Climatul pare calm, eroii nostri par a-si fi gasit linistea si, dintr-o data, pornind de la un lucru marunt, se ajunge la o poveste complicata cu implicatii adanci. Gye Baek urmeaza a fi judecat in fata Adunarii pentru faptul ca a incalcat edictul imperial si a atacat cetatea care mai apoi a cucerit-o cu o mana de oameni. Regele vede in judecarea lui ocazia ideala de a-l indeparta definitiv de la Curte, invidios pe popularitatea sa in randul supusilor sai. Ui Ja recurge la un truc, prefacandu-se doborat de bautura si lasandu-i sa-i scape intentionat cateva cuvinte induiosatoare, in prezenta lui Gye Baek: “Majestate ! Pe fratele meu mai mic, Gye Baek, te rog cruta-l !” Impresionat de aceste vorbe dar si dornic sa inceapa o viata noua, Gye Baek se decide sa-si dea demisia. Eun Go e singura care incearca sa-l intoarca din drum, si tot ce primeste in schimb e propunerea onesta a lui Gye Baek de a pleca impreuna cat mai departe.
Intre timp, Eun Go se dovedeste o eterna stratega neintrecuta cand vine vorba de urzirea unui plan. Pentru a-l salva pe Gye Baek de la o condamnare, fara stirea cuiva se intalneste cu fostul ministru al comunicarii edictelor, Gim Yi, membru din clanul Sa Taek. Acesta e dornic sa-si recastige privilegiile si pozitia la Curte, iar Eun Go apeleaza la el dupa ce acesta i-a cerut o audienta. Coalizarea nobililor in sustinerea nevinovatiei lui Gye Baek in schimbul postului de Prim Ministru pentru clanul Sa Taek e periculosul targ pe care Eun Go il accepta, in cele din urma. Nori negri de furtuna se apropie…

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>