iulie 2016 – Pagina 2 – Asiacinefil – Totul despre filmul asiatic

Publicat: vineri 8 iulie 2016

Sfarsitul tragic al Printului Sado este poate cel mai cunoscut episod din istoria regalitatii Joseonului, alaturi de cel al fondarii dinastiei si, desigur, al sfarsitului ei. Asta probabil si datorita faptului ca s-au realizat numroase ecranizari pentru micul ecran ce au dus, odata cu explozia Hallyu, la raspandirea istoriei si culturii coreene pretutineni pe mapamond. Ce se stie, poate, mai putin, este cum s-a ajuns la momentul tragic ce a marcat sfarsitul Printului Mostenitor Sado si cum a evoluat relatia tata-fiu de-a lungul timpului, element crucial in intelegerea unuia din cele mai emotionante momente din istoria Coreei. Lee Joon-ik (foto), regizorul lui “The Throne”, e celebru pentru ecranizarile sale de epoca, pline de rafinament si delicatete artistica, precum “The King and the Clown”sau “Blades of Blood”, insa spre deosebire de acestea si mai ales de ultima productie de epoca, “Battlefield Heroes”, in care umorul predomina, “The Throne” este cea mai grava si mai realista realizare a sa de pana acum. Distributia filmului i-a adus impreuna pentru prima oara pe doi exponenti a doua generatii diferite de actori, Song Kang-ho, un actor de top aflat la doar al doilea rol intr-un film de epoca (primul a fost in “The Face Reader”), si Yoo Ah-in, un tanar star in ascensiune, devenit celebru dupa rolul din blockbuster-ul Veteran. Recitalului celor doi, aflati in rolurile antagonice de Rege si Print Mostenitor, li se adauga rolurile secundare pline de expresivitate interpretate de o Moon Geun-young (sotia Printului Mostenitor, aflata la primul rol pe marele ecran dupa 8 ani), Kim Hae-sook (Regina Mama) sau So Ji-sub (in rolul regelui Jeongjo, fiul lui Sado, la maturitate, ce apare la final, in ultimele 10 minute ale productiei). “The Throne” a avut 15 nominalizari si a castigat 10 premii, intre care Cel mai bun, scenariu si muzica acordate de Asociatia coreana a criticilor de film, Cel mai bun actor (Yoo Ah-in) acordat la Blue Dragon Film Awards si, mai ales, Marele Premiu, Filmul anului 2015 in Coreea, acordat la Baeksang Arts Awards. Filmul a fost propunerea Coreei la premiile Oscar pentru Cel mai bun film strain, dar nu a fost desemnat pentru seara de gala. La box-office, The Throne s-a comportat foarte bine, filmul cu un buget de 8,3 milioane dolari avand incasari de 42,5 milioane, fiind depasit de doar 4 productii autohtone. Filmarile au durat doar 3 luni.

In a doua jumatate a secolului XVIII, Joseonul avea sa traiasca una din ele mai tragice povesti pe care istoria a consemnat-o. Urcat pe tron in urma mortii neasteptate a fratelui sau, Regele Yeongjo (Song Kang-ho) nu a privit niciodata tronul ca pe un tel in sine, considerand ca ocupa temporar aceasta pozitie. Dar odata cu trecerea anilor, a inceput sa se obisnuiasca cu rigorile impuse de cea mai inalta pozitie in stat si sa deprinda tainele carmuirii in conditiile permanentelor dispute dintre cele doua factiuni politice ale vremii. Dupa implinirea varstei de 40 de ani, are un copil, cel pe care avea sa-l numeasca postum Printul Sado (Yoo Ah-in). Inca de prunc ii acorda acestuia titlul de Print Mostenitor, oferindu-i o educatie stricta de la varsta de 2 ani. Dar pe masura ce creste, Sado pare mai preocupat sa-l deseneze pe Mong, catelul primit ca dar de nunta din Qing, sau sa invete manuirea sabiei, decat sa studieze asiduu, cum dorea tatal sau. Acest lucru duce, treptat, la o ruptura in relatia tata-fiu, devenita, pe masura trecerii anilor, tot mai apasatoare. Filmul analizeaza retrospectiv, rational si individual evolutia relatiei celor doi, pana la sfarsitul tragic al Printului Sado survenit in 1762, la doar 27 de ani.

Printul Sado (nascut ca Jangheon) a fost al doilea fiu al regelui Yeongjo (interpretat in film de Song Kang-ho). Datorita mortii subite a fratelui lui mai mare, a devenit automat Print Mostenitor, primind o educatie in acest sens. Doar ca acesta nu a mai ajuns niciodata sa urce pe tron. Istoria indica faptul ca ar fi suferit de o boala mintala si, dupa cum o arata si filmul, ca ar fi ucis oameni la intamplare in Palat. Acesta a fost inchis intr-un cufar de orez, in plina vara, unde a si murit dupa 8 zile. Moarte lui ramane o chestiune intens dezbatuta de istorici, existand doua teorii: cum ca moartea sa ar fi fost o “rasplata” pentru comportamentul sau ce a afectat imaginea Familiei Regale, si o teorie “conspirationista”, ce sustine ca uciderea lui a fost consecinta unor jocuri de culise ale adversarilor politici. Un secol mai tarziu a aparut aceasta din urma teorie, ce sustinea ca boala mintala a lui Sado ar fi fost inscenata, insa in “Memoriile Doamnei Hyegyeong”, scrise de sotia lui Sado, aceasta infirma teoria prin acuratetea cu care descrie tragicele evenimente. Numele de Sado (care s-ar traduce “Gandeste-te la el cu tristete profunda”) a fost acordat postum de catre tatal sau, insa reabilitatea imaginii Printului Jangheon a venit abia in timpul domniei fiului sau, Jeongjo.

