Japonia… aceasta tara misterioara, cu o cultura si civilizatie milenara, tara soarelui rasare…pentru multi dintre noi un taram al frumusetilor lumii in toate formele si manifestarile ei. Inainte de toate Japonia este o mare natiune, formata din oameni crescuti si educati dupa principii diferite, in multe puncte, de ale noastre, ale europenilor si off.. cu mult diferite de cele ale poporului meu. Multa lume se intreba cum au reusit ei sa atinga o bucatica de cer, sau cum au reusit sa detina cheia succesului. Au o filozofie aparte,nu ezita sa munceasca chiar si in folosul comunitatii, fara a fi obligati sa o faca, pentru ca nu ezita sa isi inchida lumina o ora sau doua,cu scopul de a-i ajuta pe cei din zonele afectate de calamitati. Sunt uimitori cateodata… Pentru mine Japonia va ramane mereu pasarea Phoenix care renaste din propria cenusa. Pentru ca de fiecare data cand a fost supusa, s-a inaltat si mai sus, pentru ca vointa este mare, pentru ca ei sunt uniti, pentru ca in ei arde spiritul japonez.

Luna martie ar fi trebuit sa fie una linistita, in care japonezii sa se bucure de Sakura. Sa isi aseze paturici si sa se uite cu admiratie la viata unei flori. La cum se naste, isi traieste ziua de glorie si cum se inchide atunci cand soarele paraseste bolta cereasca. 11 martie 2011 a fost ziua in care cutremurul de 9 grade din Pacific a declansat o alerta de tsunami pe coasta japoneza de cel mai inalt grad .Valuri seismice de 10 metri au lovit coasta, viteza valului la suprafata oceanului a fost de 700-800 km/h, fortele dezvoltate fiind uriase. Valul patruzand pe uscat a luat cu el masini, cladiri intregi si vieti omenesti… La 11 aprilie 2011 cand s-a comemorat o luna de la catastrofa, autoritatile au comunicat ca in total au fost 28.000 de morti. Disparutii inca nedescoperiti nu se mai pot afla in viata… Continuarea tragediei cu accidentul de la centrala nucleara Fukushima, contaminarea radioactiva prezenta in fiecare clipa au completat tragedia. La 16 martie erau cazate in 2400 adaposturi de necessitate 440.000 persoane, peste 850.000 de locuinte din nord-estul Japoniei fiind,in ciuda temperaturilor de 0 grade Celsius, fara energie electrica…, Lipsa apei, a alimentelor si a celor strict necesare vietii au completat peisajul sumbru al acelor zile. Am prezentat aceste cateva date statistice pentru a va introduce in atmosfera reala a zilelor in care se petrece actiunea filmului “Himizu”, pentru a pretui si mai mult efortul luptei vietii personajelor prezentate .

Filmul pe care vi-l propunem este insa o prezentare a Japoniei din a treia viata a sa… sau a cata,… din lungul sir al istoriei sale zbuciumate, cea de dupa 11 martie 2011 ziua in care Japonia a fost devastata de furia lui Poseidon… Emotiant dar in acelas timp terifiant, “Himizu” ne poarta in lumea supravietuitorilor acestui dezastru, a celor care desi respira reusesc cu greu sa traiasca, viata lor fiind o agonie continua… O societate in care cei debusolati fac gesturi extreme, in care o intrebare obsesiva este ”cine sunt eu”… , o societate in care violenta, abrutizarea, dezumanizarea domina. Si totusi… unii tineri canta, si cantecul lor frumos strapunge negura mintii celor debusolati, oamenii ofera locul in autobuz unei femei insarcinate chiar daca cel de pe scaun scoate cutitul si loveste; o societate in care partea buna nu a fost acoperita complet…in care mustele in lapte reprezinta doar ” pete pe alb” .

Sumida si Keiko Chazawa colegi de clasa la un liceu dintr-o zona devasta, au vieti asemanatoare si chiar daca sunt abuzati de propriii parinti sau de lumea din jurul lor, incearca fiecare sa-si construiasca apararea dupa stilul propriu. Au insa ca baza de plecare principiile rostite de profesorii lor in mod repetat :” fiecare dintre voi este special, fiecare dintre voi e o floare cum nu e alta, fa-ti un vis”! Keiko e cea mai hotarata, ea va lupta cu toate puterile pentru visul ei. Impinsa de iubirea pe care o poarta lui Sumida. aceasta ramane langa el in cele mai grele clipe, oferindu-i din proprie initiativa solutia pentru a castiga timp sa-si vindece mintea bolnava, cu promisiunea de a-l astepta. Sumida are si el un vis, acela de a trai o viata normala si a fi un cetatean respectabil… un vis atat de greu de realizat. Abuzat si batut necontenit de un tata alcoolic si violent, abandonat de o mama invinsa de greutatile vietii, refuza sa devina un ratat.Ajutat de Keiko si prietenii sai singuri pe lume si fara nici o resursa materiala, va gasi el rezerve interioare pentru a se ridica din molozul si mocirla vietii ? Ce va allege, sinuciderea sau viata resposabilitatea sub deviza „nu renunta” ?

