Iklimler (2006) (cu numele international “Climates”) este primul mare succes al apreciatului regizor turc Nuri Bilge Ceylan. Dupa ce pana in 2006 s-a remarcat prin cele 3 premii Portocala de Aur (un fel de Oscar al Turciei) – de 2 ori pentru el mai bun regizor si o data pentru cel mai bun scenariu -, in 2006 a sosit timpul si pentru consacrarea internationala. Filmul “Climates” a fost nominalizat la Palm D’Or (pe care avea sa-l castige 2 ani mai tarziu cu “Three Monkeys”) si a castigat 10 premii nationale si internationale. Filmul i-a a dus pentru a patra oara premiul Portocala de Aur, iar la Cannes a castigat premiul FIPRESCI, lasand o foarte buna impresie prin prezenta sa la prestigiosul festival. “Climates” este o drama despre relatia dintre un barbat si o femeie – intamplator sot si sotie -, urmarind deteriorarea acesteia si alternativele ulterioare pe care viata le ofera fiecaruia. Cunoscutul critic american de film Michael Phillips (Chicago Tribune) a considerat “Climates” cel mai bun film din lume al anului 2006, considerandu-l al treilea cel mai bun film al primului deceniu al acestui secol.

Nuri Bilge Ceylan, regizorul filmului, are o poveste de viata interesanta. De la 15 ani e pasionat de fotografie, iar la 22 de ani a descoperit filmul. In timp ce studia la universitate, a participat la cluburile de film si fotografie, si chiar facea poze in genul pozelor pentru pasaport pentru a castiga un ban. Dupa absolvirea universitatii in specializarea inginerie electrica, a facut doua calatorii pentru limpezirea gandurilor si alegerea drumului de urmat in viata: la Londra si in Nepal, la Kathmandu. Reintors in Ankara, si-a satisfacut stagiul militar obligatoriu, si in armata si-a ales drumul de urmat in viata: lumea filmului. Filmul de debut – Cocoon – a fost prezentat chiar la Cannes, iar succesele ulterioare obtinute la nivel national l-au incurajat sa-si cizeleze stilul. Dupa succesul de la Cannes cu “Climates”, in 2008 a castigat Palm D’Or cu filmul “Three Monkeys”, iar in 2009 a fost selectat sa faca parte din juriul de la Cannes. Stilul lui a fost descris ca apartinand “high art”-ului, adica acelei forme de arta ce se bucura de cel mai mare respect in domeniu, fie ca e vorba de arta decorative, picture, fotografie sau intr-o oarecare forma chiar film. Ceylan trateaza in filmele sale teme precum instrainarea individului, existentialismul, monotonia vietii umane si detaliile fundamentale ale vietii in general. Cadrele lungi si statice, de obicei intr-o ambianta naturala, sunt dublate de o tacere amenintatoare, ce anunta o criza in viata personajelor. Cadrele in care personajele sale sunt filmate din spate – una din caracteristicile stilului lui Ceylan – lasa spectatorului, in opinia acestuia, posibilitatea de a specula asupra trairilor personajului din momentul respectiv. Nu de putine ori, chipurile eroilor sunt prezentate in intuneric, fara a se putea distinge prea bine ce traiti au acestia in anumite situatii. Filmele sale sunt realizate cu bugete foarte mici, din distributia lor facand parte actori amatori, in mare parte membrii ai propriei sale familii. In “Climates”, in rolul parintilor personajului masculin Isa apar chiar parintii lui Nure Bilge Ceylan, iar filmul insusi ii are in rolurile principale pe Nure Bilge Ceylan si pe sotia acestuia, Ebru Ceylan. Trimiterile la lumea fotografiei nu lipsesc nici ele, la un moment dat personajul principal mergand la ruinele de la Ishak Pasa unde fotografiaza peisajul iarna, si face o poza in care apare si un sofer de taxi ce se plange ca in acel orasel fotografii fac doar poze pentru pasapoarte, cerandu-i si lui un exemplar din respectiva poza – de altfel foarte reusita. De altfel, in timpul filmarilor de la “Climates”, Nuri Bilge Ceylan si-a indreptat din nou atentia asupra artei fotografice, care din acel moment i-a insotit cariera din lumea filmului. Cativa ani mai tarziu, acesta a publicat “Turkey Cinemascope”, un album cu fotografii panoramice ale Turciei realizate de el intre 2003 si 2009. Asadar, prin activitatile sale, Nuri Bilge Ceylan se aseamana foarte mult cu starul coreean Bae Yong Joon, nici componenta patriotica nelipsind din discursul sau (in incheierea dfiscursului de la premierea de la Cannes din 2008, Ceylan a dedicat premiul “frumoasei si singuraticei mele tari, pe care o iubesc pasionant”). “Climates” a fost primul film al lui Ceylan filmat in “high definition”, iar cartea cu nume omonim a fost publicata de Norgunk Yayincilik in 2009, doar in limba turca.

