Running Man poster“Running Man”, dincolo de titlul atragator ce aminteste de o productie Hollywoodiana celebra si de un show popular in Coreea ce poarta acelasi nume, dar cu care nu are nici o legatura, este primul film coreean din istorie realizat cu fonduri 100% americane. Mai exact, e vorba de investitia Fox International Productions, o companie complementara celebrei 20 th Century Fox. Filmul a avut premiera intr-o perioada (4 aprilie) in care filme hollywoodiene importante tocmai se lansasera, lucru care a constituit un serios impediment in calea unui eventual success la box-office. Tot pe atunci, filmul autohton “Montage” obtinea incasari importante, astfel ca “Running Man” s-a oprit undeva in jurul a 9 milioane de dolari incasari la box-office, o suma relativ mica raportat la asteptari si mai ales la calitatea filmului.Jo Dong-oh revine la 7 ani de la debut in calitate de regizor si scenarist, dup ace in 2006 regizase “The Restless”, o productie la fel de spectaculoasa, dar care a fost un esec neasteptat la box-ofice. De aceasta data nu avem parte de o poveste fantezista sau de epoca, ci de una antrenanta, bazata pe ideea de conspiratie, care a innebunit Hollywood-ul in ultimii 20 de ani. In rolul principal il putem vedea pe Shin Ha-kyung, un actor experimentat, cu peste 25 de filme la activ, croit parca pentru filme de comedie dar care, paradoxal, a devenit popular datorita unor roluri din filme de razboi (The Front Line, Welcome to Dongmakgol, Joint Security Area), dintr-un serial pe teme medicale (Brain) si de care ne amintim cu drag din “No Mercy for the Rude” Running Man secventa 1si “Devil’s Game”). Un actor complex, ce poate interpreta o gama larga de personaje, care in acest film are o prestatie de zile mari, comic-dramatica, in rolul unui sofer de taxi caruia i se puna in carca o crima pe care nu a comis-o. In rolul fiului personajului principal il vedem pe Lee Min-ho – nu e vorba de Lee Min-ho cel celebru pe care l-am vazut in “Faith” sau in “City Hunter”, ci tizul sau nascut in 1993, cunoscut din seriale precum “Rooftop Prince”, “The Grand Seer”, ce a aparut si in recentul “Sword and Blade”. Nu in ultimul rand, il revedem pe Kim Sang-ho (Champ, Moby Dick,Moss si multe alte filme si seriale traduse de asiacinefil ), care de aceasta data e responsabil alaturi de protagonist cu buna dispozitie, facand cu acesta un cuplu antitetic remarcabil.

Running Man secventa 2Viata nu a fost deloc usoara pentru Cha Jong-woo (Shin Ha-kyun). In clasa a 11-a a fost exmatriculat, devenind tata si trebuind sa-si creasca baiatul, pe Gi-hyeok (Lee Min-ho) dupa ce femeia care i-a dat nastere acestuia a plecat in strainatate pentru a face rost de bani, refacandu-si acolo si viata. Pentru a-si creste fiul, nu de putine ori Jong-woo a calcat stramb, ajungand dupa gratii, fiul lui fiind crescut mai mult de bunicul sau pastor, si el un fost politician ajuns dupa gratii ce a ales mai apoi calea Domnului. Anii au trecut, iar in prezent Gi-hyeok locuieste cu tatal sau intr-un apartament la demisol in care abia patrunde lumina soarelui. Gi-hyeok se ascunde de colegii lui de liceu, pentru a nu vedea din ce casa umila iese, iar relatia cu tatal sau e una rece, cu toate ca acesta din urma se straduieste de ceva ani sa mearga pe drumul cel drept. Lucreaza ziua la un service auto, iar noaptea e taximetrist, facand comisioane la comanda in zona Gangnam. Intr-una din seri, un client neanuntat urca in masina lui si-i cere sa plece degraba, platindu-l gras. Mai apoi acesta merge la o firma de curierat pentru a lasa un colet, si-l roaga pe Jong-woo sa-l duca la apartamentul de la hotel si mai apoi la aeroport. In culmea fericirii, Jong-woo smulge telefonul clientului sau si isi trece numarul de telefon in telefonul acestuia, spunand ca il poate suna oricand si ii va sta la dispozitie. Doar ca dupa un timp, clientul adoarme in masina, si ajuns in parcarea hotelului de destinatie Jong-woo constata cu stupoare ca acesta… era mort. De fapt, nu doar mort, ci ucis cu o singura lovitura de cutit. Surprins de un paznic din parcare, acesta fuge de la locul fapteii si se trezeste peste noapte inamicul public numarul 1. Mai mult, primeste din greseala pe telefonul sau o poza cu Turnul Eiffel, ce pare a fi fost si miza uciderii clientului sau. Dar asta nu e tot, pentru ca in scurt timp se trezeste prins in mijlocul unei conspiratii nationale.

Running Man secventa 3“Running Man” e genul de film care te prinde din prima clipa in mrejele sale datorita in special prestatiei protagonistului Shin Ha-kyun, care e responsabil cu dinamizarea fiecarei scene. Atmosfera e placuta inca de la primele secvente, personajul Jong-woo fiind extrem de amuzant, lui Shin Ha-kyun potrivindu-i-se de minune sintagma “one man show”. Treptat, dintr-un simpatic sofer de taxi ce se zbate sa castige un ban cinstit chiar cu pretul ca masina sa-i fie vandalizata de clienti ciudati, acesta e pus intr-o situatie neplacuta care ii schimba viata, nu insa si felul de a fi. Ajunge prins in mijlocul unei conspiratii de proportii si cum dovezile asa-zisei crime pe care a comis-o sunt evidente, tot ce poate face este sa fuga pentru a-si proteja atat propria viata cat si pe cea a fiului sau, cu care nu are o relatie prea stransa, cel putin aparent. Filmul este dinamic de la inceput pana la sfarsit (un veritabil maraton, dupa cum l-au numit unii critici), are multe scene de urmariri cu o puternica amprenta hollywoodiana, lucru care nu e de mirare atata timp cat “Running Man” a avut finantare in totalitate de la Hollywood. Regizorul (care e totodata si scenarist) a scris un scenariu tipic american, insa parca e pentru prima data cand o Running Man secventa 4productie realizata de cineast coreean influentat de cinematografia Americana care reuseste sa cucereasca si cei mai pretentiosi fani ai filmului coreean autentic. Subiectul parca l-am mai vazut in “n” filme americane, insa ceea ce nu au americanii e actorul Shin Ha-kyun, care intretine toata atmosfera filmului, secondat cu succes de simpaticul Kim Sang-ho in rolul locotenentului Ahn. Lee Min-ho, ce a avut o aparitie in cateva episoade din “Sword and Petal”, e total neconvingator pentru un rol de marele ecran, inexpresiv si care foarte greu se potriveste in ecuatia tata-fiu pe care a inchipuit-o scenaristul. Mereu tacut si enigmatic, personajul sau nu are deloc carisma, si chiar si atunci cand zambeste, parca o face fortat. Oricum, la cei 20 de ani, are tot viitorul in fata pentru a demonstra mai multe.

Un film captivant, cu rasturnari spectaculoase de situatie, care va multumi amatorii filmelor de actiune pigmentate cu umor de situatie tipic coreean, facut dupa o reteta comerciala tipic hollywoodiana de aceasta data reusita. Traducerea a fost efectuata in premiera in Romania de gligac2002 – Asia Team Romania pentru asiacinefil !

Prezentare realizata de cris999 – asiacinefil

0 Comments

Post your comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>