“The Throne” e o fina introspectie a relatiei dintre un tata si un fiu, dintre un Rege si Printul sau Mostenitor, in care granita dintre personal si oficial e una extrem de volatila. Avem fata in fata doua personaje ale istoriei diametral opuse. Pe de o parte il avem pe Regele Yeongjo, un autodidact prun excelenta, ce constientizeaza ca doar daca este mai citit decat supusii sai poate controla si stapani Curtea si ministrii lacomi. De aici obsesia sa pentru studiu, pe care i-o insufla cu o insistenta ucigatoare fiului sau. Yeongjo e obsedat si de tinuta, care trebuie sa fie perfecta, in viziunea sa, sa emane autoritate si automat sa atraga respectul supusilor. Are si unele obiceiuri stranii. De exemplu, cand aude ce nu-i place, crede ca va avea ghinion si se spala pe maini si gura, dupa care se adreseaza unei persoane detestabile ca sa-i transmita ghinionul; cand iese pe o anumita poarta e bine dispus, cand iese pe o alta e suparat; etc. Pe de alta parte il avem pe Printul Mostenitor (viitorul Sado), care ajunge doar printr-un context nefericit in pozitia de a fi mostenitorul tronului. Moartea neasteptata a primului fiu al Regelui il pune pe acesta intr-o situatie delicata, de a ramane fara un urmas direct pe linie barbateasca care sa preia tronul. Desi are o varsta inaintata (peste 40 de ani), Regele incearca sa aiba un nou copil, in speranta de a fi baiat, cu o concubina, Doamna Yi. Bucuria faptului de a sti ca noul-nascut e baiat il face pe Rege sa-l desemneze pe acesta Print Mostenitor, si de la 2 ani sa ineapa educarea lui. Asadar, Sado nu a avut de ales, putem chiar spune ca aducerea lui pe lume a avut un scop precis. Intreaga lui copilarie a fost traita sub ochii stricti ai tatalui sau, ce a ajuns sa-i controleze viata si sa-i impuna mereu studiul in fata lucrurilor trecatoare odata cu varsta, precum joaca. Dar Sado, in fata constrangerilor parintelui sau, a inceput sa aiba cu totul alte peocupari, neglijand studiul si dezamagindu-si crunt tatal. Relatia dintre cei doi e foarte fin zugravita de regizorul Lee Joon-ik, ce o prezinta gradual, prin intermediul flashback-urilor, ce puncteaza fiecare etapa pe care Printul si-o rememoreaza in cele 8 zile de agonie dinaintea mortii. Iar filmul incearca sa fie cat poate de obiectiv cand vine vorba de judecarea celor doi. Regizorul ne prezinta atat viziunea Printului, cat si unghiul de vedere al Regelui, pe care in final le unifica intr-un dialog emotionant calau-victima, tata-fiu, Rege-Print Mostenitor.

Pentru Rege, lucrurile sunt foarte simple. El a ajuns pe tron doar pentru faptul ca fratele defunct nu a avut urmasi. A ajuns pe fundalul unor zvonuri, cum ca ar fi furat practic tronul fratelui sau, iar acestea vor fi dublate de originea lui oarecum umila, Regele fiind practic fiul unei slujitoare. Toate aceste lucruri ii vor eroda domnia si increderea in sine, nascand frustrari, reaprinse din cand in cand cand vreun oponent de-al sau e arestat si executat pentru ca i se reaminteste originea sa. Un lucru important, spre deosebire de alti monarhi inetati dupa putere, Regele si-a perceput functia ca fiind ceva temporar; mereu pretinde ca nu se agata de tron, chiar la un moment dat, in urma disputei cu Regina Mama, abdica. Toata relatia cu fiul sau Sado e construita tinand cont de aceste lucruri. Sado e mereu criticat, iar numirea lui ca regent e doar pentru a demosntra Curtii inutilitatea lui. Simti poe toata durata filmului raceala tatalui fata de fiu, si incerci sa ti-o explici. Raspunsul logic vine in momentul in care consulti ceea ce a consemnat istoria: un rege putea avea cate concubine dorea, mai putea avea si o Regina, iar cand aceasta murea sau era detronata putea avea o alta Regina. Se pune intrebarea: cat de mult poate sa iubeasca un astfel de tata pe unul sau pe altul dintre copiii sai, fie ei baieti sau fete, conceputi cu mai multe femei ? Noi suntem tentati sa judecam lucrurile dupa mentalitatea familiei moderne, spunand ca un tata isi iubeste fiul mai mult decat pe propria persoana, insa in cazul Familiei Regale, cum se spune in film, exista o vorba: “Copiii sunt priviti ca niste inamici”. In cel mai fericit caz pot lua nastere niste favoritisme, in functie de afinitatile copiilor, de interventia concubinelor pe langa Rege etc, dar in aceasta situatie, cand nu te poti bizui decat pe un singur urmas adus tarziu pe lume special pentru a urca pe tron, e evident ca intreaga afectiune se indreapta spre mostenitor. Si totusi, raceala Regelui sexagenar fata de fiul moribund in cufarul e orez e evidenta. Ea se naste in momentul in care vede apetitul scazut al lui Sado pentru studiu, razvratirea lui, neintelegerea rolului sau in viata. De la dragostea din primii ani, treptat se ajunge la o distantare intre cei doi, Sado crescand lipsit de dragostea tatalui sau. Acest lucru are efecte devastatoare asupra psihicului sau, macinandu-l in interior si ducandu-l spre boala mintala de care se imbolnaveste. Ajunge sa fie atat de detestat de tatal sau, ce se simte tradat chiar in fata supusilor sai, incat la un moment dat Regele ii spune ca daca ar mai fi avut un fiu, cu siguranta Sado nu ar fi fost cel ales pentru a urca pe tron. Regretele Regelui isi gasesc consolarea in descoperira nepotului sau, fiul lui Sado, care pentru a compensa lipsurile tatalui sau, incearca sa studieze sis a se ridice la nivelul asteptarilor bunicului. Dar asta nu inseamna ca ura tatalui fata de fiu scade. Razvratirea lui Sado si intrarea cu sabie in Palatul Regelui nu e decat pretextul pe care Regele il astepta, iar Printul i-o ofera pe tava, in exasperarea sa. E eliberarea de care au nevoie amandoi.

Titlul coreean al filmului este “Sado” (un titlu prea personal), insa titlul international, “Tronul”, e mult mai definitoriu pentru subiectul in sine. Tronul este un element plin de semnificatii. Daca in timpul domniei lui Yeongjo tronul era un loc “pentru moderarea deciziilor si tragerea la raspundere’, odata cu urcarea pe tron a nepotului Jeongjo tronul devine o arma a razbunarii si reconcilierii. De remarcat si coloana sonora a productiei, in care un loc aparte il are mantra budhista ce se repeta obsedant in mometele cheie ale filmului, transmitand un mesaj trist ce rasuna dincolo de lumea celor morti, oferind parca o consolare sufletelor moarte.