“Himizu” este cea mai noua productie regizata de acelasi controversat Sion Sono (Love Exposure, Guilty of Romance), o drama umana inspirata din manga omonima a lui Minoru Furuya. Acesta publica povestea in anii 2001-2002 in “Young Magazine”, dar spre deosebire de anterioarele doua manga, “Himizu” nu mai e o comedie, ci o poveste ce se concentreaza pe starea psihologica a personajelor sale si pe modul in care acestea fac fata unor situatii stresante. Fanii artistului au fost in parte dezamagiti de schimbarea de gen spre un stil mai realist, in timp ce altii au vazut in ea ceva novator si au primit-o cu bratele deschise. In japoneza, “himizu” e numele speciei autohtone de cartita, iar numele e o metafora a vietii de cartita dusa de eroii filmului, doi copii in cautarea depasirii propriei conditii. De altfel, cei doi actori protagonisti copii, Shoda Sometani si Fumi Nikaido au castigat premiul Marcello Mastroianni la cea de-a 68-a editie a Festivalului de Film d ela Venetia, pentru Cea mai buna interpretare a unor actori-copii. Filmul a mai castigat 2 premii internationale (la Bruxelles – cel mai bun regizor si Deauville – premiul criticilor acordat regizorului), iar Sion Sono a fost nominalizat la Leul de Aur la Venetia. Nu in ultimul rand, mai trebuie spus ca Sion Sono (foto) se afla deja in posesia scenariului in momentul producerii nefericitului cutremur urmat de tsunami din martie 2011, eveniment care l-a si determinat sa rescrie scenariul si sa-l adapteze la acest dezastru natural recent. Toate filmarile au durat o luna (mai 2011).

Protagonistii acestui film au vieti asemanatoare, chiar daca Sumida, baiatul barcagiului, traieste intr-o baraca, iar Keiko intr-o casa mare, luxoasa. Sunt abuzati de propriii parinti si incearca fiecare sa-si construiasca un viitor. Principiile profesorilor lor de la scoala par a fi luate drept model de urmat in viata. Keiko locuieste intr-o casa mare in care propria mama o abuzeaza, ii cere sa se omoare si chiar ii construieste cu mainile ei o spanzuratoare, cerandu-i sa o foloseasca. Copila lupta singura si reuseste sa-si pastreze puterea de a-si urma visul, acela de a deveni sotia lui Sumida, de a locui intr-un apartament ieftin impreuna cu copiii lor, de a avea o viata normala… Desi fragila la exterior, are o forta morala uriasa si nu cedeaza nici atunci cand este alungata sau lovita dur de Sumida. Se ataseaza de Sumida, il apara la scoala, imparte cu el umbrela, este alaturi de el cand si mama sa il paraseste, il ajuta sa-si dezvolte afacerea, dar cel mai important lucru, il intelege si-l cunoaste mai bine decat se cunoaste el insusi deoarece ea… iubeste. Va lupta din rasputeri pentru visul ei, care va devein, pe parcurs, visul lor…

Sumida e un adolescent in care regasim bunatatea cu care ii ajuta pe cei mai lipsiti decat el, bucuria pe care o imparte alergand cu prietenii lui care traiesc in cutii de carton, entuziasmul pus in dorinta de a oferi o baie (e drept, intr-un butoi) celui care isi doreste atat de mult asta… Abuzat si batut necontenit de un tata alcoolic si violent, abandonat de o mama invinsa de greutatile vietii, refuza sa devina un ratat si jura ca nu va deveni, chiar atunci cand este batut cu bestialitate de camatarii tatalui sau. O are insa mereu langa el pe Keiko, pe care desi o respinge, o alunga, o loveste, ii accepta tacit ajutorul, iar cand afacerea merge bine, chiar zambeste. Un film in care este atata durere si atat de putine zambete… Si totusi… cand esti impins pana la limita… cedezi. Gestul pe care ajunge sa-l comita Sumida da nastere la o lupta interioara devastatoare, minunat reflectata de realizatorii filmului: ploi…ape…lacrimi… Si totusi acest copil care are acum mintea bolnava are langa el cateva persoane straine care il sprijina si il ajuta sa poata cere ajutor !

Un alt sentiment profund care domina acest film este prietenia, manifestata in cele mai diverse si marunte forme. Poate cea mai reprezentativa este cea purtata de Yotono, un locuitor al cutiilor de carton, fost presedinte de companie, care si-a pierdut totul in catastrofa. Acesta vede in tanarul Sumida viitorul, intrevede lucrurile bune pe care acesta le-ar putea face pentru societate. Asa ca atunci cand acesta este amenintat de camatari , face orice pentru a obtine banii necesari. Se asociaza cu un hot, asista la o crima, la ascunderea cadavrului si foloseste partea lui din bani pentru a-si elibera prietenul, speranta sa … Gestul lui ascuns il va salva pe Sumida de a recurge la un gest extrem, acela de a ucide si alti oameni.Dar cea care intuieste exact ce este in sufletul lui Sumida, prin ce trece el este, desigur, micuta Keiko, luptatoarea neobosita care incearca sa-i deschida ochii mintii pentru a-si asuma responsabilitatea faptelor sale si, desigur, sa nu isi abandoneze niciodata visul . Promisiunea de iubire si faptul ca il va astepta oricat trage greu in balanta vietii lui Sumida, care face singur alegerea vietii sale…

Povestea impresionanta a doi tineri de liceu, “Himizu” ne prezinta greutatea cu care acestia reusesc sa-si pastreze unamitatea, cum faptul ca in ciuda lipsurilor si abuzurilor de toate felurile mai exista iubire, solidaritate, demnitate si mai ales determinare… vointa de a nu renunta !

Multumiri pentru traducere lui selaflaure !

Prezentare realizata de poet24 – asiacinefil.com