Noul serial coreean difuzat de KBS, „Fugitive: Plan B” a fost vandut in 7 tari din Asia. Intr-o conferinta de presa recenta, producatorul anunta vinderea drepturilor de distributie ale serialului in Taiwan, Filipine, Thailanda, Hong Kong, China, Singapore, Malaiezia si Indonezia. „Aceste 7 tari au aratat interes pentru acest serial inca din stadiul de productie”, a declarat compania producatoare. „Fugitive”, un serial despre o conspiratie ce are la mijloc o uriasa suma de bani disparuta cu 60 de ani in urma in timpul Razboiului Coreean, este regizat de Kwak Jung-hwan si scris de Chun Sung-il, duo-ul din spatele serialului de succes „The Slave Hunters”. Serialul are in distributie cateva nume mari precum Rain, Lee Na-young, Daniel Henney sau Yoon Jin-seo, dar si cativa actori straini precum japonezii Takenaka Naoto si Uehara Takako, sau chinezul Ti Lung. Serialul de 20 de episoade a avut un rating de 20% la primul episod, avand intre 15-20% in fiecare saptamana de difuzare, in Coreea.

Serialul a fost asteptat cu sufletul la gura in tarile in care acesta a fost filmat. Una dintre acestea e Filipine. „Philippine Daily Inquirer” si „Manila Bulletin”, principalele ziare din Filipine au scris articole in mod constant despre „Plan B” inca din stadiul de productie, de pe platourile de filmare, relatand si despre conferinta de presa finala. Pe 18 septembrie 2010, „Philippine Daily Inquirer” scria un articol intitulat „Rain, at last” („Rain, in sfarsit”), prezentand serialul si conferinta de presa a realizatorilor tinuta in Filipine. Cu acest prilej, Rain a declarat: „E prima mea filmare in Filipine. Iti poti imagina orice”. In filipine, serialul va fi difuzat pe canalul TV5, un post public de televiziune, sub titlul „Runaway”. Pe 24 august, echipa de productie a serialului a tinut o conferinta de presa cu reporterii din tarile vorbitoare de limba chineza, la Macao, unde prezenta masiva a presei a aratat interesul manifestat de media pentru Rain si pentru serial. Un ziar de limba chineza relata: „Locul misuna de reporteri, cu totii preocupati sa faca rost de un subiect. Unul din motivele pentru care acest serial se bucura de o atat de mare atentie este aparitia lui Rain in distributia lui”.

Regizorul serialului a declarat, recent: „Nu am facut Plan B doar dupa regulile consecrate ale serialelor coreene. Privim acest serial ca pe un proiect asiatic. Nu pentru ratingurile ridicate va fi exportat acest serial, ci pentru provocarea de a afla care sunt capacitatile k-dramelor de reprezentare in Asia”. Toata lumea e interesata daca „The Fugitive: Plan B” va fi o mare lovitura in Asia, comparativ cu precedentele seriale exportate de Hallyu. Primul pas a fost deja facut.

Articol realizat de cris999 – www.asiacinefil.com

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>