Un film de exceptie, ce-si merita cu prisosinta premiile si castigurile de la box-ofice. Desi actiunea lipseste aproape cu desavarsire, momentele de recital ale celor doi protagonisti sunt senzationale. Imaginile, decorurile, muzica, costumele, tensiunea ce creste gradual pe masura ce ne apropiem de deznodamant, modul in care e spusa povestea (ai zice ca despre episodul mortii Printului Sado n-ai avea prea multe de spus, insa dincolo de partea senzationala a lui, Lee Joon-ik reuseste sa scoata la suprafata substratul sensibil al momentului, sa-i dea consistenta si forta intr-un mod dea- dreptul impresionant), toate fac din “The Throne” o realizare cu valoare de document, realista si obiectiva, asa cum a ramas tragicul moment consemnat si in istorie.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil, dupa traducerea originala si profesionista a filmului in engleza realizata din limba coreeana, si nu dupa cea provenita pe filiera corupta indoneziana, facuta de amatori, ce a trecut prin filtrul a patru limbi (din coreeana in chineza, din chineza in indoneziana si din indoneziana in engleza).

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: joi 7 iulie 2016

Un film despre o iubire realista ruleaza in cinematografe din 29 iunie, in rolul principal jucand actrita Jeon Hye Bin care se bucura de o renastere a carierei sale cu ajutorul celui mai recent serial in care aceasta a jucat, „Oh Hae Young Again”. Interpretand-o pe „Pretty Oh Hae Young”, actrita a primit recenzii pozitive si mult sprijin pentru rolul secundar.

In noul sau film, „With Or Without You”, Jeon Hye Bin interpreteaza rolul lui Woo Yeon Yi, o fosta actrita ce viseaza la o reintoarcere pe ecran, plina de stralucire si succes si totodata la o atentie deosebita din partea industriei de divertisment. Woo Yeon Yi intalneste un barbat mai tanar decat ea numit Oh Sun Jae, jucat de Shin Min Cheol din „No Breathing” si se indragosteste fulgerator de acesta. Personajul masculin este un fost asistent de regie, dar care are un mare vis, acela de a deveni producator de filme. Cei doi se casatoresc, dar divorteaza aproape imediat.

Totusi, pentru ca cei doi muncesc in acelasi domeniu si din cauza unor probleme din viata reala precum chiria, decid sa nu traiasca separat si continua sa locuiasca sub acelasi acoperis, ca prieteni, si din cand in cand ceva mai mult. Cand un scenariu scris impreuna de cei doi este ales pentru un film, acest lucru devine un catalizator in relatia dintre Yeon Yi si Sun Jae.

Filmul exploreaza aspectele pragmatice ale despartirii de partener, jena ce intervine atunci cand trebuie sa explici anumite lucruri ce nu ar trebui stiute de altii si mai ales problemele legate de sentimentele de iubire ramase chiar dupa separare.

„With Or Without You” este un film realist despre societatea moderna a zilelor noastre, problemele ce intervin intr-o poveste de iubire, dar mai ales de cum sunt aceste probleme abordate.

(Sursa: dramabeans)

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: miercuri 6 iulie 2016

Cu „Spirits’ Homecoming” (ar trebui sa) ne gasim in fata unui film de reconstituire istorica a unei perioade nu prea cunoscute din al doilea razboi mondial, cand japonezii, in calitate de ocupant al Coreei, sunt atat de grijulii cu propriii militari incat, pentru a le reduce din stresul si paranoia luptei, instituie serviciul femeilor de reconfortare, in cadrul caruia adolescente de la 14 ani in sus sunt rechizitionate fara rusine de la familiile lor, pentru a fi folosite ca simple obiecte sexuale, la totala discretie a militarilor. Conditia fetelor este redusa la cea de sclavie, neindeplinirea intocmai a fanteziilor sexuale a opresorilor punandu-le in pericolul de a fi agresate cu barbarie sau chiar omorate. In acest climat obscur si tensionat urmarim destinul lui Jung-min si al lui Yeong-hee, doua fete ce s-au cunoscut, dupa ce-au fost luate de-acasa, in timpul transportului spre noua lor „viata”, ce curand li se va dezvalui ca „iadul pe pamant”. Dintre ele, spiritul activ, cea care asigura progresul actiunii, e Jung-min, care are un atu fata de celelalte, si anume credinta nestramutata, sadita de mama ei, ca ea va trece biruitoare peste toate greutatile, prin intermediul unei amulete cu nume lung si complicat. Increderea aceasta o transmite si lui Yeong-hee, ceea ce-i permite sa treaca peste toate grozaviile traite.

Dar filmul e mai mult decat o reconstituire istorica. E si una care transcende hotarul vietii si al mortii, pentru ca in lumea reala exista o adolescenta, Eun-kyung, sortita de la nastere a fi saman, care e puntea de legatura intre Yeong-hee, acum in varsta si bolnava de cancer, si Jung-min din timpul razboiului, si asistam la dialogul final, deslusitor si linistitor, intre cele doua. Titlul filmului se lamureste la sfarsit, cand Eun-kyung pregateste calea revenirii acasa a spiritelor, ceea ce-i prilejuieste si lui Jung-min reintanirea cu parintii.

“Spirits’ Homecoming”, o impresionanta drama de razboi ce pentru coreeni a avut o incarcatura emotionala aparte, a devenit la scurt timp de la premiera, un „hit” la box-office, reusind sa vanda mai mult de 1 milion de bilete in salile de cinema in primele 5 zile. Cu 23, 7 milioane dolari incasari, filmul a devenit a patra productie autohtona din prima jumatate a anului 2016 in privinta incasarilor, demonstrand interesul coreenilor pentru propria istorie si rana inca deschisa a ocupatiei japoneze, cu consecintele sale cele mai abjecte. In Coreea, filmul a fost un adevarat fenomen, lucru la care nici macar producatorii nu se asteptau. Dar acest lucru s-a datorat si unor evenimente ce tin de politica, deci practic e consecinta unui consens public manifestat pe doua fronturi. Sud-coreenii par a fi determinati atat in consolarea fostelor femei de reconfortare, ce au fost inca o data insultate de recentul acord intre Coreea de Sud si Japonia, ce nu include o cerere publica sincera de scuze din partea Japoniei, cat si in blocarea revizionismului istoriei din partea actualei administratii a Presedintei Park Geun-hye, ce a pus in aplicare un plan de a aduce autorii de carti de istorie coreeana sub controlul statului. Regizorul si scenaristul Cho Jung-rae a avut de intampinat o multime de dificultati pe durata productiei, care a fost oprita de mai multe ori din cauza problemelor financiare. Dar coreenii de rand s-au mobilizat, si cu ajutorul donatiilor facute de 75.200 de oameni filmul a putut fi finalizat. Numele tuturor donatorilor apare mentionat pe genericul de final al filmului. Apoi au aparut problemele privind distributia lui in cinematografe, premiera fiind de mai multe ori amanata din cauza lipsei de sali de cinema disponibile. Intr-un final, premiera a avut loc pe 1 martie, o data cu semnificatii aparte pentru istoria Coreei, cand se comemoreaza anual miscarea coreeana de rezistenta impotriva ocupatiei japoneze. Lumea a continuat sa sustina acest film, cumparand bilete in avans (9 zile la rand acest film a fost nr. 1 la rezervari de bilete de cinema in Coreea !) si semnand o petitie ca acest film sa poata rula in mai multe cinematografe. Daca va vine sa credeti, la acest film s-a lucrat timp de 14 ani, inainte ca productia sa fie finalizata, o importanta etapa fiind cea a documentarii. Dupa cum a spus un jurnalist ce a facut prezentarea filmului inaintea premierei sale, pentru coreeni, sa mearga sa vizioneze acest film nu a insemnat doar o modalitate de petrecere a timpului liber, ci mai degraba un fel de protest prin care filmul devine un mijloc prin care oamenii isi exprima nemultumirea fata de atitudinea politicului fata de acest subiect sensibil abordat. „E exemplul unui film ce coincide perfect cu evenimente de actualitate din societatea coreana, a carui receptie entuziasmanta peste hotare a afectat pozitiv si piata autohtona de film” (spre exemplu, celebrul New York Times a acordat o pagina prezentarii acestui film). In Coreea, la scurt timp de la lansare, filmul a devenit un fenomen social, multi profesori inchiriind sali intregi de cinema pentru a aduce grupuri de elevi la proiectii.

„Spirits’ Homecoming” are la baza povestea reala a lui Kang Il-chul (foto, 2001), o tanara coreeanca ce a fost fortata sa devina sclava sexuala pentru armata imperiala japoneza in anii ‚40. Nascuta in 1928, aceasta a fost dusa cu forta la asa-numitele „centre de reconfortare” ale armatei japoneze in 1943, cand avea doar 16 ani. Practic filmul portretizeaza lupta unei adolescente deposedate brutal de drepturile sale ca om si de demnitatea sa, in numele razboiului si militarismului. Spre deosebire de Germania, Japonia zilelor noastre n-a facut rectificari cand vine vorba de pozitia fata de crimle de razboi comise in trecut. Curentul de dreapta, nationalist, chiar considera inacceptabile argumentele Coreei sau Chinei, de exemplu, negand vehement conscriptia fortata a femeilor de reconfortare. Filmul nu cauta pur si simplu sa critice guvernul japonez sau sa ofera o consolare in memoria victimelor. In schimb, tinteste sa arate devastarea si tragedia cauzata de armata japoneza, si sa transmita un mesaj sensibil ca astfel de lucruri nu se mai pot repeta vreodata. Din aceasta perspectiva, „Spirits’ Homecoming” nu este o poveste despre „trecut”, cat mai ales despre „viitor”, un film ce are menire de a vindeca ranile trecutului. Iar cum in ziua de azi doar un numar mic din aceste victime mai traiesc, consemnarea si prezentarea povestilor lor lumii devine ceva imperativ.

Revenind la persoana ce a stat la baza povestii acestui film, Kang Il-chul, la 16 ani a fost „recurtata” fortat de un ofiter japonez, fiind dusa la un centru de reconfortare in Mundanjiang, China, fiind obligata sa lucreze ca sclava sexuala pntru soldatii japonezi. Spre sfarsitul razboiului, dupa ani de chinuri groaznice si abuzuri, a fost diagnosticata cu febra tifoida. Atunci, a fost transferata in afara taberei militare, impreuna cu alte fete considerate „inutile”, pentru a fi arsa. Chiar inainte de a fi aruncata in foc, a reusit o evadare dramatica, profitand de un atac surpriza al Armatei Coreene de Independenta. A ratacit prin China, unde s-a stabilit, tanjind sa revina inapoi in Coreea natala. Lucrul s-a petrecut abia in 1998, cand a decis sa revina in Coreea si sa stea intr-o locatie, „Casa Impartasirii”, alaturi de alte victime. In 2001, in timpul unei sedinte de psihoterapie prin desen a desenat „Fecioare Arzand”, in care descrie propria experienta. Vizita regizorului in acel loc, intalnirea cu aceasta si descrierea teribilelor sale experiente de viata l-au determinat sa scrie scenariul actualului film.

Asadar, avem in fata unul din cele mai tulburatoare filme coreene ale ultimilor ani, de un realism crud pe care istoria unora il neaga, iar a al altora incearca sa-l treaca cu vederea din cine stie ce interese politice meschine. O pagina de istorie ce nu trebuie uitata, pe care generatiile viitoare trebuie sa si-o insuseasca, pentru a nu se repeta. Un film-document cutremurator, sensibil si umanist, in definitiv despre istoria umanitatii, construit ca argument universal impotriva uitarii.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de lasedan si cris999 – asiacinefil

Publicat: duminică 3 iulie 2016

A venit vremea ca un vis din copilarie sa fie infaptuit. Orasul Seul ii trezeste multe amintiri dureroase lui Young Hoo, care vrea sa se intoarca in oraselul natal sa-si deschida o clinica medicala.Yu Jin il imbratiseaza pentru ultima oara pe cel pe care l-a urat si iubit deopotriva atat de mult! Mezina Yu Sun este mai norocasa, a aflat incotro a plecat prof. Kim si a pornit catre el hotarata sa nu mai lase pe nimeni si nimic sa-i desparta! Un catel primit in dar de la prof. Kim este primul punct bifat din amplul proiect al vietii la tara. Hae Jung probeaza rochia de mireasa, se va casatori, dar nu vrea sa-l insele pe viitorul sot si-i spune ca are in suflet pe altcineva. Daca si-a propus sa se minta ca este iubit, acum d-l Kim nu mai poate. O apreciaza si o iubeste destul pe Hae Jung ca sa nu vrea sa o faca nefericita si ii reda libertatea. Pe surori, necazurile le-au calit si le-au invatat sa lupte pentru idealurile lor. Stirea despre relatia dintre Yu Mi si Han Tae Suhk a fost furnizata chiar de ea, este calea dura dar sigura de a scapa de Jae Yeon, cel atat de preocupat de aparente. Acum urmeaza sa-si desavarseasca studiile, si inarmata cu recomandarile necesare e pregatita sa plece in SUA.

