sword09Planul lui Yeon Gaesomun nu da gres, iar rebeliunea are loc. Palatul e luat cu asalt tocmai in ziua ceremoniei ungerii ca mostenitoare a Tronului a Printesei So Hee. Generalul scoate sabia in clipa in care Primul Ministru rosteste ordinul regal, iar ceea ce urmeaza e un adevarat macel, toti nobilii fideli Regelui fiind ucisi fara mila. Geumhwadan nu reuseste decat sa traga suficient de timp cat Regele si Printesa sa poata fugi din Palat prin culoarul secret din temnita, insa Printesa se intoarce din drum dupa fratele ei, iar mai apoi Regele refuza sa paraseasca Sala Tronului. Acolo isi va trai ultimele clipe, inainte de a fi strapuns de sabia tradatorului Yeon Gaesomun. La fata locului soseste si Yeon Choong chiar la timp, salvand din nou viata Printesei si luandu-l ostatic pe General. Gestul sau ofera suficient ragaz Geunhwadan sa o scoata pe Printesa din Palat, insa Shi Woo e urmarit indeaproape de omul de incredere al Generalului. Ajunsi la capat de drum, pe o stanca ce dadea intr-o prapastie, Shi Woo si Printesa par a nu mai avea scapare… In tot acest timp, la Palat, un nou joc de priviri intre tatal rebel si fiul bastard are loc, un schimb de priviri ce spune mai mult decat orice cuvant. A fost fara indoiala pentru ultima oara cand tatal isi cruta fiul. In Sala Tronului, in prezenta Generalului si mai apoi a catorva nobili tradatori, Jang, nepotul Regelui defunct si varul Printesei, urca pe tron si devine regele uzurpator Bo Jang. Intr-o scena plina de simplitate dar cu o incarcatura emotionala deosebita, Generalul Yeon Gaesomun isi priveste paiata asezandu-se pe tron, raspunzand nonsalant intrebarii acestuia: “Acum, totul s-a sfarsit ?”; “Nu, e doar inceputul.”

Prezentarea: cris999 – asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>