De Ziua Copilului, ce poate fi mai potrivit decat o incursiune in lumea magica a copilariei, cu visele si inocenta ei ? Acesta e pretextul animatiei japoneze de succes in tara sa ,“Oblivion Island: Haruka and the Magic Mirror”, regizata de Shinsuke Sato. Scriitor, scenarist si regizor (dupa aceasta animatie, a regizat cele doua filme live-action “Gantz”), Sato s-a folosit din plin de experienta sa de designer de jocuri video, toate aceste calitati regasindu-se in contributia sa majora adusa acestei animatii. “Oblivion Island” a fost produs de compania Production I.G. in 2009 cu prilejul implinirii a jumatate de secol de existenta a celebrei televiziuni japoneze Fuji. Animatia de 90 de minute a fost nominalizata pentru premiul Animatia Anului la a 33-a editie a premiilor Academiei Japoneze de Film si pentru Cea mai buna animatie la Asia Pacific Screen Awards 2010. A fost prima productie de animatie japoneza realizata in totalitate pe calculator in format 3D. Nu celebrele studiouri Ghibli, ci tocmai Production I.G a fost primul studio care a realizat productii de lungmetraj mature si de calitate in materie de animatii in Japonia. Nici un alt studio nu a putut egala nivelul de excelenta atins in animatiile acestora. “Oblivion Island” e o veritabila incantare sub aspect vizual pentru toti impatimitii fanteziilor pline de culoare si creativitate, cu o poveste placuta care desi urmeaza un traseu clasic (“Alice in Tara Minunilor” sau, de ce nu, o “Dumbrava Minunata” autentic romaneasca), e putin mai mult de atat. Vocea personajului principal Haruka e imprumutata de nimeni alta decat de vedeta Haruka Ayase, in timp ce vocea personajului Teo (care e unul masculin in animatie) e dublata de Miyuki Sawashiro, o profesionista a dublajului de anime-uri, jocuri video si a altor filme occidentale in limba japoneza.

De mica, Haruka (sau Haru-chan, cum o alintau parintii) era indragostita, ca orice copil, de povestile citite de mama ei. Una dintre acestea spunea povestea unui batran care a uitat de unul din obiectele dragi lasate in urma de sotia lui defuncta si pe care s-a trezit intr-o zi ca nu il mai gaseste. Pentru a regasi pieptenele pretios, acesta a luat un ou si l-a dus ca ofranda Vulpii Inari. Iar intr-una din nopti, minunea s-a produs, iar Vulpea i-a adus inapoi pieptenele. Se spune ca din acea zi, toti satenii ce si-au pierdut o amintire au adus cate un ou Vulpii. Aceasta poveste o impresioneaza pe micuta Haruka, care ii promite solemn mamei sale ca va sti sa pretuiasca si nu va uita niciodata oglinda pe care a primit-o ca dar de la aceasta. La scurt timp dupa, mama lui Haruka moare, iar micuta duce un ou la altarul Vulpii, cerandu-i sa i-o aduca inapoi pe mama ei. Anii trec, si o regasim pe Haruka adolescenta de 16 ani, boboaca la liceu. Viata cu tatal ei mereu ocupat cu serviciul e una lipsita de prieteni si atentie, astfel ca plictisita de rutina cotidiana se duce la casa de la tara a bunicii ei, un loc de care o leaga o multime de amintiri. Intr-o dupa-amiaza torida si linistita de vara, in mijlocul unui peisaj mirific ce induce nostalgia, Haruka observa un personaj straniu si simpatic totodata care ii fura cheile si se afunda intr-o padure. Urmarindu-l, aceasta se afunda intr-o fantana si calatoreste intr-o lume de vis, a Taramului Uitarii. Exact ca in povestea spusa de mama ei cu ani in urma, in acel loc erau duse toate lucrurile uitate de oameni, amintiri odata pretioase pe care trecerea timpului le-a golit de orice semnificatie. Ajunsa pe mirificul taram al Uitarii, impreuna cu ghidul ei voluntar, Teo, Haruka incearca sa gaseasca oglinda din copilarie, de mult pierduta si uitata.

Structura povestii e una clasica, intalnita in atatea si atatea povesti: un copil evadeaza din lumea cotidiana intr-una magica pentru a regasi ceva pierdut in trecut. Lumea prezentului e una in care respectivul copil intimpina dificultati de adaptare si intelegere de catre cei din jurul sau, in cazul de fata Haruka, neglijata de tatal sau, singurul care ii putea oferi acea dragoste parinteasca de care fata a fost lipsita odata cu disparitia tragica a mamei sale. Fara prieteni si lipsita si de atentia parinteasca, aceasta cauta sa evadeze din aceasta lume, alternativa fiind o lume magica, stiuta doar de imaginatia ei, unde se poate auto-analiza si, de ce nu, unde isi poate gasi (sau regasi) prieteni. Primul este personajul-ghid Teo, un urecheat simpatic ce seamana mult cu celebrele personaje diabolice din productia hollywoodiana “Gremlins”, ce are propria viata si propriile sale probleme. Si care se dovedeste la fel de singuratic si respins de cei din jur ca si Haruka. Astfel ca nu e de mirare ca cele doua personaje ajung, incet, de la a se tachina pana la a deveni prieteni, dupa o complicitate tacita menita a ascunde adevarata identitate a Harukai in spatele unei masti. Pe parcurs apar tot felul de personaje haioase, mai mult sau mai putin nastrusnice, si, cum era de asteptat, si personajul malefic, “Baronul”, infatisat asemeni personajelor lugubre si lunguiete din “Cosmar inainte de Craciun”. Ca o copie fidela a lumii umane, Insula Uitarii prezinta tipologii variate, de la personaje naïve la personaje rautacioase, de la caractere volatile la “esente tari”. Totul este o lectie minunata de viata, despre amintiri, uitarea lor si necesitatea regasirii acelor lucruri ce au reprezentat, in ansamblul lor, odata, copilaria. Fara magia ei, viata complicata ca persoane adulte ce devenim odata cu trecerea anilor e golita, practic, de seva ei binefacatoare. O poveste superba despre copilarie vazuta prin ochii unei persoane aflate in pragul maturitatii, dar care in suflet va ramane mereu un copil pierdut in lumea amintirilor crezute uitate. Si totusi… unde dispar amintirile ?

Traducere efectuata in premiera in Romania de gligac2002 (Asia Team) pentru asiacinefil !

Prezentarea: cris999 – asiacinefil