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: duminică 3 iulie 2016

Onoarea dr.Jung a fost reabilitata, familia primeste spitalul si casa inapoi si, in plus, Premiul pentru Umanitate acordat tatalui lor. Dar Young Hoon nu ramane la spitalul Bomin impreuna cu Yu Jin. Su Jin a pierdut totul ajutandu-l si nu o poate lasa singura la greu. In plus, atat el cat si Yu Jin se considera vinovati de moartea dr. Jin prin vorbele grele pe care i le-au spus si pentru care nu se pot ierta. Han Tae Suhk este nelinistit de absenta lui Yu Mi , merge acasa la familia Jung si afla ca s-a intors la sotul ei. Dar nici aceasta situatie nu-l poate face sa-si ia gandul de la ea. Yu Sun incearca sa dea de prof.Kim, insa nu este de gasit, nici nu raspunde la telefon. S-a mutat, niciunul dintre cei intrebati nu stie unde. Disperata, incearca sa gaseasca o urma care ar putea-o conduce la omul iubit. Jun Ha constientizeaza natura sentimentelor pentru Hae Jung, ii marturiseste dragostea si-i cere sa nu se marite cu d-l Kim. In sufletul fetei datoria a invins, Hae Jung ii este recunoscatoare d-lui Kim pentru ajutorul care li l-a acordat cand erau la ananghie, de aceea a hotarat sa-i fie loiala chiar daca nu-l place. Grijile materiale s-au risipit, dar odata cu ele a plecat de la casa fetelor si zeul ocrotitor al dragostei.

Prezentare realizata de kira – asiacinefil

Publicat: duminică 3 iulie 2016

“Time Renegades” a fost o surpriza placuta in peisajul cinematografic coreean al acestui an. Lansat cu nici 3 luni in urma in cinematografele coreene, avand un buget redus si asteptari pe masura, nici cei mai optimisti membri ai staffului de productie nu s-au asteptat ca filmul sa conduca timp de 2 saptamani box-office-ul coreean. Mai mult, la sfarsitul perioadei de rulare in cinematografe, “Time Renegades” a obtinut incasari de 8,2 milioane de dolari, devenind al 5-lea film coreean al anului dupa 7 luni scurse din 2016. Distributia contine cateva nume cunoscute si publicului de la noi, atat din filme cat si din seriale. Lee Jin-wook revine intr-un rol ce are de-a face cu calatoria in timp, dupa “Nine: Nine Times Time Travel”, un serial destul de modest ce a atras mai degraba prin ideea sa decat prin realizarea in sine. Fara a excela in vreun fel, dovedindu-se mai degraba un actor mediocru pe marele ecran (dovada si faptul ca nici la acest al 4-lea rol intr-un lungmetraj nu este protagonist si nici macar nu convinge), Lee Jin-wook e clar surclasat de Cho Jung-seok, un actor deosebit de expresiv, ce seamana mult cu actorul chinez Louis Fan (Fan Siu-wong), ce e cu 7 ani mai mare ca el. Pe Cho Jung-seok am avut ocazia sa-l mai vedem in filme precum “My Love, my bride”, “The Fatal Encounter”, “The Face Reader” sau “Almost Che” (in debutul pe marele ecran, “Architecture 101” a si strans 2 premii pentru Cel mai bun debutant), iar daca va continua in acest ritm, in cativa ani va deveni un mare star al filmului coreean deoarece e un actor ce poate interpreta, datorita infatisarii, cu usurinta atat roluri pozitive cat si negative, iar astfel de actori sunt cei mai cautati de producatorii de film. Premiile pentru interpretare ce le are deja la activ spun totul despre talentul sau: cate 2 pentru “Architecture 101”, 2 premii pentru rolul din “The Face Reader” si alte 2 pentru rolul principal in serialul “You Are the Best !”. Rolul principal feminin, unul dublu, de altfel, ii revine actritei Lim Soo-jung, pe care ne-o amintim din ultimul serial in care a aparut acum 12 ani, “Sorry, I Love You”, dar si din filme precum “… ing”, “Sad Movie”, “I’m a Cyborg, But That’s Ok”, “Finding Mr. Destiny” si mai ales “All About My Wife”, pentru care a fost premiata ca Cea mai buna actrita la “Blue Dragon Film Awards”. Desi nu e o actrita al carei principal atu sa fie frumusetea, implicarea in rolurile ce le interpreteaza fac personajele ei agreabile. Doua piese cu greutate completeaza distributia, e vorba de Jung Jin-young (indragitul rege Yuri din “Kingdom of the Winds”) si Jung Woong-in (la fel de detestabil ca in “Empress Ki”). Lee Min-ho (cel mic, mai putin celebru ca tizul lui din “The Heirs”) are un rol secundar foarte bun in filmul regizat de nimeni altul decat Kwak Jae-young (foto), o legenda vie a industriei coreene de film, ale carui productii au pus serios umarul la renasterea filmului coreean pe fundalul exploziei Hallyu: My Sassy Girl, Classic, Windstruck.

