In sfarsit a sosit si momentul premierei subtitrarii in romana al mult asteptatului „Departures” („Okuribito”). Despre acest film s-a vorbit mult pe site-ul nostru si s-ar mai putea spune multe despre el. Nimic insa nu se compara cu vizionarea lui de la cap la coada, si intelegerea sensurilor profunde ale mesajelor pe care le transmite, multe dintre ele greu de exprimat in cuvinte. Pentru cei care au scapat articolele anterioare, reamintim faptul ca filmul a castigat 28 de premii internationale si a avut 4 nominalizari, dintre care cele mai prestigioase sunt cele 10 premii ale Academiei Japoneze de Film si, desigur, premiul Oscar pentru „Cel mai bun film strain”. In Japonia, filmul a avut incasari de peste 57 de milioane de dolari, fiind cel de-al treilea film cel mai vizionat in Japonia anul trecut. Un alt recod a fost inregistrat in acest an, cand, dupa festivitatea decernarii premiilor Oscar, „Departures” a rulat din nou in cinematografele din Japonia, dupa o jumatate de an, si a realizat recordul fara precedent de a reveni pe prima pozitie a box-office-ului timp de o saptamana, inclusiv in acest moment aflandu-se in top 10, desi recent s-a lansat si dvd-ul cu filmul. In rolurile principale au fost distribuiti Masahiro Motoki (care a castigat 3 premii pentru interpretarea din acest film, plus o nominalizare), Ryoko Hirosue (rasplatita pentru rolul secundar la festivalul de la Yokohama din acest an) si actorul veteran Tsutomu Yamazaki, cunoscut din filmele lui Kurosawa („Red Beard”, „High and Low”) dar si din succese relativ recente precum „13 Steps” sau „Crying Out Love, in the Center of the World”. Coloana sonora a fost compusa de genialul Joe Hisaishi, un compozitor de aur al cinematografiei japoneze, care nu mai are nevoie de nici o prezentare.

Filmul este o drama despre efemeritatea si fragilitatea fiintei umane in fata mortii, privita ca un nou inceput. Daigo (Masahiro Motoki) este un violoncelist care si-a indeplinit visul, anume de a canta intr-o orchestra. Din nefericire, este concediat, impreuna cu colegii sai, concertele extraordinare tinute de orchestra avand o sala goala in fata. Indatorat din cauza violoncelului costisitor si ramas fara o slujba, acest decide sa renunte la cantat si, impreuna cu sotia lui, se muta in orasul sau natal, unde mama lui decedata in urma cu 2 ani i-a lasat mostenire o casuta modesta, pe vremuri o cafenea cocheta. In cautarea unui loc de munca, acesta gaseste un anunt intr-un ziar local care i se pare perfect, nefiind deloc pretentios in solicitari. Plecat cu impresia ca este vorba de o agentie de turism, anuntul vorbind despre „plecari”, acesta se trezeste angajat ca asistent in pregatirea decedatilor inainte de incinerarea lor.

Filmul este plin de sensibilitate si simboluri pe care nu le poti intelege decat urmarind atent ritualurile si ideea pe care vor acestea sa le transmita. In fapt, omul trebuie sa iesa din viata cu onoare, iar viata nu este decat o scena pe care acesta debuteaza. Modul in care destinul lui Daigo se intretaie fulgurant cu destinul familiilor carora le ofera servicii subliniaza, parca, faptul ca meseria pe care ajunge Daigo s-o practice si pe care toti o privesc umilitoare e cea din care acesta isi extrage seva ce-i da puterea de a merge mai departe in viata. Dincolo de drama familiilor pe care le intalneste intr-un moment trist, al unei despartiri, coexista si drama lui personala, ca fiinta imperfecta a acestui univers. Finalul este plin de semnificatii, genial de-a dreptul, in ultima scena regasindu-se personificat sensul vietii noastre trecatoare: trecutul, prezentul si viitorul, ingemanate si transformate intr-o imagine metaforica unica. Un film de exceptie, impresionant, ravasitor, cu un mesaj extrem de puternic, recomandabil tuturor iubitorilor de filme cum rar se mai fac in zilele noastre. Orice cuvant in plus e de prisos; doar vizionarea filmului va va lamuri de ce. Asadar, vizionare placuta !

SUBTITRARE IN LIMBA ROMANA