“Prin Cold Fish, am vrut sa zugravesc o constiinta a unei situatii total lipsite de speranta, care am simtit ca lipseste in filmele japoneze.” (Sion Sono)

“Cold Fish” a avut premiera la Festivalul International de Film de la Venetia, pe 7 septembrie 2010. De asemenea, a fost prezentat la Festivalul de film Pusan si la Festivalul de Film Toronto, asta ca sa amintim doar doua din cele mai prestigioase festivaluri la care a fost prezent, unde a castigat premiul pentru cel mai bun scenariu in sectiunea Fantastic Fest 2010. Pana in prezent, filmul are la activ nu mai putin de 8 premii, cum ar fi premiul criticilor de film la Festivalul de la Deauville, 2 premii pentru cel mai bun rol masculin secundar acordate actorului veteran Denden (d-l Murata, in film, ce a aparut si in Himizu, cel mai nou film al lui Sion Sono) si un premiu pentru Cel mai bun rol secundar feminin acordat actritei Megumi Kagurazaka, ce a aparut si in “Himizu”, si in “Guilty of Romance”(unde de asemenea a fost laureate pentru Cel mai bun rol secundar). In acest an, “Cold Fish” a fost premiat la Blue Ribbon Awards cu premiul pentru Cel mai bun film al anului 2011. Regizorul si scenaristul filmului, Sion Sono, a dobandit notorietate nu doar prin filmele sale in care exploreaza latura intunecata a fiintei umane, expunand-o adesea intr-un mod socant si greu de vizionat, ci si prin spectacolele avangardiste de poezie organizate in 1997, cunoscute sub numele de Tokyo GAGAGA . De altfel, talentul complex al lui Sion Sono s-a manifestat in diferite moduri, el debutand ca poet la doar 17 ani, fiind actor in unele din productiile sale si in ale altor regizori, scriind nu doar scenarii de film ci si romane. “Cold Fish” (2010) este al doilea film din “Trilogia Urii” a lui Sion Sono, alaturi de Love Exposure (2008) si Guilty of Romance (2011). Povestea filmului este inspirata dintr-o serie de crime care au zguduit Japonia anului 1993, crime comise de Gen Sekine si (ex) sotia acestuia Hiroko Kazama, proprietara unui magazin de animale de companie. Acestia au ucis cu sange rece patru persoane, inclusiv un client nemultulit, faramitand mai apoi corpurile, arzand oasele si imprastiind ramasitele in albia unui rau.

Filmul urmareste viata lui Shamoto Nobuyuki (Mitsuru Fukikoshi), un barbat japonez intre doua varste, destul de simplu, timid si pasiv, care traieste impreuna cu a doua sotie Taeko (Megumi Kagurazaka) si cu fiica din prima casatorie Mitsuko (Hikari Kajiwara). Viata acestei familii pare una linistita, desi fiica e plina de furie datorita faptului ca tatal s-a recasatorit la scurt timp dupa moartea mamei sale cu o femeie mai tanara. Mama vitrega traieste marcata de vina de a fi cauza animozitatii dintre fiica si tata, iar Shamoto se vede incapabil sa aplaneze situatia. Totul decurge monoton pana in momentul in care, in una din seri, Shamoto primeste un telefon, prin care e anuntat ca Mitsuko a fost prinsa furand dintr-un magazin. Precipitandu-se la „locul faptei” impreuna cu sotia, pentru a rezolva situatia fara interventia politiei, Shamoto il cunoaste pe domnul Murata (Denden) care desi se dovedeste a fi persoana care a denuntat-o pe Mitsuko, intervine pe langa directorul magazinului si cu atitudinea sa joviala, il convinge pe acesta sa fie indulgent.
Murata, e proprietarul unui magazin de pesti tropicali, la fel ca Shamoto (diferenta intre cei doi fiind ca primul conduce… un Ferrari). Cu comportamentul sau vesel si usor excentric, captiveaza intreaga familie. Ii invita sa-i viziteze magazinul unde fac cunostinta si cu sotia acestuia, Aiko (Asuka Kurosawa), o femeie deosebit de atragatoare. La un moment dat Murata ii ofera lui Mitsuko un loc de munca care include masa si casa, fapt acceptat de Shamoto. Pe rand ii seduce si acapareaza in diferite moduri pe cei trei, iar Shamoto afla in scurt timp ca a pierdut controlul asupra propriei vieti.

