Inca un film al maestrului Kurosawa ajunge aproape de sufletul asiacinefililor. „One Wonderful Sunday” este unul din primele filme in care mijeste geniul unui viitor mare regizor, acesta aducandu-i lui Kurosawa primul premiu din cariera sa cinematografica, acordat de publicatia Mainichi Shinbun in 1948. Eleganta melodrama „No Regrets for our youth” a fost un succes atata la public cat si la critici, insa Kurosawa a decis ca urmatoarele sale proiecte de dupa razboi sa incerce o abordare diferita. Astfel, in „One Wonderful Sunday” acesta abordeaza stilul popular „shomin-geki” (sau filmul „omului de rand”), fara a se concentra, asemeni altor regizori (cum e Naruse, spre exemplu), pe viata de familie si pe portretizarea acesteia. Putem vorbi mai degraba de o apropiere, prin acest film, de neorealismul italian al acelor timpuri. In fapt, Kurosawa era un fan infocat al lui Vittorio de Sica, declarand mai tarziu caar fi preferat sa castige Leul de Aur la Venetia in 1951 nu pentru „Rashomon”, ci pentru ceva care sa reflecte mai mult o zi oarecare din prezentul Japoniei acelor timpuri, ceva asemanator cu „Hotii de biciclete”.

In rolul principal a fost distribuit actorul Isao Numasaki, ajuns astazi la 93 de ani, care dupa o cariera de doar 12 ani in lumea filmului, timp in care a fost distribuit in 9 filme, s-a retras prematur. Partenera in acest film i-a fost Chieko Nakakita, care anterior fusese remarcata in alte 2 filme ale lui Kurosawa, „Those who make tomorrow” si ” No Regret for our Youth”. Actrita, pe atunci in varsta de doar 21 de ani, se afla abia la al 9-lea rol din prodigioasa cariera care avea sa se incheie dupa 95 de filme in care a fost distribuita cu succes. Desi fizicul ei sfideaza orice tipare cand te referi la o actrita, in „One Wonderful Sunday” aceasta are o prestatie senzationala, demonstrand talentul iesit din comun al unei generatii de actori nascuta in praful si greutatile anilor negri ai Japoniei postbelice.

Yuzo este un veteran de razboi din subtirea clasa de mijloc japoneza postbelica. Acesta se intalneste intr-un peisaj dezolant al unui oras ravasit de distrugerile razboiului cu logodnica sa, Masako, intr-o duminica, pentru a-si petrece impreuna ziua in oras. Fara prea multi bani in buzunare, acestia isi permit sa viseze cu ochii deschisi la o chirie care sa-i aduca impreuna sub acelasi acoperis, la viitorul lor impreuna, traind clipa si ignorand mizeria (inclusiv morala) a unei societati dominate de specula si saracie. Ratacirea lor pe strazile orasului devine o aventura in salbaticie care ii aduce in contact cu orfanii razboiului, cu fabricile abandonate, cu peisajul dezolant al unei lumi in care incearca sa-si implineasca modestul lor vis. Cu toate ca Masako are o atitudine optimista in orice situatie, Yuzo este deseori cuprins de sentimentul disperat al neputintei si inutilitatii ca fiinta umana. Macinat de problemele existentiale, cu toate radacinile sale, acesta decide sa-si ia viata. Va reusi Masako sa-i schimbe viziunea ?

Exista in film o scena impresionanta, care rar e intalnita in filmele lui Kurosawa. Dupa ce nu reusesc sa-si cumpere niste bilete la „Simfonia neterminata” a lui Schubert din cauza unor paraziti de speculanti, cei doi decid sa mearga la un amfiteatru pustiu unde Masako incearca sa-i ridice moralul logodnicului ei. Aici el joaca rolul dirijorului unei Simfonii neterminate… mute, iar la un moment dat, cand Yuzo pare descurajat si tentat sa renunte, Masako se adreseaza unei multimi imaginare de oameni si le cere sa aplaude. „Ceea ce am vrut sa fac in aceasta scena”, spunea Kurosawa in autobiografia sa, „a fost sa transform audienta, spectatorul, intr-un factor participant la scenariu”. Nu e o idee geniala sa ceri indirect spectatorului propriului tau film sa aplaude alaturi de partenera eroului principal, implicandu-l emotional in drama umana a acestuia ? O idee exceptionala care demonstreaza uriasa ambitie cinematografica a unui tanar, pe atunci, Akira Kurosawa.

Vizionare placuta tuturor iubitorilor de arta cinematografica, in compania inca unui film deosebit semnat de marele regizor Akira Kurosawa.