea incerca in zadar sa o invete in mod organizat urmand cursuri de specialitate unde toti o ignora. Asa ca ii vine ideea sa-i ceara acestuia sa-i ofere meditatii, promitandu-i ca o va lasa mai moale cu sesizarile… Ajungand sa se cunoasca mai bine, intre cei doi se naste o relatie speciala, care ii apropie iremediabil…

Filmul debuteaza ca o comedie obisnuita, tratand doua teme specifice filmului coreean: viata de functionar public si tematica unei redezvoltari imobiliare ce implica opozitia chiriasilor ce se considera nedreptatiti. Na Ok-boon e spaima functionarilor ce se ocupa de chestiunile civile la nivel local, nu degeaba primindu-si porecla de “Bunicuta Dracusor”. Orice sesizeaza ca fiind ilegal, oricat de marunt lucru ar fi, il transforma intr-o plangere catre Biroul districtual al functionarilor publici. De la actiunile clandestine ale unui hartuitor, care in fiecare seara ploioasa toarna acid sulfuric pe zidul imobilului in care locuieste bunicuta, pana la chestiuni minore precum niste fire electrice atarnand neizolate sau un bec nefunctional pe o alee intunecoasa, nimic nu scapa ochiului vigilent al Dracusorului, transformandu-se in reclamatii ce creeaza probleme administratiei locale. Nu mai putin de 8.000 de reclamatii au provenit numai de la “Regina plangerilor” Na in ultimii 20 de ani. Dar ceea ce pentru unii e o veritabila spaima, pentru altii e un caz banal de inadaptare, ce poate fi corectat prin putina… disciplina. Functionarul de Nivel 9 Park Min-jae (adica cel mai de jos nivel al unui functionar din Coreea de Sud) e adeptul urmarii cu strictete a regulilor, motiv pentru care inca din prima zi de lucru schimba abordarea fata de bunicuta. Un razboi surd incepe intre cei doi, redat intr-un mod comic, astfel ca atmosfera relaxata iti da impresia ca vom asista pana la sfarsit la o poveste nostima. Dar pe masura ce lucrurile evolueaza, lucrurile incet iau o turnura dramatica, analizandu-se pana in amanunt vietile celor doua personaje principale. Uneori filmul risca sa devina plictisitor, insa spontaneitatea lui Na Moon-hee, in contrast cu seriozitatea si naivitatea intentionata a lui Lee Je-hoon tin stacheta la un nivel ridicat. Pe cand povestea se transforma intr-o drama, ce face o incursiune pana si in istorie, deja spectatorul e mult prea captivat pentru a mai da importanta unor detalii precum liniaritatea scenariului. In spatele umorului si dramei, “I Can Speak” este de fapt o poveste despre doua generatii diferite – varsta a treia si varsta mijlocie – care in ciuda diferentei de viziune si mentalitate, reusesc sa stabileasca o punte de legatura dincolo de timp si sa coexiste ca intr-o familie de care atat bunicuta Na cat si functionarul Park duc lipsa. In asta consta magia acestui film. Desigur, in parta finala regasim clasica tendinta spre autovictimizare a natiunii coreene – pe deplin justificata dar deja prea obositoare, intreaga lume cunoaste drama acestei natiuni -, care imbinata cu drama personajelor de varsta a treia are puterea de a cuceri audienta prin discursul sincer si obiectiv. Povestea emotionanta face din “I Can Speak” una din cele mai bune productii coreene din 2017, cu amendamentul ca din dorinta unei redari cat mai autentice a atmosferei, realizatorii nu au ezitat sa lase protagonista si alte personaje de varsta a treia sa vorbeasca in engleza, insa intr-o engleza stalcita rau de tot, cu grave carente in privinta pronuntiei, ce ridica probleme de intelegere pana si pentru vorbitorii nativi de engleza. Si ca si cum nu ar fi fost suficient, distribuitorii filmului au mai facut o gafa, lansand recent bluray-ul acestui film cu o subtitrare in engleza incompleta, ce nu reda si replicile stalcite rostite in engleza, care nu sunt deloc putine. Un film cu un mesaj puternic, care ramane in suflet si in minte, ce nu trebuie ratat sub nici o forma de iubitorii filmului coreean.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil. Fragmentele vorbite in limba engleza au fost traduse si adaugate manual dupa sonor.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil