Trezit la realitate de interventia domnului Sakamaki dar si de adevarul din spusele prietenului sau, Ji Hoon se hotaraste sa-si indeplineasca obligatiile pe care le are fata de familie si fata de tara. Si unde se poate ascunde mai bine de durerea renuntarii la visuri si tentatia iubirii decat intr-un loc epuizant si rigid unde nu ai timp sa visezi – armata. La aflarea vestii, reactia fetei este pe masura socului si face totul sa-l reintalneasca. Desi reintalnirea celor doi este departe de ce ceea ce visau atunci cand isi marturiseau sentimentele, ultimul gest a lui Ji Hoon la aceasta reintalnire ramane amintirea cea mai puternica pe care o pastreaza Tomoko. Este amintirea care ii da imbold pentru a munci mai mult, pentru a invata mai mult; pentru prima data in viata are un tel si munceste din rasputeri, cu zambetul pe buze, pentru a-l atinge. Asa cum amintirile si lucrurile daruite de Ji Hoon sunt pastrate si pretuite de Tomoko, Ji Hoon desi a renuntat la Tomoko, vrea sa-si pastreze macar celalalt vis… regia de film.. si nici antrenamentele epuizante, nici posibila impotrivire a familiei nu-l va determina sa renunte la acesta. Determinati si perseverenti merg pe drumul vietii, cu amintiri dragi ascunse bine in inima lor… si timpul trece… Dar destinul se pare ca nu si-a spus ultimul cuvant, asa ca, imposibilul se intampla : in aglomeratul Seul, cei doi se reintalnesc… Spre ce ii va duce oare aceasta reintalnire?

Prerzentarea: poet24 – asiacinefil