Kim Gun Woo (Lee Jin-wook) e detectiv in politia din Seul. In noaptea de Anul Nou participa impreuna cu colegii la o misiune pe teren ce se sfarseste rau, fiind impuscat de infractorul incoltit. In aceeasi noapte, dar in anul 1983, Baek Ji Hwan (Cho Jung-seok), profesor de muzica la liceul Seogyeong, o cere in casatorie pe Yoon Jung (Lim Soo-jung), colega profesoara la aceeasi scoala. In aglomeratie, portofelul lui Yoon Jung e furat de un hot, Ji Hwan il urmareste pe acesta si, cand il incolteste, e injunghiat. Resuscitati si salvati in ultimul moment, Gun Woo, detectivul din anul 2015, si Ji Hwan, profesorul de muzica din anul 1983, ajung sa stabileasca o legatura dincolo de timp si spatiu, prin intemediul visului. Fiecare ajunge sa vada lucrurile pe care le vede celalalt, prin vis. Desigur, nici unul, nici celalalt nu e crezut de cei din jur, insa lucrurile se schimba cand, accidental, Gun Woo vede pe una din inregistrarile camerelor de supraveghere o tanara ce seamana leit cu Yoon Jung, logodnica interlocutorului sau din vis din anul 1983, plimbadu-se in lumea zilelor noastre. Mai mult, abordand-o, aceasta nu are cunostinta de Yoon Jung, pretinde ca se numeste So Eun si e profesoara la un alt liceu. Intrigat de aceasta coincidenta, dar si dupa ce primeste detalii din 1983 despre un caz tragic, Gun Woo incepe sa faca cercetari amanuntite. Ce descopera e un lant inevitabil de evenimente al caror curs mai poate fi schimbat de o singura persoana: Baek Ji Hwan, care inca nu a trait ceea ce urmeaza sa se intample !

“Time Renegades” e o poveste romantica ce poate fi incadrata genului “thriller/fantezie/crima”, o combinatie consistenta de adrenalina, romantism si drama tensionata care cu siguranta va cuceri pe cei fascinati de astfel de scenarii. Avand ceva din fantezia recentului “The Phone”, deosebindu-se de acesta prin faptul ca de aceasta data calatoria in trecut se face prin intermediul visului, nu al telefonului si undelor sonore, “Time Renegades” conecteaza destinele a doua personaje din doua spatii temporale diferite: Baek Ji Hwan, un profesor de muzica de liceu, ce traieste in anul 1983, si Kim Gun Woo, un detectiv din 2015. Raniti grav in aceeasi seara de Anul Nou, despartiti de 32 de ani, cei doi ajung sa fie salvati si, in mod miraculos, reusesc sa comunice prin intermediul visului. Mai exact fiecare vede viata celuilalt, din dimensiunea temporala a fiecaruia. Cu toate ca productia poate pune putin in incurcatura spectatorul in primele sale 20 de minute datorita multitudinii de personaje si nume, dar mai ales datorita alternarii prezent/trecut si de cateva zeci de ori in acest interval, odata realizata familiarizarea cu contextul, personajele, atmosfera si timpul, filmul devine captivant si in mod garantat nu te mai dezlipesti de el pana la final. Scenariul e original, si chiar daca ideea lui am vazut-o recent in “The Phone” sau in productia japoneza “Orange”, e clar ca fascinatia omului pentru calatoria in timp, prin orice mijloace, e tot mai mare. Nu trebuie sa existe nave cosmice sau intergalactice pentru a calatori intr-o alta dimensiune, e suficienta putina imaginatie si rezultatul poate fi peste orice asteptari. Pentru regizorul-scenarist Kwak Jae-young, “Time Renegades” nu e nici primul film romantic imbinat cu mister, si nici prima poveste romantica ce face trimitere la calatoria in timp. Incursiunea lui in genul thriller marcheaza o schimbare de directie in privinta abordarii. In mod nefortat, romantismul se imbina cu intriga si suspansul, regizorul folosind culori super saturate pentru a deosebi cadrele din anii ’80 de cele din prezent, intunecate, stilizate, prezentat in culori reci si sterse. O multime de elemente de noir ies la suprafata, iar uneori ai impresia ca esti intr-un film din anii ’40 de la Hollywood, cu toate ca actiunea se desfasoara in zilele noastre. Si personajele se incadreaza perfect in aceasta atmosfera. Personajul principal feminin, interpretat de Lim Soo-jung, desi are mai putin spatiu alocat decat actorii masculini, atrage atentia in rolul ei dublu. O fi personajul ei o victima a sortii sau de circumstanta, insa So Eun/Yoon Jung nu e genul care sa stea locului si sa-si accepte spasita rolul de victima a destinului. Nu asteapta sa fie salvata, incearca sa rezolve pe cont propriu situatii delicate, depasindu-si astfel conditia de obiect pasiv al iubirii. Lim Soo-jung se implica activ in poveste, dand personalitate personajelor sale ce nu sunt o caricatura a idealului romantic al unui barbat. Lee Jin-wook e total inexpresiv ca detectiv, insa personajul sau devine agreabil in momentul in care incearca sa surprinda audienta prin umorul sau. E clar ca acestui actor ii sta bine cand zambeste, iar rolurile grave, dramatice, nu sunt pentru el. Cho Jung-seok in rolul profesorului de muzica din anii ’80 e principala atractie in materie de interpretare. Are un sarm aparte, stie sa zambeasca si sa fie grav in acelasi timp, plus ca nu e un papa-lapte cand vine vorba de a da cu pumnul, personajul sau fiind unul in care cu adevarat o femeie poate avea incredere. Faptul ca soarta il transforma intr-o fiinta ce nu mai are nimic de pierdut face din Baek Ji Hwan cel mai ofertant personaj din scenariu. Cu o coloana sonora sinistra, ce te bantuie, filmul devine unul de atmosfera, amintind de o alta productie a ultimilor ani, “A Werewolf Boy”, a carui muzica a fost semnata de acelasi Kim Jung-seong. Cu un ritm bun, cu cateva rasturnari de situatie electrizante, cu un final satisfacator, “Time Renegades” ofera o experienta ce ii va surprinde in mod placut pana si pe cei mai sceptici fani ai genului. Iar daca acestia iubesc si romantismul, pe langa pasiunea pentru fantezie si calatoria in timp, “Time Renegades” va fi in mod sigur o delectare.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de lasedan si gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Publicat: sâmbătă 2 iulie 2016