Isa (Nuri Bilge Ceylan) e un profesor de arhitectura din Istanbul, ce lucreaza intr-un mediu universitar si este apreciat de colegii sai. El e casatorit cu Bahar (Ebru Ceylan), un regizor scenograf ce lucreaza in lumea serialelor de televiziune. Profesiile ii impiedica pe cei doi sa fie impreuna mai tot timpul, astfel ca timpul petrecut in intimitatea cuplului este aproape inexistent. Totusi, intr-o vara, cei doi reusesc in sfarsit sa aiba un concediu impreuna, si pleaca intr-o statiune turistica, Kas, unde locuiau si niste prieteni. In timp ce iau cina cu acestia intr-o seara racoroasa de vara, din senin, cei doi incep sa se tachineze si sunt la un pas sa se certe. Anterior ii regasisem pe amandoi pe o plaja pustie, toropiti de caldura, abia schimband o vorba. Este clar, ceva nu merge intre cei doi soti. Mai apoi, Isa vine cu o propunere care starneste o adevarata furtuna in sufletul lui Bahar: “cel mai bine ar fi ca fiecare sa mearga pe drumul sau”. Isa isi asuma responabilitatea pentru esuarea relatiei, si invoca drept pretext diferenta de varsta dintre el si ea. El incearca sa faca despartirea mai putin dureroasa si se ofera sa o sune pe Bahar cand ajunge in Istanbul, dar ea ii respinge propunerea, semn ca are in cele din urma maturitatea de a accepta incheierea relatiei. Care va fi viata fiecaruia din acel moment si daca destinul va oferi inca o sansa celor doi sunt principalele directii incotro se va indrepta filmul.

“Climates” e un veritabil recital artistic, o capodopera a cinematografiei turce contemporane. Planurile fixe si lungi, dialogurile aproape absente, tacerea surprinsa in interioritatea cea mai intima a unui cuplu amintesc de nemuritoarele filme ale monstrului sacru Michelangelo Antonioni. Sunt lucruri atat de simple abordate in acest film si spuse fara prea mare efort, intr-un mod natural, firesc, incat urmarind fiecare secventa ajungi sa-ti pui intrebarea: “Ce mare filosofie in a face un astfel de film ?”. Dar daca nu il privesti superficial si analizezi fiecare scena, ajungi la concluzia ca fiecare clipa de tacere, fiecare grimasa a vreunui personaj, fiecare gest natural sau fortat sunt parte a unui portret sub forma unui puzzle, pe care il poti reconstitui doar urmarind personajul central in lumea sa. Initial esti tentat sa crezi ca relatia conjugala a lui Isa cu Bahar e una perfecta, in special ca ii regasim pe cei doi intr-un concediu intr-un loc exotic din Turcia. Dar tacerea apasatoare din cadrul cuplului, iar mai apoi certurile dese izbucnite din senin te fac sa crezi ca ceva nu merge in acest cuplu. Mai mult, inainte ca personajul sa ia decizia de a se desparti, in sufletul tau esti convins ca asa urmeaza sa se intample. Si nu e singura scena in care ajungi sa gandesti ca personajul. Tacerea lasa loc in gandurile spectatorului la meditatie, la analiza, la implicare in drama lui Isa, astfel ca inainte ca acesta sa ia o decizie, tu, ca spectator, o cunosti deja. E un lucru magic ce reuseste Nure Bilge Ceylan in acest film. In plus, ca spectator ti se acorda sansa sa judeci obiectiv personajul principal, sa ii analizezi lucrurile in general nevazute intr-un film: caracterul, trairile interioare exteriorizate printr-o privire, printr-un zambet sau o incruntare. Poti sa fii impacat cu faptul ca acesta pune capat relatiei cu Bahar si sa accepti ca poate intre cei doi chiar nu a existat compatibilitate. Dar in momentul in care ajungi sa-l cunosti pe Isa in mediul sau, in viata de zi cu zi, ajungi sa-ti schimbi parerea despre concediul petrecut alaturi de Bahar in statiune. Poate ca initial esti tentat sa vezi in aceasta o ultima sansa pe care el i-o acorda ei, pentru a ramane impreuna, dar ajungi la concluzia ca lucrurile de fapt sunt invers, ca sansa i-a fost acordata lui Isa si ca el i-a dat cu piciorul. Sub acest aspect al ideilor transmise si a modalitatii de realizare a acestei transmisii, filmul e fenomenal. In plus, regasim in acest film (si in general in filmul turcesc) reflectarea tuturor valorilor pe care trebuie sa le posede o persoana: dragostea parinteasca, patriotismul (putin mai estompat dar reflectat prin calatoriile prin tara si surprinderea frumusetilor acesteia, iar la un moment dat de un dialog in contracdictoriu dintre Isa si un coleg de-al sau, ce allege sa-si petreaca vacanta de iarna la Moscova, lucru pentru care il critica), caracterul, intelegerea fata de partenerul de cuplu, dar odata cu toate acestea ies la lumina si laturile negative, reversal medaliei: minciuna, materialismul, prioritatile si telurile in viata, egoismul uman.

S-ar putea spune foarte multe lucruri despre acest film, dar cel mai placut e ca frumusetea lui sa se dezvaluie asemeni unui pretios sirag de margele de chihlimbar in fata curiozitatii iubitorilor acestui gen de filme. “Climates” ramane un film de festival unic prin frumusete, prin realizare, prin imaginile desprinse parca din fotografie, in care sunt plasate deloc accidental cateva personaje ce par sa se hraneasca din vitalitatea lor. Un film lent, hranit de un enorm potential emotiv, un “must see” care cu siguranta se va plasa undeva sus in topul preferintelor iubitorilor filmului asiatic.

Traducerea si adaptarea, in premiera in Romania, a fost efectuata de

gligac2002 – Asia Team Romania

Articol realizat de cris999 – asiacinefil.com