Rebel secventa“Rebel: Thief Who Stole the People” e cel mai recent incheiat serial istoric difuzat de cei de la MBC (ultimul episod difuzat cu o luna in urma) care are legatura cu protestele de pe strazile Coreei, in care cetatenii au aprins lumanari in semn de protest si au scandat lozinci impotriva presedintelui de atunci, Park Geun-hye, ce a fost taxata pentru implicarea intr-un caz de coruptie fara precedent in Coreea de Sud.

Serialul, care spune povestea unor oameni obisnuiti ce lupta impotriva nedreptatii sociale si a abuzului de putere din timpul vietii lui Hong Gil-dong, un cunoscut personaj literar bazat pe un caz real din perioada Joseon, a primit critici favorabile atat din partea telespectatorilor cat si din partea criticilor de specialitate.

Actrita Lee Ha-nee (Lee Honey), care a jucat rolul lui Jang Nok-soo, una din consoartele lui Yeonsangun, a declarat ca s-a simtit recunoscatoare pe tot parcursul filmarilor care au tinut aproape jumatate de an. “A fost primul serial la care am facut tot ce am putut pentru a putea sa ma dedic numai acestui proiect, pentru a fi totul perfect.” Prin frumusetea si talentul de a canta la gayageum (instrument traditional coreean) s-a portretizat in mod perfect viata unei curtezane coreene (gisaeng) din perioada Joseon, aceste artiste fiind recunoscute oficial, fiind un fel de sclave care distrau aristocratia si regii, dar care erau tratate ca niste curtezane. Lee Ha-nee a cantat cantece traditionale coreene care au fost folosite ca muzica de fundal, si a dansat dansuri traditionale.

“Am primit multe oferte de a juca in seriale istorice pentru ca am absolvit o scoala de muzica traditionala coreeana, dar prin acest serial am simtit ca pot sa-mi dezvalui toate abilitatile pe care le am, ca artist. In incercarea de a-l cuceri pe rege, personajul meu danseaza ‘seungmu’, un dans coreean dansat de calugarii budhisti. A fost ceva ce am tinut pana in ultimul moment, un fel de as din maneca.”

Lee Ha-nee, imbracata in costumatia alba a unei calugarite budhiste, cu o palarie in forma de con si fasii de material alb pe care le tinea cu mainile, a fost nevoita sa danseze timp de sase ore consecutiv, pentru a filma o anumita scena. “Albul este culoarea care merge cu orice alta culoare. Ritualul acestui dans realizat sub lumina lunii este ceva unic si clasic. Cand l-am vazut pe producatorul Kim Jin-man incepand sa filmeze scena de la primii mei pasi, care consider ca reprezinta esenta dansului, m-am hotarat sa fac tot ce pot pentru acest serial, oricat de dificil ar fi.” Actrita nu este straina de incercarea coreenilor de a sensibiliza populatia fata de muzica traditionala coreeana, care este in declin in acest moment, fiind in trecut gazda unui spectacol de acest gen.

Lee Honey in RebelFosta iubita a lui Hong Gil-dong se decide sa devina curtezana regelui dupa ce vede ca ochiul unui prieten este scos de catre un guvernator nemilos. Folosindu-se de abilitatile sale, aceasta castiga inima tiranului si il ajuta pe Hong. Dar, in timp ce regele este detronat printr-o lovitura de palat, curtezana este trimisa la moarte de oamenii furiosi de pe strazi, acuzand-o ca este o vrajitoare care a determinat regele sa faca numai rau. Stiind ca i se apropie moartea, aceasta canta un cantec in care deplange inutilitatea si lipsa de sens a propriei vieti si tristetea fata de propria moarte.

Actrita a indragit serialul pentru ca incercat o abordare noua asupra personajului Jang. “A fost un serial care nu a distorsionat realitatea. Nu e usor sa descrii persoane reale. Am simtit mereu o presiune pentru ca mari actrite au portretizat deja acest peronaj si si-au castigat un renume. Unele informatii legate de Yeonsangun au fost distorsionate, dar au fost gasite mai multe documente istorice legate de el si istoricii le-au studiat pentru a corecta informatiile gresite. Despre Jang, insa, aproape ca nu exista niciun document care sa o mentioneze.” “Serialul reinterpreteaza faptele istorice. Jang a fost o mare artista si o revolutionara care a ajuns la cea mai mare putere din stat, regele.”

„Rebel: Thief Who Stole the People” a avut un rating mediu de 11%, atingand apogeul la ultimul sau episod (13,8%). Tinand cont ca a fost realizat de o echipa care a studiat istoria Coreei, serialul poate intra oricand in vizorul postului public de televiziune in vederea difuzarii lui legale in Romania, din toamna acestui an.

Articol realizat de chocolate_cleo – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>