Hur Jin-ho, regizorul unor filme ce au scris istorie pentru cinematografia coreeana a ultimilor 2 decenii, precum „Christmas in August”, „One Fine Spring Day”, „April Snow”, „A Good Rain Knows”, si al carui ultim film, coproductia coreeano-chineza „Dangerous Liaisons” (2012) a atras laudele criticilor de film, revine cu o productie mult mai indrazneata decat toate proiectele anterioare. E vorba de „The Last Princess”, un blockbuster cu buget ridicat ce are la baza romanul „Princess Deok Hye” publicat in 2009. Printesa s-a nascut in 1912, la doi ani dupa ce Japonia a anexat in mod oficial Joseonul, fiind fiica unei concubine de la Palat si a regelui Gojong. In 1917, regele l-a convins pe guvernatorul general al Coreei (Coreea era sub influenta Japoniei) si in 1919 a planificat o logodna secreta intre ea si Kim Jang Han, nepotul unui sambelan de la Curte. Gojong a incercat sa isi protejeze fiica de Japonia cu ajutorul unei logodne, dar logodna nu a mai avut loc din cauza interventiei Japoniei. Dupa logodna esuata, Kim Hwangjin, unchiul lui Jang Han, nu a mai avut voie sa intre in Palatul Deoksu si regele Gojong a murit subit pe 21 ianuarie 1919, existand speculatii conform carora acesta ar fi fost otravit. Desi viata sa a fost data peste cap de situatia politica a vremii, printesa a fost trimisa in Japonia in anul 1925, se spune pentru „aprofundarea studiilor”. In acel moment aceasta inca isi traia povestea de dragoste, fiind logodita in secret cu Jang Han, jucat in film de actorul Park Hae Il.

Printesa Deok Hye a suferit de probleme de sanatate mintala ce au fost descrise ca debut precoce de dementa, insa simptomele printesei ar fi putut fi agravate de stes post traumatic cauzat de pierderea parintilor la o varsta frageda, pierderea tarii a carei printesa era si a primei sale iubiri. In 1931 Imparateasa Japoniei de la acea vreme, Temei, a aranjat o casatorie pentru ca Deok Hye sa se casatoreasca cu un nobil japonez de la curtea Japoniei, So Takeyu. Printesa s-a casatorit cu nobilul japonez, a nascut o fiica, dar si-a petrecut majoritatea timpului in diferite clinici ce tratau probleme de sanatate mintala. Dupa ani a divortat si a trebuit sa indure sinuciderea fiicei sale, inainte de intoarcerea in Coreea, in anii ’60. Printesa a murit in 1989 la Palatul Changdeok, unul din cele 5 mari palate ale Coreei.

Kim So Hyun joaca rolul printesei Deok Hye, in perioada adolescentei, fiind un alt proiect important dupa cel al tragicei printese din „The Moon Embracing The Sun”. Tanara actrita a mai jucat in „Suspicious Housekeeper” cu Choi Ji Woo, „Reset” cu Chun Jung Myung, „I Miss You” alaturi de Park Yoochun ( a mai jucat alaturi de Yoochun si in „The Girl Who Sees Smells”), „Who Are You – School 2015?” cu Yook Sung Jae si Nam Tae Hyun.

Son Ye Jin, care joaca rolul printesei la varsta adulta, este prezenta pe marile ecrane si in 2016, aceasta jucand in acest an in filmul „The Truth Beneath”, dupa ce in 2015 juca in „Bad Guys Always Die” si in 2014 in blockbusterul „The Pirates”. Hur Jin-ho a mai colaborat cu Son Ye Jin la „April Snow”.

Rolul lui Park Hae Il, ce-l interpreteaza pe nepotul sambelanului de la curtea lui Gojong, este descris in film ca fiind si cel al unui luptator pentru Eliberarea tarii.

Filmul va avea premiera in luna august.

(Sursa: Hancinema)

Prezentare realizata de chocolate_cleo – asiacinefil

Publicat: vineri 1 iulie 2016

Iya pare un loc de basm, un sat dintr-o zona muntoasa unde timpul poare a fi incremenit. Si totusi, omul modern isi pune tot mai mult accentul asupra regiunii, exploatand-o si schimbandu-i ireversibil esenta. Viata linistita a comunitatii locale e tulburata de defrisarile ce duc la distrugerea culturilor de catre animalele salbatice pornite in cautare de hrana, dar si de construirea unui tunnel ce traverseaza un munte, ce urmeaza sa permita turistilor din intreaga Japonie sa viziteze mirifica asezare. Cu toate ca localnicii in varsta isi vad de viata lor de zi cu zi, cultivand pamantul pentru a se putea hrani iarna in aceasta zona cu clima aspra, cei tineri refuza sa mai traiasca in mica asezare rurala, unde nu au nici un viitor, zbatandu-se sa plece cat mai repede in ademenitorul Tokyo. Pe acest fundal, in sat soseste d-l Kudo, care incearca sa evadeze din obositorul si poluatul Tokyo dupa o disputa cu parintii, si sa se apuce de agricultura in aceste tinuturi. Inperceptibil, acesta se ataseaza de regiune si frumusetea ei, mai ales dupa ce o cunoaste pe Haruna si pe bunicul ei. Tanara adolescenta a fost gasita cu 18 ani in urma de un batran, fiind unica supravietuitoare a unui accident tragic. Locuind in continuare cu salvatorul ei taciturn, careia ii spune “bunicul”, Haruna asista neputincioasa la transformarea vietii comunitatii in fata modernitatii.

