Hyang Ki, paradoxal, din principalul obiect al eternelor certuri si reprosuri ale mamei sale, din protagonista inselata si principala victima, devine ultima persoana care afla ca cel ce trebuia sa-i devina sot a parasit-o pentru o pacienta cu Alzheimer. In timp ce parintii ei privesc acest lucru cu dispret si ca pe o usurare a faptului ca nu si-au dat fata pe mana unui “nebun”, felicitandu-se ironic ca au evitat glontul ce le-ar fi ucis fericirea, Hyang Ki priveste cuplul format sub ochii ei drept unul demn de mila, fara a avea deocamdata vreun repros la adresa lui. Din contra, chiar concluzioneaza: “Cred ca acum stiu de ce l-am placut asa mult pe oppa”. Incet, asistam la transformarea lui Hyang Ki, care dintr-o “proasta”, asa cum o considera mereu mama ei incepe tot mai mult sa simta nevoia de libertate. Iesirea singura in oras, la cafeneaua unde pe vremuri se intalnea cu oppa, e scanteia care declanseaza scandalul cu mama ei. Cu fiecare cuvant pe care il spune in apararea pozitiei ei, Hyang Ki cauta sa-si manifesta mult dorita independenta. De acum, nu mai este copilul usor de manipulat, simte ca isi poate hotari singura destinul. Iar linistea si-o gaseste in urma discutiilor cu Ahjumma, mama lui Ji Hyung.
Dupa nunta desfasurata fara prea mare fast, cuplul proaspat casatorit pleaca in luna de miere. Locatia le aminteste de vremurile din trecut, cand trebuiau sa se ascunda de toata lumea pentru ca nimeni sa nu afle de relatia lor. Totul pare perfect, chiar daca iarna bate la usa. Seo Yeon se simte foarte obosita, justificandu-si starea de somnolenta prin faptul ca dupa nunta nu a apucat sa doarma decat cateva ore. Dar in curand starea ei de sanatate se schimba brusc, iar Ji Hyung se vede nevoit sa intrerupa luna de miere sis a se intoarca cu proaspata lui sotie in Seul.

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com