empress31Momentul mult asteptat de El Temur al anuntarii abdicarii oficiale a Imparatului in favoarea fiului sau Maha se apropie. Toate sforile au fost trase, iar pentru a fi sigur ca guvernatorii nu vor ezita, ii invita la un banchet. Pentru orice eventualitate Yom Byong Su e pus sa isi antreneze garzile, pentru o neprevazuta demonstratie de forta. Sustinut de Consoarta Ki si Imparateasa Mama, dar si de oamenii lui de incredere Bayan si Tal Tal, Imparatul organizeaza si el un banchet, in asteptarea guvernatorilor celor 10 provincii. Insa spre dezamagirea sa, doar fiicele acestora, consoartele, participa la eveniment, Sala Tronului ramanand pustie. In celalalt pavilion, al Primului Ministru, e veselie mare: El Temur tocmai le-a promis guvernatorilor stergerea datoriilor catre el, iar acestia sunt in al noualea cer. Totusi, trei dintre guvernatori ratacesc si in Sala Tronului, unde afla de la Imparat ca El Temur de fapt i-a manipulat tot timpul, creand artificial crizele prin intermediul iscoadelor Casei Vulturul si a banilor contrafacuti. Poate o asemenea scanteie sa aprinda focul ? Departe, in Palatul Glacial, cineva se topeste de dorul fiului ei. Nemaisuportand situatia, Imparateasa ordona Doamnei Yon sa-I aduca degraba pruncul. Va reusi aceasta sa indeplineasca porunca ?

Prezentarea: cris999 – asiacinefil

1 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>