Adept al subiectelor ecologiste, regizorul si scenaristul japonez Tetsuichiro Tsuta abordeaza in cel de-al doilea film al carierei, “The Tale of Iya” o tematica ce de multa vreme e in atentia cinematografiei japoneze, fie ca e vorba de filme documentare sau de lungmetraj. In varsta de doar 29 de ani, Tsuta a fost numit de criticii japonezi de film un exponent al realismului social, Festivalul International de Film de la Tokyo calificand “The Tale of Iya” o “fantezie SF”, cu toate ca termenul SF nu are nici o legatura cu filmul in sine. Mai degraba aceasta incadrare fortata in limitele acestor termeni doreste sa traga un semnal de alarma cu privire la faptul ca interventia umana in cam ultimele zone virgine din natura va transforma prezentul intr-o fictiune ireala, intr-o deformare ireversibila a ceea ce inca nu s-a pierdut pentru totdeauna. Nu intamplator simbolistica acestui film artistic a atras atentia juriului festivalului de la Tokyo, ce l-a premiat cu o mentiune speciala la sectiunea “Asian Future”. Sensibilitatea lui Tsuta e apropiata de cea a scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez din nemuritorul sau roman “Un veac de singuratate”, cu care filmul are similitudini flagrante. Elementul de fantezie si supranatural nu doar ca influenteaza prezentul personajelor, viata lor de zi cu zi, ci si coexista poetic cu acesta, intr-un final acaparandu-l complet. Peisajele ce iti taie rasuflarea, de-a dreptul paradisiace, fie ca e vorba de ninsoare, ceata, ploaie sau vreme insorita, sunt o magie in sine. Filmul are un subiect minimalist, cu doua teme majore: frumusetea naturala a unor locuri nestiute, care odata intrate in atentia omului ajung sa fie exploatate pentru bani si sa fie iremediabil distruse. A doua tema e cum poti salva astfel de locuri paradisiace de la disparitie. Tragismul acestei situatii e minunat zugravit prin reflectarea disparitiei unui mod de viata, pentru localnici, pe care, in mod paradoxal, nici macar cei ce fug de oras, refugiindu-se aici, nu reusesc sa-l conserve. Filmarile au fost efectuate in Valea Iya din Shikoku, iar daca pe parcurs veti vedea multe cadre intunecate, trebuie spus ca acestea se datoreaza si peliculei folosite, “The Tale of Iya” fiind filmat pe pelicula de 35 de mm, un lucru foarte rar in ziua de azi, in plina era digitala.

In astfel de filme artistice, atentia in mod evident e distrasa de la subiectul in sine, ce de cele mai multe ori e unul simplist, fara elemente complicate, in lumina reflectorului stand de obicei decorurile, integrarea personajului in cadrul acestora, comuniunea stransa dintre om si natura. De cum patrunzi in satul Iya observi lucruri banale, o naturalete aproape salbatica: o batrana care bea apa de la un izvor si atrage atentia oraseanului Kudo venit din Tokyo, care, fascinat, scoate repede aparatul foto si surprinde un instantaneu; niste sateni cultivandu-si pamantul intr-un mod primitiv, dand cu sapa in solul pietros de munte; o casa veche acoperita de paie, facuta din lemn, ce sta aproaape sa se prabuseasca, inconjurata de niste papusi tacute din paie, in mijlocul carora sta o bunicuta ce asteapta… eternitatea. Toata linistea pe care o emana aceste elemente e brusc tulburata de mai multe cadre antitetice: scoala primara inchisa dupa 127 de ani si peisajul dezolant al unei cladiri pustii, vanarea animalelor ce se intersecteaza cu omul, protestele impotriva construirii tunelului in munte, despaduririle ce fac animalele sa iasa dupa hrana la campie, mediul lor natural fiindu-le afectat de interventia omului. Ceea ce initial parea intr-o armonie perfecta se afla, de fapt, intr-un echilibru fragil in care exista un singur numitor comun: omul modern distructiv. In opozitie cu acesta, intalnim “bunicul”, personajul pozitiv prin excelenta. El e exponentul trecutului, al traditiei, al vietii simple traite dupa normele transmise din stramosi. Hainele lui sunt ponosite, simple, iar daca ar fi sa te iei dupa aspectul lor, ai crede ca bunicul traieste in alta epoca istorica, poate in vremea samurailor. Vaneaza cu pusca pentru a se hrani, cultiva pamantul sapandu-l de dimineata pana seara, cara apa din vale pana in varful dealului unde e terenul cultivat, traieste intr-o armonie perfecta cu natura ce e ca o divinitate ca-l hraneste si-i permite sa traiasca. Bunicul nu scoate nici o vorba nici atunci cand “nepoata” Haruna incearca sa intretina un dialog cu el si, cum spune la un moment dat cineva, “e ca un copac sau ca o stanca”. Bunicul e “omul bun” ce nu a fost inca alterat de lacomie, bani sau alte tentatii ale acestei lumi, ce a avut sufletul ca in singuratatea sa sa creasca o fetita mica pana la maturitate. Iesirea lui din scena cand simte ca Haruna a ajuns la varsta la care trebuie sa-si ia zborul si sa-si construiasca un viitor e emotionanta tocmai prin prisma faptului ca realizeaza ca misiunea lui in aceasta lume a fost indeplinita. Nu in ultimul rand, personajul Haruna, in jurul careia se construieste firul epic si viata bunicului, desi e inca un copil, ca adolescenta incepe sa se intrebe ce trebuie sa faca mai departe: sa plece la oras si sa urmeze un colegiu, pentru a-si face un rost in viata, sau sa ramana alaturi de bunicul sau pentru totdeauna ? O dilema care o macina in interior, desi nu o va arata, mai ales cand vede ca lumea in care a copilarit incepe sa se descompuna, cand vede ca prietena ei, tinerii din sat se lasa atrasi de mirajul orasului, al masinilor luxoase, al internetului si al unui mod de viata modern. Mintea si sufletul ei duc un conflict surd. Oare care din ele va invinge ?

Un film superb despre optiunile in viata, despre alegerea unui drum care sa duca cat mai departe de un loc fara viitor, dar care, paradoxal, e un loc de vis, unic, la care orice fiinta ar visa. Finalul e o metafora inteligenta ce lasa loc de meditatie, facandu-te sa te intrebi daca in cele din urma personajul Haruna a ajuns, cumva, un element dintr-un vis frumos, muscata de vulpile fermecate din legendele locale sau, din contra, a patruns intr-o dimensiune temporara alternativa, in care papusile de paie ale bunicii au prins viata, facand-o sa rosteasca aievea “Bunicule” la vederea unui tanar ce-i cultiva gradina de zarzavaturi… O bijuterie cinematografica sublima, tacuta si imprevizibila, asemeni vietii in sine, ce ofera aproape 3 ore magice de delectare mintii si mai a sufletului.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in premiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

Archive: iulie 2016

The Throne (Sado) (2015) – o finã introspecţie asupra tragicului sfârşit al prinţului Sado

Jeon Hye Bin între iubire şi succes în „With Or Without You”

Spirits’ Homecoming (2016) – tragismul istoriei ca antidot al uitãrii

Four Sisters (2001) – Episodul 19 subtitrare in romana

Four Sisters (2001) – Episodul 18 subtitrare in romana

Time Renegades (2016) – douã dimensiuni temporale, o singurã iubire

Son Ye-jin, ultima prinţesã a Coreei

The Tale of Iya (2013) – paradisul terestru, imposibila himerã a omului modern