Yukiko Mishima, scenarista si regizoarea lui “Bread of Happiness”, si-a propus in 2012 sa realizeze o trilogie dedicata insulei Hokkaido si mediului inconjurator de o frumusete ravasitoare cu care isi intampina insula vizitatorii. Situata in nordul Japoniei, cu capitala la Sapporo, Hokkaido e a doua cea mai mare insula a Japoniei, avand o dimensiune asemanatoare cu a Irlandei sau Siciliei. Muntii sai vulcanici sunt de o frumusete rara, existand multi vulcani activi in zona (Hokkaido e una din cele mai active din punct de vedere seismic regiuni ale Japoniei). In regiune se gasesc o multime de parcuri naturale si nationale, lacuri, o fauna bogata in ursi bruni, cu o clima caracterizata de veri racoroase si ierni aprige. “Bread of Happiness” in acest decor mirific isi spune povestea, una simpla despre oameni simpli aflati in cautarea fericirii. Yo Oizumi (deja un star de prima mana al filmului japonez, pe care l-am putut vedea si in “Kakekomi”) si Tomoyo Harada formeaza un cuplu ce fuge din nebunia Tokyoului pentru a gasi un colt de Paradis unde sa traiasca fericiti. Distributia e una cu multe personaje secundare, fiecare cu farmecul si rolul sau, aducandu-si o contributie esentiala la povestea superba de ansamblu, una despre viata de zi cu zi traita in cautarea fericirii.

Din copilarie, Rie (Tomoyo Harada) a fost indragostita de Mani, personajul unei povesti desenate care o fascina prin intelepciunea sa. Drept urmare, la maturitate, isi deschide impreuna cu sotul ei, Nao Mizushima (Yo Oizumi) o cafenea, pe care, bineinteles, o numeste “Mani”. Viata agitata din Tokyo, tristetea pierderii tatalui, singura ei familie, monotonia si stresul cotidian ii duc pe cei doi soti tocmai la 1.000 de km distanta de capitala, in satul Tsukiura din Hokkaido. Aici isi deschid cafeneaua, el ocupandu-se cu coptul unei paini delicioase la cuptor, ea pregatind cafeaua si alte mancaruri deosebite pentru clientii ce se opresc in vacantele lor la “Mani”. Viata lor e simpla si aparent implinita, impartind clipele fericite cu clientii si cu mielutul Zoba ce-i intampina curios pe toti. Zi de zi obisnuitii cafenelei poposesc la o vorba cu cei doi: un postas tinerel fascinat de doamna Rie si ale ei delicatese culinare, blandul domn Abe, innebunit dupa painea lui Nao, Yoko cea cu auzul fin, ce creeaza obiecte de sticla pe care le ofera gratuit celor doi soti pentru a decora localul, sau Tokio, un tanar in cautarea unei prietene si a unui viitor. Cafeneaua “Mani” devine un loc miraculos, unde toti cei care vin cu o durere pleaca vindecati si optimisti.

Avand in centrul sau familia, “Bread of Happiness” e o poveste romantica despre cautarea fericirii in momentele de deriva si despre gasirea ei in cele mai neasteptate locuri. Tocmai in indepartatul Hokkaido. In ciuda faptului ca aparent la cafeneaua Mani nu se intampla nimic, zi de zi aceleasi personaje repetand aproape mecanic aceleasi lucruri, in realitate filmul abordeaza o serie de chestiuni serioase, ce tin de viata de familie. Una din ele e lipsa fericirii in cadrul unui mariaj, si vorbim aici chiar de cuplul protagonistilor, Rie si Nao. Problemele de acomodare la viata agitata din Tokyo face ca stralucirea sa dispara din relatia lor. Pana in momentul in care Nao vine cu ideea de a pleca cu sotia lui definitiv din capitala, intr-o asezare rurala linistita, cat mai indepartata. Deschiderea cafenelei in linistitul Tsukiura readuce treptat armonia in relatia lor deoarece aceasta preocupare le ofera fiecaruia independenta de care aveau nevoie pentru a se regasi. Fiecare gateste cu pasiune delicatesele la care fiecare se pricepe mai bine, oferindu-le cu drag clientilor, ce se indragostesc de atmosfera calda de la Mani. Mai mult, simplitatea si daruirea lor transforma cafeneaua si oamenii ce o viziteaza intr-o adevarata familie care lor le lipsea. Povestile celor ce ratacesc in acel loc sau vin cu buna stiinta aici sunt triste, fie ca e vorba de un suflet frant al unei tinere ce e parasita de iubitul ei chiar de ziua ei de nastere, fie ca e vorba de o copila ravasita de absenta unei fiinte dragi, sau de un cuplu de batrani reveniti la Mani pentru ultima data. Toti vin apasati de griji, tristi, in speranta regasirii linistii interioare intr-un loc superb, si pleaca cu zambetul pe buze si in suflete, usurati de poveri. “Mani” e locul vindecarilor miraculoase ale sufletului, prin oameni si prin painea facuta cu pasiune de cei doi ingeri pazitori ai vizitatorilor. Cu atingerea si sensibilitatea delicata a unui pictor, regizoarea Yukiko Mishima realizeaza un tablou mirific al Japoniei rurale, acordand o atentie deosebita detaliilor. Avand o estetica aparte, cu imagini incantatoare si culori vii, productia e o pledoarie pentru intoarcerea omului la simplitate, la viata departe de tehnologie si stressul ce aduce boli, instrainare, singuratate. Mancarea simpla gatita cu grija, vorbele calde de care un semen trist are nevoie, toate ne transmit un lucru poate perimat dar mereu de actualitate. Anume ca fericirea sta in lucrurile marunte facute cu pasiune. Nu in ultimul rand, exista un mic mister in acest film, unul placut, ce va putea fi descifrat abia la ultima replica din film. E vorba de vocea persoanei care nareaza povestea, o voce de copil care pare a sti toate lucrurile petrecute de la venirea celor doi tineri in Tsukiura. Sa fie cumva insusi Mani, personajul din povestea copilariei lui Rie ? Imaginatia fiecaruia isi va pune intrebari pana la final, iar surpriza va fi mare. Un film deosebit, relaxant, pentru intreaga familie, cu o atmosfera aparte, cu o muzica aproape copilareasca, cu personaje interesante si cu niste costume superbe ce-ti iau ochii. Un film despre un loc pe care fiecare am dori sa-l vizitam ori de cate ori problemele ne napadesc sau, de ce nu, pentru a ramane pentru totdeauna acolo, intr-un basm real fara sfarsit. Odata ce ai vazut “Bread of Happiness”, cu siguranta iti vei dori sa-l revezi. Farmecul lui e prea puternic sa-i rezisti.

Traducerea si adaptarea au fost efectuate in pemiera in Romania de Elenas (Asia Team) pentru asiacinefil.

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil