De pe platourile de filmare din Hengdian ale viitoarei super-productii „Di Ren Jie” a sosit o veste despre vedeta Andy Lau. Filmarile pentru viitorul film sunt programate a dura 4 luni, insa se pare ca deja au intervenit probleme neasteptate care vor duce, probabil, la o mica intarziere in privinta datei de definitivare a proiectului. Andy Lau, unul din actorii principali ai productiei, dupa o filmare de 6 zile s-a intors inapoi in Hong Kong, lasand terminarea scenelor de actiune pe seama dublurii sale. Motivul acestei parasiri premature a platourilor de filmare se pare ca a fost teama actorului de a fi infectat cu virusul gripei porcine (H1N1).

Un reporter a aflat ca dublura lui Andy, in acest film, este un anume John Du Yi-heng din Chengdu. Acesta a declarat: „Cand amandoi stateam in fata echipei de filmare, nu ne puteau deosebi pe unul de altul ! In special de fiecare data cand ne puneam machiajele, membrii echipei ma confundau mereu cu Andy”. Acesta a spus unui reporter ca de cand s-a alaturat filmarilor la „Di Ren Jie”, in aprilie, in doar 2 saptamani de filmare avea rani pe cea mai mare parte a corpului. „Sunt foarte obosit, am filmat aproape zilnic noaptea. Toate scenele de lupta, armele si acrobatiile pe sarma, toate aceste scene periculoase se regasesc in ranile dobandite ca dublura a lui Andy Lau”. Multa lume il admira pe John pentru capacitatea de a fi dublura lui Andy Lau, insa doar el cunoaste ce inseamna asta cu adevarat: „Nu e usor sa fii dublura unei celebritati ! Cerintele regizorului sunt foarte mari; chiar daca sunt doar o dublura, fiecare miscare, fie ea cat de nesemnificativa, trebuie sa fie perfecta, si asta pentru ca sunt dublura unui superstar”. Acesta a mai adaugat ca cel mai greu de imitat, la Andy Lau, a fost privirea fixa a acestuia, la care a trebuit sa munceasca mult.

Datorita asemanarii sale cu Andy, John a avut multe oferte de a juca in filme, insa tot ce isi doreste, in prezent, este sa scape de imaginea lui Andy Lau cu care e mereu asociat. Acesta a spus chiar ca s-ar fi alaturat echipei de distributie de la „Ip Man 2” daca ar fi reusit sa obtina un anumit numar de scene in care sa apara.

„Din Ren Jie” ii va aduce din nou impreuna pe ecrane pe Andy Lau si Li Bing Bing (care au mai colaborat la „A World Without Thieves”), dar si pe Carina Lau si Tony Leung Kar Fai. Scenele de lupta sunt lucrate si gandite de Sammo Hung, iar regizor este renumitul Tsui Hark. Filmul va avea premiera in vara anului viitor.

Articol realizat de cris999 © www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>