asiacinefil.com
ANALIZE, INTERVIURI

ASIA TEAM ROMANIA

Cele mai noi subtitrari, proiecte

BIOGRAFII

Actori, actrite, regizori

CIVILIZATIE ASIATICA

cultura si civilizatie asiatica

TRAILERE

Cele mai noi trailere

Home » CIVILIZATIE ASIATICA

Floarea de lotus – simbol al Asiei

Trimis de pe 28 Mar 2013Fara comentarii

Inconjurata de diferite mituri si legende, floarea de lotus este considerata o creatie divina si mistica a naturii care reprezinta puritatea mintii si a sufletului. In religiile si culturile din Asia, in special in Budhism si Hinduism, reprezinta intruchiparea perfectiunii. Aceasta floare magnifica care isi are radacinile in pamantul de pe fundul mlastinilor dar a carui tulpina se inalta prin apa, iar frunzele si florile stau deasupra apei neatinse de noroiul ce o inconjoara bucurandu-se de lumina si soare, se considera ca reprezinta spiritul pur, renasterea, frumusetea, fertilitatea, transcendenta si invierea. Lotusul este considerata una din cele mai frumoase flori din lume si una din cele mai vechi si profunde simboluri umane.

“Asa cum floarea de lotus s-a nascut in apa, a crescut in apa si s-a inaltat din ea pentru a sta deasupra-i neprihanita, asa m-am nascut si eu in aceasta lume, m-am ridicat in ea, trebuind s-o biruiesc, traind neprihanit prin ea.” ~ Buddha

lotusul rozFloarea de lotus sta la baza principiilor Budhismului, reprezentand drumul din intuneric (iazurile pline de noroi) spre lumina cunoasterii sau intelepciunii. Culorile lotusului au diferite semnificatii religioase si spirituale in Budhism. Lotusul roz este lotusul suprem, ceea ce semnifica cea mai mare iluminare si este asociat cu Buddha; lotusul albastru este asociat cu intelepciunea; lotusul alb reprezinta desavarsirea spirituala, iar lotusul rosu simbolizeaza inima. Conform unui mit, Buddha ar fi aparut in mod miraculos dintr-o floare de lotus. Unele legende spun, de asemenea, ca in fiecare loc in care Buddha punea piciorul rasarea o floare de lotus.

Lotus in hinduismFloarea de lotus este considerata sacra si are conotatii si in Hinduism. Ea reprezinta centrul energetic al corpului uman, cunoscut si sub numele de chakras si este asociat cu frumusetea, prosperitatea, eruditia, fertilitatea, si mai presus de toate, eternitatea si spiritualitatea. Lotusul este asociat cu mai multe zeitati hinduse, de exemplu zeita hindusa a prosperitatii, Lakshmi, este intotdeauna asezata pe o floare de lotus roz inflorita, din care ea se considera ca s-ar fi nascut. Brahma, zeul creatiei, se presupune ca ar fi aparut dintr-o floare de lotus alaturi de zeul Vishnu. Floarea nationala a Indiei, Vietnamului si Macao (Regiune Administrativa Speciala a Republicii Populare Chineze) si simbol al Asiei in general, floarea de lotus a fascinat omenirea din cele mai vechi timpuri cu frumusetea exotica si misterioasa. Simbolistica ei a inspirat lucrari de arta, de la pictura la sculptura, decoratiuni si gravuri; in anul 1986, arhitectul Fariborz Sahba a reusit sa incheie constructia la Templul Lotus, una din cele mai vizitate caladiri din lume. Sarbatoarea anuala a Felinarelor Lotus precede celebrarea nasterii lui Buddha.

Lotusul este un izvor al ‘vietii vestice’; in semintele de lotus s-a descoperit o enzima care opreste lezarea substantelor proteice proprii celulelor, cu alte cuvinte opreste procesul de imbatranire. Semintele de lotus rezista sute de ani; cercetatorii au reusit sa scoata o planta noua dintr-o saminta veche de 1228 de ani care provenea dintr-un iaz de lotusi din China. Floarea de lotus reactioneaza la fel cum reactioneaza corpul animalelor sau al oamnilor pentru a ramane cald. O singura floare produce o putere calorica de 1W, “ 40 de flori albe sau roz produc toata energia pe care o consuma intr-o ora un bec” au constat cercetatorii de la Universitatea Adelaide. Ar fi suficiente 20 de flori pentru a lumina o camera, putand sa citesti ziarul! Un alt lucru neobisnuit este faptul ca nu exista ulei esential pur din lotus; parfumierii nu au gasit, inca, o modalitatea de a capta mirosul florii.

Templu in forma de lotusLotusul face parte din dieta chinezeasca. De fapt, planta intreaga – de la flori la radacina – este comestibila. Plantele sunt recoltate la sfarsitul verii si cea mai mare parte din recolta ajunge in bucatariile chineze ca materie prima, iar altele pe rafturile farmaciilor unde sunt utilizate in pregatirea preparatelor din medicina traditionala. Semintele de lotus (lianzi) pot fi consumate crude dupa ce a fost eliminata partea verde care este amara. Lianzi este utilizata in medicina traditionala chineza si este buna pentru inima si tensiune arteriala. Semintele de lotus indulcite cu zahar pot fi utilizate sub forma de pasta in produsele de patiserie si in deserturi. De asemenea, semintele care sunt de marimea alunei, fierte in zahar devin bomboane care sunt deosebit de apreciate de copiii din Asia. Sunt utilizate in prepararea supelor de pui, rata, peste, fructe de mare. Semintele au prorietati anti-imbartanire, ceea ce a facut ca in ultimii ani sa fie utilizate in prepararea produselor cosmetice care diminueaza efectele imbatranirii pielii.Staminele lotusului sunt de asemenea dulci, uscate, si sunt utilizate in prepararea ceaiului de plante (lianhua cha). In bucatariile chinezesti se folosesc de asemenea si lotus rozpetalele de lotus – de exemplu, trecute printr-un amestec de faina si ou, prajite si apoi stropite cu zahar constituie o delicatesa. Florile sunt folosite si pentru a decora diferite feluri de mancare – asadar sunt si o incantare a ochiului nu numai a gustului. Frunzele de lotus sunt foarte aromate fiind utilizate in principal pentru infasurarea orezului lipicios dar si pentru cel mai faimos preparat, asa numitul ‘beggar’s chicken/ puiul cersetorului’ in functie de tara si zona. Radacina de lotus, care seamana cu un cartof mare, are un gust delicious si se consuma dupa ce este curatat de coaja si taiat felii, prajit si sarat. Potrivit medicinii traditionale chineze, radacina de lotus ajuta la purificarea plamanilor si la digestie.

In cultura traditionala chineza, termenul Bing Di Liam, ce inseamna “flori de lotus gemene pe o tulpina”, este folosit pentru a desemna un cuplu casatorit. In crestinism lotusul este inlocuit cu nufarul alb. In cultura taoista, floarea de lotus semnifica un mod de viata bazat pe moralitate, puritate, intelepciune si armonie.

Considerata de catre multi maestri Feng Shui ca fiind floarea care, se spune, transforma ghinionul in noroc si da sentimentul de bucurie si pace, lotusul se regaseste in arhitectura, arta, religie aproape in toate colturile lumii dar in special in Asia.

Articol realizat de Doina Ghirca – asiacinefil.com

Scrieti un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Acesta e un site care foloseste "Gravatar". Pentru a obtine un avatar universal, inregistrati-va la Gravatar.

Comment Spam Protection by WP-SpamFree

*