Daca in prima parte a filmului, povestea evolueaza lent, monoton, decent, in a doua parte devine tot mai macabra, grotesca si absurda, ca o adevarata incursiune in Iad. Scenele de violenta si sex sunt foarte realiste si fidel redate, nefiind pentru cei slabi de inima. Totul creste in intensitate gradat, pana la finalul dramatic si socant. Cei care ajung sa vizioneze filmul in intregime vor avea dupa asta imaginea unei impresionante alunecari… in nebunie. Shamoto este personajul principal, iar filmul este construit pe drama acestuia, dar cel care acapareaza atentia spectatorilor este Murata, care ca orice bun psihopat este un personaj convingator, carsmatic si fermecator. Chiar daca de la inceput ceva pare in neregula cu el, lumina in care se prezinta este cea a unui unchi simpatic, plin de empatie. Pe de o parte e un om de afaceri realizat si prosper, pe de alta parte ne releva imaginea unei copilarii sumbre. La un moment dat, in comportamentul sau impecabil si dezarmant apar flash-uri de amenintare, care ar trebui sa-i puna pe fuga interlocutorii. Totusi, el poate citi in sufletele celorlati pana in cele mai intunecate unghere si se foloseste de acest fapt pentru a-i aduce sub controlul sau. Isi dezvaluie adevarata natura abia cand victima e prinsa in capcana fara putinta de scapare. Fermecatoarea sotie Aiko isi joaca rolul la fel de magistral, secondandu-l in fiecare actiune cu o placere exacerbata. Savureaza fiecare moment, dovedind lipsa oricaror granite morale, fie ca e vorba de crima sau sex, si trece de la una la alta intr-o fractiune de secunda, vesnic zambitoare si fericita.

Poate multi se intreaba daca titlul filmului are legatura cu magazinele de pesti exotici. Ei bine, titlul e perfect ales pentru acest film, avand doua sensuri, unul propriu, si unul figurat, ce-l regasim in dictionarele urbane, unde expresia “cold fish” (mot-a-mot “peste rece”) face referire la un partener de sex care nu este receptiv, care nu furnizeaza reactii emotionale. Cu acest titlu Sion Sono defineste perfect stilul de viata pasiv al protagonistului, el neopunandu-se niciunui eveniment din existenta sa. Daca Shamoto va fi un “peste rece” pana la final, ramane de vazut. Simboluri exista pe tot parcursul filmului, nu doar in titlul acestuia. Casa de pe muntele “Harakiri” este o fosta capela plina de insemnele crestinismului, statui, icoane, altare, citate biblice. Timpul este cronometrat cu rigoare exagerata. Totul se desfasoara pe parcursul a doar unsprezece zile, dar in film apare ca un refren prezentarea de la planetariu “Planeta noastra Pamantul, s-a nascut acum 4,6 miliarde de ani si peste alti 4,6 miliarde de ani Panatul isi va vedea sfarsitul”. Despre muzica din film se poate spune ca e o alegere interesanta; uneori aplaneaza impactul vizual, alteori il accentueaza, tinand spectatorul conectat. Poate cea mai potrivita incheiere pentru aceasta invitatie la un thriller psihologic marca Sion Sono o constituie chiar cuvintele regizorului: “Starea vietii mele personale influenteaza in mod constant lucrarile mele. Atunci cand viata mea este plina de iubire, fac un film despre dragoste. Daca as fi fost intr-o stare de disperare, as fi facut un film despre asta. Acest film e foarte intunecat, ca o puternica “pastila” care, inghitita, ma ajuta sa depasesc o criza personala. Filmul m-a alinat. In acest sens e probabil cea mai personala realizare de pana acum.”

Multumiri pentru traducere lui lasedan – Asia Team Romania

Articol realizat de corina1002001 – asiacinefil.com